Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3666/2012 AI generated

Res judicata exclusion of counterclaim in lease termination due to lack of identity between hidden defects liability and contractual rent adjustment claims

Case Number Decizia nr. 3666/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the tenant, reversed the appellate decision, and remanded the case for re-judgment, effectively nullifying the lower courts' dismissal of the counterclaim based on res judicata. The dispute concerned a commercial lease agreement where the landlord claimed breach of contract for rent arrears and penalties, while the tenant filed a counterclaim alleging that the leased premises were significantly smaller than the contracted area, resulting in unjustified rent payments. The lower instances had rejected the counterclaim invoking the authority of a previous final judgment, but the Supreme Court determined that the prior litigation and the current counterclaim lacked the required identity of object, cause, and legal basis, as the earlier case addressed hidden defects while the counterclaim sought contractual liability for the specific discrepancy in square footage. Applying the requirements of Article 1201 of the Civil Code regarding res judicata, the Court held that the exclusion was erroneous because the legal grounds differed, thereby ordering the appellate court to examine the merits of the counterclaim in the retrial.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 119 C. proc. civ, art. 1201 C. civ, art. 312 alin. (5) C. proc. civ; Res judicata exclusion of counterclaim in lease termination due to lack of identity between hidden defects liability and contractual rent adjustment claims: Prin decizia recurată, instanța de apel a menținut sentința instanței de fond prin care s-a admis acțiunea reclamantei și s-a respins cererea reconventională pentru autoritate de lucru judecat față de litigiul purtat între aceleași părți, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 951/1371/2008 al Tribunalului Comercial Mureș soluționat irevocabil prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 59/A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, fiind reținută incidența prevederilor art. 1201 C. civ.

Keywords

AI generated
termination of lease by landlord res judicata counterclaim commercial litigation co-tenant rent arrears

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 361 din 7 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, s-a constatat că ambele părți litigante au fost de acord cu judecarea cererii reconventionale împreună cu cererea principală. S-a respins excepția tardivității cererii reconvenționale ca rămasă fără obiect. S-a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta SC L.T. SRL Târgu Mureș. S-a dispus rezilierea contractului de locațiune intervenit între părți la 1 aprilie 2007 și evacuarea pârâtei din spațiul închiriat ce a făcut obiectul contractului reziliat, spațiu situat în Târgu Mureș, jud. Mureș. A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 574.859 RON cu titlu de chirie restantă la data de 31 noiembrie 2009 și suma de 600.202,65 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate pe perioada 31 ianuarie 2008 -30 martie 2009. Totodată, pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 17.306,61 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a admis excepția autorității de lucru judecat, și pe cale de consecință, s-a respins cererea de reconventională formulată de pârâta SC T.I. SRL.

Apelul declarat de pârâta SC T.I. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 54/A din 26 septembrie 2011.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC T.I. SRL a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei, respingerea excepției autorității de lucru judecat și admiterea cererii reconvenționale.

În motivarea recursului, după prezentarea detaliată a situației de fapt, recurenta apreciază că solicitările reclamantei vizând rezilierea contractului de închiriere din culpa pârâtei și obligarea sa la plata sumei de 91.507,20 euro cu titlu de chirie restantă, precum și la penalități de întârziere aferente acestei sume sunt nefondate.

În ceea ce privește petitul privind rezilierea contractului de închiriere, recurenta susține că inadmisibilitatea acestei cereri rezidă din faptul că nu sunt îndeplinite în mod obiectiv condițiile generale de admisibilitate.

Referitor la petitul vizând plata sumei de 91.507,20 euro reprezentând chirie restantă și plata sumei de 600.202,65 RON reprezentând penalități de întârziere, recurenta precizează că deși nu a fost arătat în mod expres temeiul juridic al pretențiilor din cererea reconventională, acesta îl constituie angajarea răspunderii contractuale, astfel cum aceasta este statuată de art. 1073 și urm C. civ.

Cu privire la respingerea cererii reconvenționale recurenta învederează că această cererea are un alt temei de drept decât cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. 951/1371/2008 al Tribunalului Comercial Mureș, astfel că nu există putere de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită tripla identitate, motiv pentru care se impune respingerea excepției autorității de lucru judecat.

Totodată, în susținerea recursului, recurenta mai face precizări și cu privire la apărările de fond invocate de reclamantă în cuprinsul întâmpinării formulată la cererea reconventională și cu privire la temeiul juridic și modul efectiv de calcul

al penalităților de întârziere. Se mai arată că, penalitățile au fost solicitate în baza prevederilor contractuale, iar cuantumul acestora este identic cu cel solicitat de reclamantă și stabilit prin raportul de exeprtiză.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru rațiunile ce urmează:

Chestiunea de drept ce se impune a fi analizată vizează greșita soluționare a cererii reconvenționale formulată de SC T.I. SRL Tg.Mureș pe calea excepției autorității de lucru judecat.

Astfel, se constată că pârâta SC T.I. SRL Tg.Mureș prin cererea reconventională formulată în temeiul dispozițiilor art. 119 C. proc. civ., a solicitat angajarea răspunderii contractuale a pârâtei reconvenționale SC L.T. SRL în sensul stabilirii că suprafața reală a imobilului ce face obiectul contractului de închiriere dintre părți este de 3.396,73 m.p. - stabilită prin raport de expertiză, suprafața fiind mai mică cu 716,16 m.p. decât suprafața stabilită în contract - de 4112,89 m.p. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei reconvenționale la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat, în cuantum de 67.599 euro, respectiv suma de 289.999,71 RON reprezentând cuantumul chiriei plătite și nedatorate raportat la diferența de suprafață, precum și obligarea la plata sumei de 1.306.439 RON reprezentând penalități de întârziere.

În ceea ce privește litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. 951/1371/2008 al Tribunalului Comercial Mureș, soluționat irevocabil prin decizia nr. 1824 din 20 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, se reține că pricina a vizat angajarea răspunderii pârâtei SC L.T. SRL pentru garanția de vicii ascunse ale bunului imobil închiriat, în sensul stabilirii că suprafața închiriată stipulată în contract de 4.112,89 este superioară suprafeței efectiv închiriate, respectiv 3.377,43 m.p. Totodată, s-a solicitat stabilirea suprafeței imobilului clădire a cărei cedare de folosință face obiectul contractului de locațiune raportat la suprafața reală, astfel cum aceasta este stabilită printr-un raport de expertiză, precum și obligarea pârâtei la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat reclamantei în cuantum de 32.360,24 euro reprezentând plata nedatorată a chiriei pentru diferența de suprafață și la suma de 1.316,93 euro reprezentând dobânda legală.

Prin decizia recurată, instanța de apel a menținut sentința instanței de fond prin care s-a admis acțiunea reclamantei și s-a respins cererea reconventională pentru autoritate de lucru judecat față de litigiul purtat între aceleași părți, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 951/1371/2008 al Tribunalului Comercial Mureș soluționat irevocabil prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 59/A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, fiind reținută incidența prevederilor art. 1201 C. civ.

Contrar celor reținute de instanța de apel, se constată că greșit a fost soluționată excepția autorității de lucru judecat cu referire la cererea

reconventională, față de împrejurarea că cerințele art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât între cererea reconventională și acțiunea civilă care a format obiectul litigiului din Dosarul nr. 951/1371/2008 al Tribunalului Comercial Mureș nu există identitate de obiect și cauză, temeiurile de drept ale celor două cereri fiind diferite.

Așa fiind, față de împrejurarea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra fondului cererii reconvenționale formulată în cauză, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează să admită prezentul recurs declarat împotriva deciziei nr. 54/A din 26 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC T.I. SRL Târgu Mureș. Casează decizia nr. 54/A din 26 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.