Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3375/2010 AI generated

Recourse against final decision on prosecutor’s non-prosecution in infanticide allegation

Case Number Decizia nr. 3375/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving in force the appellate decision that upheld the lower court's rejection of the complainant's complaint against the prosecutor's decision not to initiate criminal proceedings. The dispute centered on an allegation of infanticide, where the complainant claimed the defendant had killed one of his twin daughters shortly after birth, a claim the authorities rejected based on medical evidence attributing the death to a neonatal pathology caused by premature birth. The decisive legal basis was Article 392(4) of the Code of Criminal Procedure, under which the appellate court's decision on a "contestation in annulment" (an attack on the prosecutor's resolution) is final and not subject to further appeal, rendering the complainant's subsequent recourse before the supreme court legally barred.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 278 C. proc. pen, art. 392 alin. (4) C. proc. pen; Recourse against final decision on prosecutor’s non-prosecution in infanticide allegation: Cercetările efectuate în cauză au demonstrat netemeinicia acestor acuzații, astfel încât, prin rezoluția nr. 485/P/2008 din 02 martie 2008, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoare. Această soluție a fost atacată de petiționar în fața prim-procurorului parchetului, iar acesta din urmă, pronunțându-se în temeiul art. 278 C. proc. pen., a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii (rezoluția nr. 213/II/2/2009).

Keywords

AI generated
infanticide criminal prosecution annulment proceedings medical evidence miscarriage of justice e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
264 din 07 iulie 2009, Tribunalul Argeș, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V.A., împotriva rezoluției din 02 martie 2008, dată în Dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș nr.
art. 278 C. proc. pen
Această soluție a fost atacată de petiționar în fața prim-procurorului parchetului, iar acesta din urmă, pronunțându-se în temeiul art. 278 C. proc. pen., a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii (rezoluția nr.
art. 392 alin. (4) C. proc. pen
252/R din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, prin care i s-a respins recursul, fiind definitivă, conform art. 392 alin. (4) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 264 din 07 iulie 2009, Tribunalul Argeș, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V.A., împotriva rezoluției din 02 martie 2008, dată în Dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș nr. 85/P/2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că, deși reclamantul pretinde că una dintre cele două fete gemene rezultate din concubinajul său cu făptuitoarea B.V. a fost ucisă, în realitate nu există dubii cu privire la cauzele morții. Potrivit actelor medicale, decesul copilului s-a datorat unei pneumopatii neonatale pe fond de naștere prematură, motiv față de care s-a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de pruncucidere pe latură obiectivă și subiectivă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, cu consecința admiterii plângerii și desființării rezoluției atacate, pe motiv că există la dosar probe care dovedesc vinovăția intimatei.

Curtea de Apel Pitești, prin Decizia penală nr. 618/R din 20 octombrie 2009, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.V.A. împotriva Sentinței penale nr. 264 din 07 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. 1388/109/2009, fiind obligat recurentul să plătească 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că, prin plângerea înregistrată la data de 27 octombrie 2008, recurentul-petent a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș efectuarea de cercetări față de intimata B.V. pentru comiterea infracțiunii de pruncucidere, constând în aceea că, imediat după naștere, ar fi ucis, la data de 07 iunie 2006, pe una dintre fetele gemene și anume pe minora B.G.

Cercetările efectuate în cauză au demonstrat netemeinicia acestor acuzații, astfel încât, prin rezoluția nr. 485/P/2008 din 02 martie 2008, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoare. Această soluție a fost atacată de petiționar în fața prim-procurorului parchetului, iar acesta din urmă, pronunțându-se în temeiul art. 278 C. proc. pen., a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii (rezoluția nr. 213/II/2/2009).

Împotriva Deciziei penale nr. 618/R din 20 octombrie 2009, pronunțată în recurs, R.V.A. a făcut contestație în anulare, care a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 252/R din 15 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 192/46/2010.

Nemulțumit, contestatorul a formulat recurs împotriva acestei decizii, pe care, în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Recursul declarat este inadmisibil.

Calea de atac formulată de contestator nu este supusă recursului, Decizia penală nr. 252/R din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, prin care i s-a respins recursul, fiind definitivă, conform art. 392 alin. (4) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul R.V.A. împotriva Deciziei penale nr. 252/R din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28 septembrie 2010.