Refugee-status benefits upheld; dismissal of administrative appeal affirmed.
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment in favor of the claimant; consequently, the annulment of the administrative decision of 8 September 2009 and the recognition of the claimant's refugee status for the period 1 October 1940 – 6 March 1945, with payment of monetary rights under O.G. no. 105/1999 approved by Law no. 189/2000 from 1 June 2009, remains in force. The dispute concerned an administrative challenge to the refusal to grant refugee-status benefits, where the claimant, a Romanian citizen, had to leave her domicile under ethnic persecution in Northern Transylvania during the 1940–1945 regimes. The court held that the evidence requirements under Article 4 of Government Decision no. 127/2007 were met, as the conditions may be proven by authenticated witness statements in the absence of official documents; the Civil Code provisions on documentary proof for juridical acts (Articles 1169, 1191) were inapplicable because the special law governs the proof and the claim does not concern a juridical act.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, art. 5 C. civ, art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 1191 C. civ; Refugee-status benefits upheld; dismissal of administrative appeal affirmed: Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1045 din 8 martie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.A., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, a dispus anularea hotărârii din 8 septembrie 2009, emisă de pârâtă și a obligat-o să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că depozițiile martorilor audiați au relevat că părăsirea localității de domiciliu a avut loc în octombrie 1941, iar întoarcerea în localitatea de domiciliu a avut loc în primăvara anului 1945, fiind astfel îndeplinite condițiile instituite de legiuitor în sensul că reclamanta a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul dintre regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul neaplicării, de către instanța de fond a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, combinate cu cele ale art. 5 C. civ., privind imposibilitatea derogării prin convenții de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri și cu cele ale art. 1169 și 1191 C. civ. referitoare la sarcina probei în procesul civil și respectiv, obligativitatea probei cu acte pentru actele juridice având valoare mai mare de 250 ROL.
Recurenta a invocat în acest context practica Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la mutarea dintr-o localitate în alta din motive de război sau de teama aplicării unor persecuții asemănătoare cu cele ce se exercitau asupra romilor și evreilor.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2007, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.
În speță sunt realizate aceste exigențe legale întrucât cei doi martori ale căror declarații autentificate se află la dosar, au fost unanimi în susținerile lor, potrivit cărora, motivul refugiului reclamantei, împreună cu familia, a fost persecuția etnică instaurată de către autoritățile maghiare după ocuparea Ardealului de Nord ceea ce i-a determinat să-și părăsească domiciliul în toamna anului 1940, întorcându-se acasă doar în octombrie 1945.
De asemenea, nu se poate reține incidența în speță a dispozițiilor art. 1191 C. civ., pe de o parte pentru că proba îndeplinirii condițiilor Legii nr. 189/2000 se face în conformitate cu dispozițiile expuse și limitative ale art. 4 din legea specială și pe de altă parte deoarece obiectul cauzei nu îl reprezintă un act juridic în sensul dispozițiilor de mai sus C. civ.
Așa fiind, se constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite, în speță, cerințele Legii nr. 189/2000 și a admis acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 1045 din 8 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.