Preventive detention review in qualified homicide case: balancing public order risk against proportionality of duration

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 august 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1936/99/2012, printre altele, în baza art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.P., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 04 decembrie 2011, emis de Tribunalul Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite atât condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen., cât timp din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul B.P. a săvârșit fapta penală pentru care este judecat, cât și condițiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că pentru presupusa infracțiune reținută în sarcina inculpatului, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.

S-a mai reținut că măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În cauza de față, Curtea de apel a reținut că infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată prezintă o gravitate concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, fapta săvârșită având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului B.P. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată, pe de o parte de scopul derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolăm inculpatului de comunitatea din care face parte.

În același timp, s-a apreciat că durata arestării preventive a inculpatului, din 04 decembrie 2011 până în prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire penală, judecata pe fond se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența Curții Europenen a Drepturilor Omului în materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului este un proces influențat proporțional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexității acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea activității infracționale supuse analizei. Astfel, percepția comunității asupra unei infracțiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situația unor infracțiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de față. A accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiași unități de măsură pentru fapte diferite și ar produce o uniformizare nereală a percepției comunității asupra faptelor penale comise în rândul său.

În concluzie, s-a apreciat că măsura privativă de libertate s-a luat față de inculpat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar temeiurile avute inițial în vedere subzistă și în prezent, fără a se produce o modificare sau o dispariție a acestora, constatând totodată că cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul B.P. este neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.P., solicitând punerea sa în stare de libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) și art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Iași, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

De altfel, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a admis că prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

Înalta Curte reține și faptul că instanțele anterioare au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului atât la luarea măsurii arestării preventive, cât și la momentul verificării legalității și temeiniciei acestei măsurii preventive.

Astfel că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 271 din 10 iulie 2012 a Tribunalului Iași, secția penală, la pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 40 C. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a reținut că inculpatul, în data de 01 decembrie 2011, în loc public a aplicat, în mai multe rânduri, multiple lovituri în diferite zone ale corpului numitului R.A.L., cauzându-i decesul.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva încheierii din 29 august 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1936/99/2012, va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva încheierii din 29 august 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1936/99/2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2012.