Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1635/2010 AI generated

Appeal dismissed on statute of limitations for alleged fraud in 1990 land sale and judicial costs imposed on plaintiffs

Case Number Decizia nr. 1635/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the plaintiffs, upholding the lower court’s decision that upheld the prosecutor’s refusal to initiate criminal proceedings, and ordered the appellants to pay judicial costs to the state. The dispute concerned a request to investigate alleged fraud and forgery related to a 1990 land sale deed, where public officials allegedly issued false documents to validate the transaction; the prosecutor had previously closed the case due to the expiration of the statute of limitations, and the plaintiffs argued that the prescription period should have run from a 2007 civil judgment. The court held that the lower court correctly applied the law by recognizing the statute of limitations as a bar to criminal liability, finding that the offenses were committed well before the limitation period expired, thereby rendering the criminal action inadmissible regardless of the ongoing civil validity of the forged documents.

Legislator headnote

AI generated

art. 13 C. pen, art. 129 pct. 1 lit. d) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 291 C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1; Appeal dismissed on statute of limitations for alleged fraud in 1990 land sale and judicial costs imposed on plaintiffs: The dispute concerned a request to investigate alleged fraud and forgery related to a 1990 land sale deed, where public officials allegedly issued false documents to validate the transaction; the prosecutor had previously closed the case due to the expiration of the statute of limitations, and the plaintiffs argued that the prescription period should have run from a 2007 civil judgment. The court held that the lower court correctly applied the law by recognizing the statute of limitations as a bar to criminal liability, finding that the offenses were committed well before the limitation period expired, thereby rendering the criminal action inadmissible regardless of the ongoing civil validity of the forged documents.

Keywords

AI generated
statute of limitations forgery proceedings fraud land law civil judgment action for liability

Cited Legislation

AI generated
art. 13 C. pen
292, 291, 215, 260, 246 și 289 cu aplicarea art. 13 C. pen.
art. 129 pct. 1 lit. d) C. proc. pen
1064/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale a numiților, constatând că, în cauză a fost împlinit termenul de prescripție potrivit art. 129 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., soluție menținută și prin Rezoluția nr.
art. 2781 C. proc. pen
Împotriva soluției procuraturii petenții au formulat plângere la instanță potrivit art. 2781 C.
art. 291 C. pen
Împotriva acestei hotărâri, petenții au declarat recurs apreciind-o ca nelegală și netemeinică, susținând în scris că termenul de prescripție invocat de parchet și statuat de instanță în cazul infracțiunii prevăzute de art. 291 C.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Basis for dismissing the appeal as unfounded.
art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1
Conform art. 192 din același cod, cu referire la art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1)

Basis for obliging the appellants to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

La 26 iunie 2008, persoanele părți vătămate, petenți în prezenta cauză, au solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a numiților S.N., M.G., D.R., M.L., D.F. și S.G. sub aspectul infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 292, 291, 215, 260, 246 și 289 cu aplicarea art. 13 C. pen.

S-a motivat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 897/10 aprilie 1990, notarul public S.N. în mod abuziv a confirmat validitatea vânzării de către numitul M.G. către S.G. a terenului în suprafață de 810 mp din Comuna Balotești, sat Preoțești-Ilfov. D.R. - funcționar al Primăriei Balotești și D.F. - fost primar - au eliberat document prin care au atestat mincinos că M.G. este proprietarul terenului iar M.L. - secretarul notariatului de stat Găiești-Dâmbovița, a eliberat abuziv și mincinos certificat prin care M.G. era considerat proprietar, actele fiind folosite la autentificarea actului de vânzare-cumpărare.

Parchetul Curții de Apel București prin Rezoluția din 29 iunie 2009 dată în Dosarul nr. 1064/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale a numiților, constatând că, în cauză a fost împlinit termenul de prescripție potrivit art. 129 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., soluție menținută și prin Rezoluția nr. 1193/4/2/2009 din 13 august 2009.

Împotriva soluției procuraturii petenții au formulat plângere la instanță potrivit art. 2781 C. proc. pen., apreciind soluțiile ca nelegale și netemeinice, arătând că infracțiunea de fals este continuă și chiar dacă a întrunit prescripția răspunderii penale, au interes în a formula cerere de revizuire împotriva hotărârii judecătorești care „a validat actul de vânzare-cumpărare pe baza actelor false”.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința penală nr. 374 din 15 decembrie 2009 a respins, ca nefondată plângerea petenților motivând că prescripția răspunderii penale este o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.

Împotriva acestei hotărâri, petenții au declarat recurs apreciind-o ca nelegală și netemeinică, susținând în scris că termenul de prescripție invocat de parchet și statuat de instanță în cazul infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen., termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, respectiv 10 decembrie 2007 când s-a pronunțat decizia civilă de către Tribunalul București.

S-a mai arătat că, încă de la început prin plângere s-a cerut organului de urmărire penală ca în situația în care vor constata vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale, să se stabilească existența faptelor de fals în acte oficiale și respectiv de uz de fals urmând ca instanța să le constate ca fiind false pentru a putea fi invocate la momentul introducerii unei cereri de revizuire.

De asemenea s-a criticat și faptul că deși nu au formulat plângere împotriva intimatei, V.V.; organele de urmărire penală trebuiau să constate și participarea acesteia la săvârșirea faptelor amintite și pe cale de consecință admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea dosarului la procuratură pentru începerea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii sus-menționate.

Examinând hotărârea atacată, în temeiul probelor administrate și din oficiu Înalta Curte, constată recursul nefondat.

Într-adevăr, față de data la care se presupune că s-au săvârșit faptele reclamate dar și cuantumul pedepselor prevăzute, corect, s-a constatat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, cauză care înlătură această răspundere.

Cum în cauză, instanța, soluționând plângerea a verificat rezoluțiile în baza cererilor și a materialului din dosar, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, recursul declarat de petenți nefiind fondat în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., el va fi respins.

Conform art. 192 din același cod, cu referire la art. 189 alin. (1), recurenții petenți vor fi obligați să plătească statului cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții M.S., M.T. și M.A. împotriva Sentinței penale nr. 374 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții petenți la plata sumei de câte 75 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.