Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2173/2010 AI generated

Drunk driving conviction: prosecutor's challenge to sentencing individualization for excessive alcohol levels and failure to justify aggravation of penalty

Case Number Decizia nr. 2173/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the public prosecutor, thereby upholding the final conviction and sentence issued by the Court of Appeal, which imposed a three-month prison sentence with a two-year three-month probation period and accessory penalties for the defendant. The dispute concerned a challenge under Article 3859(14) of the Code of Criminal Procedure regarding the alleged improper individualization of the sentence for the offense of drunk driving (blood alcohol concentration exceeding 0.80 g/l, measured at 1.35 g/l) resulting in a minor traffic accident and bodily injury. The Supreme Court held that the lower court correctly applied the general criteria for sentencing under Articles 72 and 76 of the Penal Code, considering the defendant’s social danger level, lack of prior criminal record, and voluntary repair of damages, and determined that the imposed sanction appropriately balanced the preventive and educational purposes of punishment without requiring an increase in the sentence's magnitude.

Legislator headnote

AI generated

art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen, art. 71 alin. (1) C. pen, art. 81 C. pen, art. 82 C. pen; Drunk driving conviction: prosecutor's challenge to sentencing individualization for excessive alcohol levels and failure to justify aggravation of penalty: The dispute concerned a challenge under Article 3859(14) of the Code of Criminal Procedure regarding the alleged improper individualization of the sentence for the offense of drunk driving (blood alcohol concentration exceeding 0.80 g/l, measured at 1.35 g/l) resulting in a minor traffic accident and bodily injury. The Supreme Court held that the lower court correctly applied the general criteria for sentencing under Articles 72 and 76 of the Penal Code, considering the defendant’s social danger level, lack of prior criminal record, and voluntary repair of damages, and determined that the imposed sanction appropriately balanced the preventive and educational purposes of punishment without requiring an increase in the sentence's magnitude.

Keywords

AI generated
individualization of criminal sentence aggravated drunk driving traffic accident penal sanctions judicial review of sentencing minor offense

Cited Legislation

AI generated
art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
10/F din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art.
art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen
195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen
raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.D.G., la pedeapsa de 3 luni închisoare.
art. 71 alin. (1) C. pen
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului S.D.G.
art. 81 C. pen
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în condițiile art.
art. 82 C. pen
pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.
art. 71 alin. (5) C. pen
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
art. 83 C. pen
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

The procedural basis cited in the decision for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (3) din C. proc. pen.

The provision governing the allocation of judicial costs, which remain in the charge of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 10/F din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.D.G., la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului S.D.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul S.D.G. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.D.G., sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, reținându-se în sarcina inculpatului că, în data de 27 octombrie 2008, a condus pe drumurile publice din municipiul Brașov autoturismul D.S.N. înmatriculat sub nr. XXX, având în sânge o alcoolemie de 1,35 gr.‰ alcool pur în sânge.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În după-amiaza zilei de 27 octombrie 2008, inculpatul S.D.G. a consumat băuturi alcoolice într-un restaurant din municipiul Brașov. După ora 17.45, plecând de la locul de muncă, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului său, înmatriculat sub nr. XXX, pentru a ajunge la domiciliu, deplasându-se pe str. C. din municipiul Brașov.

La intersecția străzii C. cu strada A.B., inculpatul a schimbat banda de circulație. Acesta nu a păstrat distanța regulamentară și nu a observat că pe această bandă de mers, un alt autoturism se angajase să vireze stânga pe a se deplasa pe str. A.B., intrând în coliziune cu acest autoturism, marca R., înmatriculat sub nr. YYY, condus de martorul P.D.

În urma coliziunii, martorul C.J.E., pasager în autoturismul marca R., a suferit leziuni corporale care au necesitat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale. Autoturismul marca R. a suferit avarii în partea dreapta spate.

În urma producerii acestui accident de circulație, la fața locului a sosit un echipaj de poliție rutieră, ce i-a condus pe cei doi conducători auto implicați în accident la Spitalul Clinic de Urgență Brașov în vederea recoltării probelor biologice, stabilindu-se că inculpatul S.D.G. prezenta o alcoolemie de 1,35 gr.‰ alcool pur în sânge.

Starea de fapt a fost reținută urmare coroborării procesului-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de schița locului accidentului auto, declarațiilor martorilor C.J.E., C.I., P.D., R.C. și C.F. din cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, raportului de constatare medico-legală nr. 3987 din 28 octombrie 2008 din care rezultă că numita C.J.E. a suferit leziuni care au necesitat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 832 din 27 octombrie 2008 din care rezultă că inculpatului i-a fost recoltată o singură probă, la ora 19.10, prezentând o alcoolemie de 1,35 gr.‰ alcool pur în sânge, refuzând recoltarea celei de-a doua probe și declarației inculpatului din cursul urmăririi penale.

În cursul cercetării judecătorești, deși legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței, drepturile și interesele acestuia fiind apărate de un avocat ales.

Instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului S.D.G. care, în data de 27 octombrie 2008, a condus pe drumurile publice din municipiul Brașov autoturismul marca D.S.N., înmatriculat sub nr. XXX, având în sânge o alcoolemie de 1,35 gr.‰ alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., raportându-se la gradul de pericol social al infracțiunii, la persoana inculpatului care are profesia de avocat, vârsta acestuia, faptul că în momentul recoltării probelor biologice avea o vorbire clară, prezenta o judecată coerentă, fiind orientat în timp și spațiu, lipsa antecedentelor penale, dar și faptul că a achitat contravaloarea reparațiilor produse autoturismului marca R., astfel cum rezultă din declarația martorului P.D. din cursul cercetării judecătorești.

De asemenea, având în vedere buna conduită avută de inculpat anterior comiterii acestei infracțiuni, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, în baza art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. și pe fond reindividualizarea pedepsei inculpatului, în sensul majorării cuantumului acesteia, întrucât nu au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

Înalta Curte, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei judicioase aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, critica întemeiată pe dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greșita individualizarea judiciară a pedepsei, nefiind fondată.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aplicând o pedeapsă de natură a satisface exigențele impuse de art. 52 C. pen.

Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Atingerea dublului scop, preventiv și educativ al pedepsei, este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte.

Înalta Curte constată că, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a realizat o justă apreciere a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., prin luarea în considerare atât a circumstanțelor reale de comitere a faptei, cât și a datelor favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, neimpunându-se majorarea cuantumului pedepsei.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Sentinței penale nr. 10/F din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat S.D.G.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Sentinței penale nr. 10/F din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat S.D.G.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2010.

Procesat de GGC - GV