Reversal of suspended sentence for non-performance of civil restitution barred by res judicata and judicial suspension of enforcement.

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 24/F din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea formulată de petiționara F. Constanța, prin care s-a solicitat anularea unui număr de șase acte în temeiul dispozițiilor art. 445 C. proc. pen. și revocarea măsurii suspendării executării pedepsei, aplicată condamnaților M.M. și F.I., care se împotrivesc la restituirea imobilului "H.A.".

S-au reținut, în esență, următoarele:

Petiționara a formulat anterior o altă cerere cu conținut identic, care a făcut obiectul Dosarului penal nr. 678/46/2009 al Curții de Apel Pitești, fiind respinsă cererea calificată drept contestație la executare. Această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 383 din 2 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, în ce privește primul punct al cererii, s-a reținut că judecătorul delegat la compartimentul executări penale din cadrul Curții de Apel Pitești a procedat la anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. Constanța și SC M.J. SRL.

S-a mai reținut că prin sentința penală sus-menționată, instanța s-a pronunțat și a motivat expres cererea de revocare a suspendării sub supraveghere a celor doi condamnați, arătând că dispozițiile art. 84 C. pen. sunt inaplicabile, intervenind atunci când condamnatul nu a executat obligațiile civile impuse prin hotărârea de condamnare, iar în condițiile în care F. nu a făcut niciun demers pentru restabilirea situației anterioare, nu se poate reține refuzul condamnaților de a executa dispozițiile civile ale hotărârii.

Pe de altă parte, s-a motivat că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 447 C. proc. pen. trebuie susținută de un minim de probe, aspect nedovedit în cauză, astfel că a fost considerat netemeinic acest motiv.

Prin Decizia penală nr. 383 din 2 februarie 2010, Înalta Curte a respins ca nefondat atât recursul parchetului, care a criticat sentința penală sus-menționată referitor la omisiunea instanței de a a se pronunța asupra cererii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă față de intimații M.M. și F.I., cât și al contestatoarei F. Constanța.

În consecință, față de conținutul sentinței criticate prin recurs și soluția instanței supreme, s-a apreciat că prin Sentința penală nr. 1007F/2009, Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat asupra ambelor cereri formulate de către F. Constanța, iar formularea unei alte cereri cu același obiect, înainte de rămânerea definitivă a soluției pronunțată în prima cerere trebuie respinsă prin aplicarea autorității de lucru judecat.

În situația în care s-ar aprecia că ulterior pronunțării sentinței sus-menționate s-au făcut dovezi în susținerea cererii de revocare a suspendării executării pedepsei, instanța a constatat cererea ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Apărarea intimaților, conform căreia rezolvarea unei cereri întemeiată pe art. 447 alin. (1) C. proc. pen. se face numai din oficiu sau la sesizarea procurorului, trebuie analizată din perspectiva alin. (2) al art. 447 C. proc. pen., deoarece se invocă nerespectarea obligațiilor civile, adică dispoziția de repunere a părților în situația anterioară.

Aceste dispoziții privind latura civilă a cauzei sunt opozabile foștilor inculpați numai în limitele impuse prin Sentința penală nr. 51/F din 20 mai 2008, care prin repunerea părții civile în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor, a dispus asupra dreptului de proprietate, însă realizarea lui efectivă se face prin acțiuni civile separate, având ca obiect redobândirea posesiei, evacuarea,etc. sau pe calea executării silite.

În cauză, F. a făcut dovada că s-a adresat executorului judecătoresc, care a întocmit dosarul de executare și a emis somații către cei doi condamnați să se supună dispozițiilor privind repunerea părților în situația anterioară, însă intimații au depus înscrisuri doveditoare a faptului că Ie-a fost admisă cererea și s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulată în Dosarul nr. 28195/212/2009, încheiere definitivă și irevocabilă.

Dat fiind că executarea silită a fost suspendată prin hotărâre judecătorească, nu se poate reține ca fiind imputabilă celor doi condamnați, intimați, neexecutarea dispozițiilor civile ale hotărârii și nu se poate dispune revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei.

Dispozițiile art. 447 alin. (2) C. proc. pen. trimit la prevederile art. 84 și 864 C. pen., care permit revocarea suspendării executării pedepsei, dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare și numai dacă cel condamnat nu a făcut dovada că nu a putut îndeplini aceste obligații.

În cauză, termenul de încercare se află la începutul perioadei stabilite de către instanța de judecată, iar constatarea aparenței temeiniciei contestației la executare prin suspendarea executării dispozițiilor civile ale Sentinței penale nr. 51/F/2008 a Curții de Apel Pitești, constituie o situația asimilată celei prevăzute de textul menționat, în sensul că cei doi condamnați au făcut dovada că nu au putut îndeplini respectivele obligații.

În raport și de faptul că unul dintre actele care au stat la baza pronunțării sentinței de condamnare a fost anulat de către instanța civilă, ulterior pronunțării hotărârii definitive de condamnare, așa cum rezultă din Sentința civilă nr. 4498/COM din 19 iunie 2009 a Tribunalului Constanța, secția comercială, instanța a apreciat că până la rezolvarea irevocabilă a contestației la executare nu se poate reține vreo culpă a condamnaților de natură să atragă revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei.

Împotriva Sentinței penale nr. 24/F din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs petiționara F. Constanța, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 447 alin. (2) C. proc. pen. și art. 84 C. pen.

În motivarea recursului, a susținut că nu mai este aplicabil principiul autorității de lucru judecat, întrucât la data pronunțării Sentinței penale nr. 100/F din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești și la judecarea în recurs, actul autentic nu era anulat. A mai arătat că s-a adresat executorului judecătoresc pentru intrarea în posesie a imobilului H.A.

Recursul petiționarei nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată, într-adevăr, că asupra cererii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere a celor doi condamnați-intimați M.M. și F.I., s-a pronuțat anterior Curtea de Apel Pitești, prin Sentința penală nr. 100/F din 20 octombrie 2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 383 din 2 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest sens, se constată că instanța s-a pronunțat asupra faptului că nu sunt incidente dispozițiile art. 447 C. proc. pen. raportat la art. 84 și art. 864 C. pen. sunt inaplicabile, acestea intervenind atunci când până la expirarea termenului de încercare, condamnatul nu a executat obligațiile civile impuse prin hotărârea de condamnare sau dacă cel condamnat nu a făcut dovada că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.

Drept urmare, în mod corect s-a concluzionat că cererea formulată de petiționară are același obiect cu cea soluționată cu caracter definitiv anterior, astfel că este incident principiul autorității de lucru judecat.

Pe fondul cauzei, astfel cum a fost analizat de prima instanță, se constată următoarele:

Din interpretarea dispozițiilor art. 447 din C. proc. pen. raportat la art. 84 și art. 864 C. pen., rezultă că partea interesată, în speță petiționara F., poate sesiza instanța competentă, conform art. 447 alin. (1) C. proc. pen., cu o cerere de revocare a suspendării executării pedepsei cu o condiție prealabilă: ca până la expirarea termenului de încercare să nu fie respectate obligațiile civile prevăzute în art. 864 alin. (1) C. pen.

Or, în cauză, termenul de încercare se află la începutul perioadei stabilite de către instanța de judecată, astfel că nu se poate reține în sarcina intimaților condamnați nerespectarea obligațiilor civile din hotărârea judecătorească.

În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara F. Constanța, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară F. Constanța împotriva Sentinței penale nr. 24/F din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pentru intimații F.I. și M.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2010.