Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3500/2011 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to develop legal grounds regarding obligation to deliver construction technical books

Case Number Decizia nr. 3500/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant’s notice of appeal null and void pursuant to Article 3021 lit. c) of the Code of Civil Procedure, thereby upholding the lower court’s dismissal of the claim. The dispute concerned a commercial action by a seller seeking the delivery of technical books for construction properties transferred via notarial deed, along with contractual penalties, which had been dismissed at both the first-instance and appellate levels. The appellant attempted to challenge the decision on grounds of illegality regarding the lower courts’ interpretation of evidentiary presumptions and witness testimony but failed to provide the required legal argumentation linking these factual assertions to the specific statutory grounds for cassation. Consequently, the court found the appeal non-compliant with procedural requirements for a detailed legal development of the motives, rendering it null without a substantive review of the merits or the application of public order exceptions.

Legislator headnote

AI generated

art. 3021 lit. c) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to develop legal grounds regarding obligation to deliver construction technical books: c) of the Code of Civil Procedure, thereby upholding the lower court’s dismissal of the claim. The dispute concerned a commercial action by a seller seeking the delivery of technical books for construction properties transferred via notarial deed, along with contractual penalties, which had been dismissed at both the first-instance and appellate levels. The appellant attempted to challenge the decision on grounds of illegality regarding the lower courts’ interpretation of evidentiary presumptions and witness testimony but failed to provide the required legal argumentation linking these factual assertions to the specific statutory grounds for cassation. Consequently, the court found the appeal non-compliant with procedural requirements for a detailed legal development of the motives, rendering it null without a substantive review of the merits or the application of public order exceptions.

Keywords

AI generated
procedural nullity grounds for cassation Civil Procedure Code lack of substantive requirements judicial review ground for review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null and void due to the appellant's failure to properly develop the grounds of appeal as required by law.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 13 august 2010, sub numărul 2237/30/2009, reclamanta SC M.R. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC I.I. SA obligarea acesteia la predarea către reclamantă a cărților tehnice ale construcțiilor pe care i le-a înstrăinat prin contractele de vânzare - cumpărare autentificate prin încheierea de autentificare nr. 724 din 18 martie 2003 a Biroului Notarial „C.M.” respectiv prin încheierea de autentificare nr. 8398 din 10 noiembrie 2003 a Biroului Notarial „C.M.” sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 lei/zi, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și de Anexa nr. 6 a Regulamentului din 14/06/1994 de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, a H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 1303/2007.

Prin sentința comercială nr. 756 din 14 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. 1299/59/2010 s-au respins excepția lipsei de interes și cea a lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.R. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâta SC I.I. SA Chișoida, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC M.R. SRL solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul obligării pârâtei intimate la predarea cărților tehnice ale construcțiilor pe care i le-a înstrăinat prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin încheierea de autentificare nr. 724 din 18 martie 2003 a Biroului Notarial "C.M." respectiv prin încheierea de autentificare nr. 8398 din 10 noiembrie 2003 a Biroului Notarial "C.M." sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 lei/zi, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 110 din 18 aprilie 2011, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, instanța de control judiciar reținând, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC M.R. SRL TIMIȘOARA solicitând instanței în principal casarea și trimiterea spre rejudecare a prezentei cauze la Curtea de Apel Timișoara iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință obligarea intimatei la predarea către recurentă a cărților tehnice ale construcțiilor înstrăinate prin contractele de vânzare - cumpărare autentificate prin încheierea de autentificare nr. 724 din 18 martie 2003 a Biroului Notarial ”C.M.” respectiv prin încheierea de autentificare nr. 8398 din 10 noiembrie 2003 a Biroului Notarial ”C.M.,” sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 Lei/zi, cu cheltuieli de judecată aferente.

Recurenta își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. cu următoarea argumentare:

- instanța de fond si cea de apel au respins în mod corect excepțiile invocate de pârâta-intimată, aceea a lipsei calității procesuale pasive și a interesului, precum excepția prescripției dreptului la acțiune, însă cu toate acestea precizează recurenta, nu-și explică faptul că instanța de fond și cea de apel au respins demersurile sale juridice;

- instanța de fond și cea de apel, deși au reținut în considerentele hotărârii atacate faptul că pârâta - intimată avea obligația de a preda către reclamanta - apelantă cărțile tehnice ale imobilelor înstrăinate și faptul că nu există niciun înscris care să dovedească faptul că aceste cărți tehnice ar fi fost predate, recurg în mod greșit la o prezumție pentru a pronunța hotărârea atacată, aceea conform căreia predarea cărților tehnice ar rezulta din faptul că societatea recurentă a așteptat 6 ani pentru a efectua un demers judiciar;

- prezumțiile sunt ”consecințele pe care legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut" și presupun un dublu raționament: într-o primă fază judecătorul induce din cunoașterea probelor directe (înscrisuri, depoziții de martori, etc.) existența faptului vecin și conex cu faptul generator de drepturi. Cu toate acestea, în speța, se poate constata – arată recurenta - că procedeul descris anterior nu are continuitate și cursivitate, fiind absurdă concluzia că din promovarea unei acțiuni imprescriptibile abia după o perioada de timp rezultă că cealaltă parte și-a îndeplinit obligațiile;

- societatea recurentă a mai efectuat demersuri în vederea predării acestor cărți tehnice, purtând nenumărate discuții și tratative cu pârâta-intimată, fără a exista niciun rezultat;

- din declarațiile martorului intimatei, L.V., nu rezultă ca s-ar fi predat cărțile tehnice. Mai mult, acesta a precizat că la predarea cărților tehnice ale construcției SC I.I. SA încheia procese verbale cu societățile cumpărătoare, arătând că a căutat procesul verbal încheiat cu societatea recurentă însă nu 1-a găsit. Prezumția logică în această situație conchide recurenta, este că nu au fost predate cărțile tehnice ale construcției;

- instanța de apel a respins în mod greșit audierea martorului R.M., acesta cunoscând foarte bine împrejurările cauzei, fiind prezent la încheierea contractului. Nicio dispoziție a Codului de procedura civilă nu interzice audierea administratorului unei societăți în calitate de martor, motiv pentru care sa solicitat să se caseze decizia recurată cu trimitere spre rejudecare.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de părți, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Deși recurenta își subsumează criticile dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., acestea vizează istoricul cauzei, atitudinea procesuală a părților, situații de fapt și administrarea probatoriului, fără a fi susținute în drept.

Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenți, reiterarea unor situații de fapt și referirile la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. M.R. S.R.L. TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 110 din 18 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.