Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4240/2010 AI generated

Inadmissibility of appeal against final maintenance of preventive detention pending criminal appeal

Case Number Decizia nr. 4240/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeals filed by two defendants against the Court of Appeal of Bucharest's September 20, 2010 decision, thereby upholding the preventive detention measures initially imposed on all four accused; the case involved a procedural challenge to the maintenance of preventive detention during the appeal phase of a criminal matter, where the challengers argued against their continued detention. The court ruled that under Article 141(1) of the Civil Procedure Code, the decision of the court of last judicial control to maintain preventive detention is not subject to any further appeal, making the higher-level appeals procedurally inadmissible and obligating the appealing defendants to pay 200 RON in judicial expenses to the state, with 100 RON advanced from the Ministry of Justice for court-appointed counsel.

Legislator headnote

AI generated

art. 160b C. proc. civ, art. 141 alin. (1) C. proc. civ, art. 192 alin. (2) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final maintenance of preventive detention pending criminal appeal: Prin Încheierea din ședința publică de la data de 20 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților F.A., M.S., B.M.M. și I.C., menținând starea de arest a acestora, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. civ., în cadrul soluționării căii ordinare de atac a recursurilor promovate de către inculpați împotriva Sentinței penale nr. 640 din 16 iunie 2010 a Judecătoriei sectorului 1 București și a Deciziei penale nr. 505/A din 29 iulie 2010 a Tribunalului București.

Keywords

AI generated
preventive detention code of criminal procedure appealability of remand decision stay of proceedings e-justice review of detention

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursurilor se reține;

Prin Încheierea din ședința publică de la data de 20 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților F.A., M.S., B.M.M. și I.C., menținând starea de arest a acestora, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. civ., în cadrul soluționării căii ordinare de atac a recursurilor promovate de către inculpați împotriva Sentinței penale nr. 640 din 16 iunie 2010 a Judecătoriei sectorului 1 București și a Deciziei penale nr. 505/A din 29 iulie 2010 a Tribunalului București.

Inculpații M.S. și B.M.M. au exercitat calea de atac a recursului care însă în raport cu dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. civ. este inadmisibil, menținerea măsurii arestării preventive dispusă de instanța de ultim control judiciar nefiind supusă niciunei alte căi de atac.

Față de dispozițiile procesual penale imperative, incidente în cauză, Înalta Curte va respinge ca inadmisibile recursurile inculpaților.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații M.S. și B.M.M. împotriva Încheierii din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 5084/299/2010.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2010.