Annulment of arbitral award upheld but arbitration claim rejected as inadmissible for lack of valid clause

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 224 din 27 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, în rejudecare, după casarea sentinței nr. 105 din 3 iunie 2009 pronunțată de aceeași curte de apel prin decizia nr. 2443 din 24 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta – pârâtă arbitral SC E.M.F.S. SRL BĂICOI în contradictor cu pârâții – reclamanți arbitrali CONSILIUL LOCAL BĂICOI și ORAȘUL BĂICOI - prin primar și a dispus anularea deciziei nr. 16 din 13 noiembrie 2008 a Tribunalului arbitral din cadrul Colegiului Juriștilor Prahova cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță în considerarea motivelor deciziei de casare prin care s-a indicat a se examina cu prilejul rejudecării cauzei existența legală a Tribunalului arbitral de pe lângă Colegiul Juriștilor Prahova, ca instanță permanentă de arbitraj comercial vizată de art. 353/1 C. proc. civ., a procedat la suplimentarea probatoriilor în aprecierea cărora a admis acțiunea în anularea hotărârii arbitrale.

Prima instanță a constatat că hotărârea arbitrală este nulă în contextul în care cererea de recuzare a arbitrului desemnat a fost admisă iar acesta a continuat să judece pronunțând hotărârea arbitrală cu încălcarea prevederilor art. 3511 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată s-a reținut încălcarea prevederilor art. 3431 C. proc. civ. în sensul inexistenței unei clauze compromisorii de investire a tribunalului arbitral.

Astfel, s-a constatat că în capitolul VIII, art. 14 din contractul de concesiune dedus judecății arbitrale s-a convenit ca litigiile generate de acesta, dacă nu pot fi soluționate pe cale amiabilă se vor prezenta organelor juridice competente iar la pct. 7 din caietul de sarcini, parte integrantă a contractului conform art. 17 din contract, litigiile de orice fel apărute în cursul derulării contractului de concesiune sunt de competența instanțelor judecătorești, părțile putând apela și la arbitraj.

Judecătorul fondului reținând că părțile nu au convenit asupra unei clauze compromisorii aptă să atragă soluționarea litigiilor de către arbitraj, acestea optând prioritar pentru competența instanțelor judecătorești, a statuat că, potrivit art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. civ., competența de soluționare aparține instanțelor judecătorești, sens în care a declinat competența de soluționare a cererii arbitrale la Tribunalul Prahova subsecvent admiterii acțiunii în anulare.

În contra acestei sentințe a declarat recurs reclamanta – pârâtă arbitral, criticile sale vizând greșita aplicare a prevederilor art. 366 C. proc. civ., în sensul că admițând acțiunea în anulare, prima instanță trebuia să se pronunțe și pe fond, critică care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând totodată neantamarea existenței legale a tribunalului arbitral, în speță, conform considerentelor deciziei de casare.

Recursul este fondat pentru considerentele care urmează.

După casare cu trimitere, judecătorul fondului a administrat probe în completare și reținând incidența art. 343, art. 3431 C. proc. civ. cu privire la existența unei clauze compromisorii și deci nelegala investire a tribunalului arbitral, a admis acțiunea în anulare formulată de pârâta arbitrală și a anulat hotărârea arbitrală trimițând cauza instanței judecătorești competente să judece litigiul conform art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. civ.

Numai că, procedând astfel, prima instanță a încălcat prevederile art. 366 alin. (1) C. proc. civ. care dispun în sensul că, instanța judecătorească, admițând acțiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de judecată se va pronunța în fond.

În cauza de față, prima instanță a admis acțiunea în anulare iar în fond, nemaifiind alte probe de administrat, reținând inexistența unei clauze compromisorii operante cu privire la investirea vreunui tribunal arbitral, greșit a declinat competența de soluționare a cererii arbitrale la tribunal, soluția legală care rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 3433, art. 364 lit. b) și art. 304 pct. 4 cu trimitere la dispozițiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ. fiind aceea de respingere a acțiunii arbitrale ca inadmisibilă, declinările de competență nefiind prevăzute de lege pentru situațiile în care natura competenței în conflict este competența generală a instanțelor judecătorești.

Prin urmare, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul că, păstrând dispoziția de admitere a acțiunii în anulare, pe fond, va respinge acțiunea arbitrală ca inadmisibilă.

Cât privește incidența dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, chitanța de onorariu depusă la dosarul de recurs precum și cea depusă la prima instanță, nu indică numărul de dosar sau de contract de asistență, pentru a aprecia apartenența plății încasate dosarului în care se solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă SC E.M.F.S. SRL BĂICOI împotriva sentinței nr. 224 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea arbitrală ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.