Oral request for pretrial extension invalid; arrest maintained, lower court ruling quashed.

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 februarie 2003, dată în dosarul penal nr. 324/2003 al Curții de Apel Alba Iulia, s-a dispus, printre altele, în considerentele hotărârii, respingerea cererii formulate oral de reprezentantul parchetului pentru prelungirea arestării preventive privind pe inculpatul P.P.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că nu există temeiuri pentru a se menține arestarea inculpatului, iar lăsarea sa în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, învederând că se impune menținerea stării de arest a inculpatului, prin încheierea atacată instanța nu a examinat temeiurile arestării ci doar necesitatea și oportunitatea revocării măsurii arestării printr-un criteriu extraprocesual, neincident în rezolvarea situațiilor juridice privitoare la arestare.

Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, inculpatul P.P. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 24 iunie 2002, în stare de arest, alături de alți 42 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen., art. 26 raportat la art. 72 alin. (1) din Legea nr. 30/1976 cu referire la art. 178 din Legea nr. 141/1997, art. 26 raportat la art. 290 C. pen., art. 289, art. 291 și art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cererea a fost înregistrată la data de 10 ianuarie 2003, când i s-a fixat primul termen de judecată la 4 februarie 2003, termen la care au fost ascultați inculpații și termen la care inculpatul P.P. și-a retras recursul declarat împotriva încheierii din 21 ianuarie 2003 (un termen intermediar), prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive cu încă 30 zile.

În raport de declarația inculpatului, instanța de fond a luat act de renunțarea la recursul declarat conform art. 3854 combinat cu art. 368 C. proc. pen.

Rezultă așadar, că din momentul în care inculpatul nu a atacat măsura luată la data de 21 ianuarie 2003, în cauză instanța a menținut măsura arestării, măsură care nu a mai fost luată pe un anumit termen.

În Codul de procedură penală, este reglementată prelungirea arestării preventive a inculpatului numai pentru situația în care această măsură a fost luată în cursul urmăririi penale, iar dosarul nu a fost înaintat spre judecare instanței. Această lege nu cuprinde nici o dispoziție care să prevadă expres competența instanței de a prelungi arestarea inculpatului în timpul judecății în primă instanță sau în căile ordinare de atac și procedura de prelungire a acestei măsuri preventive.

În aceste condiții, pot fi atacate cu recurs potrivit art. 159 alin. (7) C. proc. pen., numai încheierile prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive în cauzele aflate în curs de urmărire penală.

În regimul Codului de procedură penală, aflat în vigoare, instanța de judecată sesizată cu judecarea unei cauze în care inculpatul a fost arestat preventiv, este obligată potrivit art. 300 din același cod, să verifice legalitatea arestării odată cu verificarea legalității actului de sesizare. În cazul constatării că actul de sesizare a fost regulat întocmit și că măsura arestării preventive a fost legal luată față de inculpat, arestarea preventivă rămâne valabilă, în conformitate cu art. 149 alin. (3) C. proc. pen., până la soluționarea definitivă a cauzei, dacă nu intervine ulterior revocarea ei.

În speță, instanța la data sesizării a verificat legalitatea măsurii arestării preventive, măsură pe care a și menținut-o la termenele fixate.

Mai mult, deși nu a existat o propunere motivată a organului care efectuează urmărirea penală pentru prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului așa cum prevăd dispozițiile art. 156 C. proc. pen., ci numai o cerere orală a procurorului de ședință, instanța a respins această cerere la termenul din 18 februarie 2003, cu toate că anterior însuși inculpatul a renunțat să atace măsura arestării și nu a solicitat revocarea acestei măsuri.

În consecință, atâta vreme cât nu există o dispoziție explicită în legea de procedură penală aflată în vigoare care să oblige instanța de a examina la fiecare 30 zile legalitatea arestării preventive a inculpatului după îndeplinirea obligației prevăzute în art. 300 C. proc. pen., instanța trebuia să analizeze situația inculpatului în raport de dispozițiile art. 139 din același cod, din oficiu sau în urma unei cereri.

Or, în cauză, o astfel de cerere de revocare a măsurii arestării preventive nu s-a făcut de către inculpat, iar instanța nu a dispus din oficiu revocarea măsurii, motiv pentru care curtea de apel nici nu s-a pronunțat prin dispozitivul hotărârii, ci doar în considerentele acesteia asupra unei cereri a procurorului pentru prelungirea măsurii arestării preventive.

Rezultă, așadar, că hotărârea revocată a fost pronunțată cu încălcarea legii, motiv pentru care recursul declarat va fi admis, se va casa încheierea din 18 februarie 2003, dată în dosarul nr. 324/2003 al Curții de Apel Alba Iulia și constatându-se că în cauză nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se va menține starea de arest a inculpatului.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva încheierii din 18 februarie 2003, pronunțată în dosarul penal nr. 324/2003 al Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul P.P.

Casează încheierea atacată și menține starea de arest a inculpatului P.P.

Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 150.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2003.