Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1279/2012 AI generated

Intent to defraud absent in post-dated credit instruments issued during anticipated commercial turnover: fraud versus unauthorized check issuance

Case Number Decizia nr. 1279/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prosecution's appeal, upholding the lower courts' decisions which acquit the primary defendant of fraud and abetment of forgery, order the civil recovery of approximately 272,634 RON from the defendant and her company for bank damages, and terminate the proceedings for other counts due to prescription; the dispute concerned the issuance of post-dated checks and promissory notes without sufficient bank provision during a period of rapid business expansion and subsequent financial collapse in 2000, with the prosecution challenging the lower courts' finding that the defendant lacked the specific intent to defraud and their reclassification of certain acts from fraud to the lesser offense of issuing checks without provision. The decisive legal basis rests on the principle that criminal fraud requires proof of specific fraudulent intent or deceptive means at the time of contract formation, which is absent when the failure to pay results from unforeseen external factors such as a bank's unilateral retention of funds and a competitor's forcible seizure of inventory, rather than a plan to obtain an unjust material benefit, thereby distinguishing civil non-performance from the crime of fraud under Article 215 of the Penal Code and Article 84 of Law No. 59/1934.

Legislator headnote

AI generated

art. 84 pct. 2 Legea nr. 59/1934, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, art. 213 C. pen, art. 213 alin. (1) C. pen, art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen; Intent to defraud absent in post-dated credit instruments issued during anticipated commercial turnover: fraud versus unauthorized check issuance: The decisive legal basis rests on the principle that criminal fraud requires proof of specific fraudulent intent or deceptive means at the time of contract formation, which is absent when the failure to pay results from unforeseen external factors such as a bank's unilateral retention of funds and a competitor's forcible seizure of inventory, rather than a plan to obtain an unjust material benefit, thereby distinguishing civil non-performance from the crime of fraud under Article 215 of the Penal Code and Article 84 of Law No. 59/1934.

Keywords

AI generated
prosecution for fraud proof of criminal intent banking law bank check promissory note financial instruments

Cited Legislation

AI generated
art. 84 pct. 2 Legea nr. 59/1934
în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 Legea nr. 59/1934 - pct.
art. 41 alin. (2) C. pen
(8 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934
în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art.
art. 213 C. pen
II.6 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen.
art. 213 alin. (1) C. pen
în infracțiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen.
art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen
Instanța a dispus încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
art. 10 lit. g) C. proc. pen
raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
art. 124 C. pen
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. încetarea procesului penal început față de inculpatul O.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. (2 fapte) - pct. I.3 rechizitoriu.

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 6885/2006
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive for the dismissal of the prosecution's appeal.

fondul Ministerului Justiției

Source of funds specified in the dispositive for the payment of legal aid fees to the defendants' appointed counsel.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 75/A din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 75/A din 3 iunie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 84 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Brașov, pe care a menținut-o.

A respins, ca tardive, apelurile declarate părțile civile SC G. SRL Brașov și SC P.R. SRL Brașov.

A obligat părțile civile apelante să plătească statului sumele de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, restul acestor cheltuieli rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Brașov a reținut că prin sentința penală nr. 84 din 18 februarie 2010 Tribunalul Brașov a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în acuzarea inculpatei G.I.M. după cum urmează:din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 Legea nr. 59/1934 - pct. II.1 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. (8 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale) - pct.

II.2 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. (4 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale) - pct. II.3 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen. (15 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) - pct.

II.4 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. (7 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale) și infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. - pct. II.5 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. (5 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) - pct.

II.6 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen. - pct. II.7 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen. (4 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale) - pct. II.8 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. (7 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale) - pct. II.9 rechizitoriu;- din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. (3 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) - pct. II.10 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen. (6 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale) - pct. II.11 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. - pct. II.12 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. (2 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale) pct.

II.13 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. - pct. II.14 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. pct. II.15 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. - pct. II.16 rechizitoriu; din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 - pct. II.17 rechizitoriu.

Instanța a dispus încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. e) și art. 124 C. pen. față de inculpata G.I.M. pentru următoarele infracțiuni: infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 - pct. II.1 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale) - pct. II.2 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale) - pct. II.3 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) - pct. II.4 rechizitoriu; infracțunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale) - pct. II.5 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) - pct. II.6 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale) - pct. II.9 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) - pct. II.10 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale) - pct. II.11 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale) pct. II.13 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 - pct. II.17 rechizitoriu.

Încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. față de aceeași inculpată pentru infracțiunile prevăzute de art. 213 alin. (1) C. pen. - pct. II.7 rechizitoriu și art. 26 raportat la art. 290 C. pen. (2 fapte) - pct. I.3 rechizitoriu.

Achitarea aceleiași inculpate în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. - pct. II.5 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale) - pct. II.8 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. - pct. II.12 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. pct. II.14 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. - pct. II.15 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. - pct. II.16 rechizitoriu.

Achitarea aceleiași inculpate în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. (3 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - pct. I.1 rechizitoriu; infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. (2 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - pct. I.2 rechizitoriu.

Achitarea inculpatei C.V. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) - pct. I.1 rechizitoriu.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. încetarea procesului penal început față de inculpatul O.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. (2 fapte) - pct. I.3 rechizitoriu.

A fost obligată inculpata G.I.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.G.I. SRL prin lichidator judiciar C.A., să plătească părții civile B.R.S. SA - prin lichidator judiciar F.G.D.S.B. suma de 272.634,85 RON, daune materiale.

Au fost respinse restul pretențiilor civile.

Cu aplicarea art. 346 alin. (4) C. proc. pen. referitor la părțile civile SC U.B. SA (fostă SC A. SA Brașov), SC P.C. SRL, SC R. SRL, SC T. SRL, SC F. SRL.

S-a constatat că SC P.S. SRL nu s-a constituit parte civilă. Au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile civile SC T.G.I.E. SRL, SC G. SRL, SC P.R. SRL, SC Z. SA, SC U.B. SA (fostă SC A. SA Brașov), SC D. SRL, SC C. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL, SC An. SRL, SC A.C.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător dispus în faza de urmărire penală asupra imobilului proprietatea inculpatei G.I.M., înscris în CF nr. PP Brașov la A+46.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală (borderouri de achiziții).

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Brașov a constatat că prin rechizitoriul nr. GG/2001 întocmit de Parchetul lângă Curtea de Apel Brașov la data de 12 mai 2003 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

1. G.I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale); art. 215 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale); art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale); art. 215 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale); art. 215 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale); art. 215 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale); art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale); art. 215 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); art. 215 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) art. 215 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. (7 acte materiale); art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale); 4 infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) C. pen.; 2 infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (1), (4) C. pen.; 1 infracțiune prevăzută de art. 213 C. pen.; 1 infracțiune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., toate aceste infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

2. C.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale)

3. O.V. sub aspectul săvârșirii a 2 infracțiuni prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în luna octombrie 2000, inculpatele G.I.M. și C.V. - asociate la SC P.G.I. SRL respectiv SC L. SRL- au indus în eroare reprezentanții B.R.S. - Sucursala B. prin garantarea a 3 credite cu file CEC pentru care nu exista disponibil în contul bancar al firmelor emitente, cauzându-se astfel un prejudiciu de 1.450.000.000 ROL.

Prin rechizitoriu s-a mai reținut că, tot în luna octombrie 2000, inculpata G.I.M. a indus în eroare reprezentanții B.R.S.- Sucursala B. prin garantarea a 2 credite obținute de SC P. SRL - unde asociat și administrator era coinculpatul O.V., cu file CEC ce nu aveau acoperire în contul bancar cauzând astfel un prejudiciu de 1.000.000.000 ROL.

De asemenea, s-a reținut că, pentru ridicarea unor sume de bani de la B.R.S. - Sucursala B., inculpata G.I.M. a completat două borderouri cu date ce nu corespundeau realității, ulterior aceste „borderouri de achiziții" fiind semnate și ștampilate de inculpatul O.V. și depuse la banca indicată.

Tot în actul de sesizare a instanței s-a mai reținut că în lunile octombrie - noiembrie 2000, inculpata G.I.M. - în calitate de asociat unic și administrator al SC P.G.I. SRL - a achiziționat o serie de produse de la mai multe societăți comerciale pentru plata cărora a emis cecuri și bilete la ordin fără a avea disponibil în contul bancar.

Prin rechizitoriu s-a mai reținut că inculpata G.I.M. a dispus pe nedrept de o autoutilitară și de o remorcă, ambele aparținând SC D. SRL, aceste bunuri fiind „preluate" de SC S. SRL Brașov la 28 noiembrie 2000.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: declarații ale inculpaților G.I.M., O.V. și C.V., raport de constatare tehnico-științifică grafică, înscrisuri - respectiv contracte de credit, file CEC în original, adrese B.R.S., facturi etc. - declarații ale martorilor B.Z., L.H., D.S., G.E., G.T., G.M., D.V., N.F. etc.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații G.I.M., O.V. și C.V. precum și martorii M.D., D.S., G.T., L.H. și N.D., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

De asemenea, în cauză în cursul cercetării judecătorești a fost întocmit, de către expertul N.I., un raport de expertiză judiciară tehnică și contabilă.

Analizând coroborat probele administrate în cauză Tribunalul a reținut că în cursul anului 1997 inculpata G.I.M. a devenit asociat unic la SC P.G.I. SRL Brașov preluând prin cesionare toate părțile sociale ale acestei societăți comerciale.

Instanța a reținut - în acest sens fiind ansamblul probelor administrate în cauză - că, începând cu anul 1997, SC P.G.I. SRL a realizat o dezvoltare deosebită a activității comerciale, dezvoltare obiectivată exemplifîcativ prin creșterea impetuoasă a „cifrei de afaceri" de la 88.622.132 RON în luna aprilie 1997 la 28.906.190.002 ROL în luna noiembrie 2000 ajungând, cum relevă martorul N.D., „un lider al vânzărilor din Brintex și Lego" care „onora facturi de miliarde de lei".

Pe de altă parte s-a reținut că toată această „dezvoltare" a activității SC P.G.I. SRL nu s-a fundamentat economic pe un plan bine structurat și rațional evolutiv, ci a ținut mai mult de „relațiile" și „intuiția" inculpatei G.I.M. - ce a absolvit doar un liceu economic fără a avea studii superioare de specialitate - care finalmente a fost „depășită" de chiar evoluția propriei firme. În acest sens au fost valorificate, cu titlu exemplificativ, susținerile martorului D.S. care face referire la faptul că „la P.G.I. era ținut un caiet special în care erau trecute toate filele CEC în care era menționat și momentul scadenței acestora", acest mod cel puțin „primitiv" de evidențiere a unor datorii deseori consistente ale P.G. fiind de natură a contura felul în care inculpata G.I. a înțeles să-și desfășoare activitatea comercială ce se extinsese până la o „cifră de afaceri" de aproape 30 de miliarde ROL lunar.

În contextul unei creșteri semnificative și incontestabile a activității SC P.G.I. SRL, inculpata G.I.M. nu a înțeles a-și asigura primordial un fond de „lichidități" necesar plății furnizorilor ci a realizat, uneori haotic, diverse investiții - prin achiziționarea unor terenuri, clădiri, mijloace de transport etc. - pentru o mare parte din acestea folosindu-se sistemul „leasing" care, pe de o parte nu-i conferea societății inculpatei proprietatea respectivelor bunuri și pe de altă parte, îi impunea cu strictețe achitarea la termen a ratelor, sub sancțiunea, ce finalmente s-a și produs, pierderii atât a bunurilor achiziționate cât și a întregii valori achitate până la acel moment.

În sfârșit, instanța a observat că - așa cum se reține și în rechizitoriu - pentru a-și susține activitatea comercială ce se extinsese în mod deosebit, inculpata G.I.M. a apelat în mod „nesănătos" din punct de vedere economic de foarte multe ori la împrumuturi bancare pe termen scurt ce erau însă purtătoare de dobânzi mari, în acest sens doar în anul 2000 inculpata G. angajând credite de peste 85 miliarde ROL de la mai multe instituții bancare (printre care și B.R.S.), toate aceste instituții bancare acordând respectivele credite în condițiile în care P.G. avea un rulaj prin aceste bănci de ordinul zecilor sau chiar sutelor de miliarde ROL.

Deosebit de relevant în prezenta cauză penală a fost, în opinia instanței, caracterul relațiilor economice dintre SC P.G. și societățile comerciale ce figurează ca părți civile, fiind vorba de relații „ce au început în cea mai mare parte în anul 1997 odată cu începerea activității și care au fost constante, păstrând o linie ascendentă cu creșteri semnificative lunare, păstrându-se ritmul plăților conform termenelor acordate", în acest sens fiind nu doar concluziile raportului de expertiză anterior indicat ci și susținerile cvasitotalității persoanelor audiate în cauză în calitate de martor.

Astfel cum au declarat martorii audiați atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, dar și concluziile expertizei contabile, a existat o creștere continuă și relativ constantă a relațiilor comerciale cu societățile ce figurează ca părți civile în cauză - ce nu au atins apogeul în noiembrie 2000, exemplificativ în luna septembrie 2000, la P.G. de la Z. SA existând „datorii" de peste 13 miliarde ROL - acest fapt producându-se pe fondul extinderii activității SC P.G.I. SRL și nu în mod aleatoriu, fără să se urmărească inducerea în eroare a partenerilor de afaceri.

În același sens, al lipsei intenției inculpatei G. de a păgubi instituțiile bancare ce o creditau sau societățile comerciale ce-i furnizau diferite produse, este și planul „investițional" făcut de aceasta - de peste 8 miliarde ROL - plan care, deși nu a avut efectul urmărit, a conturat în opinia instanței, atitudinea sa subiectivă ce nu era caracterizată de intenția prejudicierii unor persoane ci de aceea a continuării activității SC P.G., activitate care însă a depășit „capacitatea de previziune" a inculpatei G.

Pe de altă parte - tot în sensul atitudinii subiective a inculpatei G.I. relativ la săvârșirea infracțiunii de „înșelăciune"- instanța nu a ignorat comportamentul său ulterior „colapsului financiar" în care a intrat P.G. în luna noiembrie 2000, respectiv inculpata având în luna ianuarie 2001 o „tentativă de suicid"- cu efecte grave și asupra stării de sănătate actuale - și neîncercând să se sustragă, de exemplu prin părăsirea țării, procesului penal sau obligațiilor comerciale ce îi incumbă și în prezent.

Din punct de vedere cauzal instanța a reținut că două au fost evenimentele majore ce au determinat, în luna noiembrie 2000, colapsul financiar în care a intrat P.G. SRL - dincolo, așa cum s-a arătat, de lipsa unui plan coerent de dezvoltare rațională a activității societății: pe de o parte faptul că, la 24 noiembrie 2000, B.C.R. - Agenția Z. i-a reținut inculpatei G. suma de 100.000 RON cu titlu de „rambursare anticipată", „situație declanșată de bancă care a diminuat disponibilitățile P.G. în mod unilateral" și pe de altă parte, acțiunea în forță a reprezentanților SC S. SRL care, la 28 noiembrie 2000, au ridicat tot stocul de marfă și mijloacele de transport deținute de SC P.G.I. SRL în contul unei datorii din care, la acel moment, era „scadentă" doar suma de 25.000 RON.

Astfel, în primul rând, în data de 24 noiembrie 2000 inculpata G.I.M. a apelat din nou (cum procedase de multe ori și anterior) la o instituție bancară pentru obținerea unui credit „pentru nevoi temporare" în cuantum de 284.800 RON însă, în aceeași zi, banca - respectiv B.C.R., Agenția Z. - a operat o rambursare anticipată a altui credit ce nu era „scadent" la acel moment și a diminuat (în mod unilateral și fără încunoștințarea SC P.G. SRL) lichiditățile inculpatei G. cu suma de 102.500 RON.

După doar câteva zile, în 28 noiembrie 2000, a devenit „scadent" unul din instrumentele bancare emise de inculpata G. în favoarea SC S. SRL, fiind vorba de suma de 250 milioane ROL, relativ mică față de dimensiunea generală a activității P.G. În fața refuzului B.C.R., Agenția Z. de a onora la 28 noiembrie 2000 instrumentul de plată introdus spre decontare, numitul S.I. - administrator al SC S. SRL - a hotărât să acționeze în forță pentru recuperarea datoriei având în vedere că ulterior, dar nu la 28 noiembrie 2000 - ar fi ajuns la „scadență" alte cecuri sau bilete la ordin emise de inculpata G. ce însumau peste 300.000 RON și exista riscul ca și acestea să nu fie achitate de către bancă.

Astfel, cum au relevat fără echivoc declarațiile mai multor martori audiați în cauză: G.M., G.E., G.T., D.S. și chiar S.I. - în seara de 28 noiembrie 2000 și în dimineața zilei următoare, numitul S.I. împreună cu angajații săi au ridicat prin forță toată marfa și mijloace de transport deținute de SC P.G.I. SRL atât la depozitul de pe strada M., cât și în standurile din Brintex și Lego, ulterior întocmindu-se facturi ce nu acopereau însă valoarea reală a respectivelor bunuri.

În momentul intervenției în forță a reprezentanților S. inculpatei G.I. „i s-a făcut rău" și nu a putut asista la întreaga operațiune. Deși inculpata G. și-a dat formal acordul pentru „încărcarea" bunurilor aparținând P.G., aceasta a acționat la acel moment nu conform propriei voințe ci, în mod cert, sub imperiul unei constrângeri morale exercitate de numitul S.I.

Mai mult decât atât, instanța a punctat modul cel puțin superficial în care organele de urmărire penală au înțeles să acționeze pentru atingerea scopului vizat de art. 1 alin. (1) C. proc. pen. - cu respectarea art. 3 și art. 4 C. proc. pen., dar și a art. 202 alin. (1) Teză finală C. proc. pen. care impune strângerea probelor „atât în favoarea cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului" inculpata G. formulând și o plângere penală împotriva reprezentanților SC S., dosar care a fost conexat la cele ce vizau plângerile formulate împotriva inculpatei G.I., și care a fost instrumentat în mod sumar și fără atingerea imperativului avut în vedere de art. 3 C. proc. pen.

Relativ la toate cele expuse, instanța a reținut ca întemeiate concluziile expertului contabil N.I. care a arătat „se poate spune fără nici un dubiu că SC S. SRL prin preluare ilegală și fără nici un suport juridic a stocului de marfă, mijloacelor fixe, utilaje, a declanșat în mod forțat falimentul P.G.I.", care în acest fel a fost pusă în imposibilitatea de a continua activitatea și implicit în imposibilitatea de a achita creanțele către furnizori și B.R.S. Brașov.

În ceea ce privește acest din urmă aspect, instanța a observat că atât timp cât se rețin de către instanță împrejurări de ordin obiectiv ce au determinat „colapsul financiar" în care a intrat inculpata în luna noiembrie 2000 - circumstanțe obiective ce exced și exclud totodată intenția inculpatei de a prejudicia, în sensul art. 215 C. pen., societățile furnizoare de mărfuri - acestea se răsfrâng implicit asupra relațiilor cu instituțiile bancare ce o creditau pe inculpata G., pentru care s-au emis mai multe file CEC în luna octombrie 2000, „scadența" tuturor acestor instrumente de plată fiind ulterioară datei de 28 noiembrie 2000.

Astfel spus, nu este posibil să se rețină lipsa intenției inculpatei G., în înțelesul vizat de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. în relațiile cu societățile comerciale furnizoare și totodată să se rețină intenția sa (chiar indirectă) în relația cu B.R.S. în condițiile în care pe de o parte instrumentele bancare (file CEC) ce garantau creditele de la B.R.S. au fost emise în aceeași perioadă, uneori chiar anterior, cu emiterea instrumentelor bancare (file CEC sau bilete la ordin) către societățile comerciale părți civile și pe de altă parte, cauzalitatea imposibilității onorării acestor instrumente de plată este unică, respectiv „rambursarea anticipată" din 24 noiembrie 2000 și acțiunea în forță a SC S. din 28 noiembrie 2000.

Privitor tot la relațiile cu diverse bănci ce o creditau periodic pe inculpata G.I., instanța a sesizat numărul mare de credite angajate de respectiva inculpată - doar de la B.R.S. Brașov obținându-se în 7 luni un număr de 14 credite în valoare totală de peste 5 miliarde ROL - ce nu poate fi privit decât prin prisma rulajului avut de P.G. prin aceste bănci, exemplificativ, doar prin B.R.S. Sucursala B. existând un rulaj de peste 42 miliarde ROL, iar „în lunile în care a colaborat cu B.R.S. nu a existat nici o neînțelegere legată de întârziere sau neplata creditelor scontate, dobânzilor, comisioanelor", acest lucru până în data de 28 noiembrie 2000 când P.G. și-a încetat practic activitatea.

Mai mult decât atât, instanța a reținut că în relația cu B.R.S., un rol determinant l-a avut și ofițerul de credite al acestei bănci - numitul I.G., actualmente plecat din țară, care nu doar că a permis angajarea unor credite succesive de către P.G., ci chiar a sugerat ca aceste credite să fie obținute de către alte firme, având în vedere plafonul maxim pe care îl avea la acel moment B.R.S. și a indicat modalitatea concretă în care banii pot fi ridicați din bancă, or în sensul art. 215 C. pen. se are în vedere „inducerea în eroare" a părții vătămate și nu eventual ajutor al părții vătămate la propria sa prejudiciere. Legat tot de data de 28 noiembrie 2000, instanța a mai reținut că nici unul din cecurile sau biletele la ordin la care se face referire în rechizitoriu - eliberate favoarea unor societăți comerciale sau a B.R.S. - nu au fost emise de inculpata G.I. ulterior acestui moment (28 noiembrie 2000) când practic P.G. și-a încetat activitatea fără a mai putea face achiziții sau a onora plata vreunor cecuri sau bilete la ordin anterior emise.

Relativ la toate cele expuse Tribunalul - văzând primordial concluziile neechivoce ale ambelor expertize întocmite în cauză, pe de o parte, expertiza B. făcând referire la „incidența bancară" datorată B.C.R., Agenția Z. care „a diminuat unilateral disponibilitățile acordate inițial", iar, pe de altă parte, expertiza N. relevând fără nici un dubiu că SC S. SRL a declanșat în mod forțat (...) falimentul SC P.G. SRL - a reținut că inculpata G.I.M. nu a acționat, în relațiile cu B.R.S. sau cu celelalte părți civile din prezenta cauză, cu intenția ce caracterizează latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 215 C. pen.

În ceea ce privește însă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor ce i se imputau inculpatei G., Tribunalul a reținut ca întemeiate susținerile reprezentantei Ministerului Public - fiind vorba de emiterea unor cecuri în virtutea unor raporturi comerciale ce se circumscriu noțiunii de „convenție" vizată de alin. (3) din art. 215 C. pen. sens în care, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică reținând și alin. (3) din art. 215 C. pen. pentru infracțiunile descrise la pct. II.1-4, II.6, II.9-11, II.12 și II.1.7 din actul de sesizare a instanței.

Față de cele arătate Tribunalul a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatei G.I.M. sub aspectul săvârșirii tuturor infracțiunilor de „înșelăciune" reținute în rechizitoriu.

Tribunalul a mai observat că nu se poate reține în sarcina inculpatei G. nici infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen., dincolo de lipsa nejustificată, la mai multe termene de judecată a reprezentanților părții vătămate SC D. SRL, din acest punct de vedere având prevalență incidența unui motiv de „achitare" față de eventuala încetare a procesului penal pentru un motiv formal precum cel vizat de art. 2841 C. proc. pen. atât timp cât autoutilitara și remorca au fost ridicate în mod forțat în 28 noiembrie 2000 de reprezentanții SC S. SRL (cum de altfel se reține și în rechizitoriu) cu acea ocazie, așa cum s-a mai arătat, inculpata G. având consimțământul viciat de constrângere morală ce s-a exercitat asupra sa de către numitul S.I.; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu aplicarea art. 46 C. pen., a dispus achitarea inculpatei G.I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 213 C. pen.

Instanța a reținut însă că inculpata G.I.M. a completat cu date ce nu corespundeau realității, două „borderouri de achiziții" ce atestau faptul că SC P. SRL - societatea inculpatului O.V. - ar trebui să plătească unei persoane fizice, numitul G.T., sumele de 400 milioane ROL respectiv 360 milioane ROL, aceste borderouri fiind ulterior semnate de inculpatul O. și depuse la B.R.S. în vederea ridicării unor sume de bani.

Situația expusă a reieșit fără echivoc din probele administrate în cauză, în acest sens declarațiile inculpatei G.I. - care a recunoscut comiterea acestor fapte coroborându-se, cum o impune art. 69 C. proc. pen., cu concluziile raportului de constatare tehnico științifică din 22 octombrie 2001 întocmit de I.P.J. Brașov - Serviciul Criminalistic, sau cu declarațiile inculpatului O.V.

Faptele inculpatei G.I. astfel cum au fost reținute de către instanță - întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de „complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată" sens în care se va dispune condamnarea sa la două pedepse de câte 8 luni închisoare fiecare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatei G.I. pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 8 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.

Relativ la argumentele pe larg expuse privitor la lipsa intenției inculpatei G.I.M. de a „induce în eroare în sensul art. 215 C. proc. pen. partea civilă B.R.S. - atât prin creditele angajate în numele P.G. SRL cât și prin cele angajate tot în folosul P.G. dar în numele L. SRL sau P. SRL - Tribunalul a reținut că nici inculpata C.V., care ca și reprezentant al societății L. a ajutat-o pe coinculpata G. la obținerea unor credite de la B.R.S. Brașov, nu a avut intenția directă sau indirectă de a păgubi respectiva instituție bancară ci a urmărit susținerea financiară a P.G. având reprezentarea onorării la „scadență" a filelor CEC emise pentru garantarea creditelor obținute; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei C.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Tribunalul a reținut însă că faptele inculpatului O.V. care așa cum s-a arătat la sfârșitul lunii octombrie 2000 a semnat și ștampilat două „borderouri de achiziții" ce nu exprimau realitatea, înscrisuri ce au fost depuse la B.R.S., sucursala B. în scopul ridicării unor sume de bani - întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de „fals în înscrisuri sub semnătură privată".

Instanța a înlăturat susținerile inculpatului O.V. în sensul că deși recunoaște că a semnat înscrisurile menționate „nu a cunoscut efectele juridice" ale semnăturii sale întrucât nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, din contră concluziile raportului de constatare tehnico științifică din 22 octombrie 2001 întocmit de I.P.J. Brașov - Serviciul Criminalistic coroborându-se exemplificativ, cu declarațiile inculpatei G.I.M. care arată „l-am spus inculpatului O.V. că pentru a ridica numerar de la B.R.S. se poate folosi de un borderou de achiziții" sau „banii au fost ridicați în numerar de către O.V. și dați mie pe baza unor dispoziții de plată", toate aceste aspecte conturând participația penală a inculpatului O.V. care, fără dubiu, a cunoscut consecințele juridice ale semnăturii ce a aplicat-o pe cele două „borderouri de achiziții".

Relativ la faptele reținute în sarcina inculpatului O.V. instanța, în baza art. 290 C. pen. l-a condamnat la două pedepse de câte 4 luni închisoare fiecare și a aplicat inculpatului O.V. pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durata de 2 ani și 4 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.

Relativ la latura civilă a cauzei instanța a reținut - dincolo de manifestarea de voință a inculpatei G.I. în sensul dezdăunării părților civile ori în această materie este incident principiul disponibilității - că sunt întrunite în mod cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prin emiterea filelor CEC și biletelor la ordin ce finalmente nu au fost onorate la plată cauzându-se un prejudiciu atât B.R.S. cât și societăților comerciale ce au avut anumite relații economice cu P.G.I.

Instanța - reținând ca fundament al răspunderii civile răspunderea civilă delictuală vizată de art. 998 și urm. C. civ. - a observat că probele administrate în cauza indica, fără echivoc, faptul că toate sumele de bani prevăzute în biletele la ordin sau cecurile enumerate în rechizitoriu au fost folosite în exclusivitate de inculpata G.I. în vederea susținerii financiare a SC P.G.I. sens în care respectiva inculpată va fi obligată, în solidar cu P.G., la acoperirea prejudiciului cauzat părților civile.

Astfel, cu titlu exemplificativ, se face referire la suma de 586.000.000 RON ce ar fi datorată părții civile B.R.S. prezentându-se constatările expertului N.I. exclusiv privind creditele luate de P.G. ignorându-se creditele luate de la B.R.S. Brașov de către societatea L. sau de către societatea P., ori așa cum s-a arătat beneficiarul unic al respectivelor credite a fost P.G. SRL.

În același sens se face referire la faptul că martora L.H. - reprezentant al SC D. SRL arată că i-a fost restituită în totalitate suma de 9 miliarde ROL - acest lucru până la intrarea SC P.G. în incidență bancară - ori susținerile reprezentantului SC D. SRL sunt relativ la o datorie anterioară a inculpatei G., chiar în cursul cercetării judecătorești SC D. SRL precizându-și pretențiile civile.

În sfârșit, tot privitor la latura civilă a cauzei, instanța nu a ignorat faptul că în materia răspunderii civile delictuale - dincolo de principiul, ce operează și în materie contractuală, acoperirii atât a prejudiciului efectiv (damnum emergens) cât și a folosului nerealizat (lucram cessans), răspunderea este integrală acoperind și prejudiciul previzibil, cât și cel neprevizibil, spre deosebire de răspunderea contractuală ce vizează doar prejudiciul care a fost prevăzut sau era previzibil la momentul încheierii contractului.

Față de toate cele expuse, Tribunalul - văzând, astfel cum relevă raportul de expertiză contabilă întocmit în faza cercetării judecătorești, că privitor la unele părți civile prejudiciul a fost parțial acoperit până la pronunțarea prezentei hotărâri - în baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 și urm. C. proc. pen., a obligat inculpata G.I.M. la plata următoarelor sume de bani:

- 2.726.348.506 ROL către B.R.S., sucursala B. prin lichidator F.G.D.S.B.; 141.458.490 ROL către SC T.G. SRL; 279.818.096 RON către SC G. SRL; 167.663.031 RON către SC P.R. SRL; 4.498.269.310 ROL către SC Z. SA; 350.681.486 RON către SC A. SA; 981.523.954 ROL către SC D. SRL; 222.259.332 RON către SC C. SRL; 779.636.248 ROL către SC S. SRL; 6.995.200 RON către SC P.C. SRL; 168.567.665 ROL către SC An. SRL; 3.850.063 RON către SC R. SRL; 226.576.000 ROL către SC T. SRL; 10.563.332 ROL către SC F. SRL; 16.844.340 ROL către SC A.C. SA.

Instanța a luat act că părțile vătămate SC P.S. SRL și SC T. SRL nu s-au constituit părți civile.

Instanța a menținut măsura asiguratorie dispusă de organele de urmărire penală relativ la imobilul inculpatei G.I.M. înscris în CF nr. PP Brașov la A+46.

În baza art. 348 C. proc. pen. a anulat înscrisurile falsificate respectiv două „borderouri de achiziții" aflate la dosarul de urmărire penală.

Prin decizia penală nr. 23/Ap din 13 martie 2008 Curtea de Apel Brașov a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul O.V. împotriva sentinței penale nr. 315/S din 09 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. 1221/2003, pe care a desființat-o sub aspectul soluției de achitare a inculpatei G.I.M. pentru infracțiunile descrise la pct. I.1 și 2 din rechizitoriu, a încadrării juridice dată faptelor descrise la pct. II.1, 2, 3, 4, 5, 6, 9, 10, 11, 13, 17, a modului de soluționare a laturii civile aferentă acestor din urmă fapte și a individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpaților G.I.M. și O.V.

Rejudecând în aceste limite: în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor descrise la pct. II.1, 2, 3, 4, 5, 6, 9, 10, 11, 13, 17 din infracțiunile de înșelăciune prevăzută și pedepsită de: art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 (pct. II.1), art. 215 alin. (1), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale) în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale, pct.

II.2), art. 215 alin. (1), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale) în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale, pct. II. 3), art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale, pct. II. 4), art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale) în infracțiunile prevăzută și pedepsită de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale) și infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (2), (3) C. pen. (pct.

II.5), art. 215 alin. (1), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale, pct. II. 6), art. 215 alin. (1), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale) în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale, pct. II. 9), art. 215 alin. (1), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale, pct.

II.10), art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale) în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale, pct. II.11), art. 215 alin. (1), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale) în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale, pct. II.13), art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (pct.

II.17).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei G.I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 (pct. II.1), de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale, pct. II.2), de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale, pct. II.3), de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale, pct. II.5), de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale, pct. II.6), de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale, pct. II.9), de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale, pct. II.10), de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale, pct. II.11), de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale, pct. II.13) și de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (pct. II.17), ca urmare a prescripției răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata G.I.M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (2), (3) C. pen. (pct. II.5, bilet la ordin).

A descontopit pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată inculpatei G.I.M. și a repus în individualitatea lor cele două pedepse a câte 8 luni închisoare, stabilite în baza art. 26 raportat la art. 290 C. pen.

A redus cuantumul pedepselor aplicate inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată de la 8 luni închisoare la 2 luni închisoare pentru fiecare infracțiune prin aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpata G.I.M. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (pct. I.1 din rechizitoriu).

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forrnă continuată (pct. I.2 din rechizitoriu).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de mai sus și a aplicat inculpatei G.I.M. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni.

A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 raportat la art. 83 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., a obligat-o pe inculpată ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Reintegrare Socială și Protecție a Victimelor din cadrul Tribunalul Brașov;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, a dispus comunicarea prezentei la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov.

A aplicat inculpatului O.V. două pedepse a câte 10.000.000 ROL amendă penală pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. c) C. pen., a dispus ca inculpatul O.V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10.000.000 ROL amendă penală.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631 C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., a respins pretențiile civile formulate de părțile civile SC T.G. SRL, SC G. SRL, SC P.R. SRL, SC Z. SA, SC D. SRL, SC C. SRL, SC S. SRL, SC Tr. SRL, SC An. SRL și SC A.C. SA.

A obligat inculpata G.I.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.G.I. SRL, prin lichidator C.A., să plătească părții civile SC A. SA suma de 23.990.400 RON despăgubiri civile; a respins restul pretențiilor acestei părți civile.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Prin decizia penală nr. 590 din 19 februarie 2009 Înalta Curte de Casație Justiție s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, a casat atât decizia penală nr. 23/Ap din 13 martie 2008 a Curții de Apel Brașov cât și sentința penală nr. 315/S din 9 iunie 2005 a Tribunalului Brașov și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov, stabilind și anumite limite de rejudecare a cauzei.

Instanța de fond, în rejudecare, cu privire la limitele casării cu trimitere din cauză constată că împotriva sentinței penale pronunțate în primul ciclu procesual au declarat apel Parchetul și inculpatul O.V. împotriva deciziei Curții de Apel s-a formulat recurs de către Ministerul Public privind netemeinicia pedepselor aplicate și aplicarea art. 10 lit. g) referitor la prescrierea faptelor de fals și complicitate la fals. Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că a casat decizia Curții de Apel, a casat sentința Tribunalului Brașov și a trimis cauza spre rejudecare. Ca limite ale casării, Tribunalul Brașov a identificat în sentința dată în rejudecare mai mult referiri la decizia Curții de Apel decât la sentința Tribunalului Brașov, respectiv:

- Curtea de Apel Brașov nu s-a conformat hotărârii instanței superioare referitor la prima casare a cauzei, când Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că nu rezultă lipsa intenției inculpatei G.I.M. de a induce în eroare părțile vătămate;

- eroarea gravă de fapt a Curții de Apel Brașov cu consecința calificării greșite a infracțiunilor comise de inculpata G.I.M., pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare și aplicarea greșită a prescripției;

- acțiunile civile respinse în mod nejustificat, ignorându-se probele de la dosar;

- schimbarea încadrării juridice nu a avut temei legal;

- nu se poate accepta o lipsă de intenție de a induce în eroare părțile vătămate de către inculpata G.I.M.;

- nu se poate accepta ideea ca o persoană care a desfășurat o activitate de înșelare să nu răspundă nici penal, nici civil;

- greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei G.I.M. atât din punctul de vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare;

- s-a invocat dreptul la apărare al intimaților inculpați și nelipsirea de gradele de jurisdicție;

- faptul că prin hotărârea Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a infirmat nici un act procedural.

Cercetarea judecătorească după casarea cu trimitere a avut în vedere limitele de casare impuse prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție și puse în discuția părților la termenul de judecată din 20 mai 2009. Prin încheierea de ședință de la termenul respectiv, instanța a constatat că, raportat strict la considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar fi fost un simplu executant căruia i-ar fi revenit doar îndatorirea de a aplica o pedeapsă și modalitatea de executare a acesteia, fără să urmărească aflarea adevărului în cauză, fără să efectueze o cercetare judecătorească, fără să administreze probe, fiind lipsită de atributul de a analiza întregul material probatoriu prin filtrul propriei gândiri.

În cazul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în recurs, vinovăția inculpatei G. sub forma intenției directe, elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune precum și legătura de cauzalitate între aceste fapte și prejudiciile cauzate părților civile, ar fi putut să aplice pedeapsa și modalitatea de executare în această ultimă fază procesuală, respectându-se dreptul la apărare al tuturor inculpaților, care au beneficiat de asistență juridică pe întregul proces penal (au existat decizii ale instanței supreme de condamnare a inculpaților după aceștia fuseseră achitați atât în primă instanță cât și în instanța de apel).

Este de observat că, deși criticile din considerentele deciziei se referă la hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a fost casată această decizie precum și sentința Tribunalului Brașov, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe. Nu a fost infirmat niciun act de procedură efectuat în primul ciclu procesual.

Având în vedere starea de fapt reținută de instanța de recurs, respectându-se dreptul la apărare al inculpatei G.I.M., s-au administrat probe cu care să se demonstreze că aceasta nu corespunde realității din anul 2001.

Au fost audiați și reaudiați martori care au fost, iar unii dintre ei mai sunt și în prezent, reprezentanți ai societăților comerciale care au derulat afaceri comerciale cu societatea inculpatei G.I.M.

Astfel, din declarația martorului N.D.C. a rezultat că a existat o colaborare bună între SC T.G.I.E. SRL Oradea și SC P.G.I. SRL, aparținând inculpatei. Procedura prin care inculpata lua marfă de la societatea martorului era practic aceeași de fiecare dată: se încheia un contract de livrare mărfuri, acestea se livrau după aproximativ o săptămână se intra în posesia instrumentelor de plată emise de SC P.G.I. SRL (numerar, bilet la ordin, CEC). Scadența la filele CEC era convenită de comun acord între cele două societăți. În momentul în care vânzătorul intra în posesia instrumentelor de plată sau a numerarului, făcea o nouă livrare de marfă și practic, se relua ciclul.

Această colaborare a decurs în condiții foarte bune până în momentul în care fila CEC pe care a primit-o SC T.G.I.E. SRL Oradea nu a putut fi onorată la plată din lipsa disponibilului în cont. Martorul a precizat că se proceda la post datarea filelor CEC cu toți partenerii de afaceri, și această practică se uzitează și acum, după 10 ani. Fiind comercianți, cu toții știau că mărfurile achiziționate de la un agent economic trebuiau vândute ulterior pentru a intra în posesia disponibilului în cont. Nu s-a acordat niciun tratament preferențial societății inculpatei, iar marfa livrată pentru care s-a emis fila CEC neonorată se încadra în cantitățile obișnuite achiziționate de inculpata G. de la SC T.G.I.E. SRL Oradea. Martorul a apreciat ca fiind un incident, imposibilitatea încasării acelei file CEC, neavând niciodată niciun motiv de suspiciune relativ la reaua credință a inculpatei sau a intenției sale de a înșela.

Martorul M.D. s-a ocupat de activitatea SC G. SRL și SC P.R. SRL Brașov și a avut o colaborare bună și îndelungată cu societatea aparținând inculpatei. A descris la rândul său modalitatea de derulare a contractelor încheiate cu clienții: primea comenzile pentru marfă, se livra marfa solicitată și în aceeași zi se emitea fila CEC de către beneficiarul mărfii. Se convenea de comun acord între furnizor și beneficiar data la care se putea introduce la plată fila CEC, procedura fiind folosită pentru clienții vechi și care erau cunoscuți. Stabilirea unei date ulterioare de introducere la plată permitea beneficiarului mărfii să își facă rulajul și să procure lichidități. Martorul nu a știut cauza pentru care ultimele file CEC nu au mai putut fi onorate, însă este cert că ele fuseseră emise înainte de data la care s-a introdus la plată prima filă.

Filele CEC constituiau atât instrumente de plată cât și garanții. SC P.G.I. SRL s-a numărat printre firmele care au avut o colaborare foarte bună și care s-au evidențiat printre clienții SC G. SRL și SC P.R. SRL Brașov.

Martorul C.A.R. a lucrat la SC P.R. SRL Brașov în perioada 1991-1999 și a declarat că firma inculpatei G. era unul dintre cei mai importanți clienți din punct de vedere al cantității de marfă achiziționată precum și unul dintre cei mai serioși clienți din punct de vedere al plăților efectuate. Acest martor a precizat că politica SC P.R. SRL Brașov era una de creditare a clienților săi, instrumentele de plată fiind introduse la plată după 7-14 zile și chiar 21 de zile. Referitor la SC P.I. SRL, instrumentele de plată erau introduse la plată la 21 de zile, fiind unul dintre clienții importanți; nu au existat niciodată incidente la plată și nu au existat suspiciuni cu privire la vreo intenție din partea inculpatei de a induce în eroare furnizorul relativ la plata mărfurilor achiziționate. Filele CEC lăsate ca instrumente de plată erau completate de inculpată, inclusiv data de introducere la plată, care era stabilită de comun acord cu furnizorul de marfă. În ceea ce privește incidentul la plată de la sfârșitul activității firmei, martorul știe că spațiul ocupat de aceasta au fost golite abuziv de persoane în civil, mascate, care au încărcat întreaga marfă existentă în camioane, astfel încât inculpata nu a mai putut să vândă nimic pentru a obține lichidități și a putea să-și alimenteze conturile.

Martorul A.M. lucrează în prezent la SC A. România, succesoarea lui SC Z. Buzău. Nu a încheiat personal contracte cu societatea inculpatei G., dar desfășurându-și activitatea la SC Z. cunoștea practica de la nivelul societății în raporturile cu clienții: instrumentele de plată erau introduse la plată după o anumită perioadă de la momentul preluării mărfii, deoarece clienții revindeau marfa achiziționată și aveau nevoie de timp pentru a încasa bani în conturile lor. La momentul la care s-au derulat relațiile comerciale cu SC P.I., instrumentele de plată erau garanții ale plăților ulterioare (spre deosebire de prezent, când există o varietate mai mare de garanții, de exemplu scrisori bancare). Nu au existat niciodată incidente la plată din partea societății inculpatei. Toate rubricile instrumentelor de plată (CEC-uri sau bilete la ordin) erau completate de către cumpărătorul mărfii, inclusiv data la care urma să se introducă la plată, convenită cu societatea furnizoare.

Martorul D.S.G. a lucrat în cadrul SC P.I. și se ocupa de relația cu furnizorii și în lipsa inculpatei G. completa filele CEC cu sumele de plată și cu datele scadente. Datele erau convenite cu furnizorii și filele CEC (uzitate în mod frecvent) erau lăsate ca garanție până la momentul plății. Nu au existat niciodată incidente de plată până în momentul încetării activității societății. Despre incidentul între SC P.I. și SC S., martorul a precizat că persoane trimise de reprezentanții acesteia din urmă au luat toată marfa existentă în depozitele celei dintâi, fără a avea încuviințarea inculpatei, i-au obligat pe lucrătorii de la SC P. să emită facturi doar către ei la prețurile impuse de ei, în cele din urmă făcând compensație cu suma datorată de societatea inculpatei G. În plus au luat toate mijloacele de transport aparținând societății inculpatei și le-au vândut. Inculpata nu a reușit să comunice cu S.I., reprezentantul SC S.

A fost audiat nemijlocit reprezentantul SC S. SRL, martorul S.I., care nu s-a prezentat în primul ciclu procesual pentru a fi audiat. Martorul a recunoscut că a derulat afaceri comerciale cu inculpata și societatea sa comercială în condiții bune până la momentul noiembrie 2000. Inculpata a cumpărat zahăr de la SC S. în sumă totală de aproximativ 30 miliarde ROL și în noiembrie 2000 mai erau de plată 4 miliarde ROL din toată suma. Atunci când mai erau de introdus la plată aproximativ 5 sau 7 file CEC, una dintre ele nu a putut fi încasată, moment în care martorul a luat legătura cu inculpata G., care i-a comunicat că are în acel moment niște probleme bancare dar că se vor rezolva până la sfârșitul zilei în curs deoarece va primi un credit bancar. Martorul a contactat unitatea bancară, care i-a confirmat cele comunicate de către inculpată. La sfârșitul zilei, fila CEC nu era însă decontată, condiții în care martorul a luat legătura cu inculpata G., care i-a comunicat că se află în incapacitate de plată și că filele CEC care mai erau de încasat nu vor fi onorate pentru că nu dispune de lichidități. Pentru a rezolva problema, s-a facturat marfa alimentară existentă în depozitele SC P.I. în contul sumei datorate SC S. SRL. în urma acestei operațiuni au mai rămas aproximativ 800 milioane ROL datorați de SC P.I. Martorul a facturat și mijloacele de transport aparținând societății inculpatei pentru a-și acoperi paguba și a ridicat tot ce aparținea acestei societăți. Societatea martorului avea la rândul său dificultăți financiare, motiv pentru care a și intrat în procedura de lichidare în anul 2002. Martorul a declarat că a făcut plângere penală împotriva inculpatei pentru că s-a temut că sumele de bani pe care le avea de recuperat ar fi putut să-i fie imputate lui de către creditori. Este foarte important că martorul a declarat că niciodată nu a avut impresia că inculpata vrea să-l înșele, ci dimpotrivă a apreciat onestitatea acesteia în discuțiile pe care le-au avut.

Din întregul material probatoriu administrat atât în primul ciclu procesual cât și după reluarea cercetării judecătorești, în condiții de administrare nemijlocită a probelor (spre deosebire de procedura în fața instanței de recurs) au rezultat următoarele:

SC P.I.G. SRL, societatea inculpatei G. a desfășurat relații comerciale în condiții de deplină legalitate până la momentul noiembrie 2000. Firma a fost un client important, din punct de vedere al cantităților de marfă cumpărate de la diverși furnizori (părți vătămate sau părți civile), dar și serios din punct de vedere al plăților efectuate pentru această marfă. Datorită cantităților mari de marfă achiziționată se număra printre clienții fideli de încredere.

Instanța reține că nu au existat suspiciuni cu privire la incidentele la plată din partea niciunuia dintre furnizori.

În contextul activităților comerciale derulate în mediul de afaceri de la nivelul anilor 1990-2000, societatea inculpatei urma regulile nescrise, dar general acceptate de toți agenții comerciali. Instanța reține că nu se foloseau instrumente de plată (file CEC, bilete la ordin), completate de către inculpată sau un alt reprezentant al societății, inclusiv la rubrica ce stabilea data introducerii la plată.

Data introducerii la plată era stabilită de comun acord cu furnizorul, era ulterioară emiterii instrumentului de plată (între 5 și 21 de zile), iar instrumentele de plată erau lăsate drept garanție până la plata lor efectivă.

Toți agenții economici stabileau o dată a plății ulterioară tocmai pentru a putea să revândă marfa achiziționată și să intre în posesia banilor care le alimentau conturile, din care, la rândul lor își plăteau furnizorii. Această practică, reține instanța, se întâlnește și astăzi în relațiile comerciale. La momentul noiembrie 2000, societatea inculpatei a intrat într-un blocaj financiar, determinat și de alți agenți economici de la care avea de încasat bani, care a condus la declararea stării de incapacitate de plată din lipsă de disponibil; este de remarcat că până la acest moment nu a existat nici un singur incident de plată, chiar dacă s-au mai înregistrat întârzieri la plată.

Toate instrumentele de plată care nu au mai putut fi onorate la momentul noiembrie 2000 au fost emise în perioada 27 octombrie 2000 - 28 noiembrie 2000, când nu exista nicio mențiune cu privire la incapacitatea de plată, și au fost postdatate. Conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale din 21 februarie 2003 a rezultat faptul că în perioada 01 octombrie 2000 - 30 decembrie 2000, rulajul mărfurilor, conform balanței sintetice de verificare pe lunile octombrie/noiembrie 2000 la SC P.I. SRL a fost de 28.767.069.719 ROL, iar valoarea sumelor ce urmau să fie încasate de aceeași societate în aceeași perioadă era de 6.765.546.745 ROL. În concluzie, instanța reține că valoarea însumată a sumelor pentru care inculpata a emis file CEC și bilete la ordin în perioada menționată a fost de 13.979.643.593 ROL, inculpata bazându-se pe sumele de bani pe care le avea de primit pentru a putea deconta instrumentele de plată către proprii creditori. Totodată rulajul societății precum și comportamentul inculpatei (ulterior refuzului la plată a instrumentelor de plată emise de ea) de a comunica cu societățile furnizoare și de acoperi sumele pe care le datora fie cash, fie prin compensare cu produse existente în depozitele societății exclude intenția inculpatei de a induce în eroare societățile furnizoare. Analizând rulajele de marfă aprovizionată și vândută, în condițiile unui flux normal și consecvent al încasărilor, instanța ajunge la concluzia că societatea administrată de inculpată ar fi avut posibilitatea să își onoreze la scadență obligațiile bancare. De asemenea, conform celui de-al doilea raport de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătorești în primul ciclu procesual, s-a concluzionat că rulajul de marfă aprovizionată și vândută de SC P.I. SRL în perioada mai - noiembrie 2000 era de 116.888.931 ROL, sumă necesară onorării la scadență a obligațiilor de plată.

Ambele expertize au analizat modalitatea în care au fost ridicate și facturate mărfurile de către SC S. SRL în data de 28 noiembrie 2000, concluziile fiind în sensul că au fost facturate la un preț mai mic decât cel achiziționat de către inculpată, rezultând o pierdere de 125.932.773 ROL; preluarea întregului stoc de marfă a declanșat în mod forțat falimentul SC P.I. SRL, care în acest fel a fost pusă în imposibilitatea de a continua activitatea.

Societatea inculpatei a înregistrat o creștere constantă a activității din anul 1997 (când a devenit asociat unic) ajungând la o cifră de afaceri lunară de 30 - 33 miliarde ROL în perioada august-octombrie 2000 și demarând un program investițional de 8.425.500.755 ROL, ceea ce denotă intenția inculpatei de a continua în același ritm relațiile comerciale.

La data de 24 noiembrie 2000 inculpata a primit un credit de la B.C.R., Agenția Z., în sumă de 2.849.067.086 ROL, însă la aceeași dată îi reține din creditul acordat suma de 1.025.000.000 ROL cu titlu de restituire anticipată a creditului anterior, fapt surprinzător pentru inculpată, care nu a mai putut onora instrumentele de plată deja emise.

Din toate probele analizate instanța reține că nu rezultă că inculpata G.I.M. a avut intenția de a induce în eroare pe vreuna dintre societățile furnizoare în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul de foloase materiale injuste și de a produce prejudicii acestora. Rulajul mărfurilor, lipsa incidentelor la plată anterior lui noiembrie 2000, relațiile comerciale bune cu ceilalți agenți economici, diligențele depuse pentru acoperirea prejudiciilor nu conturează niciun fel de indicii în legătură cu intenția de a înșela. Numărul mare de părți vătămate nu denotă o pluralitate de acțiuni de inducere în eroare din partea inculpatei (așa cum a susținut instanța de recurs), el se datorează faptului că instrumentele de plată au fost introduse la plată imediat după ce s-a aflat de incidentul creat de ridicarea mărfii de către SC S. SRL la data de 28 noiembrie 2000. În contextul în care această societate a formulat plângere penală pentru a se proteja pe ea însăși, au fost chemate și celelalte societăți în cadrul procesului penal (unde nu se timbrează niciun fel de pretenție civilă).

La data emiterii filelor CEC inculpata nu știa că la data la care acestea urmau să fie introduse la plată nu va exista acoperirea necesară în cont, datele ulterioare de introducere la plată (convenite de comun acord cu furnizorii de marfă) fiind de natură a asigura alimentarea contului prin revânzarea mărfurilor achiziționate.

Instanța de fond reține că în aceste condiții nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 C. pen., având ca obiect filele CEC (sub forma laturii subiective) emise către furnizorii de marfă și nici condițiile impuse de alin. (4) al aceluiași art. 215 C. pen. Cu toate acestea, raportat la împrejurările analizate, data intrării în interdicție bancară și introducerea la plată ulterioară a filelor CEC și la dispozițiile Legii nr. 59/1934, sunt acțiuni care se circumscriu elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 - emiterea unei file CEC fără a avea disponibil în cont, necondiționat de producerea vreunui prejudiciu sau de atitudinea subiectivă a emitentului (valabil doar pentru infracțiunile cuprinse la pct. II din rechizitoriu).

Instanța constată că prin actul de sesizare, la unele dintre infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. nu a fost reținut și alin. (1) al acestui art., care reprezintă infracțiunea tip, urmând ca, pentru acuratețe juridică să rețină și acest alin. în stabilirea încadrării juridice corecte. Aceeași remarcă referitor la reținerea art. 213 C. pen.

Referitor la biletele la ordin emise de către inculpata G. către furnizorii de marfă și care au fost refuzate la plată în aceleași condiții analizate anterior, instanța constată că fapta inculpatei de a emite aceste instrumente de plată și imposibilitatea plății acestora nu este prevăzută de legea penală (de niciunul din alin. de la art. 215 C. pen. și de niciun alt art.) și va dispune achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În cazul furnizorilor cărora li s-au emis atât file CEC cât și bilete la ordin se va proceda la schimbarea încadrării juridice diferențiat, pe instrumente de plată.

În consecință, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice.

În legătură cu infracțiunile prevăzute de art. 84 pct. 2 Legea nr. 59/1934, raportat la data comiterii lor (luna noiembrie 2000), la termenele de prescripție prevăzute de art. 122 alin. (1) lit. e) și art. 124 C. pen., instanța a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenim prescripției răspunderii penale, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Aceeași soluție de încetare a procesului penal va fi adoptată de către instanță referitor la infracțiunile prevăzute de art. 213 alin. (1) C. pen. și art. 26 raportat la art. 290 C. pen. (2 fapte), în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen.

Referitor la biletele la ordin emise de către inculpata G. către furnizorii de marfă și care au fost refuzate la plată în aceleași condiții analizate anterior, instanța constată că fapta inculpatei de a emite aceste instrumente de plată și imposibilitatea plății acestora nu este prevăzută de legea penală (de niciunul din alin. de la art. 215 C. pen. și de niciun alt art.) și va dispune achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În legătură cu infracțiunile de înșelăciune reținute în actul de sesizare ca fiind comise împotriva unității bancare B.R.S., în prezent prin lichidator judiciar F.G.D.S.B., instanța apreciază că demersurile făcute de către inculpata G.I.M. pentru obținerea unor credite bancare nu au urmărit crearea vreunui prejudiciu unității bancare prin obținerea unui folos injust de către inculpată. Lipsa intenției frauduloase rezultă din faptul că societatea inculpatei a angajat 14 credite la aceeași unitate bancară, în valoare totală de 5.030.000.000 ROL, din care a restituit 4.444.000.000 ROL, plătind comisioane și dobânzi de 502.614.199 ROL. Ideea contractării unor noi credite pe numele altor firme i-a fost sugerată inculpatei de către un angajat al B.R.S. și nu rezultă din nicio probă a acuzării că inculpata avea intenția să producă un prejudiciu prin angajarea acelor credite.

În consecință, instanța constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. (3 acte materiale) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. (2 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cuprinse la pct. 1 din rechizitoriu și a dispus achitarea inculpatei G.I.M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În legătură cu inculpata C.V., instanța a constatat că a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. (3 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. I.1 rechizitoriu). Contractele de creditare au fost încheiate la datele de 20, 24 și 25 octombrie 2000. Nu au fost primele credite contractate pe numele SC L.P. SRL, în perioada iulie-noiembrie fiind contractate 9 credite în valoare totală de 3.870.000 ROL, fiind rambursată suma de 3.228.000 ROL. Creditele au fost rambursate la termenele scadente, parte din ele fiind garantate cu file CEC eliberate de SC P.I. SRL. Restul neachitat de 642.000.000 ROL urma să fie achitat cu file CEC care aveau scadența la 04 decembrie și 08 decembrie 2000, deci după intrarea în incapacitate de plată. Din analiza extraselor de cont, a rezultat că SC P.I. SRL, emitenta filelor CEC, făcea alimentarea zilnică a contului curent, urmărindu-se asigurarea disponibilului necesar pentru efectuarea plăților, nefiind înregistrat niciun incident de plată până la data de 28 noiembrie 2000 (pct. 12 expertiză), data la care s-a preluat întregul stoc de marfă și utilajele de către SC S. SRL și avea de încasat în luna noiembrie 2000 suma de 6.765.546.745 ROL.

În aceste condiții este evident, arată instanța de fond, că inculpata C.V. prin SC L.P. SRL nu a avut intenția de a prejudicia unitatea bancară, după ce achitase aproximativ 90% din credite, astfel încât instanța va dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. (3 acte materiale) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la inculpatul O.V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (2 fapte), instanța a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. (raportat la data comiterii faptelor, 31 octombrie 2000).

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în rejudecare au fost dificultăți referitor la părțile vătămate constituite părți civile, deoarece o parte a acestora au încetat să existe ca urmare a declarării falimentului, o parte s-au reorganizat, o parte s-au mutat de la sediile inițiale, o parte se află în proces de declarare a insolvenței. Prin demersurile efectuate la Oficiile Registrului Comerțului s-au actualizat datele despre aceste societăți, iar citarea lor s-a făcut procedural cu aducerea la cunoștință a drepturilor procesuale. Unele dintre ele au renunțat la pretențiile civile, așa cum s-a consemnat în încheierile de ședință corespunzătoare.

Raportat la soluțiile pronunțate pe latură penală, instanța a dispus, în ceea ce privește latura civilă după cum urmează:

- a obligat pe inculpata G.I.M., în calitate de emitentă a filelor CEC, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.G.I. SRL prin lichidator judiciar C.A. să plătească părții civile B.R.S., în prezent prin lichidator judiciar F.G.D.S.B. suma de 272.634,85 RON daune materiale (credit nerambursat și dobânzi la valoarea solicitată în primul ciclu procesual, valoare pe care inculpata a fost de acord să o plătească); va respinge restul pretențiilor civile constând în actualizarea acestor pretenții inițiale la nivelul datei de 31 decembrie 2009, în condițiile în care această parte civilă nu a declarat nicio cale de atac și căile de atac ale Parchetului nu au vizat latura civilă a cauzei. Deși s-a dispus achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., există legătură de cauzalitate între fapta sa și neachitarea creditelor contractate din cauza lipsei disponibilului din contul SC P.I. SRL;

- nu a soluționat latura civilă a cauzei, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. referitor la părțile civile SC U.B. SA (fostă SC A. SA Brașov), SC P.C. SRL, SC R. SRL, SC T. SRL, SC F. SRL și va constata că SC P.S. SRL nu s-a constituit parte civilă (instanța a pronunțat o soluție de achitare a inculpatei în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen.).

- a respins pretențiile civile formulate de părțile civile SC T.G.I.E. SRL, SC G. SRL, SC P.R. SRL, SC Z. SA, SC U.B. SA (fostă SC A. SA Brașov), SC D. SRL, SC C. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL, SC An. SRL, SC A.C., deoarece infracțiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 este o infracțiune de pericol care nu comportă latură civilă, ci este reglementată doar pentru a proteja relațiile sociale referitor la operațiunile efectuate cu file CEC pentru a asigura credibilitatea acestor instrumente de plată.

Deoarece inculpata G.I.M. a fost obligată la plata unor sume de bani reprezentând daune materiale, s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispus în faza de urmărire penală asupra imobilului proprietatea inculpatei G.I.M., înscris în CF nr. PP Brașov la A+46.

În baza art. 348 C. proc. pen. instanța a dispus anularea înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală (borderouri de achiziții).

Împotriva sentinței pronunțate în rejudecarea cauzei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și părțile civile SC G. SRL și SC P.R. SRL.

Ministerul Public a criticat soluția pentru netemeinicie în ceea ce privește:

1) greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de inculpata G.I. din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934;

2) greșita achitare a aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., respectiv pct. II. 5, 8, 12, 14, 15, 16 rechizitoriu;

3) greșita achitare a aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv pct. II. 1 și 2 rechizitoriu;

4) greșita achitare a inculpatei C.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 3 acte materiale, respectiv pct. I a rechizitoriu.

Dezvoltarea motivelor de recurs are în vedere greșita interpretare a instanței în ce privește existența intenției inculpatei G.I. de inducere în eroare a părților vătămate, arătându-se că în lipsa unui plan bine structurat, lipsa pregătirii de specialitate pentru a conduce o afacere de asemenea anvergură, nu a înțeles să-și asigure un plan de lichidități necesar pentru efectuarea plăților, a realizat haotic investiții, folosind pentru o parte sistemul de leasing. Ministerul Public a criticat aceste afirmații ale primei instanțe, arătând că deși sunt relevate de probele dosarului, totuși, analizate în ansamblul devin probe în dovedirea infracțiunii de înșelăciune comise prin emiterea de CEC-uri și bilete la ordin refuzate la plata din cauza lipsei disponibilului, invocându-se analiza în context.

Cu privire la achitarea inculpatelor G.I. și C.V. pentru infracțiunile de înșelăciune comise în dauna B.R.S. Sucursala B. s-a arătat că inculpata G.I. a apelat la o modalitate cel puțin suspectă de redresare financiară, cerând inculpatei C. să preia SC L. SRL, aceasta devenind asociat unic, din modalitatea de derulare a activității rezultând planul pe care inculpata G.I. l-a pus la punct în susținerea activității SC P.G.I. SRL, în sensul că SC L. a fost înființată în scopul obținerii de credite bancare de către inculpata G.I., iar înregistrările în contabilitatea acestei firme erau fictive, numai pentru a justifica rulajul banilor în cont. S-a exemplificat că un credit contractat de SC P. SRL a fost garantat de SC L. SRL cu două file CEC nedecontabile (creditele din 25 octombrie 2000 în valoarea de 400 milioane ROL) și că aceste împrejurări evidențiază că inculpata G.I. știa că era în incapacitate bancară și a utilizat mijloace frauduloase pentru a obține credite.

Cu privire la inculpatul O.V., Ministerul Public a precizat cu prilejul dezbaterilor că, deși există acel formular în care este prevăzut și numele acestui inculpat, rezultă din motivele de apel scrise formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, că în esență soluția nu este criticată cu privire la acest inculpat și că soluția de încetare a procesului penal întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. este legală.

Suplimentar, Ministerul Public a solicitat a se avea în vedere că în cauză s-a dispus trimiterea în judecată și pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen. Rezultă din considerente sentinței apelate că, s-ar fi admis o cerere de schimbare a încadrării juridice în sensul reținerii precizării alin., dar în dispozitivul hotărârii instanța nu s-a mai pronunțat nici în minută și nici în dispozitivul sentinței nu se regăsește această infracțiune este o nepronunțare, este o omisiunea de a se pronunța pentru o infracțiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei, nu este un motiv prevăzut în art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. pentru a fi necesară o desființare cu trimitere spre rejudecare, fiind incidente dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Părțile civile apelante au motivat apelurile, criticând soluția pe considerentul omisiunii obligării inculpatei G.I. la plata despăgubirilor civile și faptului că latura civilă a fost lăsată nesoluționată, deși acțiunea civilă nu s-a prescris.

Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 C. proc. pen., s-a constatat că apelul declarat de Ministerul Public este nefondat, în timp ce apelurile părților civile sunt tardive, pentru următoarele considerente:

1. Cu privire la apelurile părților civile, instanța a reținut că sunt tardive având în vedere că sentința a fost comunicată celor două părți civile apelante la data de 26 februarie 2010, iar apelurile sunt declarate în data de 18 martie 2010 cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 363 C. proc. pen. În altă ordine de idei, aceste apeluri ar fi și inadmisibile, deoarece raportat la primul ciclu procesual, prin sentința penală nr. 315 din 9 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, prin care s-a dispus achitarea inculpaților în raport cu infracțiunile de înșelăciune ce ar fi atras calitatea acestora de părți civile, aceste părți nu au exercitat calea de atac. Apelurile au fost declarate de Ministerul Public privind soluția de achitare, netemeinicia pedepselor aplicate, aplicarea art. 10 lit. g) privind prescrierea faptelor de fals și complicitate la fals, cuantumul unor pedepse și de inculpatul O.V.

2. Cu privire la apelul promovat de Ministerul Public, instanța a constatat că toate considerentele invocate în susținerea vinovăției inculpaților, sunt fundamentate pe deducții sau pe analizarea unor activități.

În ce privește starea de fapt, aceasta a fost corect și amănunțit stabilită de prima instanță, în concordanță cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică astfel cum a fost schimbată de instanță fiind judicioasă și corespunzător fundamentată, cu o motivare pe care Curtea și-a însușit-o integral.

Un prim aspect esențial care s-a reținut este dat de limitele rejudecării astfel cum au fost stabilite prin decizia penală nr. 590 din 19 februarie 2009.

Practic, instanța supremă a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare instanței, urmând ca aceasta doar să stabilească pedepsele ce se vor aplica inculpaților, deoarece Curtea de Apel Brașov nu a avut în vedere limitele rejudecării stabilite prin decizia penală nr. 6885/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și pronunțând o soluție de restituire a cauzei la Parchet, a încălcat dispozițiile art. 385 alin. (1) C. proc. pen.

Raportat strict la considerentele deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de judecată ar fi fost un simplu executant căruia i-ar fi revenit doar îndatorirea de a aplica o pedeapsă și modalitatea de executare a acesteia, fără să urmărească aflarea adevărului în cauză, fără să efectueze o cercetare judecătorească, fără să administreze probe, fiind lipsită de atributul de a analiza întregul material probatoriu prin filtrul propriei gândiri.

În cazul în care instanța supremă a stabilit, în recurs, vinovăția inculpatei G. sub forma intenției directe, elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune precum și legătura de cauzalitate între aceste fapte și prejudiciile cauzate părților civile, ar fi putut să aplice pedeapsa și modalitatea de executare în această ultimă fază procesuală, respectându-se dreptul la apărare al tuturor inculpaților, care au beneficiat de asistență juridică pe întregul proces penal (au existat decizii ale instanței supreme de condamnare a inculpaților după aceștia fuseseră achitați atât în primă instanță cât și în instanța de apel). S-a observat că, deși criticile din considerentele deciziei se referă la hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a fost casată această decizie precum și sentința Tribunalului Brașov, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe.

Nu a fost infirmat niciun act de procedură efectuat în primul ciclu procesual.

Având în vedere starea de fapt reținută de instanța de recurs, respectându-se dreptul la apărare al inculpatei G.I.M., în fața instanței de fond, s-au administrat probe cu care să se demonstreze că aceasta nu corespunde realității din anul 2001.

Au fost audiați și reaudiați martori care au fost (unii dintre ei mai sunt și în prezent) reprezentanți ai societăților comerciale care au derulat afaceri comerciale cu societatea inculpatei G.I.M.

Analizând materialul probator administrat în cauză, în primul rând, declarațiile martorilor ce au avut calitatea de reprezentanți ai societăților comerciale care au derulat afaceri comerciale cu societatea inculpatei G.I., în măsură să ofere detalii cu privire la modul de derulare a activității comerciale, expertizele efectuate în cauză, instanța a constatat că nu s-a dovedit existența intenției directe, calificată prin scop, necesară în mod dirimant pentru existența infracțiunii de înșelăciune, în oricare din formele sale.

De altfel, acest aspect rezultă nu numai din doctrină, ci și din deciziile pronunțate de instanța supremă care, au statuat în mod constant, în diferențierea infracțiunii de înșelăciune și cea de emitere a unei file CEC fără a exista provizia necesară, prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, că este necesară stabilirea fără echivoc a existenței intenției de a induce în eroarea partea contractantă care nu a cunoscut și nu putea cunoaște în nici un mod că nu există provizia necesară pentru decontarea filei CEC.

Aceste decizii au constitut veritabile decizii de îndrumare pentru instanțele inferioare, cu atât mai mult cu cât au fost exemplificate împrejurări ce ar releva intenția de a induce în eroare și au stabilit că atâta vreme cât partea vătămată a cunoscut fie dificultatea în care s-ar afla cealaltă parte, fie a stabilit la termen al scadenței o altă dată, ulterioară, echivalează cu o cunoaștere a împrejurării C. pen. la momentul emiterii instrumentului de plată nu există disponibil în cont.

În lumina acestor decizii, instanța de apel, evaluând probele administrate în cauză, a constatat că așa cum judicios a stabilit prima instanță nu s-a conturat existența intenției directe a inculpatei G.I.:

- din declarația martorului N.D.C. a rezultat că a existat o colaborare bună între SC T.G.I.E. SRL Oradea și SC P.G.I. SRL, aparținând inculpatei. Procedura prin care inculpata lua marfă de la societatea martorului era practic aceeași de fiecare dată: se încheia un contract de livrare mărfuri, acestea se livrau după aproximativ o săptămână se intra în posesia instrumentelor de plată emise de SC P.G.I. SRL (numerar, bilet la ordin, CEC). Scadența la filele CEC era convenită de comun acord între cele două societăți și în momentul în care vânzătorul intra în posesia instrumentelor de plată sau a numerarului, făcea o nouă livrare de marfă și practic, se relua ciclul de vânzare-cumpărare.

Această colaborare a decurs în condiții foarte bune până în momentul în care fila CEC pe care a primit-o SC T.G.I.E. SRL Oradea nu a putut fi onorată la plată din lipsa disponibilului în cont. Martorul a precizat că se proceda la post datarea filelor CEC cu toți partenerii de afaceri, și această practică se uzitează și acum, după 10 ani. Fiind comercianți, cu toții știau că mărfurile achiziționate de la un agent economic trebuiau vândute ulterior pentru a intra în posesia disponibilului în cont. Nu s-a acordat niciun tratament preferențial societății inculpatei, iar marfa livrată pentru care s-a emis fila CEC neonorată se încadra în cantitățile obișnuite achiziționate de inculpata G. de la SC T.G.I.E. SRL Oradea. Martorul a apreciat ca fiind un incident, imposibilitatea încasării acelei file CEC, neavând niciodată niciun motiv de suspiciune relativ la reaua credință a inculpatei sau a intenției sale de a înșela.

- Martorul M.D. s-a ocupat de activitatea SC G. SRL și SC P.R. SRL Brașov și a avut o colaborare bună și îndelungată cu societatea aparținând inculpatei. A descris la rândul său modalitatea de derulare a contractelor încheiate cu clienții: primea comenzile pentru marfă, se livra marfa solicitată și în aceeași zi se emitea fila CEC de către beneficiarul mărfii. Se convenea de comun acord între furnizor și beneficiar data la care se putea introduce la plată fila CEC, procedura fiind folosită pentru clienții vechi și care erau cunoscuți. Stabilirea unei date ulterioare de introducere la plată permitea beneficiarului mărfii să își facă rulajul și să procure lichidități. Martorul nu a știut cauza pentru care ultimele file CEC nu au mai putut fi onorate, însă este cert că ele fuseseră emise înainte de data la care s-a introdus la plată prima filă. Filele CEC constituiau atât instrumente de plată cât și garanții. SC P.G.I. SRL s-a numărat printre firmele care au avut o colaborare foarte bună și care s-au evidențiat printre clienții SC G. SRL și SC P.R. SRL Brașov.

- Martorul C.A.R. a lucrat la SC P.R. SRL Brașov în perioada 1991-1999 și a declarat că firma inculpatei G. era unul dintre cei mai importanți clienți din punct de vedere al cantității de marfă achiziționată precum și unul dintre cei mai serioși clienți din punct de vedere al plăților efectuate. Acest martor a precizat că politica SC P.R. SRL Brașov era una de creditare a clienților săi, instrumentele de plată fiind introduse la plată după 7-14 zile și chiar 21 de zile. Referitor la SC P.I. SRL, instrumentele de plată erau introduse la plată la 21 de zile, fiind unul dintre clienții importanți; nu au existat niciodată incidente la plată și nu au existat suspiciuni cu privire la vreo intenție din partea inculpatei de a induce în eroare furnizorul relativ la plata mărfurilor achiziționate. Filele CEC lăsate ca instrumente de plată erau completate de inculpată, inclusiv data de introducere la plată, care era stabilită de comun acord cu furnizorul de marfă. În ceea ce privește incidentul la plată de la sfârșitul activității firmei, martorul știe că spațiul ocupat de aceasta au fost golite abuziv de persoane în civil, mascate, care au încărcat întreaga marfă existentă în camioane, astfel încât inculpata nu a mai putut să vândă nimic pentru a obține lichidități și a putea să-și alimenteze conturile.

- Martorul A.M. lucrează în prezent la SC An. România, succesoarea lui SC Z. Buzău. Nu a încheiat personal contracte cu societatea inculpatei G., dar desfășurându-și activitatea la SC Z. cunoștea practica de la nivelul societății în raporturile cu clienții: instrumentele de plată erau introduse la plată după o anumită perioadă de la momentul preluării mărfii, deoarece clienții revindeau marfa achiziționată și aveau nevoie de timp pentru a încasa bani în conturile lor. La momentul la care s-au derulat relațiile comerciale cu SC P.I., instrumentele de plată erau garanții ale plăților ulterioare (spre deosebire de prezent, când există o varietate mai mare de garanții, de exemplu scrisori bancare). Nu au existat niciodată incidente la plată din partea societății inculpatei. Toate rubricile instrumentelor de plată (CEC-uri sau bilete la ordin) erau completate de către cumpărătorul mărfii, inclusiv data la care urma să se introducă la plată, convenită cu societatea furnizoare.

- Martorul D.S.G. a lucrat în cadrul SC P.I. și se ocupa de relația cu furnizorii și în lipsa inculpatei G. completa filele CEC cu sumele de plată și cu datele scadente. Datele erau convenite cu furnizorii și filele CEC (uzitate în mod frecvent) erau lăsate ca garanție până la momentul plății. Nu au existat niciodată incidente de plată până în momentul încetării activității societății. Despre incidentul între SC P.I. și SC S. SRL, martorul a precizat că persoane trimise de reprezentanții acesteia din urmă au luat toată marfa existentă în depozitele celei dintâi, fără a avea încuviințarea inculpatei, i-au obligat pe lucrătorii de la SC P. să emită facturi doar către ei la prețurile impuse de ei, în cele din urmă făcând compensație cu suma datorată de societatea inculpatei G. În plus au luat toate mijloacele de transport aparținând societății inculpatei și le-au vândut. Inculpata nu a reușit să comunice cu S.I., reprezentantul SC S.

- A fost audiat nemijlocit reprezentantul SC S. SRL, martorul S.I., care nu s-a prezentat în primul ciclu procesual pentru a fi audiat. Martorul a recunoscut că a derulat afaceri comerciale cu inculpata și societatea sa comercială în condiții bune până la momentul noiembrie 2000. Inculpata a cumpărat zahăr de la SC S. SRL în sumă totală de aproximativ 30 miliarde ROL și în noiembrie 2000, mai erau de plată 4 miliarde ROL din toată suma. Atunci când mai erau de introdus la plată aproximativ 5 sau 7 file CEC, una dintre ele nu a putut fi încasată, moment în care martorul a luat legătura cu inculpata G., care i-a comunicat că are în acel moment niște probleme bancare dar că se vor rezolva până la sfârșitul zilei în curs deoarece va primi un credit bancar. Martorul a contactat unitatea bancară, care i-a confirmat cele comunicate de către inculpată.

La sfârșitul zilei, fila CEC nu era însă decontată, condiții în care martorul a luat legătura cu inculpata G., care i-a comunicat că se află în incapacitate de plată și că filele CEC care mai erau de încasat nu vor fi onorate pentru că nu dispune de lichidități. Pentru a rezolva problema, s-a facturat marfa alimentară existentă în depozitele SC P.I. în contul sumei datorate SC S. SRL. În urma acestei operațiuni au mai rămas aproximativ 800 milioane ROL datorați de SC P.I. Martorul a facturat și mijloacele de transport aparținând societății inculpatei pentru a-și acoperi paguba și a ridicat tot ce aparținea acestei societăți. Societatea martorului avea la rândul său dificultăți financiare, motiv pentru care a și intrat în procedura de lichidare în anul 2002. Martorul a declarat că a făcut plângere penală împotriva inculpatei pentru că s-a temut că sumele de bani pe care le avea de recuperat ar fi putut să-i fie imputate lui de către creditori. Este foarte important că martorul a declarat că niciodată nu a avut impresia că inculpata vrea să-l înșele, ci dimpotrivă a apreciat onestitatea acesteia în discuțiile pe care le-au avut.

SC P.I.G. SRL, societatea inculpatei G. a desfășurat relații comerciale în condiții de deplină legalitate până la momentul noiembrie 2000, a fost un client important, din punct de vedere al cantităților de marfă cumpărate de la diverși furnizori (părți vătămate sau părți civile), dar și serios din punct de vedere al plăților efectuate pentru această marfă.

Având în vedere perioada îndelungată de colaborare cu parte din aceste firme, datorită cantităților mari de marfă achiziționată se număra printre clienții fideli de încredere și datorită inexistenței incidentelor la plată nu a creat niciodată suspiciuni niciunuia dintre furnizori.

În contextul activităților comerciale derulate în mediul de afaceri de la nivelul anilor 1990-2000, societatea inculpatei urma regulile nescrise, dar general acceptate de toți agenții comerciali, în sensul că se foloseau instrumente de plată (file CEC, bilete la ordin), completate de către inculpată sau un alt reprezentant al societății, inclusiv la rubrica ce stabilea data introducerii la plată, iar data introducerii la plată era stabilită de comun acord cu furnizorul, era ulterioară emiterii instrumentului de plată (între 5 și 21 de zile), în funcție de perioada de revânzare apreciată de comun acord.

Instrumentele de plată erau lăsate drept garanție până la plata lor efectivă.

Toți agenții economici stabileau o dată a plății ulterioară tocmai pentru a putea să revândă marfa achiziționată și să intre în posesia banilor care le alimentau conturile, din care, la rândul lor își plăteau furnizorii, practică uzitată, ce se întâlnește și astăzi în relațiile comerciale.

La momentul noiembrie 2000, societatea inculpatei a intrat într-un blocaj financiar, determinat și de alți agenți economici de la care avea de încasat bani, care a condus la declararea stării de incapacitate de plată din lipsă de disponibil; este de remarcat că până la acest moment nu a existat nici un singur incident de plată, chiar dacă s-au mai înregistrat întârzieri la plată.

Toate instrumentele de plată care nu au mai putut fi onorate la momentul noiembrie 2000 au fost emise în perioada 27 octombrie 2000 - 28 noiembrie 2000, când nu exista nicio mențiune cu privire la incapacitatea de plată, și au fost postdatate.

Conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale din 21 februarie 2003 a rezultat faptul că în perioada 01 octombrie 2000 - 30 decembrie 2000, rulajul mărfurilor, conform balanței sintetice de verificare pe lunile octombrie/noiembrie 2000 la SC P.I. SRL a fost de 28.767.069.719 ROL, iar valoarea sumelor ce urmau să fie încasate de aceeași societate în aceeași perioadă era de 6.765.546.745 ROL.

Valoarea însumată a sumelor pentru care inculpata a emis file CEC și bilete la ordin în perioada menționată a fost de 13.979.643.593 ROL, inculpata bazându-se pe sumele de bani pe care le avea de primit pentru a putea deconta instrumentele de plată către proprii creditori.

Rulajul societății precum și comportamentul inculpatei (ulterior refuzului la plată a instrumentelor de plată emise de ea) de a comunica cu societățile furnizoare și de acoperi sumele pe care le datora fie cash, fie prin compensare cu produse existente în depozitele societății exclude intenția inculpatei de a induce în eroare societățile furnizoare și mai mult, dovedește buna credință a acesteia în achitarea mărfurilor livrate.

Analizând rulajele de marfă aprovizionată și vândută, în condițiile unui flux normal și consecvent al încasărilor, societatea administrată de inculpată ar fi avut posibilitatea să își onoreze la scadență obligațiile bancare, fiind de subliniat dobânzile extrem de mari practicate de bancă, respectiv și de 115%.

De asemenea, conform celui de-al doilea raport de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătorești în primul ciclu procesual, s-a concluzionat că rulajul de marfă aprovizionată și vândută de SC P.I. SRL în perioada mai - noiembrie 2000 era de 116.888.931 ROL, sumă necesară onorării la scadență a obligațiilor de plată.

Ambele expertize au analizat modalitatea în care au fost ridicate și facturate mărfurile de către SC S. SRL în data de 28 noiembrie 2000, concluziile fiind în sensul că au fost facturate la un preț mai mic decât cel achiziționat de către inculpată, rezultând o pierdere de 125.932.773 ROL; preluarea întregului stoc de marfă a declanșat în mod forțat falimentul SC P.I. SRL, care în acest fel a fost pusă în imposibilitatea de a continua activitatea.

Societatea inculpatei a înregistrat o creștere constantă a activității din anul 1997 (când a devenit asociat unic) ajungând la o cifră de afaceri lunară de 30 - 33 miliarde ROL în perioada august - octombrie 2000 și demarând un program investițional de 8.425.500.755 ROL, ceea ce denotă intenția inculpatei de a continua în același ritm relațiile comerciale.

Activitatea de extindere, chiar în lipsa unui plan bine structurat, lipsa pregătirii de specialitate pentru a conduce o afacere de asemenea anvergură, realizarea chiar haotică a investițiilor, folosind pentru o parte sistemul de leasing, sunt relevate de probele dosarului și nu pot deveni probe în dovedirea infracțiunii de înșelăciune comise prin emiterea de CEC-uri și bilete la ordin refuzate la plata din cauza lipsei disponibilului, nici dacă ar fi analizate într-un anumit context. Acestea sunt împrejurări ce țin de, eventual, o lipsă de diligență în derularea activității comerciale, dar nu pot constitui fundament pentru tragerea la răspundere penală a inculpatei.

La data de 24 noiembrie 2000 inculpata a primit un credit de la B.C.R. - Agenția Z. în sumă de 2.849.067.086 ROL însă, la aceeași dată, unitatea bancară, îi reține din creditul acordat suma de 1.025.000.000 ROL cu titlu de restituire anticipată a creditului anterior, fapt surprinzător pentru inculpată, care nu a mai putut onora instrumentele de plată deja emise.

Fără a discuta că banca nu putea reține o plată anticipată în lipsa unui act adițional la contractul de împrumut, fiind o practică despre care se poate spune că încalcă buna credință în relațiile cu clienții, dar și o încălcarea drepturilor consumatorului, se poate afirma că această plată a reprezentat unul din motivele pentru care societatea inculpatei a intrat în imposibilitate de onorare a obligațiilor față de firmele furnizoare.

Acordând relevanța cuvenită acestor probe, nu rezultă că inculpata G.I.M. a avut intenția de a induce în eroare vreuna dintre societățile furnizoare în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul de foloase materiale injuste și de a produce prejudicii acestora.

Rulajul mărfurilor, lipsa incidentelor la plată anterior lunii noiembrie 2000, relațiile comerciale bune cu ceilalți agenți economici, diligențele depuse pentru acoperirea prejudiciilor nu conturează niciun fel de indicii în legătură cu intenția de a înșela. Numărul mare de părți vătămate nu denotă o pluralitate de acțiuni de inducere în eroare din partea inculpatei, ci, se datorează faptului că instrumentele de plată au fost introduse la plată imediat după ce s-a aflat de incidentul creat de ridicarea mărfii de către SC S. SRL la data de 28 noiembrie 2000. În contextul în care această societate a formulat plângere penală pentru a se proteja pe ea însăși, au fost chemate și celelalte societăți în cadrul procesului penal (unde nu se timbrează niciun fel de pretenție civilă).

La data emiterii filelor CEC inculpata nu știa că la data la care acestea urmau să fie introduse la plată, nu va exista acoperirea necesară în cont, datele ulterioare de introducere la plată (convenite de comun acord cu furnizorii de marfă) fiind de natură a asigura alimentarea contului prin revânzarea mărfurilor achiziționate.

În aceste condiții nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 C. pen., având ca obiect filele CEC (sub forma laturii subiective) emise către furnizorii de marfă și nici condițiile impuse de alin. (4) al aceluiași art. 215 C. pen.

Cu toate acestea, raportat la împrejurările analizate, data intrării în interdicție bancară și introducerea la plată ulterioară a filelor CEC și la dispozițiile Legii nr. 59/1934, sunt acțiuni care se circumscriu elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 - emiterea unei file CEC fără a avea disponibil în cont, necondiționat de producerea vreunui prejudiciu sau de atitudinea subiectivă a emitentului, ce se circumscrie tuturor infracțiunilor cuprinse la pct. II din rechizitoriu.

Instanța de fond, a constatat că prin actul de sesizare, la unele dintre infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. nu a fost reținut și alin. (1) al acestui art., care reprezintă infracțiunea tip, pentru acuratețe juridică a reținut și acest alin. în stabilirea încadrării juridice corecte.

Caracteristic infracțiunii de înșelăciune, în oricare din formele sale, pentru că orice formă a infracțiunii de înșelăciune se raportează la forma de bază a infracțiunii incriminată în alin. (1) al art. 215 C. pen., care constă în „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă", este sub aspectul laturii subiective, intenția directă, calificată prin scop, care este acela al obținerii unui folos material injust; prin urmare, infracțiunea de înșelăciune, în oricare din formele sale se comite numai cu intenție directă.

Aceeași remarcă este susținută și referitor la reținerea art. 213 C. pen.

Referitor la biletele la ordin emise de către inculpata G.I. către furnizorii de marfă și care au fost refuzate la plată în aceleași condiții analizate anterior, instanța a constatat, similar primei instanțe, că fapta inculpatei de a emite aceste instrumente de plată și imposibilitatea plății acestora nu este prevăzută de legea penală (de niciunul din alin. de la art. 215 C. pen. și de niciun alt art.) și a dispus achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În cazul furnizorilor cărora li s-au emis atât file CEC cât și bilete la ordin corect s-a procedat la schimbarea încadrării juridice diferențiat, pe instrumente de plată, în lumina practicii judiciare constante a instanței supreme.

În legătură cu infracțiunile prevăzute de art. 84 pct. 2 Legea nr. 59/1934, raportat la data comiterii lor (luna noiembrie 2000), la termenele de prescripție prevăzute de art. 122 alin. (1) lit. e) și art. 124 C. pen., instanța a dispus corect încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., soluție ce nu lipsește eventualele părți vătămate de posibilitatea recuperării sumelor datorate prin intermediul acțiunilor comerciale.

Critica formulată de Ministerul Public în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra infracțiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen. este lipsită de temei, câtă vreme, instanța s-a pronunțat atât asupra schimbării încadrării juridice, cât și a încetării procesului penal cu privire la această faptă: „încetare a procesului penal va fi adoptată de către instanță referitor la infracțiunile prevăzute, de art. 213 alin. (1) C. pen. și art. 26 raportat la art. 290 C. pen. (2 fapte), în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen.

În legătură cu infracțiunile de înșelăciune reținute în actul de sesizare ca fiind comise împotriva unității bancare B.R.S., în prezent prin lichidator judiciar F.G.D S.B., instanța de fond, în mod judicios a constatat că demersurile făcute de către inculpata G.I.M. pentru obținerea unor credite bancare nu au urmărit crearea vreunui prejudiciu unității bancare prin obținerea unui folos injust de către inculpată.

Lipsa intenției frauduloase rezultă din faptul că societatea inculpatei a angajat 14 credite la aceeași unitate bancară, în valoare totală de 5.030.000.000 ROL, din care a restituit 4.444.000.000 ROL, plătind comisioane și dobânzi de 502.614.199 ROL. Ideea contractării unor noi credite pe numele altor firme i-a fost sugerată inculpatei de către un angajat al B.R.S. și nu rezultă din nicio probă a acuzării că inculpata avea intenția să producă un prejudiciu prin angajarea acelor credite.

În consecință, instanța a constatat corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. (3 acte materiale) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. (2 acte materiale) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cuprinse la pct. I din rechizitoriu și a dispus achitarea inculpatei G.I.M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În legătură cu inculpata C.V., instanța constatând că a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. (3 acte materiale) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. I.1 rechizitoriu), a reținut încheierea contractelor de creditare la datele de 20, 24 și 25 octombrie 2000. Nu au fost primele credite contractate pe numele SC L.P. SRL, în perioada iulie - noiembrie fiind contractate 9 credite în valoare totală de 3.870.000.000 ROL, fiind rambursată suma de 3.228.000.000 ROL. Creditele au fost rambursate la termenele scadente, parte din ele fiind garantate cu file CEC eliberate de SC P.I. SRL. Restul neachitat de 642.000.000 ROL urma să fie achitat cu file CEC care aveau scadența la 04 decembrie și 08 decembrie 2000, deci după intrarea în incapacitate de plată. Instanța de apel reține și că din analiza extraselor de cont, a rezultat că SC P.I. SRL, emitenta filelor CEC, făcea alimentarea zilnică a contului curent, urmărindu-se asigurarea disponibilului necesar pentru efectuarea plăților, nefiind înregistrat niciun incident de plată până la data de 28 noiembrie 2000 (pct. 12 expertiză), data la care s-a preluat întregul stoc de marfă și utilajele de către SC S. SRL și avea de încasat în luna noiembrie 2000 suma de 6.765.546.745 ROL.

În aceste condiții este evident, apreciază instanța de apel, că inculpata C.V. prin SC L.P. SRL nu a avut intenția de a prejudicia unitatea bancară, după ce achitase aproximativ 90% din credite, astfel încât instanța, în mod corect a dispus achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. (3 acte materiale) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la inculpatul O.V., Ministerul Public a precizat că soluția dispusă față de acesta este corectă și nu mai susține motivul scris de apel privind pe acest inculpat.

Justețea soluțiilor adoptate de prima instanță se reflectă și în modul legal de soluționare al acțiunii civile subsecvente acțiunii penale, în conformitate cu art. 346 C. proc. pen.

Așa fiind, s-a constatat că hotărârea primei instanțe este în afara oricărei critici și pe cale de consecință, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. s-a respins apelul declarat de Ministerul Public și potrivit pct. 2 al aceluiași text legal, s-au respins, ca tardive, apelurile promovate de părțile civile SC G. SRL Brașov și SC P.R. SRL Brașov și s-a menținut sentința atacată.

Împotriva deciziei penale nr. 75/A din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

În motivele de recurs formulate de Ministerul Public se invocă în drept cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 172 C. proc. pen.

1. Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu din infracțiunile de înșelăciune pentru care a fost trimisă în judecată inculpata G.I.M. în infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 instanța de fond a avut în vedere anumite aspecte cu privire la lipsa intenției inculpatei de a induce în eroare părțile vătămate, aspecte ce diferențiază în opinia instanței infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), C. pen. de infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. Aceste elemente ar fi împrejurări de ordin obiectiv ce au determinat colapsul financiar în care a intrat inculpata în luna noiembrie 2000 - circumstanțe obiective ce exced și exclud intenția inculpatei de a prejudicia, în sensul art. 215 C. pen., societățile furnizoare de mărfuri.

Pentru faptele de înșelăciune comise în cadrul raporturilor comerciale, prin plata mărfurilor cu instrumente bancare, (CEC, bilet la ordin), refuzate la plată pentru lipsă disponibil, s-a considerat că examinarea elementului subiectiv, numai prin prisma celor două împrejurări reținute de expertiză (reținerea unei sume semnificative din cont de către B.C.R. Agenția Z. și preluarea stocului de marfă la 28 noiembrie 2000 de reprezentanții SC S. SRL) nu reflectă ansamblul împrejurărilor cauzei.

Astfel, se reține în motivele de recurs dezvoltate în scris de Ministerul Public, faptul că dezvoltarea economică a societății conduse de inculpată nu s-a întemeiat pe un plan bine fundamentat economic, ci s-a bazat pe relațiile și intuiția inculpatei, care absolvise un liceu economic, evoluția economică a firmei depășind capacitatea inculpatei de prognoză și management.

Cu titlu de exemplu s-a reținut că evidența filelor CEC era ținută într-un caiet, în care era trecută și data scadenței. De asemenea, inculpata nu a înțeles să își asigure un fond de lichidități necesar plății furnizorilor; inculpata a realizat, numai haotic, diverse investiții prin achiziționarea de terenuri, clădiri, mijloace de transport, etc, în sistem leasing, dar acest sistem nu conferea societății drept de proprietate și impunea respectarea strictă a termenelor de plată a ratelor sub sancțiunea, care în cele din urmă s-a și produs, de a pierde bunurile și valoarea achitată până la acel moment.

Pentru a-și susține activitatea comercială, inculpata a apelat la împrumuturi pe termen scurt și cu dobânzi mari - recurgând apoi la a săvârși fapte de natură penală.

Astfel, pe baza principului libertății contractuale, se observă că la momentul achizițiilor de la SC D. SRL s-au convenit termene de plată certe, dar în favoarea inculpatei, datele emiterii cecurilor sunt ulterioare cu aproximativ 10 zile termenelor de plată înscrise pe facturi, rezultând evident elementul de inducere și menținere în eroare a părții civile.

Relațiile comerciale cu societățile părți civile nu erau toate cu vechime considerabilă pentru a se reține că persoana inculpatei prezintă garanții datorită lipsei incidentelor sau întârzierilor la plată. Reprezentantul SC Ad. SRL Sighișoara, B.A., descrie că nu a cunoscut condițiile de solvabilitate și datoriile către bănci ale SC P.G.I. SRL, pentru că în asemenea condiții nu ar fi vândut mărfuri către societatea condusă de inculpată.

Ministerul Public reține că relația între părți dura de 1 an. Nu s-a examinat importanță - din punct de vedere al conturării intenției de producere a unui prejudiciu - faptului că aprovizionarea cu zahăr a fost masivă de la SC S. SRL, SC T. SRL și de la SC Z. SA, procedându-se însă la comercializarea sub prețul de achiziție.

De vreme ce în ansamblu societatea avea angajate credite, relevate ca fiind în nume propriu plătibile fiind și dobânzi, existând în același timp și obligația de rambursare a creditelor luate de la SC L. SRL, vânzarea în cantități mari a produselor sub prețul de achiziție nu putea genera profit, de o manieră care să conducă la un rezultat financiar pozitiv al societății.

Din analiza situației societății, în centrala incidențelor de plăți rezultă că nu numai cecurile emise către inculpată din prezentul dosar au determinat intrarea în incidențe bancară, ci au fost refuzate tot cu data de 28 noiembrie 2000 cecuri emise la 02 noiembrie 2000 către SC S.C.P. SRL, către SC P. SRL.

Ministerul Public reține că în aceste condiții de derulare a relațiilor comerciale s-a apreciat că în cauză suntem în prezența infracțiunilor de înșelăciune, astfel cum s-a reținut în actul de sesizare și nu a infracțiunilor reglementate de legea cecului.

Diferența între infracțiunile de înșelăciune și infracțiunile reglementate de Legea cecului nr. 59/1934 o constituie încadrarea în categoria infracțiunilor de prejudiciu sau de pericol, pe de o parte, dar și elementul subiectiv în raport cu beneficiarul instrumentului de plată. Astfel, cum în anumite reglementari apare formularea „dacă nu reprezintă o infracțiune mai gravă", s-a considerat că simplul fapt al emiterii cecului într-o perioadă când nu exista disponibil în cont produce o perturbare la nivelul relațiilor sociale privind siguranța circuitului bancar al instrumentelor de plată, apropiind răspunderea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 de răspunderea obiectivă.

Dacă se reclamă cauzarea unei pagube și se constată elementul subiectiv de inducere în eroare pe de-o parte, caracterizat de scopul obținerii unui folos pentru sine sau pentru altul, pe de altă parte, răspunderea va îmbrăca forma infracțiunii de înșelăciune.

Analiza elementului subiectiv trebuia să pornească de la principiul bunei credințe a comercianților, de la împrejurarea că prejudiciile s-au produs ca urmare a concentrării unor achiziții în lunile octombrie - noiembrie 2000, perioadă în care s-au suprapus creditele de rambursat.

De asemenea trebuia avut în vedere și momentul consumării infracțiunilor, diferit, în cazul celor de înșelăciune acesta fiind momentul emiterii filelor cec, iar în cazul celor prevăzute de legea cecului data scadenței. Din starea de fapt conturată în urma administrării probatoriului rezultă o dată în plus că inculpata avea la momentul emiterii filelor cec reprezentarea imposibilității de a-și respecta obligațiile contractuale comerciale, nefiind vorba doar de o lipsă de disponibil în cont la momentul scadenței.

2. Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) și respectiv lit. d) C. proc. pen.

2.1. Pentru faptele de emitere a unor bilete la ordin instanța a reținut că fapta inculpatei G. de a emite aceste instrumente de plată și imposibilitatea plății acestora nu este prevăzută de legea penală, făcând aplicarea art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Raționamentul instanței de judecată a fost apreciat de către Ministerul Public drept eronat. Chiar dacă în cuprinsul art. 215 C. pen. nu regăsim în mod expres o incriminare ca în situația înșelăciunii prin file CEC, este evident că suntem în prezența comiterii unor astfel de infracțiuni - art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., fiind întrunite toate elementele constitutive. Acest aspect rezultă din modul de derulare al relațiilor comerciale cu partenerii contractuali, al modalității de gestionare al afacerii, etc, aspecte care au fost menționate anterior la pct. 1 dar care susțin și acest temei de casare.

2.2. Pentru faptele expuse la punctul referitor la obținerea frauduloasă a unor credite bancare Ministerul Public reține că în sarcina inculpatelor G.I.M. și C.V. s-a mai reținut săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.- 3 acte materiale, respectiv pentru creditele obținute de la B.R.S. - Sucursala B. pentru care au garantat cu trei file CEC pentru care nu exista disponibilul necesar decontării, iar față de prima dintre acestea încă o infracțiune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.- 2 acte materiale.

Ca stare de fapt s-a reținut că în luna octombrie 2000, în contextul în care inculpata G.I.M. avea mari dificultăți financiare a încercat o modalitate de redresare, cerându-i inculpatei C.V. să preia SC L. SRL, aceasta din urmă devenind asociat unic (aspecte relevate de declarațiile celor două inculpate), SC L. SRL fiind înființată doar în scopul obținerii de credite bancare de către inculpata G.I.M., iar înregistrările în contabilitatea acestei societăți se efectuau fictiv, numai pentru a justifica rulajul banilor prin contul societății, practic, tranzacțiile comerciale fiind inexistente. Dovada acestui plan este modul cum au acționat cele două inculpate, la data de 20 octombrie 2000 încheindu-se între B.R.S. - Sucursala B. și SC L. SRL contractul de creditare nr. 191, iar potrivit clauzelor stipulate această societate era creditată cu suma de 600 milioane ROL pentru activitate curentă, sumă rambursabilă într-un termen de 45 zile, dobânda fiind de 115% pe an. Împrumutul contractat de SC L. SRL a fost garantat de către inculpata G.I.M. cu patru file CEC emise de SC P.G.I. SRL. În același mod s-au încheiat alte două contracte de credit pentru sumele de 600 milioane ROL și 450 milioane ROL, sume de care a beneficiat în exclusivitate inculpata G.I.M. și SC P.G.I. SRL. La data de 25 octombrie 2000, SC P.G.I. SRL a solicitat un credit bancar în sumă de 400 milioane ROL pe care l-a garantat SC L. SRL cu două file CEC nedecontabile. Un rol esențial în stabilirea intenției de inducere în eroare a B.R.S. - Sucursala B. de către cele două inculpate este maniera în care acestea au acționat: prin înființarea unei alte societăți comerciale interpuse prin intermediul căreia s-au obținut credite bancare enorme și care în final au fost folosite de SC P.G.I. SRL, deși această societate era cea care garantase împrumuturile cu filele CEC fără acoperire. Aceste manevre de disimulare a adevăratului beneficiar al creditelor bancare ce era aceeași societate ce își asuma obligația de a rambursa creditele în cazul incapacității societății contractante a creditelor demonstrează în cele din urmă faptul că inculpata G.I.M. era conștientă de faptul că intrase în incapacitate de plată, iar cu toate acestea a utilizat mijloace frauduloase în a obține creditele bancare.

Ministerul Public reține că în derularea aceluiași plan fraudulos de obținere de credite prin intermediul altor societăți comerciale interpuse, dar de care în cele din urmă beneficia tot SC P.G.I. SRL, inculpata G.I.M. a completat un borderou de achiziții prin care se atestă faptul că SC P. SRL administrată de către inculpatul O.V. urma să achite suma de 400 milioane ROL unei persoane fizice, borderou semnat și ștampilat de către inculpat, în baza acestui document B.R.S. - Sucursala B. a virat în contul SC P. SRL suma menționată. Din starea de fapt expusă ce se întemeiază pe probele dosarului rezultă clar modalitățile frauduloase adoptate de către inculpata G.I.M. în a induce în eroare partea civilă B.R.S. - Sucursala B. în vederea obținerii unor credite bancare în sume foarte mari.

Raportat la valorile foarte mari ale creditelor (două credite in sume de 600 milioane ROL, 450 milioane ROL și 400 milioane ROL, sume obținute numai în cursul lunii octombrie 2000), condițiile de rambursare ale acestor credite (respectiv în termen de 45 zile fiecare și cu o dobândă de 115% pe an), achiziționarea în aceeași perioadă a unor cantități foarte mari de zahăr de către inculpata G.I.M. prin intermediul SC P.G.I. SRL și vânzarea la un preț mult sub prețul de achiziție, împrejurarea relevată de expertiză potrivit căreia încă înainte de introducerea la plată a filelor CEC și biletelor la ordin în luna octombrie 2000 SC P.G.I. SRL înregistra pierderi considerabile, s-a apreciat că rezultă în mod cert ca fiind demonstrată intenția acestei inculpate de a induce în eroare partea civilă B.R.S., ea având reprezentarea producerii consecințelor ce au intervenit în cauză, nefiind vorba doar de o simplă neonorare a obligațiilor contractuale de către inculpată.

Ministerul Public reține că având în vedere această stare de fapt, a fost apreciată ca fiind greșită opinia instanței de a reține că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale celor două infracțiuni de înșelăciune comise de către inculpata G.I.M. în detrimentul părții civile B.R.S.

Întrucât la comiterea primei infracțiuni aceasta a beneficiat evident de contribuția coinculpatei C.V., ce cunoștea în mod cert atât situația financiară a firmei administrată de către coinculpată, ilegalitatea acțiunilor întreprinse, cu atât mai mult cu cât filele CEC au fost completate și depuse ca o garanție a creditului fără a avea suport în vreo tranzacție comercială între părți - s-au apreciat ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată (pct. I.1 din rechizitoriu).

Ministerul Public reține că pentru conturarea elementului subiectiv, mai este de menționat data la care inculpata C.V. a devenit asociat al SC L. SRL cu data solicitării creditului (din declarațiile date de aceiași inculpată rezultând caracterul de persoană interpusă, firma SC L. SRL fiind un instrument al inculpatei G.I.M. pentru obținerea de lichidități).

S-a apreciat astfel, că, elementul subiectiv de inducere în eroare a părții vătămate nu trebuie așadar verificat numai prin prisma faptului că inculpata G.I.M. a prevăzut și urmărit că la data scadenței nu va exista disponibilul necesar pentru plata cecurilor, ci prin prisma condițiilor în care s-a încheiat contractul de creditare, a caracterului fictiv al documentelor de care depindea acordarea creditului.

Analizând decizia penală nr. 75/A din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală, instanța urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., instanța de recurs îl consideră nefondat.

În motivele de recurs se reține ca element de natură a înlătura susținerile instanțelor de fond și de apel faptul că trebuie avut în vedere momentul consumării infracțiunilor, diferit, în cazul celor de înșelăciune acesta fiind momentul emiterii filelor CEC, iar în cazul celor prevăzute de legea cecului data scadenței. Din starea de fapt conturată în urma administrării probatoriului rezultă, se apreciază în recurs că inculpata avea la momentul emiterii filelor CEC reprezentarea imposibilității de a-și respecta obligațiile contractuale comerciale, nefiind vorba doar de o lipsă de disponibil în cont la momentul scadenței.

Totodată Ministerul Public apreciază că diferența între infracțiunile de înșelăciune și infracțiunile reglementate de Legea cecului nr. 59/1934 o constituie încadrarea în categoria infracțiunilor de prejudiciu sau de pericol, pe de o parte, dar și elementul subiectiv în raport cu beneficiarul instrumentului de plată. Astfel, cum în anumite reglementări apare formularea „dacă nu reprezintă o infracțiune mai gravă", s-a considerat că simplul fapt al emiterii cecului într-o perioadă când nu exista disponibil în cont produce o perturbare la nivelul relațiilor sociale privind siguranța circuitului bancar al instrumentelor de plată, apropiind răspunderea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 de răspunderea obiectivă.

Susținerile Ministerului Public sunt corecte din punct de vedere teoretic, dar nu sunt susținute de situația de fapt din dosar, strict legată de modalitatea în care s-au emis biletele la ordin.

În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs apreciază, conform jurisprudenței anterioare, că la data emiterii filelor CEC/biletelor la ordin inculpata G. nu anticipa lipsa acoperirii necesare în cont. Concluzia instanțelor de fond și de apel rezultă din declarațiile martorilor N.D.C., M.D., C.A.R., A.M., S.I. Conform tuturor acestor martori furnizorii de marfă au convenit cu inculpata datele ulterioare de introducere la plată astfel încât să se asigure alimentarea contului prin revânzarea mărfurilor achiziționate.

Instanța de fond și cea de apel rețin corect că în aceste condiții nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 C. pen., având ca obiect filele CEC (sub forma laturii subiective) emise către furnizorii de marfă și nici condițiile impuse de alin. (4) al aceluiași art. 215 C. pen., dar că raportat situația de fapt expusă în rechizitoriu, data intrării în interdicție bancară și introducerea la plată ulterioară a filelor CEC sunt acțiuni care se circumscriu elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 - emiterea unei file CEC fără a avea disponibil în cont, necondiționat de producerea vreunui prejudiciu sau de atitudinea subiectivă a emitentului (RIL decizia nr. IX din 24 octombrie 2005).

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., instanța de recurs îl consideră nefondat.

Principala problemă pusă în discuție de recursul de față este determinată de existența sau nu a intenției inculpatelor de inducere în eroare a părților vătămate. În acord cu instanțele anterioare, instanța de recurs apreciază că nici emiterea biletelor la ordin și nici obținerea creditelor bancare nu s-au fondat pe un element fraudulos.

Intenția ca element subiectiv al infracțiunii de înșelăciune presupune atitudinea subiectivă în raport de care se poate reproșa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine deoarece persoana acuzată și-a folosit capacitatea de înțelegere și prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenției, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită. Criteriile de evaluare a vinovăției decurg așadar din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul și scopul acțiunilor întreprinse de aceasta. Motivația actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acționat.

Infracțiunea de înșelăciune este îndreptată contra patrimoniului, astfel încât diminuarea patrimoniului victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop. În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs consideră că infracțiunea de înșelăciune nu există atunci când nu s-au întrebuințat mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract și nici atunci când nu au fost folosite mijloace nereale, de natură a menține încrederea părții vătămate în realitatea înțelegerii intervenită între părți.

Criteriile pentru evaluarea intenției în cazul infracțiunii de înșelăciune în convenții respectiv cu ocazia emiterii unui CEC/bilet la ordin au fost observate în mod just de către instanța de fond și cea de apel:

1) conduita persoanei acuzate în legătură cu alte contracte sau instrumente de plată, anterior datei faptelor din actul de sesizare. Sunt avute în vedere, de exemplu măsurile luate pentru respectarea clauzelor contractuale sau pentru efectuarea plății, coerența măsurilor cu scopul urmărit, atitudinea față de respectarea normelor care guvernează domeniul în speță, rulajul mărfurilor sau încasărilor;

2) caracterul diferit sau consecvent al conduitei persoanei acuzate față de faptele din cauza dedusă judecății. În afara criteriilor menționate anterior se evaluează elementele determinante pentru încheierea convenției respective, cunoașterea de către părțile contractante a modului în care se va desfășura contractul respectiv când și cum se va face plata, existența unor împrejurări imprevizibile, emiterea de CEC-uri după interdicția bancară.

Astfel acuzația formulată de Parchet are în vedere faptul că în luna octombrie 2000, atunci când G.I.M. avea mari dificultăți financiare a încercat o modalitate de redresare, cerându-i inculpatei C.V. să preia SC L. SRL, SC L. SRL a fost înființată în scopul obținerii de credite bancare de către inculpata G.I.M., iar înregistrările în contabilitatea acestei societăți se efectuau fictiv, numai pentru a justifica rulajul banilor prin contul societății. La data de 20 octombrie 2000 s-a încheiat între B.R.S. - Sucursala B. și SC L. SRL contractul de creditare nr. 191, potrivit clauzelor această societate era creditată cu suma de 600 milioane ROL pentru activitate curentă, sumă rambursabilă într-un termen de 45 zile, dobânda fiind de 115% pe an.

Tot în actul de sesizare a instanței s-a mai reținut că în lunile octombrie - noiembrie 2000, inculpata G.I.M. - în calitate de asociat unic și administrator al SC P.G.I. SRL - a achiziționat o serie de produse de la mai multe societăți comerciale pentru plata cărora a emis cecuri și bilete la ordin fără a avea disponibil în contul bancar.

Prin rechizitoriu s-a mai reținut că inculpata G.I.M. a dispus pe nedrept de o autoutilitară și de o remorcă, ambele aparținând SC D. SRL, aceste bunuri fiind „preluate" de SC S. SRL Brașov la 28 noiembrie 2000.

Soluțiile pronunțate de instanțele de fond și de apel, în rejudecare corespund probelor administrate. În mod corect instanța de fond și cea de apel au evaluat măsurile luate de inculpate pentru acoperirea facturilor emise, ajungând la concluzia că la crearea prejudiciului au contribuit împrejurări pe care părțile vătămate nu aveau cum să le anticipeze: reținerea de către B.C.R. în mod intempestiv a unei părți semnificative (40%) din creditul destinat acoperirii datoriilor către furnizori ca plată anticipată a unui credit anterior către B.C.R.; precum și preluarea întregul stoc de marfă și utilajele de către SC S. SRL, în contul unei datorii preexistente, cu facturarea bunurilor inculpatei la un preț mai mic decât cel de cumpărare, dar și împrejurări care nu au putut fi evitate, dobânda de 115% cerută de B.R.S.

Instanțele au avut în vedere și că SC P.G.I. SRL avea de încasat în luna noiembrie 2000 suma de 6.765.546.745 ROL, suficientă pentru acoperirea datoriilor restante.

Astfel, reținerea de către B.C.R. (Agenția Z.) la 24 noiembrie 2000, din creditul acordat în sumă de 2.849.067.086 ROL, a sumei de 1.025.000.000 ROL cu titlu de restituire anticipată a creditului anterior, fapt care nu a fost menționat în contractul dintre inculpata G. și bancă și pe care aceasta nu l-a putut anticipa, a contribuit la faptul că inculpata nu și-a putut acoperi datoriile. Motivele de recurs nu explică modalitatea în care inculpata a urmărit obținerea pentru sine a unui folos patrimonial prin încheierea unor contracte de credit prin care și-a achitat datorii anterioare. Societatea inculpatei G. a angajat 14 credite la aceeași unitate bancară, în valoare totală de 5.030.000.000 ROL, din care a restituit 4.444.000.000 ROL, plătind comisioane și dobânzi de 502.614.199 ROL.

Despre incidentul între SC P.G.I. și SC S. SRL, instanțele precizează corect că persoane trimise de reprezentanții acesteia din urmă au luat toată marfa existentă în depozitele celei dintâi, fără a avea încuviințarea inculpatei, i-au obligat pe lucrătorii de la SC P.G.I. să emită facturi doar către ei la prețurile impuse de ei, în cele din urmă făcând compensație cu suma datorată de societatea inculpatei G. În plus au luat toate mijloacele de transport aparținând societății inculpatei și le-au vândut. Inculpata nu a reușit să comunice cu S.I., reprezentantul SC S. Martorul S.I., audiat de către instanța de apel, a declarat că a făcut plângere penală împotriva inculpatei pentru că s-a temut că sumele de bani pe care le avea de recuperat ar fi putut să-i fie imputate lui de către creditori. Martorul a declarat că niciodată nu a avut impresia că inculpata vrea să-l înșele, ci dimpotrivă a apreciat onestitatea acesteia în discuțiile pe care le-au avut.

În mod corect instanțele au avut în vedere că mărfurile preluate de către SC S. SRL în data de 28 noiembrie 2000, au fost facturate de către această firmă la un preț mai mic decât cel achiziționat de către inculpată, rezultând o pierdere, pe care inculpata nu avea cum să o anticipeze, de 125.932.773 ROL (astfel cum rezultă din ambele expertize efectuate în cauză), iar preluarea întregului stoc de marfă a declanșat în mod forțat falimentul SC P.G.I. SRL, care în acest fel a fost pusă în imposibilitatea de a continua activitatea.

Unul dintre elementele frauduloase reținute de către Parchet în motivele de recurs este cel legat de contractarea unor credite pe numele unor firme nou create. În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs consideră că nu a existat un scop fraudulos, deoarece ideea contractării unor noi credite în condițiile descrise mai sus i-a fost sugerată inculpatei G. de către un angajat al B.R.S., având în vedere nevoia acoperirii datoriilor anterioare. În consecință B.R.S. a cunoscut, prin prepusul său, cine sunt beneficiarii creditelor acordate. De altfel creditele au fost restituite în proporție semnificativă, ceea ce contravine susținerii existenței scopului fraudulos din motivele de recurs.

În legătură cu inculpata C.V., instanțele au evaluat aceeași conduită constând în contractarea creditelor în scopul acoperirii datoriilor și acoperirea creditelor într-o proporție semnificativă.

Astfel, în perioada iulie-noiembrie C.V. a contractat nouă credite în valoare totală de 3.870.000.000 ROL, fiind rambursată suma de 3.228.000.000 ROL. Creditele au fost rambursate la termenele scadente, parte din ele fiind garantate cu file CEC eliberate de SC P.G.I. SRL. Restul de 642.000.000 ROL urma să fie achitat cu file CEC care aveau scadența la 04 decembrie și 08 decembrie 2000, deci după intrarea în incapacitate de plată. Instanțele au apreciat în mod corect că extrasele de cont, arată că SC P.G.I. SRL, emitenta filelor CEC, făcea alimentarea zilnică a contului curent, urmărindu-se asigurarea disponibilului necesar pentru efectuarea plăților, nefiind înregistrat niciun incident de plată până la data de 28 noiembrie 2000 (pct. 12 expertiză), dată la care s-a preluat întregul stoc de marfă și utilajele de către SC S. SRL și avea de încasat în luna noiembrie 2000 suma de 6.765.546.745 ROL.

În aceste condiții este corectă concluzia la care au ajuns instanța de fond și cea de apel în sensul că inculpata C.V. prin SC L.P. SRL nu a avut intenția de a prejudicia unitatea bancară, după ce achitase aproximativ 90% din credite.

Conduita corectă a inculpatei G. este evidențiată de instanțe din declarațiile martorilor N.D.C., C.A.R., M.D., s-a ocupat de activitatea SC G. SRL și SC P.R. SRL Brașov, martorul A.M. lucrează în prezent la SC An. România, succesoarea lui SC Z. Buzău.

Toți martorii au scos în evidență aceeași practică în ceea ce privește filele CEC, cunoscută și acceptată încă de la emiterea acestora. Scadența la filele CEC era convenită de comun acord între cele două societăți și în momentul în care vânzătorul intra în posesia instrumentelor de plată sau a numerarului, făcea o nouă livrare de marfă și practic, se relua ciclul de vânzare-cumpărare.

Toate rubricile instrumentelor de plată (CEC-uri sau bilete la ordin) erau completate de către cumpărătorul mărfii, inclusiv data la care urma să se introducă la plată, convenită cu societatea furnizoare.

Conduita inculpatelor este subliniată și faptul că toate instrumentele de plată care nu au mai putut fi onorate la momentul noiembrie 2000 au fost emise în perioada 27 octombrie 2000 - 28 noiembrie 2000, când nu exista nicio mențiune cu privire la incapacitatea de plată, și au fost postdatate de către părțile vătămate.

Neîndeplinirea unei obligații civile la termenul stabilit în contract nu constituie infracțiune dacă la momentul încheierii contractului nu a fost urmărită de către persoana acuzată obținerea unui folos injust. De exemplu nu au fost folosite mijloace frauduloase, în lipsa cărora contractul nu ar fi fost încheiat, iar ambele părți au cunoscut modalitatea de plată și au fost de acord cu aceasta. Omisiunea executării unei obligații civile nu constituie automat infracțiune.

În acest sens, instanțele au reținut ca întemeiate concluziile expertului contabil N.I. care a arătat „se poate spune fără nici un dubiu că SC „S." SRL prin preluare ilegală și fără nici un suport juridic a stocului de marfă, mijloacelor fixe, utilaje, a declanșat în mod forțat falimentul P.G.I., care în acest fel a fost pusă în imposibilitatea de a continua activitatea și implicit în imposibilitatea de a achita creanțele către furnizori și B.R.S. Brașov”.

Instanțele au reținut în mod just și că în relația cu B.R.S. Brașov, un rol determinant l-a avut și ofițerul de credite al acestei bănci, I.G., actualmente plecat din țară, care nu doar că a permis angajarea unor credite succesive de către P.G., ci chiar a sugerat ca aceste credite să fie obținute de către alte firme, având în vedere plafonul maxim pe care îl avea la acel moment B.R.S. și a indicat modalitatea concretă în care banii pot fi ridicați din bancă. Evaluarea conduitei martorului în raport de persoana acuzată a condus la concluzia că în sensul art. 215 C. pen. se are în vedere „inducerea în eroare" a părții vătămate și nu eventual ajutor al părții vătămate la propria sa prejudiciere.

În acord cu instanțele anterioare, în recurs se apreciază că numărul mare de părți vătămate este determinat de faptul că instrumentele de plată au fost introduse la plată imediat după ce s-a aflat de incidentul creat de ridicarea mărfii de către SC S. SRL la data de 28 noiembrie 2000 și nu denotă o pluralitate de acțiuni de inducere în eroare din partea inculpatei. În contextul în care această societate a formulat plângere penală pentru a se proteja pe ea însăși, au fost chemate și celelalte societăți în cadrul procesului penal (unde, rețin instanțele de fond și de apel, nu se timbrează niciun fel de pretenție civilă).

La data emiterii filelor CEC inculpata nu cunoștea data la care acestea urmau să fie introduse la plată, și dat fiind rulajul mărfurilor, nici faptul că nu va exista acoperirea necesară în cont, datele ulterioare de introducere la plată (convenite de comun acord cu furnizorii de marfă) fiind de natură a asigura alimentarea contului prin revânzarea mărfurilor achiziționate.

Din domeniul dreptului civil se trece în cel al dreptului penal doar atunci când, fie la încheierea convenției, fie pe parcursul executării ei, acea parte care nu a respectat convenția s-a folosit de mijloace amăgitoare/înșelătoare pentru a convinge cealaltă parte că-și va executa obligațiile la termen sau, după caz, în condițiile convenite.

Inculpatele au făcut tot ceea ce legea și tradiția comercială permiteau pentru respectarea obligațiilor asumate. Ambele instanțe au ajuns la concluzia că intrarea în incapacitate de plată a firmelor inculpatelor nu este consecința unei acțiuni de inducere în eroare a părților vătămate, iar motivele de recurs formulate în prezenta cauză nu aduc elemente noi pentru a înlătura considerentele hotărârilor recurate.

În ceea ce privește emiterea unui bilet la ordin, prin decizia secției penale a CSJ nr. 663 din 6 februarie 2002, s-a stabilit că biletul la ordin este, ca și cecul, un titlu de credit, însă între acestea există deosebiri fundamentale, legiuitorul prevăzându-le prin reglementări distincte.

Extinderea sferei de aplicare a textului din legea penală, care se referă la cecul fără acoperire, pe calea interpretării judiciare, la biletul la ordin, constituie o încălcare a principiului legalității incriminării consacrat în art. 2 C. pen.

Prin urmare, încadrarea faptei inculpatului, de a emite un bilet la ordin pentru achitarea mărfurilor cumpărate, știind că nu are disponibilul necesar în cont, în prevederile art. 215 alin. (4) C. pen., este greșită.

Aceasta nu înseamnă însă că, în orice condiții, emiterea biletului la ordin fără a exista în cont acoperirea necesară, atrage în exclusivitate răspunderea contractuală a făptuitorului.

Funcția atribuită biletului la ordin este, în asemenea cazuri, aceea de a determina prin inducere în eroare la încheierea convenției, mențiunile privind contul, banca plătitoare, suma de plată fiind elemente de natură a convinge cealaltă parte cu privire la seriozitatea și posibilitățile de plată ale făptuitorului.

Pentru a întregi conținutul infracțiunii, acțiunea de amăgire, de inducere în eroare cu privire la posibilitățile, condițiile și forma de plată, trebuie să fie săvârșită cu vinovăție, în forma intenției. Sub acest din urmă aspect, al intenției de a înșela părțile civile, instanța de fond și cea de apel au ajuns în mod corect, evaluând condițiile de emitere a biletelor la ordin, rulajul mărfurilor și al sumelor încasate, relațiile dintre persoanele acuzate și părțile civile, la concluzia de achitare.

Apreciind recursul ca nefondat, se va face aplicarea art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 75/A din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei inculpate G.I.M., în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei inculpate C.V. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată in ședință publică, azi 24 aprilie 2012.