Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1500/2008 AI generated

Recognition of refugee status for ethnic persecution under Emergency Ordinance 105/1999 and Law 189/2000

Case Number Decizia nr. 1500/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, leaving in force the lower court's decision that annulled the county council’s refusal and ordered it to recognize the claimant as a beneficiary of compensatory rights under Emergency Ordinance no. 105/1999 (approved by Law no. 189/2000). The dispute arose from an administrative action challenging a county decision that denied the claimant status as a beneficiary for suffering ethnic persecution, specifically alleging forced Hungarianization and displacement from their domicile to another locality in Bihor County during the period between May 1941 and March 1945. Relying on a teleological interpretation of the ordinance and witness testimony confirming the claimant’s status as a minor refugee fleeing ethnic persecution during the applicable timeframe, the court determined that the statutory requirements for beneficiary status were met and the administrative decision was unlawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 3041 C. proc. civ; Recognition of refugee status for ethnic persecution under Emergency Ordinance 105/1999 and Law 189/2000: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta C.J.P. Bihor, motivat în drept potrivit art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., susținând în esență că, reclamantul nu a făcut dovada unei persecuției etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevăd expres, dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Keywords

AI generated
recognition of refugee status ethnic persecution emergency ordinance administrative status asylum law status action

Cited Legislation

AI generated
art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000
civ., susținând în esență că, reclamantul nu a făcut dovada unei persecuției etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevăd expres, dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând sentința atacată, față de critica formulată, dovezile administrate, actele normative aplicabile în cauză precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că, recursul este nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 8 iunie 2007 reclamantul C.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, anularea hotărârii din 17 mai 2007, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor acordate de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios, administrativ și fiscal, prin sentința nr. 211/CA/2007-PI din 3 decembrie 2007 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.P. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor și în consecință a anulat hotărârea din 17 mai 2007 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea soluției s-a reținut că, reclamantul a făcut dovada calității de refugiat, fiind nevoit împreună cu familia sa să-și părăsească localitatea de domiciliu, din cauza persecuțiilor etnice (din cauza autorităților maghiare și a maghiarizării forțate).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta C.J.P. Bihor, motivat în drept potrivit art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., susținând în esență că, reclamantul nu a făcut dovada unei persecuției etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevăd expres, dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Examinând sentința atacată, față de critica formulată, dovezile administrate, actele normative aplicabile în cauză precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că, recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana – cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în art. 1.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Din declarațiile martorilor V.I. și G.G. – ambii având calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000 rezultă că, reclamantul minor fiind la acea dată a fost refugiat împreună cu familia sa, în perioada mai 1941 – martie 1945 din localitatea de domiciliu B., județul Bihor, în localitatea B.A., din cauza persecuțiilor etnice (din cauza autorităților maghiare și a maghiarizării forțate) dosar de fond.

În consecință, soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul declarat de pârâtă urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Bihor împotriva sentinței nr. 211/CA/2007/PI din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.