Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3181/2012 AI generated

Administrative inaction in compensation procedures: appeal dismissed, order to issue compensation title upheld.

Case Number Decizia nr. 3181/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the state entity (Central Commission for Establishing Compensation) as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment that orders the commission to finalize the administrative procedure and issue a compensation title based on a prior municipal disposition. The dispute concerned the administrative inaction of the compensation authority, which failed to process a file for a property comprising 1,130.11 square meters located in Bucharest, despite the file having been registered in 2009; the applicants argued that the failure to forward the case for evaluation constituted a refusal to solve their request within a reasonable time. Relying on Article 16 of Law No. 247/2005, Article 6 of the European Convention on Human Rights, and Article 41 of the EU Charter of Fundamental Rights, the court held that the authority violated the principle of reasonable time and administrative efficiency, rejecting the defendant's arguments that internal prioritization decisions or procedural complexity justified the delay, and confirmed the obligation to pay litigation costs to the prevailing applicants.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 20 din Constituția, art. 274 alin. (1) C. proc. civ; Administrative inaction in compensation procedures: appeal dismissed, order to issue compensation title upheld: The dispute concerned the administrative inaction of the compensation authority, which failed to process a file for a property comprising 1,130.11 square meters located in Bucharest, despite the file having been registered in 2009; the applicants argued that the failure to forward the case for evaluation constituted a refusal to solve their request within a reasonable time. Relying on Article 16 of Law No. 247/2005, Article 6 of the European Convention on Human Rights, and Article 41 of the EU Charter of Fundamental Rights, the court held that the authority violated the principle of reasonable time and administrative efficiency, rejecting the defendant's arguments that internal prioritization decisions or procedural complexity justified the delay, and confirmed the obligation to pay litigation costs to the prevailing applicants.

Keywords

AI generated
unjustified procedural delay administrative authority procedural rights state compensation order to pay law of obligations

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 2815/2008
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Provision cited to justify the obligation of the losing party to pay the judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4264 din 17 iunie 2012, astfel cum a fost completată prin încheierea din 10 august 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamante R.C.E. și R.R.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în baza Dispoziției nr. 12346/2009 emisă de Primăria Municipiului București, și să plătească reclamantelor cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că deși prin Dispoziția nr. 12346/2009 a Primarul General al Municipiului București s-a stabilit că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din suprafața de teren de 1130,11 m.p., situat în București, dosarul fiind înregistrat la autoritatea pârâtă în același an, până în prezent aceasta nu a finalizat procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Reține instanța de fond că, neefectuarea nici uneia dintre operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp atât de lung de la data începerii procedurii administrative, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantelor la soluționarea cererii într-un termen rezonabil și un refuz nejustificat din partea administrației publice de soluționare a cererii.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond și a încheierii de completare a dispozitivului acesteia, considerându-le netemeinice și nelegale, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea cererilor de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

Totodată, arată recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport și de această decizie.

De asemenea, recurenta a criticat sentința recurată, considerând-o greșită și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să finalizeze procedura administrativă și să emită decizia de stabilire a despăgubirilor.

Criticile care vizează această soluție sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat.

Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin netrimiterea dosarului spre evaluare și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 14 decembrie 2009, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât recurentei-pârâte îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimate să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative.

Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre.

Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

De aceea, înalta Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță, perioada îndelungată, în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării intimatelor-reclamante de soluționare a cererii lor nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (C.E.D.O.).

Nici criticile privind dispoziția referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate, dispoziția respectivă fiind consecința aplicării în speță, la cererea reclamantelor, a prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", recursul fiind nefondat și sub acest aspect. Din această perspectivă, nu are relevanță lipsa personalității juridice a recurentei și a unui buget propriu, invocate în recurs, cunoscut fiind că în litigiile de contencios administrativ calitatea de pârât o are autoritatea care a emis sau căreia îi revine, potrivit legii, obligația de a emite actul administrativ.

Pentru motivele arătate, recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se hotărârile criticate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 4264 din 17 iunie 2012 și a încheierii din 10 august 2011 ale Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.