Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4358/2010 AI generated

Securitate collaborator status: insufficiency of labor-related reports to meet cumulative conditions for denouncing hostile attitudes under O.U.G. 24/2008

Case Number Decizia nr. 4358/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Council for the Study of Security Archives, leaving in force the lower court’s judgment that rejected the action to establish the defendant’s status as a Securitate collaborator, thereby allowing the defendant to prevail. The dispute arose from a verification process initiated due to the defendant's candidacy for mayor, where the Council sought to prove under Emergency Government Ordinance No. 24/2008 that the defendant had furnished information to security services that denoted activities or attitudes hostile to the communist regime and infringed upon fundamental rights and liberties. The court held that the cumulative conditions of Article 2(b) of O.U.G. No. 24/2008 were not met because the reports submitted by the defendant merely noted that monitored individuals did not discuss hostile matters against state organs and did not associate with dubious persons, with the single exception of a report regarding a coworker's dissatisfaction with their salary, which the court determined was a labor relation issue rather than a political attitude or fundamental rights violation.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, art. 20 si 28 din Legea nr. 554/2004, modificata; Securitate collaborator status: insufficiency of labor-related reports to meet cumulative conditions for denouncing hostile attitudes under O.U.G. 24/2008: The dispute arose from a verification process initiated due to the defendant's candidacy for mayor, where the Council sought to prove under Emergency Government Ordinance No. 24/2008 that the defendant had furnished information to security services that denoted activities or attitudes hostile to the communist regime and infringed upon fundamental rights and liberties. The court held that the cumulative conditions of Article 2(b) of O.U.G. No. 24/2008 were not met because the reports submitted by the defendant merely noted that monitored individuals did not discuss hostile matters against state organs and did not associate with dubious persons, with the single exception of a report regarding a coworker's dissatisfaction with their salary, which the court determined was a labor relation issue rather than a political attitude or fundamental rights violation.

Keywords

AI generated
Securitate collaborator status status action matter in dispute information and verification right to liberty and security contribution status

Cited Legislation

AI generated
art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008
La data de 23 iunie 2009, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că activitatea desfășurată de acesta nu se încadrează în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
art. 3041 C. proc. civ
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea judecătorească a fost dată cu aplicarea greșită a art.
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
art. 20 si 28 din Legea nr. 554/2004, modificata
Legal basis cited in the dispositive governing the application of procedural rules in administrative and fiscal litigation.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

art. 20 si 28 din Legea nr. 554/2004, modificata

Legal basis cited in the dispositive governing the application of procedural rules in administrative and fiscal litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.I., să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul furnizând, în baza unui angajament de colaborare semnat la 09 octombrie 1989, informații care se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, așa cum rezultă din actele dosarului, iar acțiunile sale în această calitate au încălcat dreptul de exprimare și libertatea opiniilor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008.

Ulterior, la data de 23 iunie 2009, reclamantul a depus la dosarul cauzei actele despre care se face vorbire în cererea de chemare în judecată și care au stat la baza întocmirii notei de constatare din 29 octombrie 2008.

La data de 23 iunie 2009, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că activitatea desfășurată de acesta nu se încadrează în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin sentința civilă nr. 3656 din 03 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că, în speță, nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

În opinia instanței de fond, pentru a se verifica dacă pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității trebuie procedat la analiza fiecărei informații furnizate de reclamant, în sensul de a stabili dacă prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar aceste informații vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În concret, instanța a arătat faptul că, din analiza rapoartelor depuse la dosar și menționate în nota de constatare, nu rezultă faptul că pârâtul ar fi furnizat informații care să se încadreze în textul legal anterior individualizat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea judecătorească a fost dată cu aplicarea greșită a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Mai precis, recurentul a arătat că prima instanță nu a ținut seama de faptul că intimatul a fost recrutat de organele de Securitate și a avut numele conspirativ de S.R. În această calitate, intimatul a făcut mai multe informări, printre care și despre manifestarea unei atitudini potrivnice regimului comunist a unui coleg al său, care a declarat că este nemulțumit de faptul că nu primește o retribuție corespunzătoare pentru munca pe care o prestează.

Recurentul a apreciat faptul că legiuitorul nu a impus existența unei pluralități de acte de colaborare, cu respectarea celor două condiții de fond, fiind de ajuns și un singur denunț pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Ca atare, recurentul a opinat în sensul că interpretarea dată de judecătorul fondului textului legal aflat în discuție este extrem de restrictivă și duce la anularea scopului legii.

În ceea ce privește îndeplinirea celei de a doua condiții impuse de textul legal analizat, recurentul a considerat că instanța fondului trebuia să aibă în vedere faptul că aceasta se referă la vizarea încălcării și nu la încălcarea propriu-zisă a unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, intimatul-pârât a fost supus verificărilor sub aspectul posibilei calități de colaborator sau lucrător al Securității, urmare a candidaturii acestuia la funcția de primar al orașului Făurei, județul Brăila.

După finalizarea acestor verificări, recurentul-reclamant a întocmit nota de constatare din 29 octombrie 2008, în baza căreia a sesizat instanța de contencios administrativ cu prezenta acțiune în constatarea calității intimatului de colaborator al Securității, acțiune la care a atașat înscrisurile doveditoare.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că, în speță, nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de colaborator al Securității.

Persoana să fi furnizat organelor de Securitate „informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității”.

Informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, intimatul a fost recrutat, la data de 09 octombrie 1989, pentru supravegherea informativă și obținerea de date despre activitatea unor persoane cunoscute „cu trecut politic reacționar” și a celor care au făcut parte din „fostele partide burgheze”, a descendenților acestora, precum și date despre elemente cunoscute în evidențele altor probleme.

Recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei un număr de 7 note informative, două dintre aceste note fiind semnate E.V., la datele de 13 mai 1989 și 20 august 1989, și vizând verificarea intimatului-pârât, în vederea recrutării.

În ceea ce privește activitatea intimatului-pârât, din notele existente la dosar rezultă, în esență, că acesta a relatat despre persoanele în cauză, fie că nu au discutat dușmănos la adresa organelor locale de partid și de stat, fie că nu este văzut în anturajul altor persoane dubioase.

Într-adevăr, după cum a susținut și recurentul, despre numitul G.S., intimatul a relatat faptul că acesta este nemulțumit de salariul primit în raport de munca pe care o depune la locul de muncă. Însă, această afirmație nu se referă la o atitudine potrivnică regimului comunist, ci la un aspect care se referă la raporturile sale de muncă.

Altfel spus, intimatul-reclamant nu a făcut relatări care să corespundă scopului pentru care a fost recrutat de organele de Securitate.

Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 3656 din 03 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.