Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1318/2003 AI generated

Intellectual forgery by a notary; cessation of proceedings due to special statute of limitations for criminal responsibility

Case Number Decizia nr. 1318/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the defendant’s appeal, set aside the Court of Appeal’s conviction, and ordered the cessation of criminal proceedings for intellectual forgery, determining that the special statute of limitations for criminal liability had expired. The dispute concerned a public notary convicted of intellectual forgery for authenticating a sale-purchase contract in 1995 that was actually intended as an agreement for maintenance and extension by the parties; the defendant challenged the conviction by arguing that the proceedings should have been dismissed due to the statute of limitations, while the trial court had previously ruled on the admissibility of the charge based on a prior cassation decision. Applying the Romanian Penal Code, the Court found that the five-year limitation period under Article 122(1)(d) was extended to seven and a half years under Article 124, and because the period lapsed before the appellate hearing in March 2003, criminal responsibility was extinguished pursuant to Article 11(2)(b) and Article 10(1)(g) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 289 C. pen, art. 1 din Legea nr. 137/1997, art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen, art. 385 C. proc. pen, art. 124 C. pen, art. 11 pct. 2. lit. b; Intellectual forgery by a notary; cessation of proceedings due to special statute of limitations for criminal responsibility: The dispute concerned a public notary convicted of intellectual forgery for authenticating a sale-purchase contract in 1995 that was actually intended as an agreement for maintenance and extension by the parties; the defendant challenged the conviction by arguing that the proceedings should have been dismissed due to the statute of limitations, while the trial court had previously ruled on the admissibility of the charge based on a prior cassation decision. Applying the Romanian Penal Code, the Court found that the five-year limitation period under Article 122(1)(d) was extended to seven and a half years under Article 124, and because the period lapsed before the appellate hearing in March 2003, criminal responsibility was extinguished pursuant to Article 11(2)(b) and Article 10(1)(g) of the Code of Criminal Procedure.

Keywords

AI generated
statute of limitations forgery proceedings code of criminal procedure notary extension of proceedings contract of purchase

Cited Legislation

AI generated
art. 289 C. pen
din 30 mai 2002, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 289 C. pen., a condamnat la 10 luni închisoare pe inculpatul P.G.
art. 1 din Legea nr. 137/1997
În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat că pedeapsa aplicată este grațiată în întregime și i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.
art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen
b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale.
art. 385 C. proc. pen
Instanța de rejudecare s-a pronunțat numai în limitele casării, respectând astfel prevederile art. 385 C. proc. pen.
art. 124 C. pen
Potrivit art. 124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art.
art. 11 pct. 2. lit. b
În consecință, se va admite recursul și se va casa sentința atacată, iar în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2. lit. b) raportate la art.
art. 10 alin. (1) lit. g
b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 11 pct. 2. lit. b)

Main ground for the verdict, cited in the dispositive to order the cessation of criminal proceedings due to the statute of limitations.

art. 10 alin. (1) lit. g)

Procedural rule cited in conjunction with Article 11 in the dispositive to establish the basis for terminating the process for statutory limitation of criminal responsibility.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 12/ P.I. din 30 mai 2002, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 289 C. pen., a condamnat la 10 luni închisoare pe inculpatul P.G. pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual la data de 13 iunie 1995.

În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat că pedeapsa aplicată este grațiată în întregime și i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 10 din aceeași lege.

Instanța a reținut că, la data de 13 iunie 1995, inculpatul P.G., în calitate de notar public, a autentificat un contract de vânzare-cumpărare, prin încheierea nr. 31254 între soții D.S. și D., în calitate de vânzători, pe de o parte, și învinuitul S.V., în calitate de cumpărător, pe de altă parte, vânzătorii știind că semnează un act de întreținere și de supraetajare a imobilului, conform înțelegerii pe care au avut-o cu E.K., iar nu un contract de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat recurs considerând că hotărârea instanței este contrară legii, deoarece prin rechizitoriul parchetului inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru fapta de fals intelectual săvârșită la data de 13 iunie 1995, ci doar pentru fapta din 9 iunie 1995.

În subsidiar, s-a solicitat încetarea procesului penal pentru infracțiunea de fals intelectual săvârșită la data de 13 iunie 1995, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale.

Recursul inculpatului este fondat numai cu privire la aspectul subsidiar.

Astfel, cu privire la legalitatea sesizării instanței pentru judecarea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., referitor la fapta comisă la data de 13 iunie 1995 de inculpat, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, s-a pronunțat deja în cauză, prin decizia nr. 4303 din 11 octombrie 2001. Prin acea decizie, Curtea a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, casând sentința penală nr. 1 din 4 februarie 1999 a Curții de Apel Timișoara, cu trimitere la aceeași instanță, tocmai pentru judecarea în fond și a faptei de fals intelectual săvârșită de inculpat la data de 13 iunie 1995.

Instanța de rejudecare s-a pronunțat numai în limitele casării, respectând astfel prevederile art. 385 C. proc. pen.

Recursul este întemeiat doar sub aspectul referitor la solicitarea recurentului privind încetarea procesului penal împotriva sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (fapta din 13 iunie 1995), ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale.

Potrivit art. 124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.

Termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) este de 5 ani, iar termenul de prescripție specială este de 7 ani și 6 luni. Or, de la data de 13 iunie 1995 și până la data judecării în recurs a cauzei (14 martie 2003) acest termen s-a împlinit. Acest motiv de casare nu este imputabil instanței de fond, deoarece, la data soluționării cauzei (30 mai 2002), termenul de prescripție menționat nu era împlinit.

În consecință, se va admite recursul și se va casa sentința atacată, iar în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2. lit. b) raportate la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., se va dispune încetarea procesului penal împotriva recurentului inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (fapta din 13 iunie 1995).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva sentinței penale nr. 12/ P.I. din 30 mai 2002 a Curții de Apel Timișoara.

Casează hotărârea atacată și în temeiul art. 11 pct. 2. lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului P.G. pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (faptă din 13 iunie 1995), în cauză intervenind prescripția răspunderii penale.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2003.