Lack of procedural standing for inadmissible annulment after partial annulment limited to personal grounds

Asupra contestației în anulare de față;

Prin Decizia nr. 1069 din 19 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatoarea B.G., s-a desființat Decizia penală nr. 653 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și s-a fixat termen de judecată a recursului la 16 aprilie 2010.

S-a dispus anularea formelor de executare ale pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 257 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, precum și punerea de îndată în libertate a contestatoarei dacă nu este arestată în altă cauză.

În esență, s-a reținut că este incident cazul de contestație prev. de art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât datorită stării de boală, a naturii acestei boli, cât și a faptului că se afla internată în spital, contestatoarea a fost în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței de recurs și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare.

Prin Decizia nr. 2107 din 28 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis recursul inculpatei B.G., casată în parte Sentința penală nr. 257 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, și rejudecând s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia inculpata a fost condamnată la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

S-a făcut aplic. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petentul L.C., invocând cazurile de contestație prev. de art. 386 lit. a), b), c) și e) C. proc. pen.

În motivarea contestației s-a susținut în esență că în noul dosar format ca urmare a desființării în tot a deciziei definitive, instanța era obligată să îl citeze pe contestator, deoarece se rejudeca întreaga cauză.

De asemenea, instanța trebuia să procedeze la audierea contestatorului, în calitate de recurent inculpat, obligație impusă de disp. art. 38514 alin. (11) C. proc. pen.

Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit art. 387 alin. (1) C. proc. pen. contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre persoanele care au avut calitatea de părți în cauza soluționată de către instanța de recurs, adică atât de către recurenți, cât și de către intimați.

În consecință, în măsura în care o parte nu a declarat recurs ori recursul ce face obiectul cauzei nu se referă la aceasta, ea nu este îndreptățită să uzeze de contestația în anulare, întrucât nu a avut nici calitatea de recurent, nici pe aceea de intimat.

Pe de altă parte, desființarea deciziei pronunțate de către instanța de recurs, urmare a admiterii contestației în anulare, se face ținând seama de limitele învestirii, astfel încât, în măsura în care în cauză au existat mai mulți recurenți și/sau intimați, hotărârea instanței de recurs va fi desființată doar în parte, cu referire la recurentul și/sau intimatul care a promovat această cale extraordinară de atac.

În speță, din actele dosarului rezultă că, deși prin Decizia penală nr. 653 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au fost soluționate recursurile declarate de inculpații B.G. și L.C., împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare doar recurenta inculpată B.G., astfel încât soluția de desființare a deciziei atacate, urmare a admiterii contestației, nu putea privi decât situația acestei părți. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât motivul de contestație invocat (imposibilitatea de prezentare și de încunoștințare a instanței de recurs despre această împiedicare) era unul strict personal și nu putea avea decât efecte limitate.

Este adevărat că desființarea parțială a deciziei atacate trebuia să se regăsească în mod corespunzător în dispozitivul hotărârii prin care s-a soluționat contestația, însă caracterul echivoc al acestuia, consecință a unui mod defectuos de redactare, nu poate conduce la o altă concluzie în privința limitelor în care hotărârea pronunțată anterior de către instanța de recurs putea fi desființată.

În aceste condiții, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs trebuia să se circumscrie exclusiv căii de atac promovate de către inculpata B.G., cadru procesual în care contradictorialitatea era asigurată prin citarea părții civile, iar nu a coinculpatului L.C.

Prin urmare, neavând vreo calitate procesuală în cauza supusă rejudecării, coinculpatul L.C. nu este îndreptățit să uzeze de calea extraordinară a contestației în anulare împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de recurs în urma rejudecării, situație în care contestația formulată de către acesta este inadmisibilă și urmează a fi respinsă.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul L.C. împotriva Deciziei penale nr. 2107 din 28 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2464/1/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 noiembrie 2010.