Restitution claim sent to tribunal after High Court upholds material incompetence exception.

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului București - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și cu Prefectura Municipiului București, să-i fie restituită în natură întreaga suprafață de 15.000 m.p. teren proprietatea acesteia, imobil situat în București, strada T.M., sector 4.

Reclamanta a arătat că cererea formulată este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția de necompetență materială invocată din oficiu, în condițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că necompetența este de ordine publică, conform art. 159 C. proc. civ., va admite excepția și va trimite cauza spre soluționare instanței competente, respectiv Tribunalului București, secția civilă.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, iar potrivit dispozițiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ. necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad.

Examinându-se actele și lucrările dosarului, se constată a fi întemeiată excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la judecarea cererii formulate de reclamantă, pentru următoarele considerente:

În cauză este de necontestat faptul că obiectul acțiunii îl formează cererea de restituire în proprietate a unui imobil naționalizat, formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.

Pe de altă parte, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, respectiv cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Având în vedere obiectul litigiului dedus judecății și dispozițiile legale incidente pricinii, competența materială de soluționare în fond a cererii reclamantei revine Tribunalului București, secția civilă.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând că în cauză competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține Tribunalului București, secția civilă, va trimite cauza, spre competentă soluționare, acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2010.