Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4578/2010 AI generated

Pretrial detention maintained following conviction for assault causing death; appeal against detention order dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 4578/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appellant-defendant’s appeal as unfounded, upholding the appellate court’s decision to maintain his pretrial detention and rejecting his request to substitute the measure with an obligation not to leave his residence. The dispute concerned the legality and necessity of preventive detention for a defendant convicted in first instance of six years’ imprisonment for the crime of assault causing death, specifically the alleged intentional infliction of blows that resulted in the victim's death six days later. The Court held that the grounds for detention persisted under Article 148(f) of the Code of Criminal Procedure, referencing Article 143 and Article 136, citing the reasonable suspicion of guilt confirmed by the non-final conviction, the violent nature of the offense, and the risk to public order; pursuant to Article 385(15) 1(b) of the Code of Criminal Procedure, the defendant was ordered to pay 200 RON in judicial fees, with 100 RON advanced from the Ministry of Justice for the ex officio defense counsel.

Legislator headnote

AI generated

art. 160b C. proc. pen, art. 183 C. pen, art. 143 C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 3002 C. proc. pen, art. 160b alin. (3) C. proc. pen; Pretrial detention maintained following conviction for assault causing death; appeal against detention order dismissed as unfounded: Conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au stat la baza arestării impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, se menține arestarea preventivă.

Keywords

AI generated
preventive detention code of criminal procedure imprisonment grounds of defense stay of execution of sentence result crime

Cited Legislation

AI generated
art. 160b C. proc. pen
la art. 160b C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului O.E.
art. 183 C. pen
de art. 183 C. pen., reținându-se temeiurile de drept prevăzute de art.
art. 143 C. proc. pen
pen., reținându-se temeiurile de drept prevăzute de art. 143 C. proc. pen., art.
art. 148 lit. f) C. proc. pen
pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen.
art. 3002 C. proc. pen
Sesizată cu soluționarea acestuia, în baza art. 3002 C. proc. pen., instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive în termen de 60 de zile de la ultima verificare efectuată în cauză de către instanța de fond.
art. 160b alin. (3) C. proc. pen
Conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au stat la baza arestării impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, se menține arestarea preventivă.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
art. 136 C. proc. pen
f) prin raportare la art. 136 C. proc. pen., în mod legal și temeinic instanța de apel pe rolul căreia se află cauza a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului, astfel încât recursul acestuia este nefondat și va fi respins conform art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față;

Prin Încheierea din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 8424/118/2010, în baza art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului O.E. și a fost respinsă ca nefondată cererea acestuia, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

S-a reținut că prin Încheierea nr. 62 din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar penal 7941/118/2010 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., reținându-se temeiurile de drept prevăzute de art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Inculpatul O.E. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. prin Rechizitoriul 973/P/2010 din 5 iulie 2010.

În fapt, s-a reținut că, la data de 18 iunie 2010, a aplicat cu intenție mai multe lovituri victimei I.E. peste față și peste picioare, în urma cărora acesta a căzut la sol, s-a lovit la cap, a intrat în stare de inconștiență și, apoi, la data de 24 iunie 2010, a decedat.

Probele administrate în faza urmăririi penale, procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe fotografice, declarațiile martorilor Ș.A., l.N. și I.A.D., declarațiile inculpatului O.E., actele medicale, raportul de necropsie, confirmă prezența indiciilor temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen., și justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Pe fond, constatând întemeiată acuzația, prin Sentința penală nr. 338 din 27 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul penal nr. 8424/118/2010, Tribunalul Constanța a hotărât condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Împotriva hotărârii, inculpat O.E. a declarat apel.

Sesizată cu soluționarea acestuia, în baza art. 3002 C. proc. pen., instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive în termen de 60 de zile de la ultima verificare efectuată în cauză de către instanța de fond.

Conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au stat la baza arestării impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, se menține arestarea preventivă.

Potrivit art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza probelor de vinovăție, a gravității infracțiunii generate de natura acesteia și a reacției publicului față de acestea, a evitării riscului exercitării de presiuni de către inculpat asupra părții vătămate, martorilor.

Pronunțând condamnarea la pedeapsa cu închisoare, chiar dacă sentința nu este definitivă, dar cu o anumită valoare asupra vinovăției și responsabilității inculpatului, față de probele aflate la dosar până în acest moment, de starea de insecuritate care s-ar crea în comunitate, în cazul în care inculpatul, bănuit a fi comis o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social, ar fi judecat în stare de libertate, pentru a proteja ordinea publică, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat și impun în continuare privarea sa de libertate.

Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni, confirmată la instanța de fond și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, termenul rezonabil, de la data arestării trecând 4 luni, timp în care cauza a parcurs primul ciclu procesual.

Cum, în intervalul scurs de la pronunțarea sentinței de condamnare nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, se va menține starea de arest preventiv a apelantului-inculpat, respingându-se ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul O.E., solicitând în principal revocarea măsurii arestării preventive, susținând că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul O.E. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., constând în aceea că la data de 18 iunie 2010 a aplicat cu intenție mai multe lovituri victimei I.E., în urma cărora aceasta a căzut, s-a lovit la cap, a intrat în stare de inconștiență și, apoi, la data de 24 iunie 2010, a decedat.

Inculpatul a fost arestat preventiv începând cu 25 iunie 2010, constatându-se incidența cazului prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că și la acest moment temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat (în condițiile în care împotriva acestuia s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă), iar natura violentă a acesteia, ca și împrejurările în care a fost comisă, alături de circumstanțele personale ale inculpatului, justifică temerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin urmare, fiind întrunite condițiile prev. de art. 143, 148 lit. f) prin raportare la art. 136 C. proc. pen., în mod legal și temeinic instanța de apel pe rolul căreia se află cauza a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului, astfel încât recursul acestuia este nefondat și va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat O.E. împotriva Încheierii din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 8424/118/2010.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2010.