Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 47/2012 AI generated

Judicial costs barred where administrative authority fulfills obligation during litigation absent pre-suit formal default

Case Number Decizia nr. 47/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal for lack of stamp duty, upheld the defendant authority's appeal, and modified the lower court's judgment to reject the plaintiff's claim for litigation costs, while maintaining the finding that the action was rendered moot. The dispute arose from an administrative lawsuit challenging the unjustified refusal to recognize a doctoral degree from another jurisdiction; however, the defendant authority issued the recognition order and notified the plaintiff before the first court hearing, extinguishing the subject matter of the action. Regarding costs, the appellate court applied Article 275 of the Code of Civil Procedure, ruling that a defendant who effectively cures the alleged inaction by fulfilling the request during litigation cannot be liable for litigation expenses unless the plaintiff proves the defendant was placed in formal default by a court bailiff prior to filing the lawsuit, a condition the plaintiff failed to satisfy.

Legislator headnote

AI generated

art. 3021 alin. (2) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 3041 C. proc. civ, art. 275 C. proc. civ, art. 1079 C. civ; Judicial costs barred where administrative authority fulfills obligation during litigation absent pre-suit formal default: Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

Keywords

AI generated
administrative costs non-administrative dispute civil litigation procedure administrative dismissal lack of jurisdiction payment of stamp duty

Cited Legislation

AI generated
art. 3021 alin. (2) C. proc. civ
106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
art. 275 C. proc. civ
Or, conform dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată".
art. 1079 C. civ
Cum, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâților, anterior introducerii acțiunii, notificarea adresată autorităților pârâte neîntrunind condițiile prevăzute în acest sens de art. 1079 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 124 din 16 martie 2011, Curtea de Apel Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a constatat ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamantul V.R.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor și ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, prin care solicita să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a soluționa cererea de recunoaștere/echivalare a diplomei de doctor emisă pe numele reclamantului de Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare din Republica Moldova și obligarea ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului să emită ordinul de recunoaștere a titlului științific obținut și confirmat prin diploma de doctor în drept. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 2042 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea a rămas fără obiect, față de împrejurarea că cererea reclamantului a fost soluționată favorabil, prin Ordinul nr. 3763 din 18 februarie 2011 fiindu-i echivalată Diploma de Doctor în drept obținută în Republica Moldova.

Totodată, considerând că rezolvarea pe parcursul procedurilor judiciare în mod favorabil a cererii reclamantului nu înlătură culpa procesuală a pârâților, întrucât neîndeplinirea obligației în termenul legal a determinat reclamantul să sesizeze instanța de judecată, prima instanță a reținut că este întemeiată cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.

I. Recurentul-reclamant nu a depus la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.

Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) și art. II alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

II. Recursul autorității pârâte vizează exclusiv aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, motivarea fiind în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, față de împrejurarea că nu a pierdut procesul, cauza fiind rămasă fără obiect.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul acțiunii cu a cărei soluționare a fost învestită instanța de contencios administrativ îl constituie constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a cererii de recunoaștere/echivalare a diplomei de doctor în drept obținută într-o altă țară și obligarea pârâților la emiterea ordinului de recunoaștere a titlului științific respectiv.

Din actele dosarului rezultă că cererea reclamantului a fost soluționată pozitiv, în acest sens fiind emis, la data de 18 februarie 2011, Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3763 de echivalare a diplomei obținută în Republica Moldova, măsura fiind comunicată reclamantului de către autoritatea pârâtă cu adresa din 03 martie 2011 (dosar fond).

Așadar, atât emiterea ordinului de echivalare a diplomei cât și comunicarea către reclamant a măsurii luate de autoritatea pârâtă au avut loc înainte de prima zi de înfățișare, care a fost la data de 7 martie 2011.

Or, conform dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată".

Cum, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâților, anterior introducerii acțiunii, notificarea adresată autorităților pârâte neîntrunind condițiile prevăzute în acest sens de art. 1079 C. civ., care impun comunicarea prin intermediul unui executor judecătoresc, în mod greșit a dispus prima instanță obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru considerentele arătate, constatând că soluția instanței de fond este greșită, în ceea ce privește dispoziția de obligare a pârâților la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, va fi admis recursul și modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul V.R.V. împotriva sentinței nr. 124 din 16 martie 2011 a Curții de Apel Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva aceleiași sentințe.

Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2012.