Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3163/2011 AI generated

Privatization compensation for restituted immovable property: Recurrent appeal allowed, lower decision quashed and remanded for merits review

Case Number Decizia nr. 3163/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the plaintiff's appeal, quashed the appellate decision that had dismissed the action based on statute of limitations, and remanded the case to the Appellate Court to assess the merits. The dispute involved a commercial company seeking compensation under Emergency Government Ordinance No. 88/1997 for an immovable property restituted to its former owner pursuant to a final judicial decision, following the privatization of the company prior to the entry into force of Law No. 137/2002. The decisive legal issue was the applicable limitation period; the Court held that the specific three-month prescriptive term provided in Article 3228 of Law No. 99/1999 did not apply because the claim arose post-privatization rather than from the privatization process itself, thus subjecting it to the general three-year limitation period under Decree No. 167/1958, which had not expired as it began to run from the date of execution of the restitution judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 39 din Legea nr. 137/2002; Privatization compensation for restituted immovable property: Recurrent appeal allowed, lower decision quashed and remanded for merits review: Prin considerente, tribunalul a reținut că în cauză a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare de acțiuni AG nr. 21 la data de 15 iunie 2000, iar în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, rămân aplicabile numai pentru contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.

Keywords

AI generated
restitution of property statute of limitations immovable property judicial review commercial dispute review on the merits

Cited Legislation

AI generated
art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997
În aceste condiții, sunt aplicabile dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002
Analizând criticile formulate prin cererea de apel, Curtea a reținut că valoarea bunului a fost corect stabilită la valoarea de circulație, dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 fiind inaplicabile în cauză.
art. 304 pct. 3 C. proc. civ
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a găsit întemeiat motivul de recurs reprezentat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., și a reținut că în raport de dispozițiile art.
art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002
21 la data de 15 iunie 2000, iar în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, prevederile art.
art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997
Prin criticile formulate, pârâta a susținut că dreptul la acțiune privind despăgubirile este data la care a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească de restituire în natură și nu data procesului verbal de punere în posesie, în raport de dispozițiile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997 și art.
art. 39 din Legea nr. 137/2002
88/1997 și art. 39 din Legea nr. 137/2002.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
SPRL, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel, pentru soluționarea pe fond a apelului.
art. 39 din O.U.G. nr. 88/1997
88/1997 și art. 39 din Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică din 18 octombrie 2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, reclamanta SC P.D.V. SA PITEȘTI, societate în insolvență a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 160.000 ron, reprezentând contravaloarea activului Moară, situat în comuna Bascov, județul Argeș și a suprafeței de teren aferent de 1028 mp, activ ieșit din patrimoniul reclamantei în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost privatizată în anul 2000, în temeiul Legii nr. 137/2002, O.U.G. nr. 88/1997 și Legii nr. 99/1999, iar în baza unei hotărâri judecătorești, activul sus menționat a ieșit din patrimoniul său. În aceste condiții, sunt aplicabile dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, Legea 99/1999 și Legea nr. 137/2002.

Pârâta A.V.A.S București a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar prin încheierea de ședință din data de 28 mai 2008, tribunalul a respins excepțiile invocate.

Analizând cererea de chemare în judecată, tribunalul a constatat că acțiunea de față este întemeiată în raport de dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată și completată, cuantumul despăgubirilor fiind acordat la valoarea de circulație a imobilului, astfel cum a fost stabilită prin expertiză.

În consecință, prin sentința nr. 140/C din 28 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a admis cererea precizată a reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 398.170 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea activului Moară Bascov și a terenului aferent în suprafață de 1028 mp.

Pârâta a declarat apel împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, sentința fiind pronunțată și cu încălcarea competenței altei instanțe. Pe fondul cauzei acțiunea este neîntemeiată raportat la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Analizând criticile formulate prin cererea de apel, Curtea a reținut că valoarea bunului a fost corect stabilită la valoarea de circulație, dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 fiind inaplicabile în cauză.

Prin decizia nr. 53/A-C din 20 mai 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Împotriva deciziei astfel pronunțată a declarat recurs pârâta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2521 din 21 octombrie 2009, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a găsit întemeiat motivul de recurs reprezentat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., și a reținut că în raport de dispozițiile art. 10 pct. 1 și pct. 4 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține locului executării contractului, care este cel al sediului vânzătoarei, respectiv FPS cu sediul în București.

Soluționând cauza în primă instanță, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata sumei de 398.170 lei cu titlu de despăgubiri.

În fața acestei instanțe, pârâta a reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție respinsă prin încheierea din data de 30 iunie 2010 și a apreciat că probele administrate în celelalte instanțe sunt utile și câștigate cauzei.

Prin considerente, tribunalul a reținut că în cauză a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare de acțiuni AG nr. 21 la data de 15 iunie 2000, iar în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, rămân aplicabile numai pentru contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.

În fața tribunalul a fost efectuate proba cu expertiză pentru stabilirea valorii de circulație, având în vedere data restituirii activului, iar reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 398.170 lei.

Tribunalul a înlăturat apărările pârâtei prin care a susținut că prejudiciul trebuie limitat la valoarea contabilă a bunului sau în procent de 99,19% în raport de acțiunile înstrăinate, având în vedere practica constată a Înaltei Curți.

Pârâta A.V.A.S BUCUREȘTI a declarat apel împotriva sentinței de fond, prin care a solicitat în principal admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și pe fond respingerea acțiunii, solicitând și suspendarea executării sentinței până la soluționarea apelului.

Prin criticile formulate, pârâta a susținut că dreptul la acțiune privind despăgubirile este data la care a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească de restituire în natură și nu data procesului verbal de punere în posesie, în raport de dispozițiile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 39 din Legea nr. 137/2002. Pârâta susține că acțiunea este prescrisă și în raport de termenul general de prescripție de 3 ani, raportat la momentul nașterii dreptului la acțiune. În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a arătat că pentru imobilul teren nu pot fi acordate despăgubiri, pentru că acesta nu a fost inclus în capitalul social la momentul privatizării și nu a fost avut în vedere la stabilirea prețului acțiunilor. În orice caz, susține că prejudiciul trebuie limitat la valoarea contabilă a bunului.

Analizând apelul prin prisma criticilor formulate de pârâtă, Curtea a reținut întemeiate criticile referitoare la respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că prin prezenta acțiune reclamanta își valorifică un drept conferit de O.U.G. nr. 88/1997, respectiv dreptul la repararea prejudiciului suferit în urma restituirii în natură a bunului către fostul proprietar unui imobil aflat în patrimoniul său la momentul privatizării. Curtea a constatat că instanța de fond a ignorat aplicabilitatea termenului special de prescripție de o luni prevăzut de Legea nr. 137/2002, termen care începe să curgă de trei data restituirii în natură, respectiv de la data pronunțării deciziei nr. 358 din 18 decembrie 2000 a Curții de Apel Pitești.

Curtea a apreciat că și în ipoteza în care s-ar aplica termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este depășit, în raport de data de 18 decembrie 2000 și data introducerii acțiunii 25 februarie 2008.

Prin decizia comercială nr. 91 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința atacată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins acțiunea ca fiind prescris dreptul material la acțiune, a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P.D.V. SA PITEȘTI prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel, pentru soluționarea pe fond a apelului.

Prin criticile formulate prin cererea de apel, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 88/1997, în raport de faptul că reclamanta a înțeles să valorifice un drept prevăzut de norma specială, în temeiul căruia legiuitorul a înțeles să acorde despăgubiri societăților comerciale, care după privatizare, au pierdut din patrimoniu bunuri ce au fost avute în vedere la privatizare prin retrocedarea acestora către foștii proprietari.

Dreptul pe care reclamanta îl valorifică prin prezenta acțiune este un drept de garanție specific dreptului comun, chiar dacă este recunoscut de o lege specială.

De asemenea, recurenta susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, data la care s-a născut dreptul la despăgubiri fiind 20 decembrie 2005, dată la care bunurile imobile au fost predate către foștii proprietari, concretizată în intrarea în posesie a foștilor proprietari.

De asemenea, recurenta a invocat dispozițiile art. 405 C. proc. civ., care instituie un termen de executare de 10 ani a sentinței prin care a fost obligată să predea bunul, timp în care cel obligat nu suferă un prejudiciu efectiv.

Înalta Curte, verificând decizia atacată, în cadrul controlului de nelegalitate și având în vedere motivele invocate, constată că recursul reclamantei este fondat, pentru următoarele considerente :

Excepția prescripției dreptului material la acțiunea având ca obiect despăgubirile solicitate de către reclamanta SC P.D.V. SA PITEȘTI împotriva pârâtei A.V.A.S BUCUREȘTI, în temeiul art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 nu subzistă.

Temeiul juridic al acțiunii este reprezentat de dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, care prevăd în alin. (1) că ,,instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat” iar în alin. (2) se arată ,,instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin. (1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.

În cauza de față, contractul de vânzare cumpărare de acțiuni AG nr. 21 a fost încheiat la data de 15 iunie 2000 , iar în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 28 martie 2002.

Instanța de apel apreciind temeinică excepția prescripției dreptului material la acțiune, a extins aplicabilitatea prevederilor art. 3228 din Legea nr. 99/1999 și la alte situații decât cele prevăzute de text, ceea ce este de natură a se abate de la domeniul de aplicare al legii.

Astfel, art. 3228 din Legea nr. 99/1999 dispune că ,,termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut în prezenta ordonanță de urgență ori se valorifică un drept conferit de acesta este de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului”.

Textul de lege anterior menționat, se referă la un termen de prescripție special, de 3 luni, aplicabil însă doar introducerii cererilor prin care se atacă o operațiune sau un act, respectiv se valorifică un drept specific procedurii de privatizare conferit de actele normative privitoare la privatizarea societăților comerciale, litigii care sunt de competența curții de apel, ca primă instanță.

Ori în speța de față se valorifică un drept, născut ulterior privatizării, nefiind o cerere formulată în legătură cu procesul de privatizare, drept pentru care acțiunea reclamantei este una de drept comun, care se supune termenului general de prescripție de 3 ani, conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, situație în raport de care excepția prescripției în raport de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 nu este întemeiată.

Înalta Curte, constată de asemenea, că excepția prescripției întemeiată pe dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nu este întemeiată, întrucât momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție referitor la dreptul reclamantei de a formula cererea de chemare în judecată este stabilit de dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, în sensul că acest moment coincide cu data executării hotărârii de restituire a imobilului. De la această dată, se naște dreptul reclamantei de a formula acțiunea în despăgubiri.

De altfel, aceste considerente sunt în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a adoptat aceste soluții de principiu cu privire la termenul de prescripție aplicabil acțiunii în despăgubire întemeiată pe art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, precum și cu privire la momentul de la care începe să curgă acest termen.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., va admite prezentul recurs și va casa decizia curții de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va examina criticile pârâtei formulate cu privire la fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC P.D.V. SA PITEȘTI prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL împotriva deciziei comerciale nr. 91 din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.