Challenge to government reorganization of agricultural research institute and mandatory land transfer for private property restitution under land fund law.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1. Obiectul acțiunii.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, reclamantul I.C.D.C.B. B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și A.D.S. a solicitat anularea H.G. nr. 1342/2008.

2. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că H.G. nr. 1342/2008 a fost adoptată de Guvern fără respectarea prevederilor „legale și constituționale”, precum și fără respectarea obiecțiunilor și propunerilor legale ale instituțiilor avizatoare.

În fapt a arătat că s-a reorganizat ca instituție publică în baza H.G. nr. 131/2008, finanțată din venituri proprii și aflată în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice.

A mai susținut că, regimul juridic al terenurilor aflate în administrarea sa, - terenuri din domeniul public al statului - este reglementat de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 290/2002, în sensul că terenurile rămân în administrarea institutului pe durata realizării obiectului de activitate și de prevederile Legii nr. 525/2004, art. 22 care dispun expres că aceste terenuri rămân definitiv și irevocabil în administrarea institutelor, cu excepția terenurilor agricole necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată al persoanelor îndreptățite, solicitate în baza Legii nr. 18/1991.

Cu privire la predarea de către reclamant către Comisia Locală C. a suprafețelor de 221 ha și 1.122 ha, a susținut că nu s-a dispus scoaterea acestora din domeniul public și trecerea în domeniul privat al statului și nici nu s-a întocmit anexa cu datele de identificare ale suprafețelor.

A mai arătat că a obținut o hotărâre irevocabilă prin care a fost anulată o hotărâre a Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar C., deoarece a fost obligat nelegal să restituie suprafața de 221 ha și respectiv 1.122 ha. teren acestei comisii, iar prin hotărârea de Guvern contestată, dată cu încălcarea hotărârii judecătorești, este din nou obligat să restituie această suprafață neidentificată de teren și fără atribuirea corelativă în patrimoniul reclamantului a unei suprafețe identice pe alt amplasament.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 525/2004, Legii nr. 147/2004, Legii nr. 290/2002 și Legii nr. 213/1998.

3. Apărările formulate de pârâții A.D.S. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României.

Pârâta, A.D.S. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâții, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

4. Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 1549 din 8 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.D.S., ca și acțiunea reclamantului.

5. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență următoarele:

5.1. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.D.S., instanța a reținut netemeinicia acesteia, întrucât, pe de o parte din actul contestat prin acțiune rezultă că Guvernul i-a conferit pârâtei atribuții de punere în executare a anumitor dispoziții, cum ar fi să identifice și să predea reclamantului în administrare o suprafață de teren arabil, pe de altă parte din actele aflate la dosar rezultă că A.D.S. a încheiat cu reclamantul un contract de concesiune cu privire la suprafețe de teren vizate de actul contestat.

5.2. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a observat că reclamantul s-a înființat ca institut de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol prin H.G. nr. 131/2008, modificată și completată prin H.G. nr. 1342/ 2008 pe care reclamantul a contestat-o.

Conform Legii nr. 525/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 64/2004 pentru modificarea și completarea Legii 290/2002, art. 223 art. unic, pct. 3, alin. (1) și pct. 4, suprafețele de teren trecute potrivit Legii nr. 147/2004 în administrarea institutelor de cercetare - dezvoltare din domeniul agricol rămân definitiv și irevocabil în administrarea acestora, cu excepția terenurilor agricole prevăzute în Anexa nr. 7, necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată a persoanelor îndreptățite, solicitate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată.

5.3. A reținut că pârâtul Guvernul României, a dispus predarea suprafeței de 221,1122 ha teren arabil din administrarea reclamantului în administrarea comisiei locale de fond funciar C., măsura încadrându-se în excepțiile permise de anexă a Legii nr. 525/2004, astfel că reclamantul nu poate invoca vătămarea dreptului său de administrare prin H.G. contestată.

A apreciat că împrejurarea că reclamantul a obținut hotărâri judecători irevocabile cu privire la suprafața de 221, 1.122 ha, în sensul că au fost anulate hotărâri ale Comisiei Județene de aplicare a legilor fondului funciar nu poate fi opusă Guvernului, ca motiv de nelegalitate a actului contestat.

5.3. Referitor la contractul de concesiune încheiat de reclamant cu A.D.S. s-a reținut că obiectul acestui contract a vizat doar suprafața de 37,54 ha. amenajată pentru piscicultura, suprafața respectivă fiind lăsată cu această destinație în patrimoniul reclamantului după reorganizare.

Întrucât art. 223 din Legea nr. 290/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 525/2004, exceptează terenurile agricole prevăzute în anexă, de solicitările făcute în temeiul Legii nr. 18/1991 republicată, după apariția Legii nr. 247/2005 care impune realizarea principiului restituirii în natură, în condițiile în care această obligație a fost asumată de România față de Consiliul Europei cu ocazia adoptării rezoluției nr. 1123/1997, instanța de fond a apreciat că în mod corect Guvernul României, prin H.G. contestată a dispus abrogarea art. 3 alin. (2) și anexă din H.G. nr. 131/2008.

6. Recursul declarat de reclamantul I.C.D.C.B. B.

Împotriva hotărârii Curții de Apel a declarat recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. susținând următoarele motive:

Actul administrativ atacat a fost adoptat fără avizul instituțiilor implicate și fără a se ține seama de observațiile și propunerile acestora.

Nu s-a observat că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și cele cuprinse în Legea nr. 290/2002, „se completează fără sa se excludă”.

Terenurile vizate de hotărârea de Guvern sunt indispensabile pentru activitatea institutului și, în orice caz, nu pot fi predate pentru că nu au fost identificate, ele „nefigurând pe un inventar”.

Au fost ignorate prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1990 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 care dispun că nu pot face obiectul reconstituirilor dreptului de proprietate terenurile care fac parte din domeniul public al statului.

Nu s-a ținut seama de efectul abrogator (tacit) al Legii nr. 45/2009, prin care „s-a stabilit imperativ încă o dată” că pe suprafețele de teren indispensabile cercetării este interzisă reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar.

7. Procedura în fața Înaltei Curți.

La data de 1 octombrie 2009, în recurs, I.V. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatului-pârât Guvernul României, arătând că justifică un interes legitim prin aceea că urmează a fi pus în posesie de Comisia Locală C. pe o parte din terenul vizat de actul administrativ atacat.

Această cerere a fost încuviințată în principiu prin încheierea de la 22 ianuarie 2010.

În cauză au formulat întâmpinări toți intimații, solicitând respingerea recursului ca nefondat, invocând argumente similare.

8. Hotărârea Înaltei Curți asupra recursului.

Prin decizia din 28 ianuarie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios, administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul I.C.D.C.B. B. împotriva sentinței civile nr. 1549 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

9. Argumente de fapt și de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs formulate.

9.1. Proiectul actului normativ elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost supus avizării în condițiile art. 8 din Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, fiind avizat favorabil de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.

Contrar susținerilor recurentului, la adoptarea hotărârii de Guvern s-a ținut seama de observațiile Ministerului Justiției conținute în adresa nr. 108027 din 25 septembrie 2008 și de Decizia civilă nr. 1332/2008, irevocabilă a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reglementarea fiind tocmai în sensul de a se minimiza impactul predării suprafeței de 221, 1122 ha către Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar C., județul Ilfov.

9.2. Recurentul contrapune dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia cu cele cuprinse în art. 223 din Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice G.I.S. (în vigoare la data adoptării actului administrativ) ajungând la concluzia că terenurile care fac obiectul unor cereri de retrocedare nu pot fi restituite foștilor proprietari și „vor fi păstrate în administrarea unităților de profil”.

În realitate, din simpla lectură a dispozițiile art. 22 din Legea nr. 290/ 2002, în forma în vigoare la data adoptării hotărârii de Guvern examinate, chiar fără a face apel la regulile de interpretare a normelor juridice, se ajunge la concluzia contrară celei exprimate de recurent, și anume că numai în situațiile strict enumerate de legiuitor, terenurile aparținând foștilor proprietari nu se restituie acestora.

9.3. Sintetizând, Înalta Curte a reținut că intimatul-pârât Guvernul României, în virtutea funcției normative pe care o exercită în conformitate cu art. 108 alin. (1) din Constituție a adoptat H.G. nr. 1342/2008 în mod legal, în cadrul marjei de apreciere de care beneficiază, toate criticile formulate de recurent vădindu-se a fi nefondate.

10. Contestația în anulare formulată de I.C.D.C.B. B. împotriva deciziei civile din 28 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 7810/2/2008.

Motivele contestației în anulare sunt cele prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța de recurs a pronunțat decizia atacată fără să cerceteze toate motivele invocate, iar motivele analizate au fost reținute în mod distorsionat.

10.1. Instanța de recurs nu s-a pronunțat pe primul motiv de recurs invocat, cu trimitere la caracterul indispensabil al activității de cercetare al terenului, cu trimitere în acest sens la aspectele privind procedura elaborării hotărârii de Guvern atacate.

Se invocă nepronunțarea cu privire la inexistența avizului Academiei de Științe Agricole și Silvice și la modalitatea de trecere a terenului în domeniul public al statului.

10.2. Instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, deoarece este reținut trunchiat doar prin lecturarea textelor legale incidente și prin faptul că nu a fost stabilită corespunzător situația de fapt, dacă prin hotărârea de guvern în discuție se respectă suprafețele de teren înscrise în inventarul domeniului public, urmare a aplicării Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 147/2004.

10.3. Reținerile instanței de recurs referitoare la cel de-al treilea motiv sunt străine de natura pricinii.

10.4. Cel de-al patrulea motiv de recurs a fost ignorat cu desăvârșire, acest motiv privind faptul că prin H.G. nr. 131/2008 s-au stabilit și suprafețele de teren indispensabile cercetării.

10.5. Cel de-al cincilea motiv de recurs a fost confundat de instanța de recurs cu motivul patru.

11. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Intimatul solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, deoarece motivele de recurs au fost analizate de instanța ce a soluționat recursul, în realitate contestatorul criticând neanalizarea fiecărui argument indicat în cadrul motivului de recurs respectiv.

II. Considerentele instanței investită cu soluționarea contestației în anulare.

1. Cererea este nefondată.

1.1. Art. 318 C. proc. civ. permite formularea contestației în anulare în cazul în care instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Neînsușirea motivelor de recurs, nepronunțarea asupra fiecărui argument folosit de recurent în dezvoltarea motivelor de recurs sau neanalizarea distinctă a fiecărui motiv de recurs, nu pot constitui motive ale contestației în anulare.

1.2. Or, se observă că prin contestația în anulare analizată, criticile aduse hotărârii instanței de recurs constau tocmai în neanalizarea unor argumente ale primului motiv de recurs, reținerea trunchiată a unor argumente din cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs: formularea unor considerente străine de natura pricinii, confundarea unui motiv de recurs cu un altul.

1.3. Criticile contestatorului vizează în realitate modul de dezlegare a pricinii, pretinse greșeli de judecată, ce nu pot fi analizate pe calea contestației în anulare.

2. Față de acestea, nefiind întrunite dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de I.C.D.C.B. B., împotriva deciziei nr. 432 din 28 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.