Unfair competition claim for hiring employees to disorganize business: failure to prove same-market competition and premeditated intent under Law No. 11/1991

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.998, pronunțată la data de 9 februarie 2010, Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele N.C.I. și SC N.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC I.T. România & Co S.C. și SC I.T. România SRL, având ca obiect constatarea săvârșirii de către pârâte a faptelor de concurență neloială prevăzute și sancționate de art. 4 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 11/1991, obligarea pârâtelor la încetarea acestor practici și publicarea hotărârii de condamnare în presă.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut, din analiza materialului probator administrat, că pârâta SC I.T. România & Co S.C. a încheiat Contractul Cadru de Consultanță, având ca obiect prestarea de către reclamantă, în beneficiul pârâtei, a unor servicii de cercetare și/sau lucrări de dezvoltare ce urmau a fi individualizate în specificații de lucrări și supuse acceptării părților pentru fiecare proiect în parte, doar în scopul de a beneficia de serviciile reclamantei, aspect confirmat și de corespondența comercială purtată ulterior de părțile contractante; că pârâta SC I.T. România SRL nu a semnat contractul cadru de consultanță, situație în care o obligație similară nu poate fi analizată în ce o privește pe aceasta; că operațiunea dovedită de angajare a câtorva salariați ai SC N.C. SRL nu s-a realizat în scopul dezorganizării activității acestei societăți, împrejurările angajării acestora situându-se doar prezumtiv, pe baza raționamentului deductiv, sub incidența art. 4 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 11/1991; că reclamantele nu au arătat cu claritate cum s-a materializat exercitarea de activități comerciale cu rea-credință, contrare uzanțelor cinstite, de către pârâte și că nu a fost identificată nicio acțiune a pârâtelor care să se plaseze în sfera ilicitului delictual, sancționat potrivit art. 998, art. 999 C. civ., apreciind că, atât angajarea de personal, cât și desfășurarea de activități potrivit obiectului de activitate, sunt fapte licite.

Apelurile declarate de reclamante împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, instanța de apel a considerat că tribunalul a reținut în mod corect situația de fapt relevantă în cauză și a aplicat în mod judicios prevederile legale incidente, cu referire la art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 ca formă specială a răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 998 – 999 C. civ., întrucât, în speță, reclamantele, respectiv pârâtele, nu au acționat în calitate de concurente pe aceeași piață, desfășurând activitatea comercială specifică în domenii diferite, iar prin fapta, necontestată, de angajare de către SC I.T. România SRL a unor persoane care anterior fuseseră salariați ai SC N.C. SRL nu s-a dovedit că fiecare pârâtă a acționat în scopul predefinit de a dezorganiza activitatea reclamantelor.

În ceea ce privește alte pretinse fapte ilicite, instanța de apel a constatat că apelantele nu au dovedit îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența unor fapte ilicite săvârșite de intimate cu vinovăție care să fi produs un prejudiciu în patrimoniul acestora, activitatea intimatelor, astfel cum rezultă din probele administrate, înscriindu-se în sfera uzanțelor comerciale, apelantelor revenindu-le obligația de a dovedi că acestea au acționat cu rea – credință pentru a se putea încadra în sfera delictuală, nefiind suficiente prezumțiile simple afirmate de acestea.

Împotriva menționatei decizii au declarat recurs apelantele – reclamante, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În esență, în dezvoltarea motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de apel nu a prezentat pe larg care sunt motivele de fapt și de drept care au stat la baza convingerii sale, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că, realizând o analiză sumară a materialului probator administrat, referitor la elementele faptei ilicite invocate, și înlăturând probele administrate de apelantele – reclamante în cauză, instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, străină normelor de drept aplicabile în speță și în contradicție cu materialul probator administrat din a cărui analiză rezultă că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

Intimatele au solicitat, prin întâmpinarea formulată în cauză, respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind neîntemeiate criticile recurentelor întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Astfel, examinarea considerentelor deciziei ce face obiectul prezentului recurs relevă că instanța de apel a analizat motivele cuprinse în apelurile reclamantelor răspunzând argumentat criticilor pe care acestea le-au adus sentinței apelate, conform cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar împrejurarea că recurentele nu împărtășesc concluziile acestei analize nu este de natură să inducă aplicarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este de observat că aspectele referitoare la modul în care instanța a analizat materialul probator nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nici nu pot face obiectul analizei în această cale de atac, față de redactarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate – recurentele neprecizând relevanța afirmațiilor referitoare la întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale în speță, față de decizia atacată.

Reținând că părțile litigante nu sunt concurente, întrucât nu își desfășoară activitatea pe același segment de piață și că apelantele – reclamante nu au dovedit că, prin faptul angajării de către SC I.T. România SRL a unor persoane care anterior au deținut calitatea de salariați ai SC N.C. SRL, fiecare intimată – pârâtă a acționat cu scopul predefinit de a dezorganiza activitatea acestora, instanța de apel a concluzionat cu justețe că prevederile art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 nu sunt incidente în cauză, având în vedere că acestea sancționează faptele unui comerciant constând în „concedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale”, cerințe neîndeplinite în speță.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, iar, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurente, în culpă procesuală, să plătească intimatelor cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, efectuate în această cale de atac, astfel cum au solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar (filele 31, 37, 38).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele N.C.I. BUCUREȘTI și SC N.C. SRL BUCUREȘTI, împotriva deciziei comerciale nr. 442 din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurentele să plătească intimatelor I.T. ROMÂNIA & CO SC BUCUREȘTI și I.T. ROMÂNIA BUCUREȘTI suma de 4.082 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2011.