Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3648/2012 AI generated

Inadmissibility of extra-appeal against final Court of Appeal decision in politically-motivated damages action

Case Number Decizia nr. 3648/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the plaintiffs against the Court of Appeal's decision, thereby rendering the lower court's dismissal of the damages claim final and irrevocable. The case involved a civil action for damages related to politically motivated condemnations issued between 1945 and 1989, which the plaintiffs attempted to challenge after the Court of Appeal had already rejected their previous appeal. The decisive legal basis for the dismissal was the procedural rule excluding "appeal against an appeal" (recurs la recurs), as the challenged decision was already irrevocable under Article 4(6) and Article 5(2) of Law No. 221/2009 and Article 299(1) of the Code of Civil Procedure, establishing that no further judicial review was available for that specific category of final appellate decisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 5 din Legea nr. 221/2009, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of extra-appeal against final Court of Appeal decision in politically-motivated damages action: Conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, context în care va fi analizată excepția inadmisibilității.

Keywords

AI generated
judicial review actions for damages excluded cases article of civil procedure cassation review procedural issues

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

SECȚlA A II-A CIVILĂ

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 30511 PI din 30 mai 2011, Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins acțiunea în despăgubiri formulată de reclamanții D.S. și D.l.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1765/R din 29 noiembrie 2011 a respins recursul declarat de reclamanții D.S. și D.l. împotriva sentinței civile nr. 3051 din 30 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanții D.S. și D.I. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, context în care va fi analizată excepția inadmisibilității.

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că decizia civilă nr. 1765/R din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, este irevocabilă, fiind pronunțată în calea de atac a recursului exercitat împotriva hotărârii instanței de fond, cu aplicarea dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Dispozițiile art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 astfel cum au fost modificate prin art. XIII din Legea nr. 202/2010, stabilesc că hotărârea pronunțată de Tribunal este supusă recursului, care este de competența Curții de Apel.

Dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că nu pot fi atacate cu recurs decât hotărârile date fără drept de apel, hotărârile pronunțate în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, aceste dispoziții fiind de referință în verificarea admisibilității recursului.

În speță, raportând recursul declarat de reclamanții D.S. și D.l. la prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. se constată că acesta nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute limitativ de textul de lege menționat, împotriva hotărârii atacate prin recursul de față neputând fi exercitată nicio cale de atac, în legislația noastră fiind exclusă posibilitatea legală a declarării recursului la recurs.

Dând eficiență acestor reglementări legale elaborate în scopul asigurării soluționării cu celeritate a cauzelor, a principiului unicității recursului, precum și principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și constatând că, în cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1765/R din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, care conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. este irevocabilă, fiind pronunțată într-o altă cale de atac a recursului, astfel că, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare, așa încât în raport cu aceste dispoziții legale, recursul declarat apare ca fiind inadmisibil.

Așa fiind, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii de fond, Înalta Curte, în considerarea celor sus arătate și în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția, cu consecința respingerii prezentului recurs, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții D.S. și D.I. împotriva deciziei civile nr. 1765/R din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.