Jurisdictional limits of extraordinary challenge: commercial vs. fiscal nature of contract dispute
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the extraordinary challenge (contestație în anulare), leaving the prior decision of the Commercial Section of the Supreme Court in full force, which had rejected the appellant's appeal and upheld the Court of Appeal’s decision. The dispute centered on a commercial sale contract where the appellant sought payment of a sum argued by the respondent to be a tax liability (accise) falling under administrative jurisdiction, challenging the commercial court’s jurisdiction via two extraordinary grounds: a violation of public order rules regarding competence and a material error. The Court held that the ground concerning jurisdiction was inapplicable because the underlying legal relationship was commercial in nature, rendering references to fiscal regulations irrelevant to the determination of jurisdiction. Regarding the material error, the Court clarified that this legal remedy is strictly limited to formal or typographical errors in the judgment that resulted in an incorrect decision, and cannot be utilized to correct substantive errors of law or fact, nor to reinterpret legal provisions or the subject matter of the litigation.
Legislator headnote
AI generatedart. 317 pct. 2 C. proc. civ, art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ; Jurisdictional limits of extraordinary challenge: commercial vs. fiscal nature of contract dispute: Potrivit art. 317 pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, iar, potrivit art. 318 alin. (1) teza I din același Cod, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea actelor și lucrărior dosarului se constată că:
Prin decizia nr. 1127 din 15 martie 2011, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins excepția tardivității recursului și a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC D.S. SRL împotriva deciziei nr. 55 din 16 iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția comercială.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că recurenta-reclamantă a învestit instanța comercială cu o acțiune comercială, iar nu fiscală, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata suinei de 261.146,24 RON reprezentând contravaloarea accizei datorate de către aceasta în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la 13 octombrie 2008, cerând să se constate că sumele solicitate derivă din obligațiile contractuale neonorate.
Contestatoarea SC D.S. SRL a formulat contestație în anularea deciziei pronunțate în recurs, invocând motivul de retractare prevăzut de pct. 2 al art. 317, precum și cel cuprins în art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Contestatoarea a arătat, în esență, că au fost încălcate normele de ordine publică privitoare la competență, întrucât la data soluționării pricinii competența era a instanțelor de contencios administrativ și nu a celor comerciale, litigiul fiind de natură fiscală și nu comercială, chiar dacă cererea introductivă avea ca obiect pretenții, acestea din urmă trebuind a fi reconsiderate ca fiind accize.
Contestația în anulare este nefondată.
Potrivit art. 317 pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, iar, potrivit art. 318 alin. (1) teza I din același Cod, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Cu privire la motivul de retractare circumscris art. 317 pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare, este de precizat că judecata în prezenta cauză poartă asupra instanței competente în raport cu natura pricinii, asupra căreia a statuat irevocabil instanța de recurs prin decizia contestată, având în vedere natura comercială a contractului de vânzare-cumpărare pe care părțile l-au încheiat și care a fost invocat ca temei al acțiunii în justiție, trimiterile la normele fiscale fiind, într-adevăr, irelevante.
Așadar, ipoteza reglementată de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este străină de cauză, drept urmare, inaplicabilă datelor speței.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., este de menționat că sintagma „greșeli materiale” vizează erorile materiale în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Așadar, această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor ipotetice greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții de drept substanțial sau procedural ori a actului juridic dedus judecății.
În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare formulată în cauză.
Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anularea deciziei secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1127 din 15 martie 2011, formulată de contestatoarea SC D.S. SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 aprilie 2012.