Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2527/2010 AI generated

Recusal against Court of Appeal decision held inadmissible; appeal rejected and costs imposed

Case Number Decizia nr. 2527/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the revizer against the Court of Appeal's decision, upholding the lower courts' rulings and ordering the appellant to pay 300 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned a procedural challenge to a series of lower court judgments, including a court of appeal decision that had previously rejected a revizer's appeal against a tribunal's dismissal of a subsequent revizuire request, which had itself been found inadmissible because it targeted prior revizuire rulings rather than a final decision on the merits. The decisive legal basis was Article 3851(1) of the Code of Criminal Procedure, which stipulates that only judgments rendered by courts of appeal in first instance or on appeal are subject to appeal at the high court, whereas decisions issued by courts of appeal acting as courts of appeal in respect of appeals against tribunal decisions are final and not susceptible to further ordinary legal remedies, rendering the current appeal legally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art 3851 alin. (1) C. proc. pen, art. 3851 lit. e) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen; Recusal against Court of Appeal decision held inadmissible; appeal rejected and costs imposed: S-a reținut că potrivit art. 129 din Constituia României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Keywords

AI generated
judicial law code of criminal procedure appealability of remand decision procedural issues right of rescission administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
art 3851 alin. (1) C. proc. pen
art 3851 alin. (1) C. proc. pen., tribunalul a respins ca inadmisibil recursul și a menținut hotărârea atacată.
art. 3851 lit. e) C. proc. pen
Potrivit art. 3851 lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs doar deciziile pronunțate de tribunale ca instanță de apel.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recurs a fost respins ca atare.
art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
Înalta Curte reține că de lege lata pot fi supuse recursului sentințele pronunțate de curțile de apel ca instanțe de fond (art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.),precum și deciziile pronunțate de aceleași instanțe în apel (art.
art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen
pen.),precum și deciziile pronunțate de aceleași instanțe în apel (art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.), iar nu și deciziile prin care au fost soluționate recursurile, asemenea hotărâri fiind definitive, nesusceptibile de a fi supuse unei alte căi ordinare de atac.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față;

Prin Decizia penală nr. 50 din 8 februarie 2010 a Tribunalului Brăila a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul S.G., împotriva Sentinței penale nr. 5R din 16 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosarul penal nr. 1241/196/2009.

S-a menținut sentința atacată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în recurs.

Pentru a se pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 5/R din 16 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Brăila, Dosar nr. 1241/ 196/2009 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul S.G.

A fost obligat revizuentul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî în acest mod instanța de fond a reținut următoarele:

Prin adresa nr. 1375/111-6/2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a înaintat spre soluționare cererea de revizuire formulată de revizuentul S.G. împotriva Sentinței penale nr. 1894 din 21 august 2006, a Judecătoriei Brăila; Sentinței penale nr. 9/R din 26 ianuarie 2007 a Judecătoriei Brăila și nr. 25/R din 20 iunie 2008 a Judecătoriei Brăila.

Analizând sentințele a căror revizuire se solicită, instanța a constatat că Sentința penală nr. 9/R din 26 ianuarie 2007 a Judecătoriei Brăila și nr. 25/R din 20 iunie 2008 a Judecătoriei Brăila, au fost pronunțate ca urmare a soluționării unor cereri de revizuire formulate de revizuentul S.G.

Potrivit Deciziei nr. 42 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-o speță similară: "Pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal. Cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive este inadmisibilă."

Față de aspectele mai sus-expuse s-a apreciat că cererea de revizuire a Sentințelor penale: 9/R/26.0 1.2007 și 25/R/20 iunie 2008 ale Judecătoriei Brăila este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul S.G., iar prin Decizia penală nr. 170 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Brăila, Dosar nr. 1241/196/2009, s-a respins ca nefondat recursul.

În continuare, revizuentul a mai declarat un recurs în același dosar, respins ca inadmisibil prin Decizia penală nr. 627 din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați.

Perseverând în această conduită, revizuentul a mai introdus un recurs împotriva aceleiași sentințe la Tribunalul Brăila, formându-se Dosarul nr. 273/113/2010.

Ca urmare, având în vedere că este deja al treilea recurs declarat în cauză, văzând și disp. art 3851 alin. (1) C. proc. pen., tribunalul a respins ca inadmisibil recursul și a menținut hotărârea atacată.

Împotriva acestei decizii pronunțată de Tribunalul Brăila, a declarat recurs revizuentul S.G.

Prin Decizia penală nr. 242/R din 29 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, a fost respins ca inadmisibil recursul revizuentului.

A fost obligat recurentul la plata sumei de 30 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că potrivit art. 129 din Constituia României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

De asemenea, legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs:

a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;

b) sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

d) sentințele pronunțate de secția penală a Curții Supreme de Justiție;

d1) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel;

f) sentințele pronunțate în materia executării hotărâri lor penale, afară de cazul când legea prevede altfel precum și cele privind reabilitarea.

În speță, recursul declarat de revizuent este îndreptat împotriva Deciziei penale nr. 50 din 08 februarie 2010 a Tribunalului Brăila, prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat împotriva Sentinței penale nr. 5/R din 16 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Brăila.

Potrivit art. 3851 lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs doar deciziile pronunțate de tribunale ca instanță de apel.

Întrucât hotărârea recurată la Curtea de Apel Galați este definitivă și nu face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recurs a fost respins ca atare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul,cale de atac ce face obiectul prezentei cauze.

Înalta Curte reține că de lege lata pot fi supuse recursului sentințele pronunțate de curțile de apel ca instanțe de fond (art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.),precum și deciziile pronunțate de aceleași instanțe în apel (art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.), iar nu și deciziile prin care au fost soluționate recursurile, asemenea hotărâri fiind definitive, nesusceptibile de a fi supuse unei alte căi ordinare de atac.

În speță, dincolo de împrejurarea că revizuentul a exercitat "în cascadă" căi de atac, Curtea constată că este învestită cu soluționarea unui recurs exercitat împotriva unei decizii pronunțate de Curtea de Apel, ca instanță de recurs, situație inadmisibilă, sens în care urmează a respinge ca atare calea de atac formulată de revizuent, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul revizuent S.G. împotriva Deciziei penale nr. 242/R din 29 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2010.