Challenge to non-initiation of criminal proceedings for alleged penitentiary abuse; absence of penal facts due to lawful exercise of disciplinary powers
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's rejection of the constitutional complaint and confirming the validity of the prosecutor's decision not to initiate criminal proceedings; consequently, the appellant was ordered to pay 160 RON in judicial fees to the state. The dispute arose when a detainee, who had allegedly been subjected to abuse and rights violations by a prison official (including isolation and restriction of amenities), challenged the prosecutor's resolution that no criminal offense occurred under the relevant penal code articles. The court determined that the official had acted strictly within their administrative authority pursuant to the Law on the Execution of Penalties and its implementing regulations, and that the mere dissatisfaction with a disciplinary sanction does not establish criminal liability in the absence of evidence of penal acts.
Legislator headnote
AI generatedart. 278 pct. 8 lit. a) C. proc. pen, art. 278 C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 3856 C. proc. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Challenge to non-initiation of criminal proceedings for alleged penitentiary abuse; absence of penal facts due to lawful exercise of disciplinary powers: Prin rezoluția nr. 811/II/2/2009 din 27 noiembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a respins, potrivit art. 278 C. proc. pen., plângerea petentului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 12 din 21 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 278 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul U.V. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale din 15 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță constatat următoarele:
Petentul a formulat o plângere, în condițiile art. 278 C. proc. pen., ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la 20 noiembrie 2009 și deși i s-au acordat mai multe termene pentru motivare și pregătirea apărării, acesta a încheiat prin a refuza să pună concluzii la termenul din 21 ianuarie 2010, când cauza s-a judecat în fond.
În atare condiții, prima instanță a analizat - din oficiu - plângerea și a reținut că acesta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Petentul s-a adresat procurorului cu două plângeri (conexate prin ordonanța din 10 iunie 2009 în Dosarul nr. 700/P/2009) reclamând aceiași persoană, respectiv, pe subcomisarul S.V., comandatul Ș.N.P.A.P. pentru săvârșirea a trei infracțiuni prevăzute de art. 267, 2671 și 268 C. pen.
Petentul a susținut că a fost supus la rele tratamente de către intimat, concretizate prin percheziționare (acțiune filmată), mutarea din cameră a celor doi deținuți (fiind izolat de colectivitate); a fost oprită căldura, i s-a oprit furnizarea cu apă caldă și rece, nu i s-a asigurat lenjerie de pat, nu i se permite să dea telefoane familiei ori avocatului, nu este scos la muncă, fiindu-i îngrădite și alte drepturi.
Prin rezoluția nr. 700/P/2009 din 15 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmării penale față de intimat, întrucât, faptele sesizate nu există.
În motivarea soluției dispuse, procurorul de caz a arătat că deținutul a fost izolat datorită nerespectării dispozițiilor date de conducerea penitenciarului și stării sale tensionate, iar după finalizarea cercetărilor, cu acordul funcționarului delegat, s-a dispus de intimat încetarea izolării. În considerentele rezoluției atacate se mai reține că în cazul exercitării unor abuzuri împotriva sa, deținutul avea posibilitatea să se adreseze judecătorului delegat, ceea ce acesta nu a făcut, deși a fost vizitat de către acesta.
S-a concluzionat, că în aceste condiții de fapt și de drept nu s-au comis fapte penale de persoane din conducerea locului de detenție.
Prin rezoluția nr. 811/II/2/2009 din 27 noiembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a respins, potrivit art. 278 C. proc. pen., plângerea petentului.
În condițiile art. 2781 C. proc. pen., petentul s-a adresat instanței care a constatat că intimatul S.V., în calitatea ce o deținea la penitenciar, și-a îndeplinit atribuțiile cu respectarea dispozițiilor din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a Regulamentului de aplicare a legii sus-menționate.
În termen legal, petentul a declarat recurs pe care nu l-a motivat în scris și deși legal citat și prezent la soluționarea recursului, a lăsat soluția la aprecierea instanței.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate - în raport de dispozițiile art. 3856 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se constată - pentru cele ce urmează că recursul este nefondat.
Astfel, din actele de cercetare efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârșire a unor fapte penale de către intimat în calitatea sa de persoană aflată în conducerea penitenciarului.
Nemulțumirea petentului privind sancționarea sa disciplinară nu face incidentă răspunderea penală a intimatului, atâta timp cât, acesta a acționat în limita atribuțiilor de serviciu, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 275/2006 - privind executarea pedepselor și a Regulamentului de aplicare a acestei legi.
Așa fiind, atât soluția de neînceperea urmăririi penale, dispusă de procuror cât și a primei instanțe - prin care se menține această rezoluție - sunt legale și temeinice și în consecință, neconstatându-se motive de casare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi menținute, prin respingerea recursului declarat de petent, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul U.V. împotriva Sentinței penale nr. 12 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 aprilie 2010.