Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5355/2010 AI generated

Property restitution cash compensation: violation of adversarial principle in dismissing claim as premature despite inapplicability of financial availability constraint

Case Number Decizia nr. 5355/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) allowed the appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case for re-judgment on the merits, resulting in a procedural victory for the claimant. The dispute concerned a claim for the transfer of cash compensation (500,000 RON) for property restitution under Law No. 247/2005, where the lower appellate court had dismissed the action as premature based on the defendant authority's lack of financial availability. The ICCJ ruled that the appellate court erroneously applied the provision for cash compensation to a claimant who had not opted for that specific form of indemnity, and critically failed to submit the "prematurity" exception to the parties during the adversarial proceedings, thereby violating the principle of contradiction; consequently, the prior dismissal was set aside to ensure a ruling on the substantive rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005; Property restitution cash compensation: violation of adversarial principle in dismissing claim as premature despite inapplicability of financial availability constraint: Prin sentința civilă nr. 70/2010, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea ca prematur formulată, apreciind că plata către reclamant urmează a se efectua în limita disponibilităților financiare, conform art. 182 lit. a) Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Keywords

AI generated
restitution of property adversarial principle payment of monetary claim violation of procedural rights right to property financial provisions

Cited Legislation

AI generated
art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 70 din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.T., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care solicita obligarea pârâtei să dispună transferul despăgubirilor în numerar a sumei de 500.000 RON, conform deciziei nr. 2354 din 28 mai 2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu sentința civilă nr. 1584 din 18 noiembrie 2005 a Tribunalului Dolj, definitivă și irevocabilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că este întemeiată excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă, pentru următoarele considerente:

Din probatoriul administrat rezultă că, având în vedere sentința civilă nr. 1584 din 18 noiembrie 2005 a Tribunalului Dolj, prin care instanța a modificat în parte dispoziția nr. 11592 din 19 iulie 2005, emisă de către Primăria Municipiului Craiova, prin care s-a stabilit cuantumul pretențiilor de restituire în echivalent la valoarea de 5.905.202.357 ROL, a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării și actelor depuse la dosarul intern cu nr. 12100/CC din 06 aprilie 2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emițând în favoarea reclamantului decizia de despăgubire nr. 2354 din 28 mai 2008, reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 5.905.202.357 ROL.

Reclamantul a înregistrat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cererea de opțiune în 06 august 2008, fiind emis titlul de conversie, decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 570 din 12 august 2008, pentru suma de 90.520,24 RON, reprezentând un număr total de 90520 acțiuni cu valoare nominală de 1 RON, urmând ca Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emisă în favoarea reclamantului un titlu de plată pentru suma de 500.000 RON, maximul care poate fi acordat în numerar potrivit art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat cu prevederile art. 141 alin. (3) din același act normativ.

Reține prima instanță că, în conformitate cu prevederile art. 182 lit. a) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și art. 18.1 lit. a) din Normele de aplicare a acestei legi, emiterea unui titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoana îndreptățită se fac în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Prin urmare, se arată în considerentele sentinței atacate, plățile sunt efectuate în ordinea numerelor de opțiune, în speță, până în prezent, plata despăgubirilor în numerar realizându-se în limita disponibilităților financiare până la cererea de opțiune înregistrată în 11 martie 2008, cererea de opțiune formulată de reclamant fiind înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în 06 august 2008.

În consecință, reține instanța de fond, plata către reclamant urmează a se efectua în limita disponibilităților financiare potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, din acest punct de vedere creanța solicitată fiind certă și lichidă, dar neexigibilă, iar acțiunea formulată de reclamant apărând prematur formulată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.

S-a precizat în recurs că instanța de fond a respins greșit acțiunea ca prematură, fără să fi pus în discuția părților excepția de prematuritate.

Recursul este fondat și va fi admis.

Examinând actele dosarului și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 70/2010, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea ca prematur formulată, apreciind că plata către reclamant urmează a se efectua în limita disponibilităților financiare, conform art. 182 lit. a) Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Este adevărat că în motivare Curtea de apel a reținut că excepția de prematuritate a acțiunii invocată de pârâtă este neîntemeiată, însă excepția nu a fost pusă în discuția părților, deși a fost invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin întâmpinarea depusă la 01 octombrie 2009.

La 05 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără dubiu, Curtea de apel a motivat sentința atacată ambiguu, respingând acțiunea ca prematur formulată, când de fapt trebuiau să se pronunțe pe fondul cauzei, cu atât mai mult cu cât nu s-a pus în discuția părților excepția de prematuritate a acțiunii, încălcându-se astfel principiul contradictorialității.

Instanța fondului nu a avut în vedere nici dispozițiile legale în materie – art. 18 lit. a) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, atunci când a respins acțiunea ca fiind prematură, dispozițiile acestui text de lege nefiindu-i aplicabile recurentului pentru că nu a optat pentru primirea de despăgubiri în numerar.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de C.T., va casa sentința atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța pe fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul C.T. împotriva sentinței nr. 70 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.