Nullity of municipal concession contract challenged on grounds of grantor's legal capacity and violation of emergency ordinance on gratuitous use of deteriorated livestock facilities.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC V.C. SRL a chemat în judecată pârâtele SC T.R.X. SRL și U.A.T. Gura Văii pentru constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 2616 din 8 iulie 2004 încheiat între cele două pârâte.

Prin sentința comercială nr. 30 din 20 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău s-a respins excepția lipsei de interes și acțiunea ca nefondată. A fost obligat reclamanta să plătească pârâtei SC T.R.X. SRL suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta justifică interesul, existând o hotărâre judecătorească prin care Consiliul Local a fost obligat să aprobe încheierea unui contract cu acesta în temeiul O.U.G. nr. 168/2001, iar în privința capacității pârâtei de a încheia contractul a cărui nulitate se cere a se constata, s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 219/1998.

Pe fond, referitor la pretinsa încălcare a O.U.G. nr. 168/2001, aprobată și modificată prin Legea nr. 387/2002, s-a reținut că actul normativ nu conține norme imperative în privința atribuirii în folosință gratuită a construcțiilor zootehnice dezafectate, iar la data încheierii contractului de concesiune a cărui nulitate se cere a se constata, instanțele nu se pronunțaseră prin hotărâri irevocabile în legătură cu obligarea autorității locale de a încheia un contract cu reclamanta, astfel că nu se poate reține nici frauda la lege nici cauza ilicită.

Ca urmare, reclamanta a formulat apel ce a fost respins prin decizia nr. 113 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin hotărârea nr. 14 din 4 mai 2004 a Consiliului Local al comunei Gura Văii s-a aprobat organizarea licitației deschise pentru concesionarea a două grajduri și terenul aferent, proprietate privată, iar în urma licitației s-a încheiat contractul de concesiune nr. 2616 din 8 iulie 2004, contract a cărui anulare se solicită.

Având în vedere că potrivit art. 68 lit. b) din Legea nr. 215/2001 (2004) primarul asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local, s-a concluzionat că deși denumirea concedentului este inadecvată în sensul că este menționată Primăria, este netăgăduit că raportul juridic s-a realizat legal între comuna Gura Văii U.A.T., proprietara bunului ce face obiectul concesionării și pârâta – concesionară.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală deoarece nu s-a făcut dovada motivelor de nulitate invocate, aptitudinea Consiliului Local de a nu pronunța o hotărâre în sensul aprobării atribuirii în folosință gratuită a construcțiilor nefiind prin ea însăși suficientă pentru a conduce la desființarea contractului de concesiune, O.U.G. nr. 168/2001 consacrând doar o vocație a persoanelor interesate care îndeplinesc condițiile legii, bunurile nefiind scoase din circuitul civil și putând fi valorificate în orice alt mod permis de lege în cauză proprietății private, iar, pe de altă parte, în cauză, bunurile au fost concesionate în baza unei hotărâri a Consiliului Local care putea fi contestată dacă nu era conformă cu legea și printr-o procedură publică de licitație, care putea fi contestată. De asemenea, în cauză, nu s-a făcut dovada că pârâta – concesionară ar fi avut cunoștință de existența litigiului prin care Consiliul Local a fost obligat, după încheierea contractului de concesiune, să-și dea acordul pentru transmiterea în folosință a bunurilor, acesta fiind prezumat de bună-credință la data încheierii contractului de concesiune.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a formulat recurs reclamantul, invocându-se critici subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

A susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, fiind evident că parte în contract este Primăria, iar potrivit Legii nr. 219/1998 calitatea de concedent nu o putea avea decât Consiliul Local care potrivit dispozițiilor Legii nr. 215/2001 avea aptitudinea de a-și asuma și îndeplini obligații civile.

Primarul nu face parte din Consiliul Local și, deci, nu putea semna în numele acestuia contractul.

În privința interpretării și aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 168/2001, greșit s-a considerat că actul normativ consacră doar o vocație a persoanelor interesate, în realitate, aceste dispoziții având un caracter imperativ și de lege specială în raport cu legea concesiunilor, astfel că trebuia aplicată cu prioritate, fiind dovedită și reaua – credință a autorităților în neîncheierea actului de atribuire în folosință gratuită a construcțiilor.

Analizând recursul se găsește nefondat.

În primul rând trebuie arătat că deși recurenta invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., primul referindu-se la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, în realitate și criticile subsumate acestui motiv se încadrează tot în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind vorba în opinia recurentei de încălcarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 219/1998.

În privința acestui motiv de nulitate referitor la lipsa capacității civile a concedentului cu raportare la dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 219/1998, potrivit cărora contractul de concesiune se încheie în numele comunei de consiliile locale, în mod legal, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001 invocate în motivare, în vigoare la momentul încheierii contractului, prin care s-a stabilit calitatea consiliilor locale de autorități deliberative cărora le lipsește capacitatea de folosință și de reprezentare în relațiile cu terții, astfel că după apariția acestei legi încheierea contractului de către comună ca persoană juridică publică și proprietară a bunurilor – prin primar ca reprezentant legal chiar dacă, într-adevăr, în contract s-a înserat în mod impropriu la concedent „primăria” comunei Gura Văii în loc de comuna Gura Văii, este legală.

Este evident că, în cauză, denumirea de primărie a fost folosită pentru a desemna persoana juridică ca unitate administrativ – teritorială și nu ca structură funcțională.

Așa fiind, în mod corect, instanța de apel nu a reținut ca întemeiat motivul de apel privitor la modul de soluționare a acestui motiv de nulitate a contractului de către prima instanță.

În privința celui de al doilea motiv de nulitate referitor la frauda la lege se constată, de asemenea, că instanța de apel a dat o rezolvare corectă și acestor critici din apel, O.U.G. nr. 168/2001, nefiind o lege imperativă din perspectiva încheierii contractelor de atribuire în folosință gratuită, prin aceasta reglementându-se în lipsa folosirii unor termeni imperativi doar posibilitatea atribuirii anumitor bunuri în folosință gratuită așa cum s-a și reținut, iar, avizul Direcției Generale de Agricultură, Industrie se constituie doar într-o condiție prealabilă încheierii contractului, în temeiul O.U.G. nr. 168/2001.

Cât privește caracterul special al acestei legi în raport cu Legea nr. 219/1998, acesta nu există față de obiectul diferit de reglementare.

În fine, nici în ceea ce privește cauza ilicită, nu se poate reține ca întemeiat recursul.

Instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost stabilită corect de prima instanță în privința împrejurării că la data încheierii contractului de concesiune nu exista o hotărâre judecătorească irevocabilă de obligare a Consiliului Local de a emite o hotărâre de atribuire a bunului în folosință gratuită, nulitatea neputând fi analizată decât în raport de situația existentă anterior sau la momentul încheierii actului juridic, or la data încheierii contractului de concesiune a cărui nulitate se invocă exista hotărârea Consiliului Local nr. 14 din 1 aprilie 2004 care a constituit temeiul legal al încheierii contractului, hotărâre neatacată în contenciosul administrativ. Mai mult, nu rezultă că s-a reținut de către instanța de apel reaua-credință a cocontractantului concesionar în cauză, respectiv a intimatei-pârâte SC T.R.X. SRL Gura Văii.

Împrejurarea că ulterior încheierii contractului de concesiune în temeiul Legii nr. 219/1998 s-a pronunțat de către Consiliul Local o hotărâre în vederea atribuirii în folosință gratuită a aceluiași bun, este lipsită de relevanță juridică din perspectiva obiectului acestei cauze, așa cum s-a și reținut, acesta putând constitui un motiv de reziliere a contractului, astfel că, pentru toate considerentele arătate, recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.C. SRL GURA VĂII împotriva deciziei nr. 113/2010 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.