Extraordinary appeal inadmissible due to expired ten-day filing deadline and res judicata bar

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 11 iunie 2009, invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., condamnatul M.C.L. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1169 din 31 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în Dosarul nr. 3.2/110/2006.

Prin decizia penală mai sus-menționată a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.L. împotriva Deciziei penale nr. 13 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, apreciindu-se ca neîntemeiate criticile formulate de acesta în motivele de recurs.

A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul M.C.L. a invocat, pe de o parte, faptul că, procedura sa de citare pentru termenul la care s-a judecat cauza, de către instanța de recurs, nu a fost îndeplinită conform legii, fiind citat cu numele de M. în loc de M., iar pe de altă parte că, neprimind citație, nu a cunoscut termenul la care s-a soluționat recursul, fiind astfel în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței și de a o înștiința despre această imposibilitate.

A mai susținut că, pentru motive întemeiate, în perioada 12 februarie 2009 - 31 martie 2009 nu s-a aflat în țară, fiind plecat în Italia.

Înalta Curte, examinând motivele invocate de contestatorul condamnat, prin prisma dispozițiilor art. 386 și urm. C. proc. pen., constată că, contestația în anulare formulată de contestatorul M.C.L. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) Cod procedură penală, contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen. poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării.

În cauză condamnatul M.C.L. a început executarea pedepsei la data de 7 aprilie 2009 și a introdus contestație în anulare pe data de 11 iunie 2009, respectiv după mai mult de două luni de la începerea executării pedepsei de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Decizia penală nr. 1169 din 31 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, atacată prin această cale extraordinară, încălcând astfel dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. pen. "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen".

Astfel, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.

Întrucât condamnatul M.C.L. a introdus contestație în anulare cu depășirea termenului de 10 zile de la începerea executării pedepsei, încălcând astfel prevederile art. 388 C. proc. pen., Înalta Curte va constata că este inadmisibilă, conform art. 391 alin. (1) și (2) C. proc. pen., contestația în anulare formulată de acesta.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, contestatorul condamnat M.C.L. a mai formulat o contestație în anulare împotriva aceleiași decizii, ce i-a fost respinsă tot ca inadmisibilă prin Decizia penală nr. 1792 din 14 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3084/1/2009.

Examinând actele Dosarului nr. 3084/1/2009 se constată că la soluționarea respectivei contestații în anulare au fost avute în vedere aceleași cazuri prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., invocate de M.C.L. în prezenta contestație în anulare formulată.

Astfel, deși contestatorul, în prima contestație în anulare, a invocat neîndeplinirea procedurii sale de citare la termenul la care s-a judecat cauza în fața instanței de recurs, s-a constatat că adresa la care a fost citat pentru termenul din 31 martie 2009 este cea din Bacău, str. D.C., unde a fost citat pe toată durată procesului, acesta prezentându-se atât la fond cât și la apel și neindicând o altă adresă de citare -, procedura fiind îndeplinită prin afișare la domiciliu, cât și la Consiliul local Bacău - conform dovezilor existente la dosarul instanței de recurs.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că acesta are în vedere ipoteza când o parte din proces are cunoștință de termen însă, din motive obiective, nu se poate prezenta și nu poate înștiința instanța despre această împiedicare; or, în speță, contestatorul a susținut că nu a avut cunoștință de termen, astfel că, în raport de aceste susțineri, s-a apreciat că nu poate fi incident cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen.

Ca atare, Înalta Curte a constatat că, deși contestația a fost formulată în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., nu este incident nici unul dintre motivele prevăzute în art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., cu privire la care să existe dovezi la dosarul cauzei, astfel că, văzând și dispozițiile art. 391 din același cod, a respins contestația în anulare ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 1792 din 14 mai 2009.

Întrucât hotărârea pronunțată în această primă contestație în anulare este definitivă, ea capătă autoritate de lucru judecat (res judicata pro veritate habetur).

Autoritatea lucrului judecat are drept efect imposibilitatea formulării unei noi contestații în anulare având același obiect, conform principiului non bis in idem.

De aceea, în cauză, respectiv, în prezenta contestație în anulare operează de plin drept și principiul autorității de lucru judecat, existând identitate de obiect, de persoană, de calitate procesuală, inclusiv în ce privește cazurile de contestație în anulare invocate.

Având în vedere cele menționate mai sus și întrucât, în prezenta cauză, condamnatul M.C.L. a introdus contestația în anulare cu depășirea termenului de 10 zile de la începerea executării pedepsei, încălcând prevederile art. 388 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 391 alin. (1) și (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.C.L. împotriva Deciziei penale nr. 1169 din 31 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3.2/110/2006.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.C.L. împotriva Deciziei penale nr. 1169 din 31 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3.2/110/2006.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2009.