Appeal inadmissibility against appellate order maintaining preventive detention in criminal proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as inadmissible and ordered him to pay 200 RON in judicial costs, leaving the Court of Appeal's decision to maintain preventive detention in force. The case involved a criminal appeal for a five-year imprisonment sentence related to money laundering and forgery offenses, where the defendant challenged the appellate court's order upholding his preventive detention during the pendency of the main appeal. The court ruled that the appeal was inadmissible because Article 141 of the Code of Criminal Procedure, interpreted per a contrario, does not allow appeals against decisions pronouncing in the appellate instance regarding preventive measures; consequently, the challenge constituted an appeal against an unappealable ruling, leading to its dismissal under Article 385(15)(a)(ii) of the Code of Criminal Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 3856 C. proc. pen, art. 2 C. proc. pen, art. 141 C. proc. pen, art. 189 alin. (1) C. proc. pen; Appeal inadmissibility against appellate order maintaining preventive detention in criminal proceedings: Examinarea hotărârii atacate se va face conform art. 3856 C. proc. pen., constatându-se însă că pentru considerentele ce se vor arăta recursul este inadmisibil.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, printre alții, și a inculpatului I.F.A. și a menținut această măsură.
La termenul din 4 octombrie 2011 când pe rolul acestei curți se afla în recurs cauza penală privind pe inculpatul I.F.A., condamnat de instanțele de fond și apel la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 208, 209 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, s-a solicitat de către inculpat, personal și prin apărător, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate.
În motivarea soluției de menținere a măsurii arestării preventive, instanța de recurs a reținut că din materialul dosarului rezultă că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și în prezent impunându-se în continuare privarea de libertate, acesta prezentând un real pericol pentru ordinea publică, având în vedere faptele comise, modalitatea săvârșirii lor, dar și gravitatea acestora.
Împotriva încheierii prin care s-a menținut măsura arestării preventive, inculpatul I.F.A. a declarat recurs fără a fi motivat în scris.
Examinarea hotărârii atacate se va face conform art. 3856 C. proc. pen., constatându-se însă că pentru considerentele ce se vor arăta recursul este inadmisibil.
Astfel, potrivit principiului legalității și oficialității înscris în art. 2 C. proc. pen. procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În sensul acestor prevederi exercitarea unei căi de atac ordinare se face în condițiile și termenele arătate de norma procesual penală.
Ori dispozițiile art. 141 C. proc. pen. referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronunțată de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive stabilesc care sunt încheierile supuse recursului, după cum și soluțiile dispuse prin acestea.
Din examinarea textului de lege sus-menționat, per a contrario, raportat la cauza de față, rezultă că încheierea pronunțată în recurs prin care se dispune menținerea arestării preventive nu poate fi atacată cu recurs.
În cauză, inculpatul I.F.A., exercitând o cale de atac neprevăzută de lege împotriva încheierii dată în recurs prin care s-a menținut măsura arestării preventive, a formulat un recurs inadmisibil care va fi respins conform dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul I.F.A. împotriva Încheierii din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 623/186/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 9 noiembrie 2011.