Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3846/2011 AI generated

Absolute nullity of a listed company’s shareholder resolution reducing the board of directors below the statutory minimum required for cumulative voting

Case Number Decizia nr. 3846/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the defendant company’s appeal in cassation, rendering the lower courts’ decision final and upholding the absolute nullity of the general shareholders’ meeting resolution. The dispute concerned a challenge by a state-owned shareholder to a resolution that reduced the board of directors from five to three members and failed to properly publicize the meeting convocation in the electronic bulletin of the capital market regulator. The Court held that the resolution was absolutely null and void because reducing the board below the statutory minimum violated the mandatory cumulative voting provisions of the Capital Markets Law, and the failure to publish the convocation report in the regulator’s electronic bulletin constituted a procedural defect under the Company Law; the Court explicitly rejected the argument that prior inaction by the regulator or the shareholder’s past consent to the reduced board size excused the illegality of the 2010 resolution.

Legislator headnote

AI generated

art. 235 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 312 C. proc. civ; Absolute nullity of a listed company’s shareholder resolution reducing the board of directors below the statutory minimum required for cumulative voting: The dispute concerned a challenge by a state-owned shareholder to a resolution that reduced the board of directors from five to three members and failed to properly publicize the meeting convocation in the electronic bulletin of the capital market regulator. The Court held that the resolution was absolutely null and void because reducing the board below the statutory minimum violated the mandatory cumulative voting provisions of the Capital Markets Law, and the failure to publish the convocation report in the regulator’s electronic bulletin constituted a procedural defect under the Company Law; the Court explicitly rejected the argument that prior inaction by the regulator or the shareholder’s past consent to the reduced board size excused the illegality of the 2010 resolution.

Keywords

AI generated
shareholder absolute nullity of judgment minimum capital suspension of corporate voting rights capital market general meeting

Cited Legislation

AI generated
art. 235 alin. (2) din Legea nr. 297/2004
(1)] în sensul reducerii numărului de administratori de la 5 la 3 membri tinde la înfrângerea prevederilor imperative ale legislației pieței de capital privind metoda votului cumulativ, în concret art. 235 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
SA Arad invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
în condițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 întrucât nu a participat la ședința din 8 iulie 2010.
art. 312 C. proc. civ
Procedural basis cited in the operative part for dismissing the cassation appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the operative part for dismissing the cassation appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 24 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 591 din 26 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4453/108/2010 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SIF Banat Crișana SA, sub nr. J02/1898/ 1992, având codul unic de înregistrare 2761040, număr de înregistrare în Registrul C.N.V.M. PJR09SIIR/020002 din 2 februarie 2006 în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Arad cu sediul în Arad, jud. Arad, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. J02/06/ 1991, având codul unic de înregistrare 1703521 și în consecință:

S-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii adoptate în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC A. SA din data de 8 iulie 2010. S-a dispus menționarea prezentei hotărâri în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea IV-a la rămânerea irevocabilă a hotărârii. A obligat pârâta la plata sumei de 12,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând taxe de timbru.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin reducerea numărului administratorilor de la 5 la 3, operată din 31 martie 2004 se tinde la înfrângerea prevederilor imperative ale legislației pieței de capital, privind metoda votului cumulativ, indiferent de acordul/dezacordul reclamantei SIF Banat Crișana.

S-a mai reținut că netransmiterea de către o societate listată emitentă a informației referitoare la convocarea adunării generale către C.N.V.M. spre a fi publicată în Buletinul Electronic atrage neregularitatea convocatorului și constituie o cauză de nulitate a hotărârii adunării generale, în accepțiunea art. 132 alin.(2) din Legea 31/1990.

Împotriva sentinței comerciale nr. 591 din 26 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4453/108/2010 a declarat apel pârâta SC A. SA Arad prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe cale de consecință respingerea cererii formulata de SIF Banat Crișana, ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin decizia comercială nr. 123 din 5 mai 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins apelul declarat de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că aspectele cauzei vizează nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC A. SA Arad din data de 08 iulie 2010 datorită, pe de o parte, nelegalei convocări a adunării, iar pe de altă parte, încălcării unor dispoziții speciale ce reglementează numărul membrilor de administratori ce pot fi desemnați de o societate comercială admisă la tranzacționare pe o piață reglementată.

În ceea ce privește convocarea adunării generale extraordinare a acționarilor, problema dezbătută se referă la nerespectarea modalităților de publicare a convocatorului adunării generale.

În acest sens, starea de fapt confirmă, iar părțile sunt de acord că acest convocator a fost publicat în condițiile Legii societății comerciale în Monitorul Oficial al României și într-un ziar de largă răspândire din localitate.

Totuși procedura de convocare prezintă un viciu prin încălcarea prevederilor art. 131 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 care cere ca raportul privind convocarea să fie transmis la C.N.V.M. și operatorului pieții reglementate dar și publicarea în Buletinul electronic al C.N.V.M.

Or, tocmai această publicare nu a fost îndeplinită de către societatea pârâtă, iar invocarea de către aceasta a adresei nr. 15666 din 2 august 2010 a Comisiei nu înlătură lipsa publicării deoarece, din conținutul său se deduce doar dovedirea transmiterii raportului nu și publicarea lui.

Al doilea aspect se referă la însăși conținutul măsurii dispuse prin această hotărâre, respectiv reducerea numărului de administratori de la 5 la 3 membri, or ea încalcă art. 235 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 și este fără relevanță situația faptică a societății pârâte din anul 2004 până la data adoptării hotărârii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA Arad invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, admiterea apelului și respingerea cererii formulate de SIF Banat Crișana.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- Motivul și temeiul legal al hotărârii AGEA din 8 iulie 2010 constă în faptul că în ședința AGA din 31 martie 2004 prin hotărârea nr. 6 cu votul reclamantei s-a aprobat reducerea numărului de membrii în consiliul de administrație de la 5 la 3. Din acel moment – 31 martie 2004 și până în prezent consiliul de administrație al societății a funcționat cu 3 membrii, cu consimțământul expres al reclamantei astfel că aceasta din urmă nu este îndreptățită să atace hotărârea AGEA din 2010. Prin această acțiune SIF Banat Crișana își invocă propria culpă fapt ce trebuie sancționat cu respingerea cererii.

- Prin modificarea statutului nu se înfrânge dreptul vreunui acționar de a solicita vot cumulativ cu ocazia adunărilor generale de alegere a administratorilor.

- Greșit s-a reținut că nu au fost respectate regulile de convocare, respectiv că nu s-a publicat convocatorul AGEA în Buletinul Electronic al C.N.V.M. S-a depus la dosarul primei instanțe adresa C.N.V.M. care confirmă faptul că s-a înregistrat raportul aferent convocării AGEA. Nepublicarea convocatorului în Buletinul Electronic al C.N.V.M. nu este motiv de nulitate absolută.

Intimata SIF Banat Crișana prin întâmpinare a invocat excepția nulității recursului și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a depus note scrise solicitând admiterea recursului.

Recursul este nefondat.

Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor legale se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Excepția nulității recursului invocată de intimată este nefondată întrucât dezvoltarea în fapt face posibilă încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod legal instanțele au apreciat că hotărârea AGEA din 8 iulie 2010 a SC A. SA Arad este lovită de nulitate absolută. Această hotărâre de modificare a statutului pârâtei [art. 21 alin. (1)] în sensul reducerii numărului de administratori de la 5 la 3 membri tinde la înfrângerea prevederilor imperative ale legislației pieței de capital privind metoda votului cumulativ, în concret art. 235 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.

În mod judicios a reținut instanța de apel, că este fără relevanță situația faptică a societății pârâte din anul 2004 până la data hotărârii. Îndeplinirea cerințelor din art. 132 alin. (2) nu poate să se stabilească decât prin trimitere la soluția din data când s-a adoptat hotărârea atacată și reclamanta are calitatea procesuală și interesul de a ataca hotărârea A.G.A. în condițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 întrucât nu a participat la ședința din 8 iulie 2010.

Faptul că C.N.V.M. nu a sancționat societatea începând cu 2004 și până la zi în legătură cu numărul de administratori nu poate constitui temei ca în anul 2010 să adopte o hotărâre AGA contrară legii așa cum corect a reținut instanța de apel.

Constatarea nulității absolute a hotărârii prin prisma motivului de nulitate analizat mai sus face inutilă analiza celorlalte motive de nulitate invocate de reclamantă.

Pentru considerentele expuse se apreciază că instanța de apel a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente cauzei, încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității cererii de recurs.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva deciziei comerciale nr. 123 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.