Jurisdiction for provisional suspension of enforcement of foreign family law judgments: application of Regulation 2201/2003 vs. domestic Code of Civil Procedure

Ședința publică din 29 noiembrie 2011

Prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Buftea, debitorul T.R. a chemat în judecată pe creditoarea T.I.I., solicitând suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare.

În motivarea cererii debitorul a arătat în esență că prin încheierea pronunțată la data de 6 septembrie 2011 de Tribunalul București, secția a IV a civilă, s-a admis în parte cererea de exequatur formulată de creditoare, în sensul că a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de o ordonanță de neconciliere pronunțată la data de 27 iunie 2011 de Tribunalul de Înaltă Instanță din Basse Terre, Insula Saint Martin în ceea ce privește fixarea provizorie a reședinței copiilor minori rezultați din căsătoria părinților. Debitorul a susținut că executarea silită este nelegală, întrucât nu i s-a acordat termenul de 10 zile prevăzut de art. 5802 C. proc. civ., că termenul de executare foarte scurt împiedică orice demers al debitorului.

Judecătoria Buftea prin sentința civilă nr. 4027 din 8 septembrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, judecătoria a reținut că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată în străinătate, efectele acesteia fiind recunoscute prin încheierea de exequator.

Instanța a constatat că în materia executării hotărârilor judecătorești străine, instanța de executare potrivit Legii nr. 105/1992 este tribunalul, iar nu judecătoria. Or, potrivit art. 403 C. proc. civ., instanța competentă este Tribunalul București.

Tribunalul sesizat ca urmare a declinării de competență, prin încheierea din 12 septembrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Prin considerentele încheierii, tribunalul a reținut că prin art. 249 din Tratatul pentru instituirea comunității europene, de Regulamentul 2.201/2003 al Consiliului Europei au fost prevăzute dispoziții speciale care stabilesc competența tribunalului exclusiv în ceea ce privește recunoașterea și încuviințarea executării silite, fără a fi reglementate norme speciale în privința executării propriu zise. Prin art. 47 din Regulament și art. 42 alin. (1) se dispune în sensul că orice hotărâre pronunțată de instanța altui stat membru se execută de statul membru în aceleași condiții ca și în cazul în care aceasta ar fi fost pronunțată în acest stat membru.

În consecință, a considerat aplicabile dispozițiile de drept comun, respectiv art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare fiind judecătoria în raza căreia se realizează executarea silită, nefiind prevăzute reglementări de excepție în dreptul intern.

Pe de altă parte, a constatat că în raport de caracterul de accesorialitate față de contestația la executare, rezultă că suspendarea provizorie este de competența instanței pe rolul căreia este înregistrat dosarul având ca obiect contestația la executare, în cadrul căreia s-a formulat o cerere de suspendare.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința civilă nr. 24 F din 19 septembrie 2011, pronunțând regulatorul de competență a statuat că instanța competentă să soluționeze cererea de suspendare provizorie este Judecătoria Buftea.

Pentru a stabili astfel, Curtea a constatat că principiul care se degajă din reglementarea dată de Regulamentul 2201/2003 al Parlamentului European și Consiliului CE fazei de executare este acela că se aplică procedura internă de executare specifică statului pe teritoriul căruia se dorește punerea în executare a hotărârii judecătorești.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs, în cadrul termenului legal pârâta T.I.I., în temeiul art. 3041 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței în sensul constatării competenței în favoarea Tribunalului București.

În susținerea cererii, recurenta a arătat că în raport de dispozițiile art. 28 alin. (1) din Regulamentul CE 2201/2003 al Consiliului, art. 37 din Regulamentul CE 2201/2003 al Consiliului, art. I3 din O.U.G. nr. 119/2006, competența aparține tribunalului. De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., Tribunalul București judecă în primă instanță cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite a hotărârilor date în țări străine.

Analizând recursul formulat, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat.

Regulamentul CE nr. 2201/2003, care reprezintă legea specială, prevede la art. 47 că procedura de executare silită a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un stat membru se stabilește conform dreptului intern al statului membru în care are loc executarea, plenitudinea de competență aparținând instanței de executare de drept comun.

Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale Legii nr. 191/2007, care atribuie competență exclusivă tribunalului, numai în ceea ce privește recunoașterea și încuviințarea executării silite, situație care nu se regăsește în speța de față, contestatorul T.R. investind instanța cu o contestație la executare și cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite.

În aceste condiții, potrivit dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ., care privesc competența materială și teritorială, contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, dacă legea nu prevede altfel, aceasta fiind Judecătoria Buftea, în raport de domiciliul părților din Snagov.

Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta T.I.I. împotriva sentinței civile nr. 24 F din 19 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.