Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5319/2010 AI generated

Loss of standing in administrative litigation due to unconstitutionality of the normative basis for a public office appointment

Case Number Decizia nr. 5319/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the appellate court’s decision to reject the administrative lawsuit and leaving the challenged dismissal order in force. The case involved a dispute over the legality of an administrative order that relieved a public servant of a director-coordinator position in a rural development agency, where the appellant sought annulment of the dismissal and reinstatement based on a prior appointment order. The decisive legal basis was the unconstitutionality of the emergency ordinance (O.U.G. No. 37/2009) that served as the primary legal foundation for the initial appointment; the court ruled that because the underlying normative act was declared unconstitutional by the Constitutional Court, the subsequent administrative acts (including the appointment order) ceased to exist by right of law, rendering the appellant’s right to the position and his standing as an "injured party" under administrative litigation law illegitimate and void.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Loss of standing in administrative litigation due to unconstitutionality of the normative basis for a public office appointment: Întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 au fost declarate în întregime neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, Curtea de apel a apreciat că, la data emiterii actului administrativ pretins vătămător pentru reclamant, actul de numire în funcția publică respectivă nu era conform cu ordinea de drept. Sub acest aspect, instanța a reținut că actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconstituționale, neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și drept urmare este nelegal fiind incidente în acest sens implicit dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
administrative dismissal standing to appeal unconstitutional emergency ordinance subrogation of the public authority invalidity of an election appointment of a public official

Cited Legislation

AI generated
art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul C.I., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art.
art. 3041 C. proc. civ
civ., precum și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.
art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004
și ale art. 20 din Legea nr.
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 ianuarie 2009 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- anularea Ordinului nr. 2295 emis la data de 9 octombrie 2009;

- repunerea în situația anterioară acestei decizii, reintegrarea în funcția deținută anterior, aceea de director coordonator adjunct - domeniul Implementare producție vegetală și animală, politici de piață, fond funciar, în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș;

- obligarea autorității emitente la plata drepturilor salariale aferente funcției, indexate, majorate și reactualizate, de la momentul eliberării din funcție și până la efectiva reîncadrare, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 78 alin. (1) C. muncii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1469 din 28 mai 2009 a fost numit în funcția de director coordonator adjunct - domeniul Implementare producție vegetală și animală, politici de piață, fond funciar, în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș.

Susține reclamantul că prin Ordinul nr. 2295 din 9 octombrie 2009 a fost eliberat din această funcție, fără nici o motivare ori argumentare în drept a măsurii.

2. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel

Prin Sentința nr. 127 din 18 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin demersul judiciar, reclamantul tinde să obțină restabilirea situației anterioare actului contestat prin reintegrarea în funcția de director coordonator adjunct - domeniul implementare producție vegetală și animală, politici de piață, fond funciar, în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș, funcție pe care o ocupa în baza Ordinului nr. 1469 din 28 mai 2009, emis în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.

Întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 au fost declarate în întregime neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, Curtea de apel a apreciat că, la data emiterii actului administrativ pretins vătămător pentru reclamant, actul de numire în funcția publică respectivă nu era conform cu ordinea de drept. Sub acest aspect, instanța a reținut că actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconstituționale, neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și drept urmare este nelegal fiind incidente în acest sens implicit dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că în acest context reclamantul nu poate să invoce și să revendice calitatea de persoană vătămată printr-un act administrativ individual atâta vreme cât dreptul său ori interesul la momentul emiterii acelui act a devenit nelegitim. Astfel, situația reintegrării în funcția deținută pe baza unui ordin dat în temeiul unui act normativ neconstituțional nu poate fi validată, iar persoana ce se consideră vătămată nu poate dobândi avantaje în justiție prin statuarea, respectiv validarea unei nelegalități anterioare. Din această perspectivă, Curtea de apel a apreciat că, la momentul emiterii actului administrativ contestat, reclamantul nu justifică vătămarea dreptului subiectiv dobândit ca urmare a numirii în funcție prin Ordinul nr. 1469/2009, întrucât acesta din urmă a fost fundamentat pe un act normativ declarat neconstituțional, astfel că acțiunea în anulare a actului contestat apare ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul C.I., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Prin motivele de recurs, se arată că prin încetarea aplicabilității ordinului de numire într-o funcție, care la acel moment s-a făcut în mod legal, în mod cert au fost încălcate drepturi subiective, iar titularul lor este o persoană vătămată în înțelesul legii.

Se mai arată că Ordinul nu cuprinde cerințele prevăzute de art. 62 alin. (2) C. muncii, în sensul că nu este motivat în fapt și în drept și nu prevede termenul în care măsura poate fi contestată și instanța competentă să o judece.

Susține recurentul că instanța este datoare să analizeze legalitatea ordinului contestat, prin prisma actelor normative în vigoare la data emiterii lui, atât în raport de conținutul actului normativ, dar și în raport de evenimentele ulterioare intervenite, cum ar fi declararea lui ca neconstituțional.

4. Hotărârea instanței de recurs

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu referire la criticile din recurs invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în raport cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sentința recurată este temeinică și legală.

Conform dispozițiilor Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numirea într-o funcție publică de conducere se face prin actul administrativ emis de persoana competentă (art. 62 din lege).

Nu poate fi contestat faptul că, anterior emiterii ordinului contestat, recurentul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator adjunct în domeniul Implementare producție vegetală și animală, politici de piață, fond funciar, al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș prin Ordinul nr. 1469 din 28 mai 2009, emis în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.

Instanța de fond a procedat la o justă apreciere atunci când a analizat temeinicia acțiunii cu care a fost învestită prin prisma interesului reclamantului în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin interes legitim privat se înțelege "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat", întrucât, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege, se poate adresa instanței de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.

Astfel fiind, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ are sarcina de a justifica în fața instanței existența unui drept ori a unui interes legitim în considerarea căruia formulează acțiunea în contencios administrativ.

Or, în cauză, înainte de a proceda la o analiză în concret a susținerilor reclamantului privitoare la nelegalitatea actului contestat, instanța de fond a apreciat cu just temei faptul că atât dreptul cât și interesul urmărite de reclamant prin promovarea acțiunii nu mai au caracter legitim întrucât actul de numire în funcția publică de conducere de director coordonator adjunct în domeniul Implementare producție vegetală și animală, politici de piață, fond funciar, al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș Implementare producție vegetală și animală, politici de piață, fond funciar, al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș, funcție în care solicită reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin urmare, viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, este de natură a antrena și viciul de legalitate al actului administrativ de numire emis în baza acestuia, act care devine inexistent.

În același sens, Curtea are în vedere și considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că "lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)".

Deci, cu alte cuvinte, legitimitatea dreptului și interesului reclamantului în promovarea acțiunii au fost viciate prin declararea neconstituționalității actului normativ în temeiul și în executarea căruia acesta a fost numit în funcția publică în care urmărește să fie reintegrat prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată și anularea Ordinului nr. 2295 emis la data de 9 octombrie 2009.

La pronunțarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară în materie reprezentată, spre exemplu, de deciziile recente: Decizia nr. 4084 din 5 octombrie 2010 și Decizia nr. 4030 din 1 octombrie 2010.

Pentru considerentele arătate, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge recursul declarat de C.I. împotriva Sentinței civile nr. 127 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2010.