Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3310/2010 AI generated

Inadmissibility of recourse against appellate rejection of preventive measure substitution under Art. 141(1) CPC

Case Number Decizia nr. 3310/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant against a decision of the Court of Appeal, leaving the lower court's refusal to replace the preventive measure in force and ordering the defendant to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned the defendant's request to substitute the preventive measure of "obligation not to leave the locality" with "obligation not to leave the country," which had been rejected by the Court of Appeal on the grounds that no new factual or legal circumstances emerged to justify a change, particularly given the defendant's prior first-instance conviction for a seven-and-a-half-year imprisonment term that was subject to retrial following a quash. Relying on Article 141(1) of the Code of Criminal Procedure, the court determined that decisions issued by appellate instances rejecting requests for the revocation, replacement, or legal termination of preventive measures are not subject to any appeal; consequently, the appeal filed by the defendant was legally barred.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, art. 176 lit. b) C. pen, art. 139 alin. (1) C. proc. pen, art. 141 alin. (1) C. proc. pen; Inadmissibility of recourse against appellate rejection of preventive measure substitution under Art. 141(1) CPC: Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat. Încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Keywords

AI generated
substitute measures code of criminal procedure grounds for cassation state obligation alternative measure to detention appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
179/S din 5 aprilie 2007 a Tribunalului Brașov, a dispus, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.
art. 176 lit. b) C. pen
47/1992 republicată, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 176 lit. b) C. pen.
art. 139 alin. (1) C. proc. pen
și, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, cereri formulate de inculpat.
art. 141 alin. (1) C. proc. pen
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de fața în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. 2819./62/2006, învestită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de inculpatul N.G.O. împotriva Sentinței penale nr. 179/S din 5 aprilie 2007 a Tribunalului Brașov, a dispus, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 176 lit. b) C. pen. și, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, cereri formulate de inculpat.

S-a reținut, în esență, în ce privește respingerea cererii de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, că nu s-au schimbat temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive, deoarece nu au apărut elemente noi de natură să conducă la concluzia îndeplinirii condițiilor impuse de art. 139 alin. (1) C. proc. pen., iar față de inculpat s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare în primă instanță, la o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani și 6 luni închisoare, cauza aflându-se pe rolul instanței în urma deciziei de casare pentru rejudecarea apelurilor.

Împotriva încheierii sus-menționate, inculpatul a declarat recurs, prin avocat, precizând, așa cum rezultă de la dosar, că înțelege să exercite această cale de atac numai în ce privește dispozitivul încheierii prin care s-a respins cererea sa de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Recursul declarat de inculpat este inadmisibil.

Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat. Încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Din economia tezei finale a textului de lege sus-menționat, rezultă că nu poate fi exercitată nicio cale de atac împotriva încheierii dată în apel, prin care se respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive.

Or, în cauză, inculpatul a declarat recurs împotriva unei încheieri dată de instanță, în faza de judecată a apelului, prin care s-a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Pentru aceste motive, urmează ca recursul inculpatului N.G.O. să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat N.G.O. împotriva Încheierii din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. 2819./62/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2010.