Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1317/2003 AI generated

Justification of penalty surcharge during merging of sentences based on recidivism and social danger of offenses

Case Number Decizia nr. 1317/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeal, upholding the decision of the Oradea Court of Appeal to reject his appeal against the Bihor County Tribunal’s sentence on the merging of penalties, thereby confirming that the defendant must serve a total imprisonment term of six years. The case involved a criminal procedure concerning the merging of multiple sentences for theft and robbery, where the defendant challenged the inclusion of an additional penalty surcharge, arguing it was unjustified given the circumstances. The court held that the six-month surcharge, imposed pursuant to Article 34(literature b) of the Penal Code, was legally justified under Article 36(2) of the Penal Code due to the high social danger of the offenses and the defendant's persistent criminal conduct, which rendered the harshest single sentence insufficient for reeducation.

Legislator headnote

AI generated

art. 36 alin. (2) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 39 alin. (2) C. pen, art. 61 C. pen, art. 36 alin. (3) C. pen, art. 38515 C. proc. pen; Justification of penalty surcharge during merging of sentences based on recidivism and social danger of offenses: În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii de la 15 ianuarie 2002, la 16 ianuarie 2002 și arestul preventiv de la 28 mai 2002, la zi.

Keywords

AI generated
criminal penalty robbery e-justice payment of surcharges concurrence of offences conversion of fine

Cited Legislation

AI generated
art. 36 alin. (2) C. pen
În baza art. 36 alin. (2) C. pen., cu referire la art.
art. 34 lit. b) C. pen
pen., cu referire la art. 34 lit.
art. 39 alin. (2) C. pen
Au fost menținute revocările liberării condiționate și în baza art. 39 alin. (2) C. pen.
art. 61 C. pen
și art. 61 C. pen., s-au contopit resturile de pedeapsă rămase neexecutate (de 200 zile din pedeapsa de un an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
art. 36 alin. (3) C. pen
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii de la 15 ianuarie 2002, la 16 ianuarie 2002 și arestul preventiv de la 28 mai 2002, la zi.
art. 38515 C. proc. pen
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul K.Ș.B.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul condamnat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 200 din 21 octombrie 2002, Tribunalul Bihor a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul K.Ș.B.

A fost descontopită pedeapsa de un an și 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 91/2002 a Judecătoriei Marghita, în pedepsele componente de un an și 4 luni închisoare și restul de pedeapsă neexecutat de 485 zile închisoare, din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 162/1999 a Judecătoriei Marghita, înlăturându-se sporul de 2 luni închisoare.

S-a descontopit pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 74/2002 a Tribunalului Bihor, în pedepsele componente de 5 ani închisoare, respectiv restul de 200 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de un an și 8 luni închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 54 din 3 februarie 1998 a Judecătoriei Marghita, înlăturându-se sporul de 3 luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de un an și 4 luni închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 5 ani și 6 luni închisoare.

Au fost menținute revocările liberării condiționate și în baza art. 39 alin. (2) C. pen. și art. 61 C. pen., s-au contopit resturile de pedeapsă rămase neexecutate (de 200 zile din pedeapsa de un an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 54/1998 a Judecătoriei Marghita și 485 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 162/1999 a Judecătoriei Marghita), cu pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, l-a care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 6 ani închisoare.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii de la 15 ianuarie 2002, la 16 ianuarie 2002 și arestul preventiv de la 28 mai 2002, la zi.

S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor pentru care s-a dispus contopirea și emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 6 ani închisoare, cu privare de libertate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul K.Ș.B., solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței și înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat.

Prin decizia penală nr. 235/ A din 28 noiembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat apelul declarat de condamnat, obligându-l la plata sumei de 1.150.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu, dispunându-se să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul K.Ș.B., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor și înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare aplicat condamnatului în baza art. 34 lit. b) C. pen., este pe deplin justificat, instanțele ținând seama de numărul mare de condamnări suferite de acesta pentru infracțiuni de furt și tâlhărie, fapte cu un grad ridicat de pericol social, de perseverența infracțională de care el a dat dovadă, în raport de care s-a apreciat just că pedeapsa cea mai grea este neîndestulătoare pentru reeducarea condamnatului.

Așadar, se apreciază că în mod corect s-a aplicat condamnatului, pe lângă pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, astfel că recursul declarat de acesta este nefondat și urmează să fie respins.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul K.Ș.B. să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul condamnat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul K.S.B. împotriva deciziei penale nr. 235/ A din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2003.