Judicial individualization of penalty for drug trafficking recidivist: balancing statutory minimum reduction against general prevention and special circumstances
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed both the prosecution's and the defendant's appeals, thereby upholding the Court of Appeal's decision to increase the defendant's sentence for illegal possession of cannabis resin from two years to two and a half years of imprisonment. The dispute centered on the judicial individualization of the penalty, with the prosecution arguing the sentence was too lenient to ensure general and special prevention, while the defendant sought a reduction to the statutory minimum. The court determined that the appellate sentence was legally justified, balancing aggravating factors—specifically the defendant's recidivism status for prior theft and robbery convictions—against mitigating factors including a sincere procedural attitude and the application of reduced penalty limits under Law No. 682/2002. The final judgment confirmed the two-and-a-half-year term and one-year ancillary penalty, ordered the deduction of the time spent in preventive detention, and imposed 400 RON in judicial expenses on the defendant, with half advanced from the state budget for the ex officio counsel.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 279 pct. 2 lit. a) C. proc. pen, art. 72 C. pen, art. 52 C. pen, art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; Judicial individualization of penalty for drug trafficking recidivist: balancing statutory minimum reduction against general prevention and special circumstances: The dispute centered on the judicial individualization of the penalty, with the prosecution arguing the sentence was too lenient to ensure general and special prevention, while the defendant sought a reduction to the statutory minimum. The court determined that the appellate sentence was legally justified, balancing aggravating factors—specifically the defendant's recidivism status for prior theft and robbery convictions—against mitigating factors including a sincere procedural attitude and the application of reduced penalty limits under Law No. 682/2002. The final judgment confirmed the two-and-a-half-year term and one-year ancillary penalty, ordered the deduction of the time spent in preventive detention, and imposed 400 RON in judicial expenses on the defendant, with half advanced from the state budget for the ex officio counsel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the dispositive to impose judicial expenses on the appellant defendant.
Full text
Asupra recursurile de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 85 din 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna, inculpatul Ț.Ș.F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 19 din Legea nr. 682/2002, relativ la reducerea la jumătate a limitelor prevăzute de lege, în condițiile art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpatul Ț.Ș.F. a fost surprins la 6 iunie 2009, imediat după părăsirea domiciliului, cu o cantitate de 248,2 gr. rezină de canabis pe care o deținea fără drept și pe care intenționa să o comercializeze altor persoane.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna și inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 12/AP din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Brașov, în baza art. 279 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Covasna, a desființat hotărârea cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului și rejudecând cauza în aceste limite, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 2 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare, menținând în rest dispozițiile hotărârii.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a considerat că prima instanță nu a dat eficiența cuvenită criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., fiind necesar pentru anticiparea scopului și funcțiilor pedepsei, conform art. 52 C. pen., să fie majorat cuantumul pedepsei aplicate, fiind menținute în rest dispozițiile hotărârii atacate cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe timp de 1 an, pedeapsa accesorie, și confiscarea specială a 237,60 gr. rezină de canabis și 10,60 gr. rezină canabis, dispusă în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Covasna și inculpatul.
În esență, criticile procurorului au vizat aspecte de netemeinicie legate de individualizarea judiciară a pedepsei și de clemența manifestată chiar și de instanța de apel în această privință, așa încât, pedeapsa astfel stabilită, este inaptă a realiza prevenția generală și specială, dar și reinserția socială a inculpatului conform art. 52 C. pen.
Inculpatul personal, cât și prin apărător, a criticat hotărârile atacate tot cu privire la pedeapsă, solicitând reducerea ei la limita minimă legală prin eficiența acordată dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
În susținerea motivelor de recurs atât procurorul cât și inculpatul au invocat dispozițiile cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de totalitatea criticilor formulate, de cazul de casare invocat, cât și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pentru considerentele ce urmează, recursurile sunt nefondate urmând a fi respinse, ca atare.
Astfel, instanța de apel a făcut o apreciere corespunzătoare pedepsei aplicată inculpatului - în cuantum și modalitate de executare, luând în considerație atât împrejurările care atenuează răspunderea penală, cât și pe acelea care o agravează.
Reținând în favoarea inculpatului dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind reducerea limitelor de pedeapsă, cât și atitudinea procesuală sinceră privind recuperarea banilor plătiți drept preț din valorificarea drogurilor, instanța de apel, deși a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 2 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare a menținut cuantumul acesteia sub limita minimă legală de 3 ani închisoare, astfel stabilită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Pe de altă parte, în contextul împrejurărilor și datelor ce caracterizează fapta și pe făptuitor sunt și împrejurări care agravează răspunderea penală, cum ar fi starea de recidivă postcondamnatorie, redată de numeroase condamnări pentru comiterea unor infracțiuni de furt și tâlhărie.
Ori, pentru o justă administrare a justiției, pentru un proces echitabil, inculpatul trebuie astfel sancționat încât pedeapsa să reflecte cât mai exact pericolul faptei și al făptuitorului și în același timp, să fie capabilă să realizeze atât prevenția generală și specială, cât și reinserția socială a făptuitorului.
În sensul acestor deziderate, se apreciază că pedeapsa stabilită de instanța de apel respectă atât dispozițiile art. 72 C. pen. cât și pe cele ale art. 52 C. pen., neconstatându-se motive care să justifice - în mod real - nicio majorare și nicio reducere a acesteia.
Cât privește susținerea procurorului privind inadmisibilitatea recursului declarat de inculpat, aceasta este nefondată.
Este adevărat că, la 22 februarie 2010 când inculpatului i s-a comunicat la Penitenciarul Codlea soluția din apel, acesta a declarat că nu face recurs.
Dar, înlăuntrul termenului de recurs care expira la 5 martie 2010, inculpatul, prin apărător a declarat recurs, manifestarea de voință a acestuia a fost perfect valabilă, atâta timp cât, s-a exercitat în condițiile și termenul prevăzut de lege pentru această cale de atac ordinară.
În consecință, cum motivele de recurs formulate de procuror și inculpat sunt nefondate pentru considerațiunile expuse și cum nu se constată nici alte motive de casare, urmarea examinării din oficiu a hotărârilor atacate, în temeiul art. 3851 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ambele recursuri vor fi respinse, ca nefondate.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. se va computa din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul pentru asistența juridică obligatorie fiind plătit din fondul Ministerului Justiției și Libertății Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna și inculpatul Ț.Ș.F. împotriva Deciziei penale nr. 12 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 6 iunie 2009 la 5 mai 2010.
Obligă recurentul inculpat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2010.