Remand for illegal summons of foreign parties in criminal fraud case

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 72 pronunțată la data de 9 februarie 2007 în Dosarul nr. 17/118/2005 (nr. vechi 518/2005), Tribunalul Constanța, în baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul H.A., fiul lui H. și S., cetățean turc, 12 clase, căsătorit, recidivist postcondamnatoriu, fără forme legale în Constanța, la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fapta din 2/3 noiembrie 2004.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fapta din 5/6 decembrie 2004.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul H.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, fapta din 2/3 noiembrie 2004.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, fapta din 5/6 decembrie 2004.

În baza art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul H.A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fapta din 2/3 noiembrie 2004.

În baza art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fapta din 5/6 decembrie 2004.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul H.A. va executa pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a dispus interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul neexecutat de 641 zile din pedeapsa închisorii de 5 ani și 6 luni aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 392 din 26 februarie 2001 a Judecătoriei Constanța, definitivă la 21 septembrie 2001 (inculpatul fiind arestat la 17 octombrie 2000 și eliberat la 14 iulie 2004), rest care s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, pedeapsa finală fiind aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa totală aplicată, perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 19 ianuarie 2005 și până la data de 17 februarie 2006.

Prin aceeași sentință, în baza art. 194 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.M., fiul lui E. și C., cetățean român, studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, fapta din 4 noiembrie 2004.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, fapta din ½ decembrie 2004.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. a condamnat inculpatul A.M., la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 211 alin. (21) lit. a) și c) C. pen. a condamnat pe același inculpat A.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul A.M. va executa pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a dispus interzicerea exercițiului drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive cu începere de la data de 30 decembrie 2004 până la data de 4 august 2005.

Tot, prin aceeași sentință, în baza art. 189 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.E., fiul lui R. și N., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, fără forme legale în Constanța, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 211 alin. (21) lit. a) și c) C. pen. a condamnat inculpatul V.E. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul V.E. va executa pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a dispus interzicerea exercițiului drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și a arestării preventive cu începere de la data de 31 decembrie 2004 și până la data de 4 august 2005.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus arestarea celor trei inculpați la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a constatat că în cauză nu s-a executat Mandatul de arestare preventivă nr. 148 din 15 noiembrie 2005 emis de Tribunalul Constanța în baza încheierii f.n. din 15 noiembrie 2005 în Dosarul penal nr. 518/2005 privind pe inculpatul V.E. și s-a emis Mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării nr. 3 din 6 octombrie 2006 de către Tribunalul Constanța prin Încheierea nr. 3 din 6 octombrie 2006.

S-a luat act că partea vătămată U.O. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A.M. a sumei de 3.500 euro.

În baza art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen., art. 998 și următoarele C. civ.:

Au fost admise în parte pretențiile formulate de către părțile civile A.B., F.U. și S.Y.M.

A fost obligat inculpatul H.A. către partea civilă F.U. la plata sumei de 22.750 euro, 100 dolari SUA, 300 lire turcești vechi în echivalent lire turcești noi, 350 franci francezi în echivalent euro și către partea civilă S.Y.M. la plata sumei de 300 euro, 1.650 dolari SUA, contravaloarea în lei a 100 dolari SUA la data plății, 1.925.000.000 lire turcești vechi în echivalent lire turcești noi.

A fost obligat inculpatul A.M. în solidar cu inculpatul V.E. la plata către partea civilă A.B. a sumei de 5.237.036.800 lire turcești vechi în echivalent lire turcești noi, 300 euro, contravaloarea unui telefon mobil marca X și contravaloarea unui aparat foto digital marca C.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către doamna traducător autorizat S.U. a onorariului în cuantum de 100 RON.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 375 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a stabilit următoarea situație de fapt:

În perioada noiembrie - decembrie 2004, în baza unei înțelegeri prealabile, a unui scenariu, sub pretextul încheierii unor înțelegeri de afaceri, inculpații au atras părțile vătămate pe teritoriul României, le-au lipsit de libertate prin sechestrarea în apartamente situație în municipiul Constanța, le-au agresat fizic, imobilizat cu cătușe, le-au deposedat de mai multe bunuri personale și le-au șantajat cu darea în vileag a unor fapte nereale compromițătoare în scopul obținerii unor foloase injuste.

Astfel, la data de 28 noiembrie 2004, partea vătămată A.B. a fost contactată telefonic de un anume „H.” care, ca proprietar al mai multor magazine din București și a unei agenții de turism, i-a propus să se întâlnească în România, pentru a negocia asupra condițiilor de încheiere a unei afaceri în domeniul turismului, agenția numindu-se SC „S.C.” SRL. În aceeași zi, un bărbat care s-a recomandat „A.” ca reprezentant al aceleiași firme din România, i-a propus trimiterea în Turcia prin această agenție, a 80 de turiști în vederea cazării la hotelul părții vătămate.

Cei doi au convenit să se întâlnească în România la data de 1 decembrie 2004. În continuare, în după-amiaza zilei de 1 decembrie 2004, partea vătămată A.B. s-a întâlnit la aeroportul „H.C.” cu A., inculpatul A.M. și au plecat cu un autoturism „Y” spre Constanța unde urmau să se desfășoare negocierile. În Constanța, partea vătămată a fost condusă la restaurantul „E.G.” unde, la inițiativa lui „A.” a cunoscut două fete. Ulterior, inculpatul A.M. alias „A.” a condus-o pe partea vătămată la apartament, împreună cu cele două fete.

La scurt timp în dormitor unde una din fete se întinsese pe pat, inculpatul V.E. împreună cu martorii A.E. și S.E. au intrat, s-au recomandat a fi de la poliție, fiind înarmați cu pistoale, au trântit-o pe partea vătămată la pământ, cu fața în jos, au lovit-o cu picioarele aproximativ 10 minute timp în care inculpatul A.M., culcat și el la podea, i-a transmis că „erau distruși pentru că legile din România sunt foarte aspre cu privire la acostarea de minore.” Inculpatul A.M. le-a spus celor trei agresori că-l cunoștea pe comandantul poliției, a pronunțat un nume românesc după care a fost scos din cameră aproximativ o jumătate de oră.

Când a revenit, având tricoul rupt și părând să fie bătut, inculpatul A.M. a mințit-o pe partea vătămată că rudele celor două fete se află în fața poliției, sunt foarte nervoase și el a scăpat pentru că le-a oferit suma de 5.000 euro. Pentru a o impresiona pe partea vătămată și pentru ca aceasta să conștientizeze gravitatea situației din care nu putea scăpa decât prin achitarea unei sume mari de bani, făcând referire la 60.000 euro, inculpatul A.M. a început să plângă și a precizat că suma era destinată procurorilor și polițiștilor, în caz contrar, fiind duși la poliție unde nu puteau contacta pe nimeni 6 luni și ar fi fost condamnați în final „la o pedeapsă între 5 - 10 ani.” Partea vătămată a încercat să explice celor trei bărbați care continuau să-l lovească și, dându-și seama că trebuia să plătească pentru eliberarea sa, a cerut permisiunea să-și sune asociatul din Turcia.

Unul dintre cei trei bărbați, martorul A.E. a percheziționat-o pe partea vătămată, i-a luat cărțile de credit și a lovit-o pentru a le da codurile PIN, ceea ce partea vătămată a și făcut, scriindu-le pe o hârtie după care a părăsit apartamentul; cu cardurile s-au efectuat 29 de operațiuni repetate, retrăgându-se suma de 5.007.036.800 lire turcești. Până a doua zi, partea vătămată a mai fost agresată fizic și a rămas culcat la podea alături de inculpatul A.M. Dimineața, în jurul orelor 8, martorul A.E. a revenit în apartament cu martorul S.E., care recomandându-se ca fiind comandantul poliției i-a cerut părții vătămate să sune în Turcia și să reitereze cererea de efectuare a transferului de bani, a lovit-o peste față cu telefonul mobil, a amenințat-o și i-a sustras telefonul mobil, aparatul foto și banii din portofel - 150.000.000.000 lire turcești și 300 euro.

Partea vătămată A.B. i-a contactat telefonic pe asociatul său din Turcia și pe un prieten din Germania care i-au promis că vor încerca să procure suma de 60.000 euro pe care, urmau să o transfere către mai mulți destinatari din România de pe o listă cu numele a 12 persoane, listă, pe care i-a dat-o „comandantul de poliție”. După încheierea convorbirii telefonice, partea vătămată și inculpatul A.M. au fost transferați într-un alt apartament dintr-un alt imobil, unde cei trei agresori au obligat-o pe partea vătămată să insiste cu telefoanele.

Însă, partea vătămată le-a comunicat că prietenul său din Germania a refuzat să facă plata, neavând garanția că va fi eliberată și, totodată, că le-a solicitat să fie dusă la aeroport sau la granița cu Grecia. Agresorii au intrat în panică și, atunci, inculpatul A.M. i-a tradus părții vătămate că va fi eliberată, rămânând „să facă el plata”. După o absență de aproximativ 15 minute, inculpatul A.M. a revenit în apartament, i-a precizat părții vătămate că a reușit să facă rost de un taxi (același cu care venise de la București) și cu care partea vătămată a plecat.

La data de 3 noiembrie 2004, contactată telefonic, în prealabil de mai multe ori, de un anume „Ș.” ce s-a recomandat director al unei firme din România și de inculpatul A.M. alias traducătorul „Ș.I.”, partea vătămată U.O. împreună cu directorul adjunct al hotelului „F.” din Turcia pe nume S.C. au sosit în România, pe aeroport în București, fiind așteptați de inculpatul A.M. S-au deplasat cu toții la Constanța, s-au întâlnit cu „Ș.” la un restaurant unde se aflau și martorele M.S. și T.G., apreciat de partea vătămată ca fiind minore. Cele două fete au fost invitate de „Ș.” la masa părții vătămate și a martorului străin care nu s-au arătat interesați de propunerea acestuia de a le accepta compania. După aceasta, aceștia au fost conduși cu un taxi, la un apartament din Constanța. La scurt timp, inculpatul A.M. a revenit însoțit de alți trei bărbați care purtau pistoale și care i-au lovit și i-au imobilizat culcându-i la pământ. Partea vătămată și însoțitorul acesteia u înțeles că agresorii sunt polițiști care-i acuză de relații cu minore „aceasta fiind o infracțiune gravă”, au văzut că îl loveau și pe inculpatul A.M. alias „Ș.”. Agresorii au proferat amenințări în sensul de a-i conduce la sediul poliției și, în final de a fi condamnați la 10 ani închisoare, spunând că, fetele au fost examinate medical pentru argumentarea caracterului grav al acuzațiilor ce le erau aduse. După negocieri, preț de mai multe ore, la implorările părții vătămate de a se reduce suma de 100.000 euro în schimbul eliberării, agresorii au fost de acord cu expedierea din Turcia a câte 3.500 euro pe numele a 6 persoane: A.M., A.E., A.C., A.L., A.G. și A.G. Până la efectuarea transferurilor în regim de „W.U.”, sub imperiul amenințărilor și violențelor, partea vătămată U.O. a fost deposedată de 1.500 dolari, de cărțile de credit, pașapoarte, telefoane mobile. Agresorii au efectuat cumpărături în valoare de 10.000 de dolari, de la magazinul SC „Z.G.” SRL punct de lucru în magazinul „T.M.”. A doua zi, efectuându-se transferurile de bani, partea vătămată și S.C. au fost urcați într-un taxi cu destinația București - aeroport, iar parte vătămată a primit suma de 100 dolari pentru drum.

La data de 1 - 5 decembrie 2004, partea vătămată S.M.Y. a fost contactată telefonic, de numitul „H.A.”, care s-a recomandat a fi proprietarul unei societăți de turism și care i-a propus să vină în România, în vederea încheierii unei afaceri în acest domeniu. La data de 5 decembrie 2004, partea vătămată S.M.Y. a sosit în România, la aeroport fiind așteptat de numitul „Y.” care vorbea limba turcă și care i-a comunicat că, numitul „H” a trebuit că plece din motive personale, fapt pentru care, despre încheierea contractului urma să discute cu alte persoane. În Constanța, a fost condus la o cafenea, unde s-au întâlnit cu numitul „Hd”, ce s-a recomandat a fi traducător autorizat de limba turcă și cu care, putea să discute termenii contractuali.

Ulterior, partea vătămată a acceptat să fie condusă pentru a locui, în apartamentul lui Hd, deplasarea efectuându-se cu o mașină marca Y1 condusă de Hd, care era însoțit de o fată pe care o luase de la restaurant.

După ce a condus-o la apartament pe partea vătămată, Hd a plecat însă au venit trei bărbați îmbrăcați civil ce s-au recomandat a fi „poliția de narcotice”. Cei trei au început să agreseze partea vătămată și au imobilizat-o prin legarea cu cătușe. Unul dintre bărbați a deschis valiza părții vătămate, i-a răvășit lucrurile și a simulat scoaterea unui plic, pretinzând că în acesta se află droguri. În momentul imediat următor, i s-a cerut să contacteze orice persoană pe care o cunoaște în România. Partea vătămată l-a contactat telefonic pe H, cerându-i să-l anunțe despre situație pe numitul Hd, „care-l cazase”, apoi i-a fost luat telefonul din mână și din nou, încătușat. La scurt timp, a apărut numitul Hd, care a fost și el „bruscat” de către cei trei agresori și care i-a comunicat acuzele formulate de falșii polițiști și anume: întreținerea de raport sexual cu o minoră, pentru care urma să fie condamnat la 7 ani și pentru deținere de droguri, pentru care pedeapsa urma să fie între 15 și 20 de ani. Unul dintre agresori care s-a recomandat a fi șeful poliției, i-a prezentat ca posibilitate de ieșire din această situație, varianta negocierii cu procurorul a unei sume de bani. Bărbatul respectiv a părăsit apoi încăperea împreună cu Hd și a revenit cu o hârtie pe care erau scrise niște sume de bani: 15.000 de euro pe care ar fi trebuit să-i dea procurorului, 15.000 euro pentru familia fetei și 10.000 euro pentru șeful poliției. Apoi, a fost percheziționat de bărbatul respectiv, luându-i-se astfel din portofel suma de 500 de dolari, contravaloarea în RON a 100 dolari, suma de 250 milioane lire turcești, 8 cărți de credit, actele de identitate, ceasul de mână marca „R.”.

În decursul nopții, partea vătămată a încercat să-i determine pe agresori (care au continuat agresiunile în cursul nopții) să reducă cuantumul sumei solicitate. La un moment dat, sugerându-i că l-ar ajuta, numitul Hd s-a oferit să facă rost de 20.000 de euro, insistând însă ca partea vătămată să facă rost de diferență. În acest context, partea vătămată și-a contactat telefonic, cu acordul agresorilor șeful din Istambul, cerându-i să-i trimită această sumă și reușind totodată, să-i transmită că se află în mâinile mafiei, și să nu plătească. După această secvență Hd a părăsit apartamentul împreună cu „șeful poliției”, interval în care cei rămași au continuat să-l agreseze.

În cursul dimineții, Hd a revenit în apartament, comunicându-i că a făcut rost de 25.000 euro, partea vătămată ne mai trebuind să găsească, decât 15.000 euro. Refuzând, cetățeanul turc a fost din nou agresat fizic și i s-a impus să contacteze din nou telefonic familia din Istambul, pentru a expedia doar 6.000 euro, numele destinatarilor fiind F.Z. și C.D.

După un anumit interval de timp, agresorii i-au reproșat părții vătămate că, nu a putut fi ridicată toată suma, ci doar 3.000 de euro, întrucât numele destinatarului F. fusese consemnat de către expeditor fără prima literă.

Chiar în împrejurările fricii trăite și agresiunilor suportate, partea vătămată și-a putut da seama că Hd și H.A. sunt una și aceeași persoană, „având același timbru vocal”.

În cursul zilei, părții vătămate i s-a permis să plece cu un taxi, cu care a fost dusă până la Mangalia, de unde a reușit să fugă cu ocazia unei staționări la o benzinărie, urcându-se într-un alt taxi ce l-a dus până la granița cu Bulgaria.

Aici partea vătămată a reușit să se urce într-un autocar turcesc, unde a fost depistat de poliția de frontieră și condus la sediu pentru audiere.

În cuprinsul aceleiași declarații, partea vătămată a precizat că a fost agresată fizic și amenințată pentru a furniza codurile PIN ale cardurilor înainte de a părăsi apartamentul unde fusese sechestrat, agresorii i-au restituit suma de 100 de dolari, jumătate din suma în lire turcești, actele de identitate, portofelul, cardurile. Nu i-au fost restituite: telefonul mobil, celelalte sume de bani și ceasul „R.”.

Ulterior, partea vătămată a constatat că, prin folosirea cardurilor au fost retrase sumele de 1,8 miliarde lire turcești, 1.250 dolari.

La data de 2 noiembrie 2004, primind oferta unei firme din România pentru derularea unor afaceri în turism, în urma unor tratative între reprezentanții firmei sale și cei ai presupusei firme române de turism, partea vătămată U.F. patronul unui hotel din Stațiunea Kusadasî Turcia a ajuns la aeroportul „H.C.” din București, a fost așteptat de inculpatul H.A. alias „A.”, s-au deplasat cu autoturismul condus de inculpatul V.E. alias „Y.”, pentru care procurorul a disjuns cauza referitor la această faptă până la Constanța unde, la un restaurant, inculpatul H.A. a adus o față și, la solicitarea părții vătămate de a fi dusă la hotel, inculpatul i-a pus la dispoziție apartamentul, plecând cu toții și încă o fată. În timp ce inculpatul H.A. a plecat cu una dintre fele de la apartament, partea vătămată a rămas cu cealaltă și, după aproximativ 15 minute, doi bărbați identificați ulterior în persoana inculpatului A.M. și a martorului F.Ș. au intrat în apartament, s-au recomandat ca polițiști, au lovit-o, au încătușat-o și neînțelegându-se în limba română, partea vătămată i-a telefonat inculpatului H.A. Când a sosit, inculpatul H.A. i-a comunicat că cei doi bărbați erau polițiști, unul dintre ei fiind șeful Poliției, iar celălalt comisar și o învinuiau că a avut relații sexuale cu acea fată, precum și de trafic de stupefiante. În continuare, fata a dat o declarație, inculpații au simulat că încheiau un proces-verbal, partea vătămată a semnat un formulat completat de inculpatul H.A. și i s-a solicitat suma de 50.000 de euro pentru a nu fi dusă la poliție și cercetată. După mai multe negocieri, partea vătămată l-a contactat telefonic pe directorul firmei sale care a trimis prin „W.U.” 5.000 euro pe numele M.I., 5.000 euro pe numele D.V., 5.000 euro martorei A.N., 5.000 euro numitului N.Ș.G. și 2.500 euro numitului A.C.F. Operațiunea de transfer a banilor s-a terminat în jurul orelor 12,00, după care partea vătămată s-a deplasat cu un autoturism condus de inculpatul A.M. până în Turcia. Partea vătămată a mai arătat că, la plecare i s-au restituit acte de identitate, ceasul, telefonul și suma de 500 euro.

Situația reținută în actul de inculpare s-a probat cu plângerile și declarațiile părților vătămate, oferte ale SC „S.C.” SRL, SC „R.C.” SRL, adresele de solicitare a listingurilor telefonice pentru posturi de telefonie fixă și mobilă, proces-verbal de ridicare de la SC „Z.G.”, a bonurilor fiscale privind achizițiile de bunuri efectuate pe baza cardurilor aparținând cetățenilor turci, U.O., K.C., documente de transfer de bani în regim W.U. prin F. Bank, documente de transfer bani în regim W.U. prin O.B., procesele-verbale de recunoaștere din fotografii de către părțile vătămate a inculpaților, proces-verbal de conducere în teren a cetățeanului turc F.U., proces-verbal de confruntare a cetățeanului turc F.U. cu inculpatul H.A., adrese de verificare la SEIP Constanța a persoanelor incluse în cercul de suspecți a inculpaților, documente de transfer de bani în regim „W.U.” prin B.R. SA, Raport de constatare medico-legală nr. 467/LR din 15 decembrie 2004, privind examinarea părții vătămate A.B., procese-verbale de conducere în teren a părții vătămate A.B., și fotografiile aferente, procese-verbale de identificare a autoturismului Y, documente de transfer bani în regim W.U. prin RB, și BP, declarații martori, procese-verbale de recunoaștere din fotografii de către martori a inculpaților, facturi fiscale privind vânzarea autoturismului Z, înscrisurile depuse de inculpatul H.A. în apărarea sa, procese-verbale de căutare la adresele cunoscute a numitului F.C., A.E. și a inculpatului H.A., adrese ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța către instituțiile bancare, rezoluții de admitere/respingere probe, procese-verbale de confruntare a martorilor cu inculpatul A.M., adresele ale organului de cercetare penală către instituțiile bancare și adrese răspuns, toate acestea coroborate cu declarațiile inculpaților date în timpul urmăririi penale.

Împotriva hotărârii, în termenul legal, inculpații A.M., H.A. și V.E. au declarat apel, motivând, în principal, modul de citare al părților vătămate, că sunt nevinovați și, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din cele trei infracțiuni de „tâlhărie, lipsire de libertate, șantaj” într-o singură infracțiune de „șantaj”, audierea martorului A.T. și relații de la hotelul „O.S.” din Galați pentru alibiul inculpatului H.A. și individualizarea pedepselor.

Prin Decizia penală nr. 176/P din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 17/118/2005, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpații V.E., deținut în Penitenciarul Poarta Albă; H.A., A.M., împotriva Sentinței penale nr. 72 din data de 9 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. 17/118/2005, s-a desființat sentința primei instanțe și s-a dispus:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații:

H.A., pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (2 fapte) și art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

A.M. și V.E., pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (2) 1 lit. a), c) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. pentru inculpații A.M. și V.E., respectiv a art. 64 lit. a) teza I și lit. c) C. pen. pentru toți cei trei inculpați.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor în măsura în care nu contravin prezentei.

S-a dedus arestul preventiv pentru inculpatul V.E. de la 31 decembrie 2004 până la 06 august 2005 și de la 21 martie 2007 până la 02 august 2007.

Conform art. 189 C. proc. pen., onorariul în sumă de 150 RON pentru av. C.V. s-a plătit din fondurile ministerului Justiției.

S-a făcut aplicarea art. 309 alin. ultim C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că partea vătămată U.F., patronul unui hotel din Stațiunea Kusadasî Turcia a declarat următoarele: primind oferta unei firme din România pentru derularea unor afaceri în turism, în urma unor tratative între reprezentanții firmei sale și cei ai presupusei firme române de turism, la data de 2 noiembrie 2004 a ajuns la aeroportul „H.C.” din București, a fost așteptat de numitul „A.” (identificat în persoana inculpatului H.A.), s-au deplasat cu autoturismul condus de numitul „Y.” (identificat în persoana inculpatului V.E.) până la Constanța unde, la un restaurant, inculpatul H.A. a adus o fată și, la solicitarea părții vătămate de a fi dusă la hotel, inculpatul i-a pus la dispoziție apartamentul, plecând cu toții și încă o fată. În timp ce inculpatul H.A. a plecat cu una dintre fete de la apartament, partea vătămată a rămas cu cealaltă și, după aproximativ 15 minute, doi bărbați identificați ulterior în persoana inculpatului A.M. și a martorului F.Ș. au intrat în apartament, s-au recomandat ca polițiști, au lovit-o, au încătușat-o și neînțelegându-se în limba română, partea vătămată i-a telefonat inculpatului H.A. Când a sosit, inculpatul H.A. i-a comunicat că cei doi bărbați erau polițiști, unul dintre ei fiind șeful Poliției, iar celălalt comisar și o învinuiau că a avut relații sexuale cu acea fată (rămasă neidentificată), precum și de trafic de stupefiante. În continuare, fata a dat o declarație, inculpații au simulat că încheiau un proces-verbal, partea vătămată a semnat un formular completat de inculpatul H.A. și i s-a solicitat suma de 50.000 de euro pentru a nu fi dusă la poliție și cercetată. După mai multe negocieri, partea vătămată l-a contactat telefonic pe directorul firmei sale care a trimis prin „W.U.” 5.000 euro pe numele M.I., 5.000 euro pe numele D.V., 5.000 euro martorei A.N., 5.000 euro numitului N.Ș.G. și 2.500 euro numitului A.C.F. Operațiunea de transfer a banilor s-a terminat în jurul orelor 12,00, după care partea vătămată s-a deplasat cu un autoturism condus de inculpatul A.M. până în Turcia. Partea vătămată a mai arătat că, la plecare i s-au restituit acte de identitate, ceasul, telefonul și suma de 500 euro) conform declarațiilor de la filele 93 - 97 din dosarul de urmărire penală, 146, 148 din dosarul Tribunalului Constanța - vol. I.

Declarațiile părții vătămate s-au coroborat cu declarație martorei A.N. care, a precizat că, la cererea inculpatului H.A. a acceptat să ridice suma de bani de la bancă, precum și cu înscrisurile, cu procesul-verbal de recunoaștere după fotografii și imaginile xerox.

Partea vătămată U.O. a arătat că la data de 3 noiembrie 2004, pe baza unor contacte anterioare cu o firmă română de afaceri, însoțit de directorul adjunct al firmei sale din Turcia - S.C., s-a deplasat în București pentru a se semna un acord, a fost întâmpinat de presupusul translator al firmei române „Ș.Y.” (identificat în persoana inculpatului A.M.) și, la propunerea acestuia, și-au continuat deplasarea la Constanța cu autoturismul condus de martorul T.G. unde, au mers la restaurant, au refuzat relațiile cu martorele M.S. și T.G. după care, s-au cazat în locuința pregătită de inculpați; la scurt timp, au pătruns trei bărbați printre care și inculpatul V.E. și l-au amenințat cu ancheta penală ca urmare a relațiilor cu cele două martore despre care i s-a spus că erau minore - fapt pedepsit cu închisoare, iar pentru a evita aceasta a trebuit să plătească mai multe sume de bani transferate prin W.U. pe numele persoanelor indicate de inculpați. Ca atare, „după ce s-a tocmit” partea vătămată a dat inculpaților suma de 1.500 dolari, 200 dolari după cartea de credit a martorului S.C., apoi a fost urcat într-un taxi, a primit suma de 100 dolari și s-a deplasat spre aeroport unde a încercat să depună plângere penală dar nu a reușit neavând un traducător.

De asemenea, partea vătămată U.O. a mai susținut că agresorii au efectuat cumpărături de la magazinul „Z.G.” cu cărțile sale de credit în valoare de aproximativ 10.000 dolari. În procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție la 20 noiembrie 2004 s-a consemnat verificarea tranzacțiilor efectuate de partea vătămată și s-a constatat existența a șase facturi în valoare de 34.535,85 RON achitate cu card. Însă, martora B.L. a declarat că „cel care a cumpărat bijuteriile nu vorbea foarte bine românește”, că semnătura clientului coincidea cu cea de pe care și cu cea de pe pașaport și că nu-l putea recunoaște din fotografii. În același sens, martora D.M. a susținut că nu poate recunoaște din fotografii, pe cei doi sau măcar unul dintre cumpărători, că au fost doi bărbați dintre care, unul părea a fi cetățean turc sau de etnie turcă, iar cel care-l însoțea părea a fi american sau englez. La fel, și martorul B.A. patronul magazinului a arătat că nu putea recunoaște din fotografii pe cumpărător, dar, a verificat personal identitatea acestuia prin solicitarea pașaportului. Deci, aceste probe nu au susținut afirmațiile părții vătămate U.O. cu privire la efectuarea tranzacțiilor de către alte persoane prin folosirea cardului său.

Plata sumelor de bani făcute prin W.U. a fost dovedită cu buletinele de expediție pe numele martorilor A.G., A.G., A.L., A.C. și A.E..

Martorele M.S. și T.G.A. au declarat că au fost antrenate în activitatea infracțională în care „șefii bandei” sunau cetățeni turci pentru a-i chema în România pentru afaceri, unul dintre aceștia se dădea drept translator și le lua pe părțile vătămate de la aeroport, le aducea la restaurant unde, ele aveau „drept misiune - cucerirea turcilor”, apoi, mergeau în apartamentul în care locuiau, încercau să facă fapte care să le incrimineze pe părțile vătămate, după care „cei doi șefi” și o altă persoană intrau în apartament recomandându-se „polițiști”, le interogau pe părțile vătămate - cetățeni turci, translatorul și martorele se prefăceau că nu știau nimic, scriind o declarație după care, plecau, spunând „victimelor” că se duc la secția de poliție și amenințând părțile vătămate cu închisoarea de care puteau să scape dacă dădeau bunuri și bani făptuitorilor; în acest mod au procedat și în cazul părții vătămate U.O. Afirmațiile martorilor au fost susținute și cu ocazia confruntărilor efectuate cu inculpatul A.M. potrivit proceselor-verbale din 10 martie 2005.

Partea vătămată A.B. a declarat că a venit în România pe data de 1 decembrie 2004, dând curs ofertei SC „S.C.” S.R.L. de încheiere a unor afaceri. La aeroport, partea vătămată a fost așteptată de numitul „A.” identificat în persoana inculpatului A.M. cu care s-a deplasat la Constanța cu autoturismul condus de martorul T.G. Ajunși la destinație, partea vătămată și inculpatul au mers la restaurantul „E.G.” de unde, la propunerea inculpatului A.M. de a se caza la locuința sa, au plecat însoțiți de două fete. În apartament, partea vătămată s-a retras cu una din fete în dormitor și, în timp ce vroia să se uite la televizor, trei persoane între care și inculpatul V.E., au intrat în interior, s-au recomandat polițiști, după care, fiind bruscat și dus în sufragerie, inculpatul A.M. i-a tradus că sunt acuzați de relații cu minore pentru care pot fi închiși, dar poate scăpa contra sumei de 60.000 euro. După mai multe discuții contradictorii și bruscări, partea vătămată a fost de acord să-l contacteze pe partenerul său de afaceri pentru a pregăti suma. Astfel, la data de 2 decembrie 2004, partea vătămată l-a sunat pe partenerul său și pe un prieten din Germania, căruia i-a comunicat pretențiile inculpaților. Cu ocazia negocierilor, părții vătămate i s-a solicitat să trimită sumele de bani pe numele inculpatului V.E. și a martorului A.G., fapt care nu a mai avut loc, deoarece speriindu-se de comunicarea făcută de partea vătămată, prietenului său din Germania, inculpatul A.M. a chemat un taxi cu care partea vătămată s-a deplasat până în gara Medgidia, de unde a plecat în Turcia.

Aceste declarații s-au coroborat cu declarațiile martorului T.G. și ale inculpatului A.M., care a recunoscut derularea faptelor, dar cu unele nuanțări asupra contribuției sale (conform declarațiilor de la filele 26 - 51, raportul de constatare medico-legală din care a rezultat că partea vătămată nu a prezentat leziuni de violență obiective de la fila 56, procesele-verbale de recunoaștere a inculpaților de pe imaginile foto, filele 59 - 68, 83 - 85 declarațiile martorului de la filele 74, 76 - 77 din dosarul de urmărire penală - vol. II, și de la filele 50 din dosarul Tribunalului Constanța, vol. II).

Partea vătămată A.B. a mai reclamat și sustragerea unor bunuri precum și a unor sume de bani de pe cardurile sale, invocând că ar fi fost constrâns să noteze codurile PIN, dar aceste declarații nu au fost susținute de alte probe administrate în cauză; nu sunt martori, nu sunt alte înscrisuri care să dovedească, atât existența bunurilor, cât și posesia lor de către partea vătămată. Totodată, conduita părții vătămate, așa cum, a rezultat din declarațiile acesteia a fost aceea a unei persoane care nu s-a intimidat, ci dimpotrivă a și luat măsuri de a nu răspunde cerințelor inculpaților, în raport de care sunt rezerve asupra sincerității acestor afirmații. Dovada extragerilor de la bancomatul BCR situat pe str. Traian nr. 68, nu dovedesc că au fost efectuate de vreunui din inculpați în condițiile în care nu s-a reușit identificarea vreunuia cu camera ce supraveghează ATM-ul; de altfel, cum extragerile de pe același card s-au efectuat, atât în zilele de 2, cât și 3 decembrie 2004 de la BCR dar și BRD poate fi trasă concluzie că tocmai partea vătămată este cea care le-a folosit, la 3 decembrie nemaifiind cu inculpații.

În fine, victimă a aceluiași scenariu, părții vătămate S.M.Y. i s-a solicitat plata sumei de 40.000 euro, pentru a nu fi acuzată de relații sexuale cu o minoră și de trafic de droguri. Astfel, partea vătămată a luat legătura telefonic cu fiul său de la Istambul, dar i-a solicitat să nu plătească. După negocieri și bruscări, partea vătămată a luat măsuri de efectuare a transferului sumei de 6.000 euro, la cererea inculpatului H.A., pe numele martorilor F.Z. și C.D., reușindu-se însă numai transferarea sumei de 3.000 euro; în acest sens sunt declarațiile părții vătămate, ale martorilor F. și C., înscrisurile bancare. Și această parte vătămată a reclamant sustragerea unor bunuri a unor cărți de credit de pe care s-au extras diferite sume de bani, dar acestea nu sunt susținute de alte probe.

Prin urmare, fapta inculpaților, care în baza unei înțelegeri prealabile, le-au constrâns prin amenințarea cu urmărirea penală, prin intimidarea fizică a părților vătămate pentru a le da diferite sume de bani constituie infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 C. pen. pentru care instanța de fond a aplicat pedepsele în raport de criticile prevăzute de art. 72 C. pen.

Apărarea inculpaților H.A. și V.E. de nerecunoaștere a faptelor a fost înlăturată de probele administrate, atât în cursul urmăririi penale (pentru care nu există niciun considerent pentru a fi ignorate), precum și în cursul cercetării judecătorești, așa cum au fost anterior prezentate și analizate, cu care sunt coroborate în parte și declarațiile inculpatului A.M.; dată fiind și relația de rudenie dintre cei trei inculpați, declarațiile inculpaților H.A. și V.E. nu sunt credibile.

Sub aspectul încadrării juridice nu se poate schimba încadrarea din infracțiunile de tâlhărie, lipsire de libertate, șantaj într-o singură infracțiune de șantaj, deoarece primele două nu sunt absorbite în latura obiectivă a infracțiunii de șantaj, așa cum este incriminată prin art. 194 C. pen.

Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 C. pen. se referea la libertatea generală de acțiune a persoanei, dar vizează, în special, libertatea de mișcare, de deplasare a persoanei. Ori, din probele administrate a rezultat că părțile vătămate au avut convingerea că trebuie să plătească pentru a nu răspunde unei acuzații de raport sexual cu minore; părțile vătămate au declarat constant (atât cu ocazia depunerii plângerilor, cât și a ascultărilor ulterioare) că făptuitorii au pretins că sunt polițiști și, le-au solicitat bani pentru a nu le acuza de relații cu minore. În același sens, martorele M.S. și T.G. și au declarat că inculpații le foloseau pentru a le folosi la șantajarea părților vătămate.

Niciuna dintre părțile vătămate nu a declarat că i s-au solicitat banii sau alte bunuri pentru a fi eliberate.

Din declarațiile martorului T.G. cu care s-au coroborat și declarațiile inculpatului A.M. a rezultat că părțile vătămate s-au deplasat în locuri publice, nu au fost legate sau încuiate în spații închise când martorii și inculpații au părăsit temporar locuințele.

În condițiile în care părțile vătămate au locuit în apartamentele puse la dispoziție de inculpați, de la sosirea în România și până la plecarea în Turcia, părțile vătămate neavând altă rezervare, sunt mari dubii asupra acțiunilor de lipsire de libertate pe care inculpații le-ar fi exercitat asupra părților vătămate, îndoială care, conform art. 66 C. proc. pen. profită inculpaților neputând fi trași la răspundere penală pentru această infracțiune.

Infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen. constă în furtul comis cu violență.

Părțile vătămate nu au făcut nicio dovadă a existenței bunurilor reclamate ca sustrase, partea vătămată S.M.Y. susținea că i s-a sustras mobilul, ca apoi să declare că la plecarea sa avea asupra sa acest bun.

Martorele M.S. și T.G. au afirmat generic sustragerea unor bunuri, deși erau prezente numai în faza inițială a activității „când inculpații le surprindeau în dormitor cu părțile vătămate” și, de altfel, nu au oferit niciun amănunt legat de existența bunurilor, aspect, cantitate, culoare, marca sau orice alt element pe baza căruia să se formeze convingerea că obiectele existau și aparțineau părților vătămate.

Totodată, nu exista niciun înscris, nicio imagine foto a vreunuia dintre bunurile pe care acuzarea a susținut că s-au furat, nu sunt procese-verbale de percheziție corporală ori domiciliară care să confirme posesia vreunei lire turcești sau euro de către inculpați. Pe de altă parte, în contextul activității infracționale, nu avea rațiune restituirea unora din bunuri, la plecare, părților vătămate.

Mai mult, în cursul cercetărilor nu s-a găsit asupra inculpaților ori la locuințele acestora vreo armă și nici nu există vreun permis de port armă pentru vreunul dintre ei ori pentru ceilalți participanți.

Cum nu se poate stabili dincolo de orice îndoială, pe de-o parte că părțile vătămate au fost deposedate de bunuri, iar, pe de altă parte că inculpații au exercitat violențe fizice/psihice asupra acestora în acest scop, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, ceea ce atrage înlăturarea răspunderii penale și pentru această faptă.

Critica apelanților inculpați referitoare la lipsa rolului activ al instanței în identificarea domiciliilor părților vătămate, susținută și de procurorul de ședință, a fost înlăturată, deoarece citarea acestora s-a realizat la adresele indicate în cursul urmăririi penale, prin afișare la Consiliul Local, conform art. 177 - art. 178 C. proc. pen. (când s-a comunicat că nu locuiesc la acele adrese). În altă ordine de idei, și dacă ar fi venit în fața instanței, ar fi fost luate în considerare declarațiile acestora în măsura în care nu agravau răspunderea inculpaților, fiind în apelul acestora. Ori, s-a procedat la aprecierea declarațiilor părților vătămate (date în apel) în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.

Curtea de apel nu a considerat utilă audierea martorului A.T. și solicitarea de relații de la hotelul „O.S.” din Galați pentru verificarea alibiului inculpatului H.A., deoarece nu s-a reținut prezența sa la întâlnirea cu partea vătămată S.M.Y., participarea sa, fiind anterioară și ulterioară acesteia, rezumându-se la antrenarea martorilor F.Z. și C.D. pentru ridicarea banilor obiect al șantajului.

În concluzie, apelurile au fost considerate fondate, iar în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpatul H.A., pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (2 fapte) și art. 211 alin. (2) 1 lit. a), c) C. pen.; conform art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare aplicate de prima instanță pentru cele 2 infracțiuni de șantaj și inculpatul H.A. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Cum aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și lit. c) C. pen. nu a fost motivată, iar datele cauzei nu o justifică pentru niciunul dintre inculpați, s-a dispus înlăturarea acesteia.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței în măsura în care nu contravin prezentei.

S-a luat act că inculpatul V.E. este arestat în altă cauză.

Dar, fiind arestat preventiv și în această cauză, în baza art. 383 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus arestul preventiv pentru inculpatul V.E. de la 31 decembrie 2004 până la 06 august 2005 și de la 21 martie 2007 până la 02 august 2007.

Conform art. 189 C. proc. pen., onorariul în sumă de 150 RON pentru av. C.V. s-a plătit din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și recurenții intimați inculpați H.A., A.M. și V.E., acesta din urmă, prin apărător depunând la dosarul cauzei la primul termen de judecată de la 10 aprilie 2008, motivele de recurs formulate în scris.

În dezvoltarea motivele de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a invocat mai multe cazuri de casare.

Astfel, în primul rând a făcut referire la art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., când judecata în primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală a uneia din părți.

Instanța de apel a motivat că citarea s-a făcut la adresele indicate în cursul urmăririi penale, prin afișare la Consiliul Local conform art. 177 - 178 C. proc. pen. În condițiile în care ar fi fost prezente în fața instanței, declarațiile acestora ar fi fost luate în considerare numai în măsura în care nu agravau răspunderea inculpaților, fiind în apelul acestora. Instanța de apel în motivarea sa a susținut că s-a procedat la aprecierea declarațiilor părților vătămate (date în apel) în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, în condițiile în care părțile vătămate nu au fost legal citate în apel.

Art. 177 alin. (3) C. proc. pen. prevede modul cum este citat învinuitul sau inculpatul, iar în alin. (9) al aceluiași text de lege s-a menționat citarea celorlalte persoane. La alin. (4) al art. 177 C. proc. pen. s-a arătat că numai în situația în care nu se cunoaște adresa învinuitului sau inculpatului și nici locul de muncă, atunci citarea se face prin afișare la Consiliul Local.

Cu privire la părțile vătămate din prezenta cauză, în condițiile în care acestea nu mai au domiciliul sau reședința pe care le-au declarat în faza de urmărire penală, atât instanța de fond, cât și cea din apel, în baza rolului activ avea obligația să facă demersuri pentru aflarea domiciliului acestora, neprocedând astfel, procedura cu părțile vătămate nu a fost legal îndeplinită prin afișare la Consiliul Local.

Parchetul a menționat că judecata în fondul cauzei s-a desfășurat cu lipsă de procedură cu părțile vătămate F.U. și S.M.Y., încălcându-se astfel dispozițiile art. 177 alin. (8) C. proc. pen.

Nelegala citare a părților vătămate afectează și dreptul la apărare. Mai mult, părțile vătămate nu au fost audiate în mod direct și nemijlocit în fața instanței de fond, încălcându-se principiul contradictorialității și al asigurării unui proces echitabil valabil pentru toate părțile din procesul penal. Fiind în calea de atac a apelului care este devolutivă, hotărârea nu le poate fi opozabilă cu procedura de citare nelegal îndeplinită. Chiar prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului s-a dispus că procesul echitabil trebuie asigurat tuturor părților.

S-a apreciat că prin nelegala citare a părților civile la termenul din 20 decembrie 2007 s-a produs o vătămare acestora. S-a invocat în acest sens hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului privind pe Dănilă împotriva Românei prin care s-a apreciat că denunțătorul sau martorii trebuiau audiați nemijlocit de instanță. Aceasta se impune cu, atât mai mult cu cât inculpatul V.E. a solicitat în mod permanent citarea părților vătămate pentru a-l recunoaște.

În același sens a se vedea și Decizia penală 2141 din 1 octombrie 1997 a Curții Supreme de Justiție.

Întrucât necitarea legală a unei părți a influențat soluția s-a apreciat că recursul parchetului este fondat.

Un al doilea caz de casare invocat este cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință achitarea inculpaților.

S-a arătat că instanța de apel după ce a audiat pe cei trei inculpați care și-au menținut declarațiile, neadministrând alte probe a dispus achitarea lor în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen.

Instanța de apel a considerat că există dubii cu privire la vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal, întrucât din probele administrate în cele două faze ale procesului penal a rezultat că părțile vătămate au avut convingerea că trebuie să plătească pentru a nu răspunde unor acuzații priind raportul sexual cu minore, inculpații au pretins că sunt polițiști și le-au solicitat bani pentru a nu le acuza de relații cu minore și nu pentru a fi eliberați.

A mai reținut instanța de apel că părțile vătămate nu au făcut nicio dovadă a existenței bunurilor reclamate ca sustrase.

Contrar susținerilor instanței de apel, probele administrate în cauză nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe s-a făcut de organul de urmărire penală sau instanță în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului conform art. 63 pct. 2 C. proc. pen.

Instanța a reținut acele probe care concordă cu celelalte probe care exprimă adevărul cu obligația de a motiva, înlăturarea celorlalte.

În speță a rezultat fără dubii că cei trei inculpați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie având în vedere următoarele argumente și probe: s-a arătat conținutul alin. (2) al art. 189 C. pen., precum și faptul că instanța de apel a motivat că, infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se referă doar la libertatea generală de acțiune a persoanei, dar a vizat, în special libertatea de mișcare, de deplasare a persoanei.

Contrar acestor susțineri, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și nu se impunea achitarea celor trei inculpați în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această infracțiune.

Din examinarea probelor administrate în cauză a rezultat că părțile vătămate U.O., F.U., A.B. și Y.M.S. în declarațiile aflate la filele 83, 93 - 97, 12, 143 dosar urmărire penală vol. I au susținut în mod constant că inculpații și-au declinat calitatea de polițiști și respectiv de la „poliția Narcotice” au pătruns în apartamentele unde au fost cazați în municipiul Constanța, înarmați cu pistoale, i-au sechestrat, după ce i-au amenințat, lovit și încătușat, imobilizat prin presiune cu picioarele: Părțile vătămate au fost lipsite de libertate de când au ajuns în apartament până au fost eliberate și numai după ce au primit sumele de bani impuse de inculpați și trimise din Turcia prin W.U. pe numele persoanelor dispuse de inculpați conform listelor aflate la dosarul cauzei, ele au fost acuzate că dacă nu le dau banii pretinși vor fi acuzate că au întreținut raporturi sexuale cu minore și vor fi aspru pedepsite și deposedate de importante sume de bani și valori.

Părțile vătămate au fost așteptate pe aeroportul „H.C.” de către inculpați folosind poreclele de „A.”, inculpatul H.A., „Y.”, inculpatul V.E. și „Ș.I.”, inculpatul A.M.

De asemenea, instanța de apel a susținut că, părțile vătămate au avut posibilitatea să se deplaseze în locuri publice, nu au fost legate sau încătușate în spații închise când martorii și inculpații mai părăseau temporar apartamentul. Parchetul a apreciat ca nedovedite aceste aspecte dacă avem în vedere că inculpații nu s-au îndepărtat niciun moment de blocul în care se aflau părțile vătămate care au susținut permanent că au fost sechestrate și încătușate toată noaptea până li s-au remis sumele de bani impuse de inculpați pentru a fi eliberați.

1. Astfel, partea vătămată F.U. a susținut că i s-a solicitat 50.000 euro pentru a nu fi adusă la poliție și cercetată. După mai multe negocieri și amenințări a cedat psihic și l-a contactat telefonic pe directorul firmei sale pentru a-i remite 50.000 euro pentru a putea ieși din această situație și a reveni în Turcia. Inculpatul H.A. i-a dat o listă cu 5 persoane pe numele cărora urmau să fie trimiși bani din Turcia prin W.U. Astfel că, inculpatul a beneficiat de un folos material injust în sumă de 22.500 euro, iar partea vătămată a fost sechestrată până a doua zi ore 12,00 când s-au primit banii și astfel a putut fi eliberată.

2. Părții vătămate U.O. i s-a propus să îi remită 100.000 euro de numitul „B.”, iar după intense negocieri de preț, pe o perioadă de mai multe ore a ajuns la concluzia să-i dea numai 3.500 euro care să fie trimiși pe numele a 6 persoane, tot prin W.U. Nu i s-a permis plecarea până nu au sosit banii din Turcia.

3. Părții vătămate S.Y.M. i s-a solicitat de către inculpați suma de 40.000 euro. Aceasta a fost încătușată, astfel fiind determinată să dea telefon firmei sale din Istambul să i se remită acești bani pentru a scăpa de mafia din România. Agresorii nu au cedat, ci din contră au insistat, toată noaptea fiind bruscat și lovit pentru a se trimite bani în România. Partea vătămată i-a precizat fiului său să nu plătească nimic. După ce au sosit cei 6.000 euro pe numele martorilor C.D. și F.Z. care au confirmat acest aspect, i s-a permis plecarea cu un alt taxi a ajuns la Frontiera Vama Veche unde s-a urcat într-un autocar turcesc.

4. Părții vătămate A.B., pentru a impresiona și conștientiza gravitatea situației, inculpații i-au cerut 60.000 euro - partea vătămată auzind, a început să plângă, întrucât nu are posibilități să achite această sumă. După multiple negocieri și pentru a ieși din situația creată a contactat telefonic un prieten din Germania și asociatul său din Turcia pentru a remite suma impusă pe numele a 12 persoane prin W.U.

Prietenul său din Germania a refuzat să facă plata pentru că nu avea garanția că va fi eliberat, iar asociatul din Turcia a trimis bani pe numele persoanelor indicate.

În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen., aceasta constă într-adevăr în furtul ca acțiune principală comisă cu violență - acțiune adiacentă.

Instanța de control judiciar a motivat că părțile vătămate nu au făcut nicio dovadă a existenței bunurilor sustrase, exemplificând prin partea vătămată S.Y. care a susținut la plecarea sa că mobilul sustras îl avea asupra sa, iar martorii M.S. și T.G. au afirmat generic sustragerea unor bunuri (deși erau prezente în dormitor numai în faza inițială a activității când inculpații îi surprindeau cu părțile vătămate) și nu au oferit amănunte în legătură cu existența bunurilor. Instanța a susținut că inculpații nu au exercitat violențe fizice sau psihice asupra părților vătămate.

Susținerile instanței de apel sunt nedovedite, având în vedere declarațiile părților vătămate, în sensul că în mod permanent au fost bruscate, lovite, amenințate cu pistoale că vor fi omorâte, astfel:

Partea vătămată F.U. în depoziția sa de la fila 93 dosar urmărire penale declară că „cel cu chelie” (inculpatul H.A.) l-a lovit în zona sternului și coastelor, l-a lovit și el timp în care a venit și celălalt care l-a lovit și l-a imobilizat cu mâinile la spate și l-a încătușat. A apelat la A. să vină să rezolve situația, timp în care a fost lovit în permanență de cei doi agresori. Partea vătămată i-a reproșat acestuia că este vorba de un complot și că din cauza lui s-a ajuns la această situație.

A fost învinovățit de relații sexuale cu fata adusă de inculpați în apartament și de trafic de persoane. Agresorii au simulat că îi iau declarație fetei încheind și un proces-verbal, iar pe partea vătămată au pus-o să completeze un formular. Cei doi agresori au răscolit bagajul, au scos toate bunurile pe masă și i-au luat: 2.500 euro, 100 dolari SUA, 300 lire turcești, 350 franci francezi, pașaportul, un inel și ceasul de la mână - în valoare de 10.000 euro.

După ce au sosit, sumele de bani impuse de inculpați - 50.000 euro din Turcia - partea vătămată a fost eliberată și i s-a restituit o parte din bani, întrucât l-a amenințat pe inculpatul H.A. că va anunța Consulatul din Turcia și primul organ de poliție.

Este real că i s-a restituit telefonul mobil părții vătămate, dar fără cartelă pentru a nu putea comunica în România și în Turcia cu nimeni.

2. Partea vătămată U.O. a fost lovită de trei bărbați care purtau pistoale, au lovit-o și imobilizat-o, a fost amenințată și violentată de agresori și deposedată de cărțile de credit, pașaport și telefon mobil, iar agresorii au făcut cumpărături de la magazinul Z.G. SRL – T.M., în valoare de 10.000 euro de pe cărțile sale de credit (la dosar aflându-se în foto copie bonurile fiscale pe care a fost indicată semnătura părții vătămate).

3. Partea vătămată S.Y.M. în declarația sa a declarat că în apartament au pătruns trei bărbați spunând că sunt de la „Poliția Narcotice”, au bruscat-o, lovit-o și încătușat-o cu mâinile la spate apoi au simulat că au scos din bagajele lui un plic care conținea droguri, aspect care nu s-a dovedit cu nicio probă.

I-au smuls telefonul din mână și l-au încătușat din nou, dar de data aceasta cu mâinile în față.

Cel care s-a prezentat că este șeful poliției l-a percheziționat și i-a luat un portofel: 500 dolari SUA, contravaloarea în lei a 100 dolari SUA, 250 milioane lire turcești, 8 cărți de credit, permisul de conducere și ceasul de la mână, precum și mătăniile din argint. A fost lovit în permanență și chestionat pentru a preciza cum a introdus drogurile în țară.

4. Partea vătămată A.B. - în depoziția sa a susținut că a fost lovită, amenințată, sechestrată și deposedată pentru a furniza codurile PIN - punându-l să le descrie pe o hârtie, după care cel care l-a percheziționat a plecat și a efectuat 29 de operațiuni retrăgând suma de 5.007.036.800 lire turcești, așa cum a rezultat din procesul-verbal din 12 decembrie 2004. Partea vătămată a rămas sechestrată până a doua zi, a fost lovită cu telefonul peste față cerându-i să mărească volumul la telefon pentru a auzi ce vorbește cu fiul său din Istambul. Din bagaj i-au sustras un aparat foto digital „C.”, 1 telefon mobil, 150 milioane lire turcești și 300 euro.

Declarațiile părților vătămate s-au coroborat cu următoarele probe: recunoașterea din fotografiile judiciare a inculpaților H.A., A.M. și V.E. de către partea vătămată F.U.; declarația martorei A.N. care așa cum a reținut și instanța de apel a ridicat suma de 5.000 euro prin W.U.; martorul A.M. a declarat că a scos 3.000 euro tot în folosul lui H.A.; buletinele de expediție întocmite pe numele A.G., A.G., A.L., A.C. și A.E., așa cum a rezultat din procesul-verbal și xerocopiile de pe actele bancare de la filele 44 - 50 dosar urmărire penală; declarațiile martorelor T.G.A. și M.S. din care a rezultat că au fost antrenate în această activitate infracțională de către „șefii bandei”, inculpații care le-au instruit asupra modului cum să ademenească pe cetățenii turci, părțile vătămate care veneau la Constanța pentru afaceri, iar rolul lor principal era acela de a cuceri cetățeni turci, apoi în apartament încercau să-i incrimineze pe părțile vătămate în momentul în care agresorii, inculpații intrau și se recomandau ca fiind polițiști, le interogau pe părțile vătămate, iar ele se prefăceau că nu cunosc nimic, simulând că dau o declarație după care plecau.

Martora T. a mai susținut că a fost forțată de împrejurări să facă acest scenariu, întrucât așa a fost instruită. Toate acestea le făcea cu scopul de a obține importante sume de bani în folosul inculpaților.

A mai precizat că a văzut cum lui A. i-a fost ruptă cămașa, iar pe ele (cele două martore) le-a pus să-și desfacă părul și să-l ciufulească pentru a crea impresia că partea vătămată le-a adus într-o asemenea stare, fiind surprinse de inculpați într-o asemenea situație.

Martora T. a susținut că a văzut cum inculpatul a aplicat un pumn în cap părții vătămate, cetățean turc mai în vârstă, iar pe cel tânăr l-a pus cu fața în jos și cu mâinile la ceafă și l-a imobilizat prin presare cu piciorul și astfel l-a deposedat de bunurile personale.

Ambele martore au declarat că nu le-ar fi frică să se confrunte cu cei pe care i-au recunoscut din fotografii, ceea ce a condus parchetul la concluzia că nu se confirmă susținerile instanței de apel în ceea ce privește infracțiunile de tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal.

Martora M.S. a susținut că misiunea lor era de a-i ademeni pe părțile vătămate pentru a-i tâlhări, iar scopul erau banii.

A văzut cum inculpații loveau pe părțile vătămate, lor le-a fost frică că anunțe poliția, deoarece și ele erau urmărite și chiar sechestrate 3 - 4 zile. În cazul în care li s-ar fi arătat fotografiile iar recunoaște pe agresori cu siguranță.

Partea vătămată A.B. a recunoscut din mai multe fotografii pe inculpatul V.E. care avea o pată roșie pe obrazul drept.

Trebuie avute în vedere și procesul-verbal de ridicare de la SC „Z.G.” a sumei de 10.000 dolari, a bonurilor fiscale privind achizițiile de bunuri aparținând părții vătămate U.O., precum și documentele de transfer al sumelor de bani prin W.U., prin băncile enumerate în aceste documente.

În dovedirea vinovăției celor trei inculpați se înscriu și procesele-verbale de confruntare a părților vătămate cu inculpații și de recunoaștere a acestora din fotografii de către părțile vătămate fără ezitare, precum și procesele-verbale de recunoaștere din grup a celor trei inculpați.

De asemenea, procesele-verbale de confruntare dintre martora M.S. și inculpatul A.M., care l-a recunoscut pe inculpat și la fila 84 dosar urmărire penală -procesul-verbal de confruntare cu martora T.G. cu același inculpat care a confirmat că a existat înțelegere între cei trei inculpați pentru a-i tâlhări, sechestra și deposeda de bunuri.

Față de aceste considerente, parchetul a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Un al treilea motiv de recurs a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., referitor la achitarea pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, parchetul considerând că, se impune schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. din infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 194 alin. (2) C. pen. într-o singură infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal.

S-a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice, întrucât șantajul este absorbit ca element circumstanțial de agravare în formă agravantă a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, invocând în acest sens Decizia nr. 1192 din 17 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală în setul I/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În speță de față din probele administrate pe tot parcursul procesului penal a rezultat în mod cert că părțile vătămate au fost eliberate numai după ce s-a remis folosul material, respectiv sumele de bani trimise prin W.U. din Turcia. A rezultat că obținerea unui folos material reprezintă în cazul șantajului o cerință esențială a laturii subiective, în timp ce în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă depinde de folosul care este cerut, impus cum este în speță, în schimbul eliberării celui sechestrat, fapt dovedit cu declarațiile părților vătămate.

Sub aspect subiectiv este importantă și cerința de a solicita folosul în schimbul eliberării - a se vedea refuzul prietenului părții vătămate din Germania care a precizat că nu îi trimite valuta, întrucât nu are garanție că va fi eliberat.

Parchetul a precizat că forma agravantă a infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. este realizată prin simpla formulare a unei cereri, în acest sens de făptuitor, așa cum s-a întâmplat și în acest sens în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât forma agravată este realizată și atunci când făptuitorul a obținut un folos material.

În acest caz, parchetul a apreciat că nu există concurs de infracțiuni între lipsirea de libertate în mod ilegal și șantaj și nicio infracțiune unică de șantaj, ci infracțiunea de „lipsire de libertate în mod ilegal” prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât șantajul este absorbit în forma agravată de infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

S-a considerat că prin schimbarea încadrării juridice nu se îngreunează situația inculpaților, întrucât hotărârea primei instanțe a fost reformată în apelul inculpaților, iar recursul este admisibil sub acest aspect.

În concluzie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) și d) C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale a instanței de apel și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpaților având n vedere motivele formulate.

În motivele de recurs formulate în scris de recurentul intimat inculpat V.E., prin apărător depuse la dosarul prezentei cauze, în recurs, la primul termen de judecată de la 10 aprilie 2008 și aflate la filele 43 - 47 vol. I dosarul Înaltei Curți, a fost invocat ca temei dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și în rejudecare a se reține circumstanțe atenuante, astfel încât a se coborî pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

În dezvoltarea motivului de recurs, s-a arătat că prin Sentința penală nr. 72 din 25 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanța a fost condamnat inculpatul V.E. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) și c) C. pen., la aceeași pedeapsă de 7 ani închisoare pentru art. 189 alin. (2) C. pen. și la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru art. 194 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, prezentându-se în esență împrejuri faptice, hotărâre pe care a atacat-o cu apel, criticând în principal modul de citare al părților vătămate, că nu este vinovat de săvârșirea faptei și schimbarea încadrării juridice din cele trei infracțiuni într-o singură infracțiune de șantaj.

Prin Decizia penală nr. 176/P din 21 decembrie 2007 a fost admis apelul s-a desființat Sentința penală nr. 72 din 25 ianuarie 2007 și s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunile de tâlhărie și lipsire de libertate.

Referitor la încadrarea în mod corect a reținut instanța de apel că nu se poate dispune schimbarea de încadrare juridică din trei infracțiuni într-o singură infracțiune de șantaj, deoarece infracțiunile de tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal nu sunt absorbite în latura obiectivă a infracțiunii de șantaj, deoarece infracțiunile de tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal nu sunt absorbite în latura obiectivă a infracțiunii de șantaj așa cum este incriminată prin art. 194 C. pen.

Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 C. pen. se referă la libertatea generală de acțiune a persoanei, dar vizează, în special, libertatea de mișcare, de deplasare a persoanei.

Din probele administrate a rezultat că părțile vătămate au avut convingerea că trebuie să plătească pentru a nu răspunde unei acuzații de raport sexual cu minore, părțile vătămate au declarat constant (atât cu ocazia plângerilor, cât și a ascultărilor ulterioare) că făptuitorii au pretins că sunt polițiști și le-au solicitat bani pentru a nu le acuza de relații cu minore. În același sens martorele M.S. și T.G. au declarat că inculpații le foloseau pentru a le folosi la șantajarea părților vătămate. Niciuna dintre părțile vătămate nu a declarat că i s-au solicitat bani sau alte bunuri pentru a fi eliberate.

Din declarația martorului T.G. cu care s-a coroborat declarația inculpatului A.M. a rezultat că părțile vătămate s-au deplasat în locuri publice, nu au fost legate sau încuiate în spații închise când martorii și inculpații au părăsit temporar locuințele. În condițiile în care părțile vătămate au locuit în apartamentele puse la dispoziție de inculpați de la sosirea în România și până la plecarea în Turcia, părțile vătămate neavând altă rezervare, sunt mari dubii asupra acțiunilor de lipsire de libertate pe care inculpații le-ar fi exercitat asupra părților vătămate, îndoială care conform art. 66 C. proc. pen. profită inculpaților neputând fi trași la răspundere penală pentru această infracțiune. Nu s-a făcut dovada existenței bunurilor asupra părților vătămate, iar martorele M. și T. nu au putut da informații cu privire la bunurile existente, acestea fiind prezente în cameră numai în faza inițială a activității.

Ceea ce distinge infracțiunea de șantaj, de infracțiunea de tâlhărie, este aceea că partea vătămată acționează personal sub imperiul constrângerii exercitate asupra sa de inculpat, în timp ce, în cazul tâlhăriei acțiunea de sustragere aparține în întregime inculpatului care o deposedează de bunuri fără consimțământul acesteia.

În cauză partea vătămată a fost amenințată cu divulgarea faptei că a întreținut relații sexuale cu o minoră, împrejurare în care a acceptat să remită anumite bunuri sau sume de bani, astfel că încadrarea corectă este infracțiunea de șantaj.

Referitor la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, este necesar ca inculpatul să fi exercitat o acțiune sau inacțiune care să determine o restrângere a libertății de mișcare a victimei. Acest inculpat nu a exercitat astfel de acțiuni, simpla împrejurare că inculpații au pus la dispoziția părții vătămate apartamentul în care s-a desfășurat întreaga activitate infracțională, precum și faptul că partea vătămată s-a deplasat prin localuri publice nu constituie latura obiectivă a infracțiunii de lipsire ilegală de libertate.

Latura obiectivă constă în lipsirea de libertate fizică a unei persoane, adică imobilizare, împiedicare sau reținere a unei persoane de a se mișca, deplasa ori acționa contrar voinței sale.

În rechizitoriu se face vorbire de constrângeri psihică, care este componenta laturii obiective a infracțiunii de șantaj.

Acțiunea de constrângere poate fi imediată și mediată, dar ea trebuie să fie idonee, de natură să suprime sau să restrângă libertatea sau capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra căreia este exercitată, încât să o silească la o conduită impusă sau pretinsă de infractor.

Dacă însă celui constrâns i s-a creat prin violență sau amenințare o stare de teamă, având o anumită durată, cererea subiectului activ fiind satisfăcută după un oarecare timp de la actul de constrângere, ceea ce s-a încălcat în principal este libertatea psihică a părții vătămate, iar fapta va constitui infracțiunea de șantaj.

Recurentul intimat inculpat prin apărător a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

La stabilirea gravității faptei, trebuie să se aibă în vedere și atitudinea părții vătămate, unul din personajele care apare cu intermitență în scenariul judiciar. Cunoașterea modului cum s-a comportat victima în perioadele preinfracțională și infracțională și a felului cum se manifestă în timpul desfășurării anchetei judiciare contribuie într-o măsură însemnată, uneori decisivă la rezolvarea corectă a cauzei judiciare și la fundamentarea unor recomandări preventive și autoprotectoare în raport cu pericolul unei victimizări viitoare.

Victima este persoana care suferă, direct sau indirect, consecințele fizice, materiale sau morale, ale unei acțiuni sau inacțiuni. Relația infractor-victimă are mai multe fațete, dintre care cea mai importantă, din perspectiva psihologică, este responsabilitatea victimei pentru acțiune care s-a comis.

Analizele acestui fenomen au atestat concluzia că în anumite limite, este posibilă o anumită interacțiune între infractor și victimă. Pe acest temei s-a introdus conceptul de victimă activantă, prin care se vehiculează ideea că direct sau indirect și victima are o parte din vină în declanșarea activității infracționale.

În prelungirea acestei idei, s-a introdus și conceptul, potențial de vulnerabilitate victimală, care exprimă gradul de vulnerabilitate victimală al unei persoane, ce poate fi estimată în raport de două categorii de factori: personal (nivel intelectual, nivel de educație, maturitate socială, handicapuri fizice, vârstă, sex) și situaționale (situații favorizante).

Victima nu este implicată în mod identic în derularea întregului scenariu judiciar, iar interacțiunea comportamentală a celor doi parteneri are caracteristici diferite.

În faza preinfracțională, dacă în mod obișnuit, cele două elemente ale posibilului cuplu infracțional (infractor - victimă) se află în relații de indiferență, în această cauză cele două elemente se constituie într-un cuplu cu funcții biunivoce. Maximum de inițiativă nu aparține infractorului, atitudinea victimei este relevantă, pentru declanșarea scenariului infracțional.

În perioada infracțională, raporturile funcționale dintre cei doi parteneri, nu se modifică esențialmente. Comportamentul victimei din această fază poate fi marcat, atât de modul în care acționează infractorului, cât și de emoțiile puternice pe care le trăiește (frică, spaimă, groază). În măsura în care partea vătămată se afla în pericol, aceasta se putea adresa autorităților române, chiar și celor turce, prin Consulat, mai ales că aceasta a fost condusă prin localuri publice.

În schimb, activismul victimei se accentuează substanțial în faza postinfracțională, în special pe parcursul desfășurării anchetei și cercetării judecătorești. Acum ea devine martor în proces, uneori jucând rol decisiv în desfășurarea anchetei judiciare.

În această fază, câmpul psihologic dintre cele două elemente ale cuplului este dominat de forțe antagoniste, care se resping reciproc, fapt ce se exprimă printr-o tensiune negativă de mare intensitate. Devenită parte în proces, victima poate oferi informații prețioase pentru mersul cercetărilor. De aceea, declarațiile sale sunt foarte prețioase, și totuși aceste declarații trebuie analizate și verificate minuțios căci angajarea în joc a unor mecanisme psihologice speciale poate contribui la denaturarea involuntară a faptelor. Pe de altă parte, dorind să aibă o poziție cât mai favorabilă în proces, victima poate ajusta realitatea în mod conștient. De aceea, toate depozițiile trebuie filtrate cu mare atenție, responsabilitate și competență de către magistrați, pentru a nu aduce prejudicii nici unei părți și pentru ca adevărul cauzei să triumfe.

Pentru aceste considerente, recurentul intimat inculpat V.E., prin apărător a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

La același termen de judecată de la 10 aprilie 2008, Înalta Curte a pus în discuție necesitatea efectuării procedurii de citare cu părțile civile la adresele din Turcia, fiind consemnată poziția părților, iar după deliberare, Înalta Curte a apreciat că se impune citarea părților civile și la adresele din Turcia, amânând cauza la 18 septembrie 2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 48 vol. I dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 18 septembrie 2008, Înalta Curte față de lipsa de procedură cu intimatele părți civile A.B. și S.Y.M., a căror citare se impune și la adresele din Turcia, a amânat cauza la 11 decembrie 2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 129-130 vol. I, dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 11 decembrie 2008, Înalta Curte față de lipsa de procedură cu intimatele părți civile A.B. și S.Y.M. și F.U. și intimata parte vătămată U.O., a căror citare se impune la adresele din Turcia, cauza a fost amânată la 7 mai 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 258 - 259 vol. I dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 7 mai 2009, Înalta Curte, față de lipsa de procedură cu intimatele părți civile A.B. și S.Y.M. și F.U. și intimata parte vătămată U.O., a căror citare se impune la adresele din Turcia, precum și cu recurentul intimat inculpat, arestat V.E., care nu a putut fi adus în instanță, a fost amânată cauza la 22 octombrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 1 - 2 vol. II dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu intimata parte vătămată U.O. și intimata parte civilă F.U., pentru care nu s-au întors dovezile de îndeplinire a procedurii de citare în Turcia.

Apărătorii recurenților intimați inculpați au solicitat amânarea judecării cauzei și acordarea unui termen mai lung, pentru a se efectua procedura de citare.

Reprezentantul Ministerului Public a lăsat solicitarea apărătorilor la aprecierea instanței, învederând că, raportat la motivele de recurs, acestea sunt în favoarea părții vătămate, iar procedura a fost legal îndeplinită față de celelalte părți la termenele anterioare.

Înalta Curte, deliberând, având în vedere că pentru două părți civile există dovada de citare pentru acest termen, la dosar, existând dovezi că au sosit și pentru celelalte părți la termenele anterioare, cu întârziere, fapt ce prezumă că au cunoștință de existența acestui proces, precum și în raport cu motivele de recurs ale parchetului, în raport cu soluția recurată, a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat părților cuvântul, în dezbateri, potrivit art. 38513 C. proc. pen.

La precizarea parchetului că înțelege să critice și soluția de achitare, Înalta Curte a considerat că se impune ascultarea recurentului intimat inculpat V.E., în conformitate cu dispozițiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., aducând la cunoștința acestuia dispozițiile art. 70 alin. (2) din același cod, în sensul că are dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Recurentul intimat inculpat V.E., conștientizând drepturile și garanțiile sale procesuale și-a manifestat expres voința de a nu da declarație în această fază procesuală, uzând de dreptul la tăcere.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursului declarat a susținut oral, motivele scrise, aflate la filele 3 - 21 din vol. I al dosarului Înaltei Curți, invocând cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la instanța de apel, întrucât judecata în apel a avut loc fără citarea legală a părților vătămate.

Pe fondul recursului a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 17 C. proc. pen., criticând mai întâi soluția de achitare în ce privește infracțiunile de tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal, în acest sens, arătând că instanțele au stabilit o greșită situație de fapt, neacordând semnificația cuvenită declarațiilor părților vătămate, care au descris exact faptele de tâlhărie, care se coroborează cu declarațiile martorilor și, deci, trebuie avute în vedere la stabilirea situației de fapt.

De asemenea a mai susținut că instanțele au dat o încadrare juridică greșită în infracțiunea de șantaj, în condițiile în care infracțiunea de lipsire de libertate, în formă calificată absoarbe infracțiunea de șantaj.

În concluzie, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului declarat, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, căreia să-i fie indicate și celelalte aspecte de nelegalitate.

Apărătorul recurenților intimați inculpați A.M. și H.A. a lăsat la apreciere cu privire la primul motiv de recurs al parchetului, iar, referitor la al doilea, a pus concluzii de respingere, ca nefondat, întrucât instanța de apel a apreciat corect că există dubii cu privire la vinovăția inculpaților pentru infracțiunea de tâlhărie, iar, cu privire la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, din probe rezultă că părțile vătămate au avut posibilitatea să se deplaseze în locuri publice.

În susținerea recursurilor recurenților intimați inculpați a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 din C. proc. pen. a solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei și în rejudecare achitarea inculpaților, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivând că probele sunt contradictorii și nu dovedesc vinovăția.

Apărătorul recurentului intimat inculpat V.E. a pus concluzii de admitere a recursului parchetului, pentru primul motiv de recurs, iar referitor la al doilea motiv, a solicita respingerea recursului, arătând că fiecare infracțiune este distinctă, tâlhăria neputând fi reținută, deoarece luarea bunurilor a fost folosită doar pentru a le șantaja pe părțile vătămate. De asemenea a mai arătat cu privire la diferența dintre tâlhărie și șantaj, că la prima infracțiune acțiunea directă are loc prin deposedarea de bunuri, în timp ce la șantaj părțile vătămate acționează sub imperiul constrângerii, însă nu există probe în acest sens. În ce privește lipsirea de libertate, inculpatul nu a executat acte de natura constrângerii fizice, ci doar psihice, care nu poate intra în conținutul infracțiunii.

Același apărător, având cuvântul cu privire la recursul recurentului intimat inculpat a solicitat reducerea pedepsei aplicată acestuia pentru șantaj, pentru motivele expuse pe larg în scris.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursurilor declarate de recurenții intimați inculpați a pus concluzii de respingere, pentru motivele arătate în recursul parchetului și de admitere doar pentru primul motiv al parchetului.

În ultimul cuvânt, recurentul intimat inculpat V.E. a arătat că achiesează la concluziile apărătorului său.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și recurenții intimați inculpați H.A., A.M. și V.E. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate de fiecare ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 21, 18 și 17 C. proc. pen., în ceea ce privește recursul parchetului, art. 3859 pct. 18 din același cod referitor la recursurile recurenților intimați inculpat H.A. și A.M., art. 3859 pct. 14 din același cod cu privire la recursul recurentului intimat inculpat V.E., Înalta Curte constată recursurile declarate de parchet și de recurenții intimați inculpați H.A., A.M. și V.E., ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța:

Din analiza cauzei rezultă că la instanța de apel la termenul de judecată de la 30 octombrie 2007 s-au consemnat pozițiile apărătorilor apelanților inculpați H.A., A.M., V.E. cu privire la procedura de citare a persoanelor vătămate, curtea de apel, motivând că față de obiecțiunile apărării dispune citarea părților civile A.B., S.Y.M., F.U. și a intimatei părți vătămate U.O., citațiile urmând a fi traduse, pentru a se da posibilitatea dacă înțeleg să vină să fie confruntate cu inculpații, în caz contrar urmând să se dispună măsurile legale și a acordat termen la data de 4 decembrie 2009, ora 9,00 cu citarea apelantului inculpat V.E. la locul de deținere, citarea părților civile A.B., S.Y.M., F.U. și intimata parte vătămată U.O., cu citații traduse în limba turcă, încheiere aflată la filele 231 - 232 Dosarul nr. 17/11/2005 al Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

La dosarul cauzei se află citațiile traduse în limba turcă, care au fost trimise cu scrisoare recomandată, tichetele de recomandare, aflându-se la filele 254 - 257 dosarul curții de apel, precum și dovezile de îndeplinire a procedurii de citare prin afișare la Consiliul Local Constanța pentru părțile civile și intimata parte vătămată pentru termenul de la 4 decembrie 2007.

La termenul de judecată de la 4 decembrie 2007, în încheierea de acea dată de la filele 259 - 260 dosarul curții de apel, s-a atestat că după apelul părților, că procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176 - 181 C. proc. pen.

De asemenea, în partea introductivă au fost consemnate cererile părților, în sensul că avocatul A.A. având cuvântul pentru apelantul inculpat H.A., a arătat că procedura de citare la acest termen de judecată este nelegal îndeplinită cu părțile civile A.B., S.Y.M., F.U. și intimatei părți vătămate U.O., nefiind restituite dovezile de citare din Turcia, motiv pentru care a solicitat acordarea unui termen mai lung pentru îndeplinirea acesteia, precizând că părțile civile au fost audiate doar la parchet și că nu poate indica adresele de domiciliu ale acestora.

Avocatul C.S. pentru apelanții inculpați H.A., și V.E. a solicitat de asemenea acordarea unui termen de judecată mai lung pentru îndeplinirea procedurii de citare cu părțile civile.

Avocatul V.C., pentru apelantul inculpat A.M., pentru același motiv a solicitat amânarea cauzei.

Apelantul inculpat V.E. a arătat că a solicitat permanent să fie prezente părțile civile pentru a-l recunoaște, precizând totodată că nu cunoaște pentru ce este arestat și pentru ce este judecată.

Avocatul A.A. pentru apelantul inculpat H.A., în situația în care s-a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită, a arătat că înțelege să formuleze o cerere de amânare a cauzei o săptămână pentru a se pregăti în vederea formulării de concluzii pe fondul cauzei.

Avocatul C.S. pentru apelanții inculpați V.E. și H.A. a solicitat a se emite o adresă către Consulatul turc pentru a comunica instanței adresele părților civile.

Avocatul V.C. pentru apelantul A.M. a arătat că susține cererea formulată de apărătorul precedent.

Reprezentantul Parchetului a precizat că nu se opune cererii de a se solicita relații de la Consulatul Turciei cu privire la adresele părților civile și a solicitat amânarea cauzei pentru îndeplinirea procedurii de citare cu acestea.

Curtea de apel, după deliberare a respins cererea privind solicitarea de relații de la Consulatul Turciei referitoare la adresele părților civile și a constatat procedura de citare legal îndeplinită cu părțile civile A.B., S.Y.M., F.U. și intimatul parte vătămată U.O. și a acordat termen în continuare pentru ca părțile să fie pregătite cu concluzii pe fondul cauzei, sens în care a amânat cauza la data de 20 decembrie 2007, ora 9,00 pentru când se va cita apelantul inculpat V.E. la locul de deținere.

La termenul de la 20 decembrie 2007, în încheierea de ședință de la acea dată, în care au și fost consemnate concluziile părților, din dezbateri, fiind amânată pronunțarea la 21 decembrie 2007, aflată la filele 289 - 293 Dosarul nr. 17/11/2005 al curții de apel, s-a atestată că ”în conformitate cu dispozițiile art. 297 C. pen., la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezentă: apelantul inculpat H.A., personal și asistat de avocați aleși A.A., în baza împuternicirii avocațiale nr. 020786/2007 emisă de Baroul Constanța și C.S. în baza împuternicirii avocațiale nr. 07066/2007 emisă de Baroul Constanța - emisă de Baroul Constanța, Cabinet de avocat; apelantul inculpat V.E., în stare de arest, asistat de avocat ales C.S., în baza împuternicii avocațiale nr. 07066/2007 emisă de Baroul Constanța, emisă de Baroul Constanța - Cabinet de avocat; apelantul inculpat A.M., personal și asistat din oficiu de avocat V.C., în baza împuternicirii avocațiale nr. 22/2007 emisă de Barou Constanța; Se constatată lipsa intimaților părți civile A.B., S.Y.M., F.U. și intimata parte vătămată U.O. Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176 - 181 C. proc. pen.”

Legiuitorul a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 177 alin. (1), (4), (8), (81) și (9) C. proc. pen., așa cum a fost modificat și respectiv introdus un nou alineat prin Legea nr. 356/2006, condiții privind locul citării în anumite situații pentru învinuit sau inculpat, cât și pentru alte persoane, astfel:

„(1) Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează.

(4) Dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul său de muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea. Când activitatea infracțională s-a desfășurat în mai multe locuri, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază se află organul care efectuează urmărirea penală.

(8) Dacă învinuitul sau inculpatul locuiește în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internațional penal aplicabile în relația cu statul solicitat, în condițiile legii. În absența unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internațional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar sau refuzul de primire a acesteia ține loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.

(81) La stabilirea termenului pentru înfățișarea învinuitului sau inculpatului aflat în străinătate, se ține seama de normele internaționale aplicabile în relația cu statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citația în vederea înfățișării să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfățișare.

(9) Citarea altor persoane decât învinuitul sau inculpatul se face potrivit dispozițiilor din prezentul articol. Unitățile la care se referă art. 145 C. pen. și alte persoane juridice se citează la sediul acestora, iar în cazul neidentificării sediului, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea.”

Potrivit art. 291 alin. (1), (6) C. proc. pen.:

„(1) Judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită.

(6) Când judecata rămâne în continuare, părțile și celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează.”

Dispozițiile art. 375 alin. (2) din C. proc. pen. stipulează în mod expres că „Judecata apelului se face cu citarea părților”.

Înalta Curte, verificând modul în care instanța de apel a judecat apelurile declarate în cauză, prin prisma dispozițiilor legale în materia citării părților, în raport și cu motivul de recurs invocat, privind necitarea legală a părților vătămate, constată că instanța de apel, la data când au fost susținute concluziile părților, în dezbateri, la termenul de judecată de la data de 20 decembrie 2007, fiind amânată pronunțarea la data de 21 decembrie 2007, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu intimatele părți civile A.B., S.Y.M., F.U. și intimata parte vătămată U.O., ca urmare a unei greșite aplicări a dispozițiilor prevăzute de art. 291 alin. (6) C. proc. pen., referitoare la rămânerea în continuare a judecății dispusă la termenul de judecată de la 4 decembrie 2007, când s-a apreciat ca fiind legal îndeplinită procedura de citare cu intimatele părți civile și parte vătămată, în condițiile în care la dosarul cauzei pentru acel termen nu existau dovezile de îndeplinire ale procedurii cu citare a acestora, prin scrisoare recomandată, așa cum se dispusese la termenul de judecată de la 30 octombrie 2007, ci numai, tichetele de recomandare, aflate la filele 254 - 257 dosarul curții de apel, precum și dovezile de îndeplinire a procedurii de citare prin afișare la Consiliul Local Constanța pentru intimatele părțile civile și intimata parte vătămată pentru termenul de la 4 decembrie 2007.

Or, în condițiile menționate, la termenul de judecată de la 4 decembrie 2007, procedura de citare era nelegal îndeplinită, cu intimatele părți civile A.B., S.Y.M., F.U. și intimata parte vătămată U.O., față de dispoziția dată la termenul de judecată de la 30 octombrie 2007, în sensul că citațiile cu acesteia urmează a fi traduse, pentru a se da posibilitatea dacă înțeleg să vină să fie confruntate cu inculpații, în lipsa dovezilor cu privire la primirea scrisorilor recomandate, neputându-se verifica dacă acestea au fost legal citate și au primit citațiile traduse, neexistând decât dovada expedierii lor nu și a primirii, așa încât procedura de citare prin afișare la Consiliul Local Constanța nu poate fi considerată legal dispusă, potrivit art. 177 alin. (9) cu referire la alin. (4) C. proc. pen., aceasta operând numai în condițiile necunoașterii adresei unde locuiesc și nici locul de muncă al părților menționate.

În această situație, instanța de apel la termenul de judecată de la 4 decembrie 2007, nu putea dispune rămânerea în continuare a judecății, potrivit art. 291 alin. (6) C. proc. pen., care presupune ca părțile și celelalte persoane care participă la proces să nu se mai citeze, în concret acestea nemaifiind citate pentru termenul de judecată de la 20 decembrie 2007, ceea ce echivalează cu nelegala îndeplinire a procedurii de citare, pentru acel termen, când au fost consemnate și concluziile părților, în dezbateri, potrivit încheierii de ședință de la 20 decembrie 2007, fiind amânată pronunțarea și respectiv la data pronunțării deciziei instanței de apel, la 21 decembrie 2007.

Altfel spus, Înalta Curte consideră că prima instanță de control judiciar la data judecării apelurilor declarate în cauză a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 375 alin. (2) cu referire la art. 291 alin. (1) și (6) cu referire la art. 177 alin. (9) cu referire la alin. (1), (4), (8) și (81) C. proc. pen., în materia citării intimatelor părți civile A.B., S.Y.M., F.U. și intimata parte vătămată U.O., acestea lipsind, fiindu-le afectat dreptul la apărare, în condițiile în care nu s-a putut verifica dacă au fost legal citate, atâta timp cât nu s-au primit dovezile de îndeplinire a procedurii prin scrisoare recomandată, dacă au cunoscut termenul de judecată, pentru a se prezenta în vederea confruntării, apelantul inculpat V.E., solicitând, în mod permanent, citarea părților vătămate pentru a-l recunoaște, potrivit și mențiunii din încheierea de ședință de la 4 decembrie 2007, în condițiile în care acestea nu au fost niciodată audiate în faza judecății, nici la prima instanță și nici în apel, deși instanța de apel în considerentele deciziei a făcut referirea că „s-a procedat la aprecierea declarațiilor părților vătămate (date în apel), în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză”.

Mai mult, Înalta Curte consideră că instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ în îndeplinirea procedurii de citare cu intimatele părți civile și intimata parte vătămată și prin citarea acestora prin Ministerul Justiției, potrivit art. 375 alin. (2) cu referire la art. 177 alin. (8) și (81) C. proc. pen., în condițiile Convenției Europene de asistență judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959 și a Protocolului adițional la Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978 așa cum au fost ratificate prin Legea nr. 236 din 9 decembrie 1998 publicată în M. Of. nr. 492/21.12.1998 cu modificările ulterioare prin O.U.G. nr. 90/1999 aprobată prin Legea nr. 211/2000 publicată în M. Of. nr. 618/30.11.2000.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte consideră că motivul de recurs invocat de către parchet, privind nelegala citare a intimatelor părți civile și a intimatei părți vătămate în condițiile arătate este fondat, întrucât a influențat și soluția pronunțată, așa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că motivul de recurs privind lipsa de procedură arătată este preeminent, față de consecința pe care o impune, respectiv rejudecarea cauzei, în apel, în raport, cu celelalte motive invocate de către parchet pe fondul recursului întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 17 C. proc. pen., susținute oral și dezvoltate în scris, referitoare la soluția de achitare în ce privește infracțiunile de tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal, în acest sens, întrucât instanțele au stabilit o greșită situație de fapt, neacordând semnificația cuvenită declarațiilor părților vătămate, care au descris exact faptele de tâlhărie, care se coroborează cu declarațiile martorilor și, deci, trebuie avute în vedere la stabilirea situației de fapt, precum și la o încadrare juridică greșită în infracțiunea de șantaj, în condițiile în care infracțiunea de lipsire de libertate, în formă calificată absoarbe infracțiunea de șantaj și care urmează a fi examinate cu ocazia rejudecării apelurilor inculpaților.

Referitor la recursurile declarate de recurenții intimați inculpați H.A., A.M., V.E., Înalta Curte consideră că acestea sunt fondate, față de motivul de recurs invocat de către parchet ce are caracter preeminent, întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., privind nelegala citare a intimatelor părți civile și intimata parte vătămată, în condițiile arătate în amănunt în considerentele prezentei decizii, în recursul parchetului, urmând ca la rejudecarea cauzei în apel, față de motivele invocate, să fie analizate și criticile formulate în recurs de către recurenții intimați inculpați, H.A. și A.M. întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. privind achitarea inculpaților și de recurentul intimat inculpat V.E., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greșita individualizare a pedepsei, așa cum au fost susținute și dezvoltate de către aceștia.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de recurenții intimați inculpați H.A., A.M. și V.E. împotriva Deciziei penale nr. 176/P din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penală cu minori și de familie.

Se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de inculpații H.A., A.M. și V.E. la instanța de apel, Curtea de Apel Constanța cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materia citării a părților, iar în ceea ce privește citarea intimatelor părți civile A.B., S.Y.M., F.U. și intimata parte vătămată U.O., se vor cita după verificarea adreselor indicate și stabilirea corectă a acestora și citarea lor prin Ministerul Justiției, potrivit Convenției Europene de asistență judiciară în materie penală, urmând a fi avute în vedere motivele de apel invocate, de către inculpați, cât și celelalte motive de recurs formulate de parchet și precum și motivele de recurs formulate de recurenții intimați inculpați în condițiile susținerii și dezvoltării lor, în scopul pronunțării unei decizii legale și temeinice.

Se va constata că recurentul intimat inculpat V.E. este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 150 RON pentru recurenții intimați inculpat H.A. și A.M. și de 50 RON pentru recurentul intimat inculpat V.E., se vor plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, pentru ultimul recurent intimat inculpat, suma menționată fiind urmarea asigurării asistenței obligatorii, ce a avut loc pentru studiu dosar, de către domnul avocat D.C., cu împuternicirea avocațială nr. 006435 emisă la 25 martie 2008, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de recurenții-intimați inculpați H.A., A.M. și V.E. împotriva Deciziei penale nr. 176/P din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penală cu minori și de familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de inculpații H.A., A.M. și V.E. la instanța de apel, Curtea de Apel Constanța.

Constată că recurentul intimat inculpat V.E. este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 150 RON pentru recurenții intimați inculpat H.A. și A.M. și de 50 RON pentru recurentul intimat inculpat V.E., se vor plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.