Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5321/2010 AI generated

Police officer recruitment denial for minor administrative sanction: insufficiency of doubt to reverse presumption of legality in provisional suspension proceedings

Case Number Decizia nr. 5321/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeal filed by the General Inspectorate of the Romanian Police, reversed the appellate decision, and dismissed the plaintiff's request for a suspension of enforcement, resulting in the final rejection of the action. The dispute concerned the provisional suspension of an administrative decision refusing the plaintiff's enrollment at a Police Academy, where the plaintiff argued that a minor criminal investigation (resolved with an administrative sanction, not a penalty) did not violate legal admission criteria under Ministerial Order No. 665/2008. The Court determined that the conditions for provisional suspension under Article 14(1) of Law No. 554/2004 were not met because a subsequent final judgment in the related annulment action had already dismissed the plaintiff's claims, thereby eliminating the "well-justified case" requirement as there were no sufficient indications to overturn the presumption of legality of the administrative acts, despite the acknowledgment that the imminent harm condition (loss of an academic year) was technically satisfied.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 305 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004; Police officer recruitment denial for minor administrative sanction: insufficiency of doubt to reverse presumption of legality in provisional suspension proceedings: În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, pe de o parte, că măsura dispusă de curtea de apel prejudecă fondul cauzei și, pe de altă parte, că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute cumulativ în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
provisional suspension enforcement decision police officer action for annulment administrative sanction administrative investigation

Cited Legislation

AI generated
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, pe de o parte, că măsura dispusă de curtea de apel prejudecă fondul cauzei și, pe de altă parte, că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute cumulativ în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ținând seama, totodată, de apărările intimatului-reclamant și de proba cu înscrisuri administrată în recurs, potrivit art.
art. 305 C. proc. civ
civ., ținând seama, totodată, de apărările intimatului-reclamant și de proba cu înscrisuri administrată în recurs, potrivit art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte constată fondată calea de atac.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Este adevărat că sentința respectivă, fiind pronunțată în primă instanță, este susceptibilă de recurs, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, dar constituie un argument care nu poate fi ignorat, în sensul inexistenței unor indicii apte să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative.
art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004
civ., Înalta Curte va admite recursul exercitat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificând sentința atacată în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamantul C.T.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Școala de Agenți de Poliție V.L., suspendarea executării deciziei de neînmatriculare a sa în cadrul Școlii de Agenți de Poliție V.L., precum și a deciziei corespunzătoare luate de către unitatea școlară, până la soluționarea definitivă a cererii principale ce face obiectul Dosarului nr. 36/39/2010 al Curții de Apel Suceava.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, deși a fost declarat admis la examenul de admitere în cadrul Școlii de Agenți de Poliție V.L., a fost exmatriculat pe motiv că ar fi încălcat normele de conviețuire acceptate în societate, fiind cercetat penal în timpul minorității (la vârsta de 15 ani).

A mai arătat reclamantul că nu a fost trimis în judecată și nu i s-a aplicat o pedeapsă penală, ci o sancțiune administrativă, care, prin prisma Ordinului nr. 665/2008 al M.A.I., nu încalcă în nici un caz condițiile de înscriere la examen sau de înmatriculare.

Mai arată că din formularul standard de autobiografie și îndrumarul de completare nu rezultă că trebuia să menționeze măsura cu caracter administrativ care i-a fost aplicată.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 74 din 8 martie 2010 Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea formulată de reclamant și a dispus suspendarea deciziei de înmatriculare a acestuia la Școala de Poliție V.L. Câmpina.

În considerentele sentinței s-au reținut, în esență, următoarele.

Paguba produsă reclamantului prin împiedicarea acestuia de urma cursurile unei unități de învățământ la care a fost declarat admis, cu pericolul inerent de a pierde un an de învățământ și de a fi obligat să dea un nou examen, satisface exigența de a fi iminentă.

De asemenea Curtea a observat că din interpretarea per a contario a mențiunilor din îndrumarul de întocmire a autobiografiei, cercetarea al cărei obiect l-au constituit faptele ce se impută reclamantului nu era obligatoriu a fi precizată.

Astfel, Curtea a concluzionat că raportarea la o cerință atât de vagă, cum este cea de a avea un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate pune sub semnul întrebării legalitatea deciziei de neînmatriculare a reclamantului.

3. Recursul exercitat de pârât

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului, ca nefondată.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, pe de o parte, că măsura dispusă de curtea de apel prejudecă fondul cauzei și, pe de altă parte, că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute cumulativ în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În dezvoltarea celei de-a doua critici, recurentul-pârât a făcut o amplă expunere a situației de fapt și de drept reținute în cazul intimatului-reclamant, preluând pasaje întregi din întâmpinarea depusă la dosarul de fond, și a arătat că acesta nu a dovedit nici existența unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului, nici iminența unei pagube.

4. Apărările intimatului-reclamant și procedura derulată în recurs

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a arătat că sentința atacată este legală și temeinică, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate în recurs.

În esență, a arătat că instanța de fond a interpretat corect atât cererea de suspendare provizorie, cât și temeiul legal aplicabil, reținând îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente, în deplin acord cu probele cauzei.

În dovedirea susținerilor sale, intimatul-reclamant a depus la dosar copiile certificatelor de deces ale părinților săi, C.S. și C.P., și foaia matricolă emisă de Grupul Școlar "D.N." Botoșani.

La termenul din 30 noiembrie 2010, recurentul-pârât a depus la dosar copia Sentinței nr. 169 din 5 august 2010, prin care Curtea Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea actelor a căror suspendare de executare formează obiectul litigiului de față.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ținând seama, totodată, de apărările intimatului-reclamant și de proba cu înscrisuri administrată în recurs, potrivit art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte constată fondată calea de atac.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice emitente, menită să asigure protecția juridică a destinatarului actului administrativ, până la evaluarea legalității actului de către instanța de contencios administrativ.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest sens, două condiții cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cele două condiții nu se prezumă, ci trebuie dovedite de persoana ce se consideră lezată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Fără îndoială, considerând, "fără exces de comentarii", că paguba iminentă constă în împiedicarea unui tânăr de a urma cursurile unei unități de învățământ la care a fost declarat admis, cu pericolul inerent de a pierde un an de învățământ și de a fi obligat să dea un nou examen, judecătorul fondului a interpretat și a aplicat corect prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, citate mai sus, la circumstanțele factuale ale pricinii.

Sentința este criticabilă însă în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, pe care prima instanță a considerat-o îndeplinită nu prin prisma unor motive intrinseci, ci pe baza unor argumente legate de claritatea prescripțiilor din îndrumarul de întocmire a autobiografiei pentru înscrierea la examen, de natură să creeze o incertitudine asupra conținutului condiției prevăzute în art. 20, lit. g), din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr. 665/2008, referitoare la comportamentul corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate.

Validitatea tezei adoptate de judecătorul fondului în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, a fost infirmată de soluția pronunțată în cadrul acțiunii în anulare, prin Sentința nr. 169 din 5 august 2010, a aceleiași instanțe, care, dispunând de toate mecanismele procesuale specifice acțiunii în contencios administrativ, incluzând analiza aprofundată a probelor administrate, a ajuns la concluzia că circumstanțele personale ale reclamantului se înscriu în cazul prevăzut de art. 20 lit. g) din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr. 665/2008, care la rândul său, a fost instituit, drept condiție pentru recrutarea în profesia de polițist, în considerarea exigențelor pe care le impune statutul acestei profesii, potrivit art. 1, alin. (1) și (2), art. 2, art. 41 și urm. din Legea nr. 360/2002, privind statutul polițistului.

Este adevărat că sentința respectivă, fiind pronunțată în primă instanță, este susceptibilă de recurs, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, dar constituie un argument care nu poate fi ignorat, în sensul inexistenței unor indicii apte să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul exercitat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificând sentința atacată în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva Sentinței nr. 74 din 8 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.T.V.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2010.