Land restitution after expropriation and demolition: statutory obligation of the municipality as competent reparation authority under Law No. 10/2001 Art. 33
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' appeal, thereby upholding the lower courts' decisions that rejected their claim and left in force the ruling that their restitution request was incorrectly directed. The dispute concerned a request for in natura restitution of urban land and equivalent compensation for a building expropriated and demolished in 1988 for public utility, which the appellants argued should have been addressed to the private company that later purchased and completed the construction on the site, rather than the local authority. The Court held that under Article 33 of Law No. 10/2001, in cases where the original structure was demolished and replaced with new constructions, the reparation notification must be addressed to the local municipality (which retains ownership of the land) rather than the private entity holding the built structures, as the public administration possesses the statutory capacity to provide various forms of reparation, including securities, shares, or other goods and services, making it the legally competent recipient of such claims.
Legislator headnote
AI generatedart. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 26 din Legea nr. 10/2001; Land restitution after expropriation and demolition: statutory obligation of the municipality as competent reparation authority under Law No. 10/2001 Art. 33: Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs reclamanții, care au criticat-o pentru nelegalitate (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Se susține astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 24 alin. (1) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și se solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, prin obligarea pârâtei, ca „deținător” să le facă oferta de despăgubire pentru terenul ocupat.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 1640 Dosar nr. 1754/2002
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 24 august 2001 pe rolul Tribunalului Alba, reclamanții D.D. și D.H. au solicitat, în contradictoriu cu S.C. R. SRL Câmpeni, anularea deciziei nr. 112 din 18 februarie 2001 emisă de pârâtă, prin care s-a respins, ca greșit îndreptată, cererea lor, formulată conform Legii nr. 10/2001, de restituire în natură a terenului intravilan în suprafață de 304,64 mp.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost proprietarii terenului, împreună cu o construcție, demolată în 1988, în urma decretului de expropriere iar societatea pârâtă a construit un bloc de locuințe, astfel că se impune să le ofere despăgubiri echivalente.
Prin sentința civilă nr. 619 din 12 decembrie 2001 Tribunalul Alba, secția civilă, a respins acțiunea, reținând în esență că reclamanții, au fost expropriați prin Decretul nr. 235/1988, clădirea fiind demolată, iar pe teren s-a început construirea unui bloc de locuințe, finalizat după 1989 de către pârâtă, care prin contractul de vânzare-cumpărare nu a dobândit și proprietatea asupra terenului, care a rămas la Consiliul local Câmpeni. Ca atare, corect a fost emisă decizia nr. 112/2001, conform art. 33 alin. (1) raportat la art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței a fost respins prin decizia nr. 6 din 22 februarie 2002 a Curții de Apel Alba, secția civilă.
Și instanța de apel a motivat soluția adoptată prin invocarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, statul rămânând proprietarul terenului în urma exproprierii, iar nu pârâta, care deține construcții, edificate pe acest teren după demolarea fostei locuințe a reclamanților.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs reclamanții, care au criticat-o pentru nelegalitate (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Se susține astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 24 alin. (1) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și se solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, prin obligarea pârâtei, ca „deținător” să le facă oferta de despăgubire pentru terenul ocupat.
Recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Din probele administrate, expuse rezumativ în cele ce preced, a rezultat că restituirea în natură a terenului ce a aparținut reclamanților și a fost expropriat în anul 1988 pentru utilitate publică, nu este posibilă.
Statul, prin fostul consiliu popular, l-a preluat, a demolat construcția și a început edificarea unui bloc de locuințe, conform planurilor de sistematizare.
În anul 1996, structurile începute și neterminate au fost cumpărate de pârâtă, care a continuat construcția blocului și a altor supraedificate, ce ocupă tot terenul, aflat în continuare în proprietatea primăriei.
Deși gramatical, prin noțiunea „unitate deținătoare” se poate înțelege deținerea cu orice titlu – proprietate, administrare, folosință ori chiar numai în fapt (cum susțin recurenții), Legea nr. 10/2001 oferă soluție viabilă situațiilor ca cea din speță, prin dispozițiile art. 33.
Astfel cum au reținut ambele instanțe, în temeiul acestui text, ce face trimitere la dispozițiile art. 10 și art. 11 (imobile expropriate și demolate) notificarea se adresează primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul, în vederea emiterii dispoziției reparatorii prin echivalent.
Ca atare soluția se impune, fiind mai eficientă notificarea entității locale, care are posibilitatea de a acorda diferite măsuri reparatorii prevăzute de lege (titluri de valoare nominală, acțiuni, alte bunuri sau servicii) spre deosebire de pârâta – o societate privată cu răspundere limitată.
Pentru considerentele anterior expuse, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții D.D. și D.H. împotriva deciziei nr. 26/A din 22 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.