Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5216/2010 AI generated

Failure to meet cassation deadline not excused by defective service where party used the same address for subsequent procedural acts

Case Number Decizia nr. 5216/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by a trade union, acting as the legal representative of a group of claimants, thereby upholding the previous ruling that rejected their cassation appeal as late filed. The dispute concerned procedural validity in an administrative and fiscal case, where the appellant argued that the service of the summons for the hearing before the High Court was defective because it was not delivered to a specific representative or stamped, as required for legal entities. The court held that the service was legally compliant because the summons was delivered to the address indicated by the appellant in the initial cassation petition, and the appellant’s subsequent request for recusal confirmed their knowledge of the proceedings. Relying on Article 317(1)(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that the exceptional ground for setting aside a final judgment due to invalid service procedures was inapplicable because the defect alleged did not prevent the party from being properly notified or participating in the hearing at which the lower court’s decision was rendered.

Legislator headnote

AI generated

art. 301 C. proc. civ, art. 310 C. proc. civ, art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 89 alin. (2) C. proc. civ, art. 100 alin. (3) C. proc. civ, art. 246 C. proc. civ; Failure to meet cassation deadline not excused by defective service where party used the same address for subsequent procedural acts: Art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reglementează contestația în anulare obișnuită, iar potrivit acestui text, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii”.

Keywords

AI generated
procedural deadline grounds for cassation summons late recusal request validity of service article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 301 C. proc. civ
Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
art. 310 C. proc. civ
Reținând încălcarea dispozițiilor art. 310 C. proc. civ., termenul de 15 zile fiind depășit, Înalta Curte s-a pronunțat în sensul respingerii recursului ca tardiv formulat.
art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare Sindicatul Național pentru Protecția Mediului, indicând ca temei juridic prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 89 alin. (2) C. proc. civ
Textul de lege invocat are în vedere ipoteza când procedura de citare nu a fost legal îndeplinită și partea a lipsit, astfel încât viciul de procedură nu s-a acoperit în condițiile art. 89 alin. (2) C. proc. civ.
art. 100 alin. (3) C. proc. civ
În speță, nu se poate reține că procedura de citare nu este legal îndeplinită, în condițiile în care partea a fost citată la adresa indicată în cererea de recurs, citație care cuprinde elementele esențiale prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
art. 246 C. proc. civ
Mai mult, nu se poate reține că partea nu a cunoscut termenul de judecată din 22 octombrie 2009 când Înalta Curte a rămas în pronunțare, din moment ce a făcut cerere de renunțare la judecată întemeiată pe dispozițiile art. 246 C.
art. 312 C. proc. civ
Rezultă, așadar, că neregularitatea procedurală invocată nu s-a produs la termenul de judecată, când s-a soluționat pricina, neputându-se reține incidența art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată în baza textului de lege menționat mai sus, ca neîntemeiată.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4536 din 22 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul declarat de Sindicatul Național pentru Protecția Mediului, în calitate de mandatar al reclamanților A.V., A.M., C.M., A.P.M., B.C., B.L.E., B.V., B.I., B.L.C., B.V.F., B.A.C., B.A.I., B.G., B.A., B.I.G., B.M., B.C.R., C.A., C.R., C.P., C.C.C.M., B.E., I.D., C.C., C.O.C., C.E., C.R.R., C.L., C.R.C., C.D., D.D., D.I.C., D.E., D.F.R., D.A., D.L., D.H., D.C., D.U.H., D.M., D.V.A., D.G.M., E.S., F.M., F.S.L., F.A., F.D., G.N., G.M.E., G.M., G.A.E., G.S., G.B.I., G.V., G.E., G.E.L., G.A.M., G.C., G.C.M., H.G., H.L., H.C., H.O.L., H.C.I., I.A.V., I.D., I.A., I.O.D., I.C., I.M., I.S., L.C.E., L.R., L.V., L.M., M.A.I., M.M., M.A., M.A.A., M.M.C., M.R., M.C.M., M.D., M.O.D., M.S., M.E., M.O.A., N.I.L., N.C., N.G.M., N.D., N.S.C., N.R.I., O.S.P., O.M., O.A., P.M., P.E., P.L., P.I.A., P.C.E., P.E.A., P.I.M., P.C., P.I., P.G., P.S., P.O.L., P.A., P.A.N., R.M., R.N., R.N.S., S.M., S.E.M., S.E., S.F., S.A., S.M.M., S.C., S.M.A., S.G.M., S.D.O., S.C.A., S.V., S.R.M., S.T.E., S.T.C., S.L.L., T.O.A., T.M., T.S., T.V., T.M.A., U.M., U.C., V.A.I., V.I., V.V., W.M., T.C.E. împotriva sentinței nr. 523 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

S-a constatat că sentința atacată a fost comunicată în conformitate cu dispozițiile art. 86 și urm. C. proc. civ., pe dovada de comunicare a acesteia fiind menționată data de 10 martie 2009, dată de la care începe să curgă termenul de recurs prevăzut de lege.

Reținând încălcarea dispozițiilor art. 310 C. proc. civ., termenul de 15 zile fiind depășit, Înalta Curte s-a pronunțat în sensul respingerii recursului ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare Sindicatul Național pentru Protecția Mediului, indicând ca temei juridic prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În cadrul contestației în anulare s-a arătat de contestator că instanța învestită cu soluționarea recursului în mod greșit a soluționat cauza în data de 22 octombrie 2009, termen la care procedura de citare cu acesta a fost viciată prin faptul că deși are sediul la aceeași adresă cu a pârâtei, citația trebuia înmânată unui reprezentant al Sindicatului Național de Mediu care să fie însărcinat cu primirea corespondenței și, mai mult, să fie aplicată ștampila deoarece are personalitate juridică.

Analizând contestația în anulare formulată de Sindicatul Național pentru Protecția Mediului, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reglementează contestația în anulare obișnuită, iar potrivit acestui text, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii”.

Textul de lege invocat are în vedere ipoteza când procedura de citare nu a fost legal îndeplinită și partea a lipsit, astfel încât viciul de procedură nu s-a acoperit în condițiile art. 89 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, nu se poate reține că procedura de citare nu este legal îndeplinită, în condițiile în care partea a fost citată la adresa indicată în cererea de recurs, citație care cuprinde elementele esențiale prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

Mai mult, nu se poate reține că partea nu a cunoscut termenul de judecată din 22 octombrie 2009 când Înalta Curte a rămas în pronunțare, din moment ce a făcut cerere de renunțare la judecată întemeiată pe dispozițiile art. 246 C. proc. civ., cerere în care a indicat aceeași adresă la care a fost citată atât la fond, cât și în recurs, adresa la care s-a comunicat hotărârea instanței de fond.

Se constată că în cererea de recurs, s-a indicat aceeași adresă la care a fost citată la fondul cauzei, fără a preciza aspectele indicate în prezenta contestație în anulare sau a se solicita repunerea în termenul de recurs.

Rezultă, așadar, că neregularitatea procedurală invocată nu s-a produs la termenul de judecată, când s-a soluționat pricina, neputându-se reține incidența art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată în baza textului de lege menționat mai sus, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Sindicatul Național pentru Protecția Mediului în calitate de mandatar al reclamanților A.V., A.M., C.M., A.P.M., B.C., B.L.E., B.V., B.I., B.L.C., B.V.F., B.A.C., B.A.I., B.G., B.A., B.I.G., B.M., B.C.R., C.A., C.R., C.P., C.C.C.M., B.E., I.D., C.C., C.O.C., C.E., C.R.R., C.L., C.R.C., C.D., D.D., D.I.C., D.E., D.F.R., D.A., D.L., D.H., D.C., D.U.H., D.M., D.V.A., D.G.M., E.S., F.M., F.S.L., F.A., F.D., G.N., G.M.E., G.M., G.A.E., G.S., G.B.I., G.V., G.E., G.E.L., G.A.M., G.C., G.C.M., H.G., H.L., H.C., H.O.L., H.C.I., I.A.V., I.D., I.A., I.O.D., I.C., I.M., I.S., L.C.E., L.R., L.V., L.M., M.A.I., M.M., M.A., M.A.A., M.M.C., M.R., M.C.M., M.D., M.O.D., M.S., M.E., M.O.A., N.I.L., N.C., N.G.M., N.D., N.S.C., N.R.I., O.S.P., O.M., O.A., P.M., P.E., P.L., P.I.A., P.C.E., P.E.A., P.I.M., P.C., P.I., P.G., P.S., P.O.L., P.A., P.A.N., R.M., R.N., R.N.S., S.M., S.E.M., S.E., S.F., S.A., S.M.M., S.C., S.M.A., S.G.M., S.D.O., S.C.A., S.V., S.R.M., S.T.E., S.T.C., S.L.L., T.O.A., T.M., T.S., T.V., T.M.A., U.M., U.C., V.A.I., V.I., V.V., W.M., T.C.E. împotriva deciziei nr. 4536 din 22 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2010.