Material jurisdiction of administrative-fiscal tribunals for administrative acts under 500,000 RON despite central authority issuance

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 10 iulie 2009, reclamanta SC G. SRL - Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a solicitat instanței ca, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, să dispună suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 9 aprilie 2009 emis de pârât și a deciziei nr. CA 35864 din 9 iunie 2009 emisă de același pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii, cu referire la prevenirea producerii unei pagube iminente, reclamanta a susținut că, prin executarea actelor administrative, va fi prejudiciată material cu consecința imposibilității de continuare a activității constând în difuzarea de programe radio, precum și a imposibilității de asigurare a veniturilor necesare achitării drepturilor salariale ale angajaților săi, dar și în ceea ce privește derularea contractelor. Sub acest aspect s-a arătat că numai obligația fiscală principală, fără accesorii, reprezintă 80,50% din cifra anuală de afaceri, la care se adaugă faptul că, în prezent, societatea înregistrează o pierdere 66.686 RON, așa cum rezultă din bilanțul prescurtat la data de 31 decembrie 2008.

Referitor la cazul bine justificat, reclamanta a susținut că își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale și că, prin contestația formulată în fond a fost criticat chiar dreptul autorității competente în gestionarea fondurilor comunitare de a stabili obligația de plată a sumei 37.088,24 euro, reprezentând echivalentul a 158.977,61 RON, apreciindu-se că acest drept s-a prescris. În același sens, reclamanta critică legalitatea competenței, componenței și constituirii echipei de control. Mai susține reclamanta că existența cazului bine justificat derivă și din faptul că executarea propriu-zisă și efectivă a actului administrativ a început înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei creanței contestate.

Prin încheierea din 15 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 2121/54/2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fisca,l a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamata SC G. SRL - Drobeta Turnu Severin și a dispus suspendarea executării procesului-verbal de control din 9 aprilie 2009 emis de pârât și a deciziei nr. CA35864 din 9 iunie 2009 emisă de pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz bine justificat și la prevenirea producerii unei pagube iminente.

Cu referire la cazul bine justificat, Curtea de Apel a reținut că, prin cerere, reclamanta a invocat mai multe motive de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor contestate sub aspectul prescripției dreptului de a stabili obligația de plată, precum și sub aspectul competenței, componenței și legalității echipei de control. În același sens, a apreciat instanța că existența cazului justificat derivă și din faptul că executarea propriu-zisă și efectivă a actului administrativ a început înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei creanței contestate.

Cu referire la paguba iminentă, Curtea de Apel a reținut că este îndeplinită și această condiție, fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ, având în vedere suma reținută prin decizia contestată raportat la cifra de afaceri a societăți reclamante, așa cum aceasta a fost dovedită în cauză.

Împotriva încheierii din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

În motivarea recursului pârâtul a arătat, în esență, că suspendarea actului administrativ este o măsură de excepție prin intermediul căreia se realizează o întrerupere a producerii efectelor juridice, caracter determinat de trăsătura generală a actelor administrative de a fi executorii din oficiu (executio ex officio), ceea ce semnifică faptul că imposibilitatea executării actului administrativ trebuie să fie legitimată de situații speciale. În ceea ce privește condițiile cerute a fi îndeplinite pentru a se dispune suspendarea, respectiv condiția cazului bine justificat și a iminenței producerii unei pagube, a mai arătat pârâtul, nu sunt satisfăcute în speță.

La termenul din 16 noiembrie 2010, pârâtul - recurent a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de fond în soluționarea acțiunii, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precizând că în speță competența materială de soluționare a cererii reclamantei revenind Tribunalului Dolj.

Asupra excepție de necompetență materială, Înalta Curte reține următoarele:

În materie de competență a instanțelor de contencios administrativ, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede că:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ: a) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 RON - valoarea impozitului, taxei, contribuției datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).

Cum reclamanta contestă creanțe bugetare în cuantum de 158.997,61 RON, este evident că soluționarea cererii de suspendare a actelor administrative contestate revine Tribunalului Dolj, nu Curții de Apel Craiova, competența materială a instanței de contencios stabilindu-se conform criteriului valoric enunțat în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speță fiind irelevantă poziția în sistemul autorităților publice a emitentului actelor contestate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va admite excepția invocată de pârât și pe cale de consecință, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva încheierii din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, la Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.