Qualifying spousal assault as attempted aggravated murder and applying mitigating circumstances to reduce sentence below statutory minimum

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din 29 august 2002, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, în baza art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen., cu înlăturarea art. 75 alin. (1) lit. b) și d) C. pen.

A fost dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 13 iunie 2002 până la 29 august 2002, menținându-i-se starea de arest. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 9.883.515 lei despăgubiri civile plus dobânda aferentă către Spitalul Județean Sf. G.

În considerentele hotărârii, tribunalul a reținut că, în ziua de 6 iunie 2002, când în domiciliul soților M. a venit cumnatul inculpatului, R.R., relațiile dintre soți au decurs normal. În acea zi, cumnatul inculpatului, aflat în stare de ebrietate, a afirmat că ar fi întreținut relații intime cu soția inculpatului. A doua zi, inculpatul a formulat plângere penală împotriva cumnatului său pentru violare de domiciliu și ulterior a avut mai multe certuri cu soția sa care a negat categoric acest fapt. În ziua de 12 iunie 2002, în urma unui consum considerabil de băuturi alcoolice, în compania altor persoane, întorcându-se acasă, i-a cerut soției sale să mărturisească dacă afirmația cumnatului său este reală. Pentru că aceasta a negat existența acestor legături intime, inculpatul a început s-o lovească cu pumnii în zona capului până când aceasta a căzut pe podea. Apoi a continuat să o lovească cu picioarele în zona abdomenului și a toracelui și pe tot corpul cu o bâtă de lemn de circa 0,5 m lungime și 6 cm grosime. După aceea, a ridicat-o luând-o cu el pentru a merge la poliție, în Sf. G., pentru a fi adus în țară R.R., care între timp plecase în Ungaria la lucru, în scopul clarificării afirmațiilor acestuia. Pentru că începuse să plouă, inculpatul a renunțat la deplasarea la Sf. G. și, lăsându-și soția în centrul comunei G., s-a dus din nou la un bar, unde a continuat să bea. Pe parcurs, s-a întâlnit cu tatăl și cu sora sa, cărora le-a relatat că a bătut-o pe soția sa.

Întorcându-se acasă, soției inculpatului i s-a făcut rău, iar la solicitarea tatălui și a surorii inculpatului, care au chemat salvarea, a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Sf. G., unde a fost internată. Raportul de constatare medico-legală a constatat că, la internare, partea vătămată prezenta diagnosticul ruptură traumatică de ficat, contuzie cu hematom ligamentul gastro-splenic, hemoperitoneu, fractură cu deplasare humerus drept, necesitând intervenție chirurgicală de urgență. Leziunile au fost produse prin lovire directă și repetată cu corp contondent, necesitând 40 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 263/Ap din 13 noiembrie 2002, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și de inculpatul M.A. și, ca inadmisibil, apelul declarat de partea vătămată M.A. împotriva sentinței menționate.

Curtea de apel a reținut că încadrarea juridică a faptei inculpatului în tentativă la infracțiunea de omor calificat este corectă pentru că, deși nu a intenționat să-și omoare soția, inculpatul a acționat deosebit de violent, lovind în mod repetat cu pumnii, cu picioarele și cu o bâtă din lemn în zone unde se află organe vitale și fără nici un dubiu a prevăzut și acceptat eventualitatea morții soției sale. Numai intervenția chirurgicală de urgență a salvat viața victimei. Curtea de apel a constatat că latura subiectivă a infracțiunii a fost intenția indirectă, iar nu praeterintenția.

Referitor la apelul declarat de parchet, Curtea a constatat, de asemenea, netemeinicia acestuia, apreciind că pedeapsa de 5 ani închisoare este corect individualizată în raport cu toate circumstanțele agravante și atenuante reținute de prima instanță în mod legal. Apelul declarat de partea vătămată în favoarea inculpatului și vizând latura penală a procesului a fost respins, ca inadmisibil, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul.

Parchetul a invocat, ca unic motiv de recurs, prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen, susținând că, în raport cu gravitatea faptei inculpatului și cu modul violent în care acesta a acționat, nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante în sarcina inculpatului. S-a mai susținut că circumstanțele personale puteau fi luate în considerare doar la orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, dar nu cu efectul coborârii sub minimul special.

Inculpatul a invocat, în principal, motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 17 (când faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică), susținând că încadrarea corectă a faptei sale ar fi la art. 181 C. pen., iar nu în tentativă de omor calificat. În subsidiar, a invocat prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen, considerând că pedeapsa este prea aspră. În cadrul motivului principal de recurs, inculpatul a solicitat încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii împăcării cu partea vătămată.

Examinând ambele recursuri, Curtea constată că sunt nefondate, sub toate aspectele, pentru următoarele argumente:

Referitor la recursul declarat de parchet, Curtea consideră că motivul invocat, aplicarea unei pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., nu este justificat, atât sub reținerii aspectul circumstanțelor atenuante, cât și sub aspectul modalității de aplicare a acestora.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, atât prima instanță care a aplicat pedeapsa, cât și instanța de apel care a soluționat apelurile, au avut în vedere aceste prevederi, apreciind corect că fapta a fost săvârșită în împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante conform art. 74 C. pen. Acordarea acestor circumstanțe atenuante s-a făcut legal, în raport cu conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, lipsa antecedentelor penale, atitudinea infractorului după săvârșirea faptei rezultând din comportarea sinceră în cursul procesului și regretul săvârșirii faptei, împrejurări enumerate de dispozițiile art. 74 C. pen., ca posibile circumstanțe atenuante. Gravitatea faptei nu împiedică aplicarea circumstanțelor atenuante, ci constituie un alt criteriu pentru individualizarea pedepsei, conform art. 72 C. pen.

Pe de altă parte, instanțele au înlăturat din calificarea faptei agravantele prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., astfel încât prevederile art. 80 C. pen., referitoare la concursul între cauzele de agravare și de atenuare, text invocat de parchet, în recurs, nu au incidență în cauză.

Totodată, reținând circumstanțe atenuante, instanțele erau obligate, potrivit art. 76 C. pen., să reducă pedeapsa principală sub minimul special, iar nu doar să se orienteze spre minimul special cum a susținut în recursul său parchetul.

Cu privire la recursul declarat de inculpat, atât sub aspectul principal al schimbării încadrării juridice a faptei în art. 181 C. pen., cât și sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea reține, de asemenea, netemeinicia acestuia.

Astfel, în baza tuturor probelor administrate, ambele instanțe au încadrat corect, din punct de vedere juridic, fapta inculpatului în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., iar nu în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., deoarece, din modul în care a acționat, cu violență, asupra unor zone ale corpului victimei în care se află organe vitale, inculpatul, chiar dacă nu a intenționat să suprime viața soției sale, a acceptat posibilitatea producerii unei asemenea consecințe, leziunile cauzate acesteia fiind de natură a-i pune în pericol viața. Numai intervenția chirurgicală efectuată de urgență de medici a salvat viața victimei.

Chiar dacă ulterior agresiunii victima și-a iertat soțul, împăcarea nu poate produce, în acest caz, încetarea procesului penal, procesul penal fiind pornit din oficiu, iar nu la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. De asemenea, legea nu prevede expres că împăcarea părților ar atrage încetarea procesului penal în cazul unor asemenea infracțiuni.

Sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea reține că aceasta a fost bine stabilită și aplicată, respectându-se criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, i s-au recunoscut inculpatului circumstanțe atenuante, reducându-se pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege. De asemenea, s-a avut în vedere și situația familiei inculpatului, pedeapsa de 5 ani închisoare fiind corespunzătoare atât gravității faptei săvârșite de inculpat, cât și persoanei inculpatului, infractor primar, cu o bună comportare anterioară comiterii infracțiunii.

Pentru aceste motive, curtea urmează a respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate de parchet și de inculpat.

Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 iunie 2002 la zi (21 martie 2003).

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 263/Ap din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 iunie 2002 la 21 martie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2003.