Cashier's embezzlement appeal rejected; 10-month prison term upheld, suspension refused.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) rejected the defendant's appeal as unfounded, upholding the appellate decision that had convicted her to a combined 10 months' imprisonment for embezzlement and forgery under private signature, thereby refusing her request for suspension of the sentence under Article 81 of the Criminal Code; the defendant was also ordered to pay 1,100,000 lei in judicial costs. The dispute arose from the defendant, a cashier at a credit cooperative, who repeatedly (7 times) embezzled 81,702,198 lei by canceling receipts, issuing new ones for smaller amounts, and altering analytical records and cash register entries; the appellate court had already reclassified the offense to the more favorable legal provision and applied mitigating circumstances, reducing the original 3-year sentence to 10 months. The decisive legal basis was that the individualization of the sentence was within judicial discretion, and the continued nature of the offense, the high unremunerated damage, and the need for the defendant to understand the gravity of her acts justified actual imprisonment rather than suspension under Article 81, with the appeal dismissed per Article 38515(1)(b) of the Criminal Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.192 alin.2 Cod procedură penală; Cashier's embezzlement appeal rejected; 10-month prison term upheld, suspension refused: The dispute arose from the defendant, a cashier at a credit cooperative, who repeatedly (7 times) embezzled 81,702,198 lei by canceling receipts, issuing new ones for smaller amounts, and altering analytical records and cash register entries; the appellate court had already reclassified the offense to the more favorable legal provision and applied mitigating circumstances, reducing the original 3-year sentence to 10 months. The decisive legal basis was that the individualization of the sentence was within judicial discretion, and the continued nature of the offense, the high unremunerated damage, and the need for the defendant to understand the gravity of her acts justified actual imprisonment rather than suspension under Article 81, with the appeal dismissed per Article 38515(1)(b) of the Criminal Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for rejecting the appeal as unfounded.
Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpata A.T.M. împotriva deciziei penale nr.378 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel Cluj.
S-a prezentat inculpata, asistată de avocatul I.G., apărător ales.
A lipsit intimata parte civilă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatei a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, aplicarea prevederilor art.81 Cod penal, privind modalitatea de executare a pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Inculpata, în ultimul cuvânt, a lăsat soluția la aprecierea instanței.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei penale de față;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința penală nr.31 pronunțată la data de 28 aprilie 2000 în dosarul penal nr.1862/2000, Tribunalul Sălaj a condamnat pe inculpata A.T.M. pentru infracțiunea de delapidare, prevăzută în art.2151 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.74, 76 lit.a și alin.ultim.Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art.33 și 34 lit.b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art.71 și 64 Cod penal.
S-a constatat prejudiciul recuperat.
Inculpata a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Inculpata a fost angajata Casei Teritoriale a Cooperativelor de Credit Zalău în funcția de casieră. Atribuțiile ei de serviciu erau efectuarea încasărilor și a plăților și întocmirea documentelor corespunzătoare acestor operațiuni.
Întrucât nu putea restitui o datorie mare, în cursul lunii ianuarie 1999, inculpata a sustras din gestiune în mod repetat și prin același procedeu (de 7 ori) suma de 81.702.198 de lei (dobânzi aferente 5.276.349 de lei), reprezentând depozitele unor persoane fizice.
Procedeul utilizat era anularea chitanțelor întocmite pentru depunători, pe care le reținea, urmată de emiterea a noi chitanțe pentru sume mai mici.
De asemenea, modifica sumele înscrise în fișele analitice, consemnând în registrul de casă operațiunea cu suma modificată în fals.
Astfel, în carnetul depunătorului era trecută corect suma depusă, reală, iar în actele cooperativei o sumă mai mică, diferența însușindu-și-o inculpata.
Situația de fapt și vinovăția inculpatei, recunoscute de aceasta, care a regretat sincer, au fost confirmate și de alte probe, și anume: proces verbal de revizie contabilă, fișe analitice, chitanțe, carnete de membru, angajamente de plată.
În cauză s-a efectuat și expertiza contabilă, raportul întocmit conducând la cifrele reținute.
Corespunzător acestei situații s-a constatat că prin faptele sale, inculpata a încălcat dispozițiile art.2151 alin.2 Cod penal și art.290 alin.1 Cod penal săvârșind infracțiunea de delapidare și fals în declarații, pentru care a fost condamnată cu respectarea dispozițiilor art.72, 74, 76 și 41 alin.2 Cod penal.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr.240 pronunțată la data de 10 august 2000 în dosarul penal nr.3826/2000, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpată, obligând-o la cheltuieli judiciare către stat.
În considerentele deciziei s-a precizat că pedeapsa aplicată este nelegală, hotărârea pronunțată fiind contrară legii, deoarece pentru infracțiunile care au produs consecințe deosebit de grave, în cazul aplicării art.77 și 76 Cod penal, pedeapsa se poate reduce cel mult cu 1/3 din minimul special al pedepsei greșală care nu se poate îndrepta deoarece s-ar încălca principiul prevăzut în art.372 Cod procedură penală (nu se poate înrăutăți situația în propria cale de atac).
Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, prin decizia penală nr.1739 pronunțată la data de 30 martie 2001 în dosarul penal nr.3738/2000, a admis recursul declarat de inculpată, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului, Curții de Apel Cluj cu recomandarea de a rejudeca cu respectarea regulilor de citare a părților.
Curtea de Apel Cluj, Secția penală în rejudecarea apelului după casarea deciziei, prin decizia nr.378/2001 pronunțată în dosarul penal nr.6914 din 19 decembrie 2001, a admis apelul declarat de inculpată și reținând în favoarea acesteia circumstanțele atenuante conform art.74 și 76 Cod penal, aplicând legea mai favorabilă conform art.13 Cod penal, respectiv OUG nr.207/2000, în temeiul art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art.2151 alin.2 Cod penal în art.215 alin.1 Cod penal și a condamnat pe inculpată la 10 luni închisoare pentru delapidare.
Pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în conformitate cu dispozițiile art.290 alin.1 Cod penal a condamnat pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare.
Aplicând regula concursului de infracțiuni, conform art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal a contopit pedepsele, inculpata având de executat 10 luni închisoare.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii.
Împotriva acestei decizii inculpata, în termen legal a declarat recurs, invocând greșita individualizare a pedepsei ca motiv de casare, conform art.3859 alin.1 pct.14 Cod procedură penală.
Recurenta a solicitat aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni.
Instanța de recurs, examinând hotărârea atacată în raport cu motivul invocat, a constatat că recursul este nefondat.
Instanța de apel a corectat încadrarea juridică, astfel încât inculpata a beneficiat de aplicarea legii mai favorabile și a ținut seama de sinceritatea și regretul inculpatei, reținând în favoarea acesteia beneficiul circumstanțelor atenuante.
Se impune însă ca inculpata să primească osancțiune, chiar redusă, așa cum i s-a aplicat, de 10 luni închisoare, pentru a exista convingerea că a înțeles gravitatea faptei, dată și de cuantumul ridicat al prejudiciului rămas neacoperit, și de aspectul continuat al infracțiunii săvârșite.
Critica fiind nejustificată, recursul este nefondat, urmând să fie respins, în conformitate cu dispozițiile art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, iar decizia fiind legală și temeinică, menținută.
Având în vedere culpa procesuală a inculpatei, urmează a o obliga și la cheltuieli judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.T.M. împotriva deciziei penale nr.378 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel Cluj.
Obligă recurenta la 1.100.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2003.