Inadmissibility of constitutional challenge to state monopoly on criminalistic expertise as legislative modification request

Asupra recursului penal de față;

Prin Încheierea din 6 iulie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 10/103/2008, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de apelanta inculpată B.N.L. privind sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 119 C. proc. pen.

A fost obligată apelanta inculpată la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut în esență că inculpata B.L. a ridicat în fața instanței de apel pe rolul căreia cauza se află, excepția de neconstituționalitate a art. 119 C. proc. pen., susținând că aceste prevederi sunt contrare disp. art. 16 și 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauză, s-a efectuat o expertiză criminalistică de către Î.N.E.C. în condițiile art. 119 C. proc. pen., adică de un expert oficial, angajat al unei instituții a statului, iar nu un expert independent, ceea ce contravine dreptului la apărare și administrării neîngrădite a probelor în procesul penal.

S-a mai susținut că în România există monopol asupra rapoartelor de expertiză criminalistică, monopol care face practic imposibilă atacarea rezultatului dat de experții Ministerului Justiției sau ai Ministerului de Interne, singurele instituții agreate legal pentru a întocmi astfel de expertize.

Instanța de apel a reținut că pentru a fi admisibilă, o excepție de neconstituționalitate trebuie să fie relevantă, adică să vizeze numai acele dispoziții de care depinde soluționarea cauzei, care presupune stabilirea identității inculpatului, stabilirea și descrierea faptei care face obiectul învinuirii, stabilirea și analiza probelor care servesc ca temei al soluționării laturii penale și a celei civile, precum și a probelor înlăturate, stabilirea formei și a gradului de vinovăție, a circumstanțelor agravante sau atenuante, precizarea temeiurilor de drept care justifică soluția, precum și individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului și a modalității de executare.

Or, din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale rezultă că apelanta inculpată nu susține că o anumită prevedere C. proc. pen. este contrară principiilor sau dispozițiilor Constituției, ci solicită modificarea și completarea art. 119 C. proc. pen., în sensul instituirii "expertului independent".

În conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție procedura de judecată este prevăzută de lege, instituirea regulilor privind mijloacele de probă în procesul penal fiind doar de competența legiuitorului, iar Curtea Constituțională potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 nu poate să modifice sau să completeze prevederile legale supuse controlului de constituționalitate.

Pe de altă parte, instanța de apel a considerat că inculpata a formulat această excepție din dorința de a tergiversa soluționarea cauzei, fiind un evident abuz de drept, în condițiile în care pe parcursul soluționării cauzei, îndeosebi la instanța de apel, inculpații, printr-o acțiune conjugată, au formulat diferite cereri (de amânare, de recuzare, de strămutare, de recurs împotriva unei încheieri prin care instanța respinsese probe solicitate).

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata B.L., arătând că nu a încercat să tergiverseze soluționarea cauzei, că excepția ridicată are o strânsă legătură cu soluționarea cauzei, fiind vorba de o probă decisivă (înregistrarea audio-video), în baza căreia a fost condamnată de către instanța de fond.

Se mai arată că nu a solicitat modificarea procedurii de judecată și nici instituirea altor reguli privind mijloacele de probă, ci doar declararea ca neconstituțional a art. 119 C. proc. pen. situație în care instanța nu ar mai fi fost obligată să se adreseze Î.N.E.C., pentru a numi un expert criminalist, ci avea posibilitatea de a alege și a desemna un expert judiciar, cu respectarea procedurii specifice în domeniul expertizelor.

Examinând încheierea recurată prin prisma susținerilor inculpatei și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpata B.L. a ridicat în fața instanței de apel excepția de neconstituționalitate a art. 119 C. proc. pen., în condițiile în care la acuzarea și, mai apoi, la condamnarea inculpatei au fost avute în vedere ca și mijloace de probă o serie de înregistrări audio-video efectuate în cursul urmăririi penale.

Deși aparent excepția invocată întrunește condițiile de admisibilitate menționate în Legea nr. 47/1992, în realitate, cum corect a sesizat și instanța în fața căreia a fost ridicată, prin această excepție se tinde la modificarea și completarea normelor care reglementează efectuarea expertizelor criminalistice, ceea ce excede competențelor Curții Constituționale potrivit art. 2 alin. (3) din legea privind organizarea și funcționarea acesteia.

Astfel, inculpata critică o așa-zisă lacună a legislației românești, respectiv inexistența instituției expertului criminalist independent, susținând că potrivit legilor în vigoare expertizele criminalistice reprezintă un monopol de stat și nu pot fi atacate printr-o contraexpertiză făcută de un expert ales, independent.

Practic, ceea ce inculpata critică ca și aspect de neconstituționalitate echivalează cu o rescriere a tuturor textelor legale cu relevanță în cauză, în condițiile în care pe lângă articolul invocat C. proc. pen. există o legislație specială cu referire la experții și expertizele criminalistice (O.G. nr. 75/2000 cu modificările și completările ulterioare), la care de altfel și inculpata a făcut referire în motivarea excepției ridicate.

Or, acest lucru presupune un efort de legiferare, care depășește efectele unei excepții de neconstituționalitate, fiind vorba despre o opțiune a legiuitorului pentru modificarea statutului experților criminaliști.

Așa fiind, în mod legal și temeinic instanța de apel a respins cererea inculpatei de sesizare a Curții Constituționale, sens în care Înalta Curte va respinge recursul inculpatei ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., obligând-o la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

În ce privește celelalte critici referitoare la presupusa încercare de tergivesare a cauzei prin invocarea excepției, acestea sunt în mod evident lipsite de relevanță, prin raportare la considerentele expuse anterior cu privire la admisibilitatea excepției ridicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata B.N.L. împotriva Încheierii din 6 iulie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 10/103/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2010.