Inadmissibility of appeal against non-prosecution decision for abuse of office based on finality of magistrate's ruling

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 541 din 21 noiembrie 2011 Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.M. împotriva rezoluției din data de 16 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din data de 06 octombrie 2011 a Procurorului General adjunct al aceluiași parchet.

Pentru a hotăra astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:

La data de 25 martie 2011, petentul G.M. a formulat plângere penală împotriva intimatei C.E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de acuz în serviciu. Plângerea penală s-a limitat, în fapt, la solicitarea petentului de a se dispune cercetarea magistratului pentru infracțiunile prevăzute de art. 247, 248 C. pen. și obligarea sa la despăgubiri.

Prin rezoluția din data de 16 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror C.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 247 C. pen. și art. 248 C. pen.

În esență, s-a reținut că intimata a dispus, în dosarul pe care l-a instrumentat, o soluție concordantă propriei conștiințe și convingerii formate în urma analizării probelor administrate. Constatându-se inexistența unei fapte penale care să influențeze imparțialitatea magistratului, s-a apreciat că soluția acestuia nu poate fi cenzurată de către Ministerul Public, deoarece s-ar încălca prevederile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Împotriva acestei rezoluții, petentul G.M. a formulat plângere în condițiile prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen., prin rezoluția Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dispunându-se respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că plângerea formulată împotriva rezoluțiilor procurorului, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. este nefondată.

Intimata C.E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a dispus, prin rezoluția din data de 09 martie 2011, neînceperea urmăririi penale față de un alt magistrat procuror.

Aprecierea acestei soluții ca nelegală a determinat petentul G.M. să formuleze plângere penală împotriva procurorului, plângere care se limitează la a descrie nemulțumirea autorului față de soluția dispusă, fără a evidenția însă eventuale încălcări ale atribuțiilor de serviciu de către magistrat.

Curtea a apreciat că soluția este temeinică și legală fiind dată cu respectarea normelor de competență materială și după calitatea persoanei potrivit dispozițiilor art. 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, iar în ceea ce privește temeinicia soluției înseși dispuse prin rezoluția atacată, s-a constatat că petentul G.M. nu a imputat magistratului procuror o eventuală nerespectare, cu rea-credință, a atribuțiilor de serviciu în soluționarea cauzei penale pe care a instrumentat-o.

Simpla enunțare a nemulțumirii petentului față de soluția dispusă de procurorul E.C. poate constitui temei al exercitării căilor de atac prevăzute de lege împotriva dispoziției date de magistrat, însă nu poate justifica, prin ea însăși, efectuarea de cercetări penale împotriva acestuia. Soluția de neurmărire dispusă reprezintă o expresie a exercitării în limite firești a atribuțiilor recunoscute de lege magistratului procuror, care, în activitatea sa, se bucură de independență, în acord cu exigențele art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În condițiile în care soluția dispusă de intimată nu a răspuns așteptărilor petentului, nemulțumirea acestuia este previzibilă, dar nu justifică cercetarea penală a magistratului, în absența unor minime indicii de exercitare a funcției cu rea-credință.

Cum actele premergătoare nu au evidențiat astfel de indicii, iar soluționarea unei cauze penale printr-o soluție de neurmărire nu generează, în mod automat și prin ea însăși, astfel de indicii, Curtea a apreciat legală și temeinică soluția dispusă prin rezoluția atacată.

Solicitările ulterioare formulate de către petentul G.M., respectiv de introducere în cauză a unor instituții ale stratului și de obligare a acestora la despăgubiri, exced limitelor în care Curtea a fost învestită cu soluționarea cauzei de față.

Procedura reglementată de dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. are ca obiect exclusiv verificarea legalității și temeiniciei soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror într-o cauză dată, verificare căreia în mod evident nu i se subsumează pretențiile de natură civilă formulate de către petent.

Valorificarea acestor pretenții nu este admisibilă în procesul penal, a cărui desfășurare este guvernată, printre altele, de principiul legalității (ce obligă instanța la o strictă interpretare și aplicare a legii de procedură), însă petentul are deschisă calea unor acțiuni separate adresate instanțelor competente.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul. La primul termen de judecată reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Având în vedere că excepția inadmisibilității face de prisos cercetarea fondului cauzei, în situația admiterii ei, soluționarea ei fiind esențială și prioritară, Înalta Curte va analiza recursul declarat de petent cu referire la excepția invocată.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a soluționat plângerea petentului împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată la 21 noiembrie 2011, când a pronunțat sentința nr. 541, așa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispozițiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., așa cum au fost ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.

Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010: hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.

Prin urmare, sentința penală nr. 541 din 21 noiembrie 2011, fiind pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din legea menționată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.

În ce privește excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul-petent, aceasta nu va fi examinată în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/92 modificată, întrucât excepția de inadmisibilitate a recursului primează în raport de excepția de neconstituționalitate care nu poate fi invocată decât într-un cadru procesual legal stabilit.

În consecință, recursul declarat de petentul G.M. este inadmisibil, întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., așa cum era acest text în vigoare la data pronunțării sentinței atacate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.M. împotriva sentinței penale nr. 541 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul-petent la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 aprilie 2012.