Competence for appeal against no-charge order: lack of professional status at time of offense excludes specialized jurisdiction

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 64/P din 4 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii formulate de petiționara Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Constanța - împotriva rezoluției pronunțată în Dosarul nr. 896/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 19 martie 2010, în favoarea Judecătoriei Constanta.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția procurorului dată în Dosar nr. 896/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 19 martie 2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții A.C., F.P., B.Ș., C.C., D.V.G., E.M., I.S.I., M.E., M.G., N.C., S.S. și S.P. cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 51/1995 rap. la art. 281 C. pen., rezoluție confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța dată în Dosar nr. 141/II/2/2010.

Pentru a se da această soluție s-a reținut că persoanele menționate mai sus au funcționat ca avocați în cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România - structura B., fără însă a fi înscriși în Tabloul avocaților Uniunii Naționale a Barourilor din România, având convingerea că fac parte dintr-un barou legal constituit și prin urmare nu sunt întrunite elementele ale infracțiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat prev. de art. 25 din Legea nr. 51/1995 rap. la art. 281 C. pen.

Instanța de fond a reținut că potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva rezoluției de netrimitere în judecată se face la instanța competentă să judece cauza în primă instanță.

Raportat la competența după materie, infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 51/1995 rap. la art. 281 C. pen. este de competența judecătoriei.

Aspectul care se impune a fi analizat în prezenta cauză este dacă sunt incidente dispozițiile prev. art. 28 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. care ar atrage competența după calitatea persoanei în prima instanță a Curții de Apel cu privire la "infracțiunile săvârșite de avocați".

Din adresa nr. 832/03 iunie 2010 a Uniunii Naționale a Barourilor din România - Baroul Constanța, a rezultat că niciuna dintre persoanele la care petiționarul a făcut referire în plângerea sa nu are calitatea de avocat.

Din actele și lucrările dosarului, a rezultat că faptele avute în vedere în rezoluția procurorului dată în Dosar nr. 896/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 19 martie 2010 au fost săvârșite de făptuitorul S.P. în perioada iunie 2004 - octombrie 2006 și de făptuitorul F.P. în data de 16 septembrie 2003, deci înainte ca aceștia să dobândească calitatea de polițist cu atribuții judiciare (la data de 17 noiembrie 2006), respectiv de avocat în Baroul Tulcea (la data de 15 martie 2008).

Curtea de Apel reține că pentru a atrage competența după calitatea persoanei a unei anumite instanțe, făptuitorul trebuie să aibă calitatea cerută de lege la momentul săvârșirii faptei; dobândirea unei anumite calități după momentul săvârșirii faptei nu atrage competența specială după calitatea persoanei.

Față de considerentele expuse, Curtea de Apel reține că la data săvârșirii faptelor niciunul dintre făptuitori nu avea calitatea specială de natură a atrage competența în primă instanță a tribunalului sau Curții de Apel.

În speță, cu privire la infracțiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat prev. de art. 25 din Legea nr. 51/1995 rap. la art. 281 C. pen., Curtea a constatat că doar acele persoane care-și desfășoară activitatea în baza legii pot învedera caracterul legitim al calității de avocat, situație în care nu se află făptuitorii, nefiind astfel incidente prev. art. 28 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În acest sens, instanța a reținut că în cauză, în cursul urmăririi penale s-a ivit un conflict negativ de competență privind efectuarea urmăririi penale între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, conflict soluționat prin Ordonanța din 26 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dată în Dosar nr. 15236/4454/2007, prin care s-a stabilit competența de efectuare a cercetărilor penale în cauză în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, reținându-se că "făptuitorii au exercitat activități de asistență juridică specifică profesiei de avocat, în condițiile în care nu aveau calitatea de avocat înscris într-un barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România".

Față de ansamblul considerentelor expuse, instanța a constatat că în cauză competența de soluționare a plângerii formulate de către petentă, în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., revine judecătoriei.

În consecință, Curtea de Apel a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și în temeiul art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petenta Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Constanța împotriva rezoluției procurorului dată în Dosar nr. 896/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 19 martie 2010, confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța dată în Dosar nr. 141/II/2/2010 la data de 26 aprilie 2010, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Împotriva sentinței de declinare a competenței a declarat recurs intimatul B.Ș.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 38514 C. proc. pen. cu referire la art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. constată următoarele:

În concordanță cu principiul nemo indere sine actore, după care organul judiciar trebuie sesizat de către un alt organ sau de către o persoană, este obligatorie verificarea, din oficiu, atât a regularității sesizării, cât și competența.

Urmare verificării din oficiu a competenței, instanța de judecată poate adopta două soluții:

- prima, să constate că este competentă să judece cauza, situație în care se învestește cu judecarea acesteia și trece la cercetarea judecătorească sau continuă judecarea cauzei;

- a doua, constată că nu este competentă să judece cauza, situație în care se desesizează sau se dezînvestește, după caz, în favoarea instanței pe care o consideră competentă.

În cauza dedusă judecății, instanța de fond, după ce a pus în discuția părților excepția de necompetență materială, a adoptat a doua soluție, dezînvestindu-se, cu consecința trimiterii cauzei la instanța competentă, respectiv Judecătoria Constanța.

Declinarea de competență este examinată sub două aspecte: substanțial și formal. Sub aspect substanțial, declinarea de competență este manifestarea de voință a instanței, sesizate sau învestite, de a nu proceda la judecarea unei cauze pe care o apreciază ca fiind de competența unei alte instanțe. Sub aspect formal, declinarea de competență este însuși actul procedural în care este consemnată manifestarea de voință a instanței, care se consideră necompetentă și dispoziția ca dosarul să fie trimis instanței apreciate ca fiind competentă, potrivit legii.

Hotărârea de declinare a competenței este actul de sesizare a instanței considerate competente iar aceasta, potrivit art. 42 alin. (4) C. proc. pen. nu este spusă apelului și nici recursului.

Hotărârea este doar indicativă de competență, la fel ca și rechizitoriul, astfel că, instanța de trimitere este obligată să-și verifice competența, învestindu-se cu judecarea numai dacă se consideră competentă.

În același sens, însăși partea poate invoca excepția de necompetență a instanței de trimitere care la rândul său, poate, în condițiile legii să se dezînvestească, dând naștere la un conflict negativ de competență.

În atare codiții, cum hotărârea de declinare nu este supusă niciunei căi de atac, iar, în temeiul art. 3851 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de intimatul B.Ș. împotriva Sentinței penale nr. 64 din 4 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța.

În temeiul art. 192 C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intimatul B.Ș. împotriva Sentinței penale nr. 64/P din 4 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul intimat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 noiembrie 2010.