Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2954/2010 AI generated

Appeal against appellate maintenance of preventive detention deemed inadmissible due to lack of appellate reviewability of appellate-court detention orders

Case Number Decizia nr. 2954/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a defendant against a decision of the Ploiești Court of Appeal, upholding the pre-trial detention measure and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state, with 100 RON advanced from the Ministry of Justice for legal aid. The dispute concerned a procedural challenge to an appellate court's interlocutory order confirming the legality and necessity of preventive detention based on the principles of danger of flight and gravity of the offense. The court ruled that under Article 141(1) of the Code of Criminal Procedure, only decisions rendered by first-instance and appellate courts regarding the imposition, revocation, substitution, or maintenance of preventive detention are subject to appeal; because the challenged decision was issued by the Court of Appeal acting as the court of appeal (effectively the highest level of review for that procedural stage in this context, or mischaracterized by the appellant as being appealable when it was in fact the final decision on the matter at that instance), it was final and not subject to further cassation review.

Legislator headnote

AI generated

art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 141 alin. (1) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Appeal against appellate maintenance of preventive detention deemed inadmissible due to lack of appellate reviewability of appellate-court detention orders: The dispute concerned a procedural challenge to an appellate court's interlocutory order confirming the legality and necessity of preventive detention based on the principles of danger of flight and gravity of the offense. The court ruled that under Article 141(1) of the Code of Criminal Procedure, only decisions rendered by first-instance and appellate courts regarding the imposition, revocation, substitution, or maintenance of preventive detention are subject to appeal; because the challenged decision was issued by the Court of Appeal acting as the court of appeal (effectively the highest level of review for that procedural stage in this context, or mischaracterized by the appellant as being appealable when it was in fact the final decision on the matter at that instance), it was final and not subject to further cassation review.

Keywords

AI generated
review of detention appealable interlocutory decision code of criminal procedure scope of review in cassation procedural issues legal aid

Cited Legislation

AI generated
art. 148 lit. f) C. proc. pen
143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.
art. 141 alin. (1) C. proc. pen
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Procedural basis cited in the dispositive to support the dismissal of the appeal as inadmissible.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive to support the dismissal of the appeal as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 16 august 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 3002 alin. (1) și (3) raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B.I. și Z.B.S.

Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. și că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice în vreun fel temeiurile avute în vedere inițial, la luarea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.I.

Recursul declarat de inculpat este inadmisibil urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată cu recurs de către procuror sau de inculpat.

Rezultă din conținutul textului de lege mai sus menționat că sunt supuse căii de atac a recursului numai încheierile ce privesc menținerea măsurii arestării preventive pronunțată de prima instanță și de instanța de apel.

Întrucât încheierea atacată cu recurs de către inculpat privește o încheiere de menținere a arestării preventive pronunțată de o instanță care judecă cauza ca instanță de recurs, urmează a se constata că o astfel de încheiere, prin voința legiuitorului, nu este supusă niciunei căi de atac, fiind definitivă.

Pentru considerentele arătate urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Încheierii din 16 august 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 5215/204/2009 este inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Încheierii din 16 august 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 5215/204/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 august 2010.

Procesat de GGC - CT