Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1602/2010 AI generated

Murder conviction upheld; land-dispute stake attack deemed unprovoked, 13.5-year term affirmed.

Case Number Decizia nr. 1602/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the defendant's appeal and upheld the conviction for intentional homicide (murder) under Article 174 of the Criminal Code, as affirmed by the appellate court; the defendant remains sentenced to 13 years and 6 months' imprisonment plus a 3-year ban on certain rights, with civil damages and confiscation of the wooden stake used in the attack, and must pay 400 RON in judicial costs. The case arose from a land dispute in which the defendant struck the victim once on the head from behind with a wooden stake, causing a fatal traumatic brain injury; the court rejected the defendant’s claim of provocation under Article 73(b) of the Criminal Code, finding no evidence of provocative acts by the victim and holding that the attack was entirely attributable to the defendant, who intended the fatal result given the weapon, force, and vital area targeted.

Legislator headnote

AI generated

art. 174 C. pen, art. 118 lit. b) C. pen, art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen, art. 73 lit. b) C. pen, art. 72 C. pen, art. 52 C. pen; Murder conviction upheld; land-dispute stake attack deemed unprovoked, 13.5-year term affirmed: The case arose from a land dispute in which the defendant struck the victim once on the head from behind with a wooden stake, causing a fatal traumatic brain injury; the court rejected the defendant’s claim of provocation under Article 73(b) of the Criminal Code, finding no evidence of provocative acts by the victim and holding that the attack was entirely attributable to the defendant, who intended the fatal result given the weapon, force, and vital area targeted.

Keywords

AI generated
murder sentencing victim rights e-justice civil dispute criminal confiscation
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Basis for dismissing the appeal as unfounded.

Art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Used to order the appellant to pay court costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 450 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Iași a fost condamnat inculpatul D.C. (studii 8 clase, agricultor, are un copil minor, fără antecedente penale) în baza art. 174 C. pen. la 13 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă reținerea din 16 iunie 2008 și s-a dispus confiscarea de la inculpat, potrivit art. 118 lit. b) C. pen. a unui par din lemn lung de 1,60 m și lat de 5 cm, folosit la comiterea infracțiunii.

Inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 146 RON daune materiale către partea civilă S.M.; 10.000 RON daune morale către partea civilă S.L.; 30.011,84 RON daune materiale și 10.000 RON daune morale către partea civilă S.F.

Au fost respinse cererile de despăgubiri formulate de părțile civile S.M., M.S. și S.I.

Inculpatul a mai fost obligat la plata sumelor de 207 RON către S.A.J. Iași și 4066,09 RON către S.C.U. "P.N.O." Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în fapt că între victima S.C. și inculpatul D.C., ambii locuitori ai satului Păușești, comuna Dumești, județul Iași, au existat neînțelegeri în legătură cu o suprafață de teren pe care victima o cumpărase de la unchiul inculpatului în anul 2007.

În anul următor, victima și-a împrejmuit terenul aflat chiar lângă locuința inculpatului, iar între părți a apărut o stare de conflict ca urmare a distrugerii gardului, victima bănuindu-l pe inculpat de acest fapt.

În după-amiaza zilei de 9 iunie 2008, în jurul orelor 17,00, victima s-a deplasat cu căruța la terenul său, pentru a cosi iarba.

Ajuns aici, între victimă și inculpat a izbucnit o discuție contradictorie, în cadrul căreia cei doi și-au adresat injurii.

Discuția și injuriile au fost auzite de martorul I.M., aflat în apropiere.

În momentul în care victima se pregătea de cosit, inculpatul s-a apropiat din spate și cu un par din lemn cu lungimea de 1,60 m și diametrul de 5 cm, i-a aplicat victimei, cu intensitate, o singură lovitură în regiunea capului.

Victima a căzut mai întâi în genunchi, sprijinindu-se în mâini, după care s-a prăbușit la pământ.

Deoarece sângera abundent, dându-și seama de gravitatea leziunii produse, inculpatul D.C. a luat din locuință un prosop de culoare albastră pe care l-a înfășurat pe capul victimei.

Momentul lovirii a fost perceput în mod nemijlocit de martorul P.C., aflat la o distanță de 10 m.

Imediat după consumarea agresiunii, la locul faptei a ajuns martorul I.M. care l-a observat pe S.C. întins pe jos, cu capul însângerat și pe inculpat la 4 - 5 metri având parul în mână.

Văzând că victima sângera abundent și că nu mai era conștientă, inculpatul a încercat să îl urce pe S.C. în căruță, însă nu a reușit. Ca urmare, inculpatul a ieșit în stradă și i-a cerut ajutorul minorului I.M.M. (fiul lui I.M.).

Intrând în curte, martorul minor l-a văzut pe cel lovit, căzut la pământ și plin de sânge, fapt ce l-a speriat și a părăsit locul în grabă.

Cu acel prilej, inculpatul i-a cerut minorului să o anunțe pe soția victimei, S.M., să vină la locuința lui și să-și ia soțul acasă.

Inculpatul a ieșit din nou în drum și i-a cerut ajutor martorului C.I. aflat în zonă să îl urce pe S.C. în căruță, spunând că victima a căzut și s-a lovit.

În continuare, inculpatul D.C. a transportat victima cu căruța acesteia spre centrul satului Păușești, unde s-a întâlnit cu S.M. care fusese anunțată cu privire la starea soțului ei.

Victima a fost transportată în aceeași seară la S.C.U. "P.N.O." din Iași unde a fost internată cu diagnosticul: "traumatism cranio-cerebral; contuzie cerebrală medie-gravă; agresiune; fractură deschisă cominutivă cu înfundare parietală stg., comă".

Victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale care a avut ca scop evacuarea unui hematom subdural temporo-frontal drept, gros de circa 5 mm și aspirarea zonei de dilacerare.

Cu toate îngrijirile medicale acordate starea victimei s-a agravat, iar la data de 16 iunie 2008 aceasta a decedat.

Potrivit raportului medico-legal de autopsie moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se comei cerebrale consecutivă traumatismului cranio-cerebral acut deschis cu fractură de calotă, contuzie, dilacerare cerebrală, complicată în evoluție cu bronhopneumonie hipostatică.

S-a stabilit prin același act medical că leziunea suferită de victimă s-a putut produce prin lovire activă cu corp contondent grav (par, bâtă) și că între agresiune și deces există legătură directă de cauzalitate.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului, care la 9 iunie 2008 i-a aplicat victimei o lovitură intensă în zona capului în partea posterioară, lateral stânga, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral care la data de 16 iunie 2008 a determinat decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzute de art. 174 C. pen.

La individualizarea pedepsei, înspre minimul prevăzut de lege, instanța a avut în vedere gradul concret de pericol social, împrejurările în care s-a comis fapta, prin atacarea victimei care era cu spatele la inculpat și situația procesuală a acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală cooperantă și parțial sinceră.

Apărările inculpatului în sensul că ar fi acționat în legitimă apărare ori sub imperiul provocării victimei s-au apreciat ca nefondate, nefiind probată incidența dispozițiilor art. 44 și 73 lit. b) C. pen.

Referitor la soluționarea laturii civile s-au apreciat întemeiate în parte cererile de despăgubiri materiale și morale numai pentru sumele acordate și nefondate solicitările de acordare a daunelor morale ale părții civile S.M. și de acordare a despăgubirilor materiale și morale ale părților civile M.S. și S.I.

Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 168 din 15 decembrie 2009 a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței primei instanțe de inculpatul D.C. și părțile civile S.L., S.M., S.F. și ca inadmisibil apelul declarat de avocatul V.I.G.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a considerat neîntemeiate criticile formulate de inculpat în sensul că pedeapsa aplicată este prea severă, impunându-se reducerea ei prin reținerea circumstanței atenuante a provocării și că despăgubirile acordate sunt prea mari, neavând posibilitate de plată și de părțile civile în sensul că despăgubirile acordate ar fi prea mici.

Referitor la apelul declarat de avocatul V.I.G. s-a constatat că acestuia i s-a aplicat o amendă judiciară pentru împrejurarea că cererea de scutire i-a fost respinsă prin încheierea din 19 ianuarie 2009 și că împotriva acestei încheieri legea nu mai prevede nicio cale de atac.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul D.C. care, invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea severă și a solicitat reducerea ei prin reținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului D.C. în săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, raportul medico-legal de autopsie, declarațiile martorilor P.C., P.M., C.I., I.M., I.M.M., M.I., I.M.A., P.V., I.G. și C.C. și declarațiile inculpatului, care atestă că la data de 9 iunie 2008 inculpatul i-a aplicat victimei S.C. o puternică lovitură în cap, cu un par gros de 5 cm și lung de 1,60 m, cauzându-i leziuni grave, respectiv un traumatism cranio-cerebral cu fractură de calotă și dilacerare cerebrală care au condus la deces, la 16 iunie 2008.

Premergător acestei agresiuni, nu a rezultat din materialul probator al cauzei, existența unui act or gest din partea victimei, care să fi determinat inculpatului o puternică tulburare sau emoție și căruia să i se poată acorda semnificația juridică a circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Dimpotrivă, a rezultat că această agresiune este imputabilă în totalitate inculpatului, care a lovit prin surprindere victima aflată cu spatele la recurent.

Având în vedere obiectul vulnerant folosit, intensitatea deosebit de mare a loviturii, zona vitală vizată, instanțele au tras în mod justificat concluzia că pe plan subiectiv inculpatul a urmărit uciderea victimei, rezultat care s-a și produs.

Privitor la pedeapsa principală aplicată de 13 ani și 6 luni se constată că aceasta a fost individualizată înspre minimul prevăzut de lege ținându-se seama potrivit art. 72 C. pen. de pericolul social grav al faptei, de împrejurările concrete în care aceasta s-a comis dar și de persoana inculpatului care se afla la prima încălcare a legii penale, a avut anterior o conduită general bună în familie și societate și o poziție procesuală cooperantă.

Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, constrângerea, reeducarea și reintegrarea în comunitate a inculpatului.

Întrucât au fost respectate aceste dispoziții legale, iar din actele dosarului nu se constată existența unor temeiuri care să justifice coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, critica inculpatului formulată în baza dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu poate fi primită.

Față de cele ce preced, constatând neîntemeiat motivul de recurs invocat și nerezultând existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.C. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 168 din 15 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 aprilie 2010.

Procesat de GGC - CT