Timeliness of administrative challenge to public official performance evaluation under Article 120 of Government Order No. 611/2008

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 5309 din 30 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de B.F.N. împotriva sentinței nr. 1970 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut că reclamantul funcționar public în cadrul Agenției Naționale de Integritate, a contestat raportul de evaluare a performanțelor sale profesionale pentru anul 2008 și soluția Președintelui Agenției Naționale de Integritate de soluționare a contestației formulată împotriva respectivului raport de evaluare.

În procedura administrativă, Președintele Agenției Naționale de Integritate a respins contestația formulată de reclamant împotriva evaluării sale, astfel cum a fost modificată la data de 11 februarie 2009.

Având în vedere că potrivit art. 120 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, ceea ce se contestă în fața instanței de contencios administrativ este soluția dată contestației formulate împotriva evaluării, că șeful instituției a respins ca tardivă contestația formulată de către domnul B.F.N. și că, de asemenea, prima instanță prin sentința recurată a reținut că reclamantul a contestat raportul de evaluare, cu depășirea termenul legal, instanța de control judiciar a examinat hotărârea atacată doar sub acest aspect, astfel că motivele de recurs ce vizau alte chestiuni decât regularitatea formulării contestației în procedura administrativă nu au fost analizate.

Înalta Curte a constatat că raportul de evaluare i-a fost comunicat reclamantului la data de 9 martie 2009, având posibilitatea să-l conteste în 5 zile calendaristice de la luarea la cunoștință, conform art. 120 alin. (2) din H.G. nr. 611/2008. În pofida acestei dispoziții legale, reclamantul a depus contestația abia la 17 martie 2009, tardiv. Reclamantul a susținut că a făcut dovada formulării în termen a contestației, făcând trimitere la filele 29 (dosarul Tribunalului București), 40 și 41 din dosarul Curții de Apel București, însă apărarea sa nu a putut fi reținută. Astfel, în înscrisul de la fila 29 este redată o discuție lipsită de relevanță pentru chestiunea în discuție, iar la filele aflate la dosarul Curții de Apel București se află copia contestației, datată într-adevăr la 13 martie 2009, dar înregistrată la Agenția Națională de Integritate în 17 martie 2009 și un referat, datat de către reclamant tot 13 martie 2009, dar înregistrat, de asemenea, în 17 martie 2009.

Chiar pe înscrisurile la care se referă reclamantul se află aplicată ștampila instituției, cu data de 17 martie 2009, ceea ce dovedește tardivitatea formulării contestației în raport de prevederile art. 120 alin. (2) din H.G. nr. 611/2008.

Împotriva deciziei nr. 5309/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, B.F.N. a formulat contestație în anulare.

Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 318 și art. 317 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare se susține că decizia pronunțată în recurs este nelegală și netemeinică, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal respingând recursul a omis, din greșeală, să cerceteze cauza și pe fondul ei, prin prisma tuturor motivelor de casare indicate în cererea de recurs, rezumându-se a examina hotărârea atacată doar sub aspectul tardivității depunerii la conducerea A.N.I. (în faza procedurii administrative de control) a contestației formulate împotriva raportului de evaluare profesională.

Împotriva sentinței civile pronunțată de Curtea de Apel București s-a formulat și depus în termen legal cerere de recurs invocând nu mai puțin de 8 (opt) motive de recurs prin care s-au adus critici hotărârii pronunțată la fond de Curtea de Apel București.

Fără a exercita în mod atent, complet și corect controlul de legalitate al hotărârii instanței de fond, control cu care instanța de recurs fusese învestită de către recurentul-reclamant, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 5309 din 30 noiembrie 2010, a soluționat cauza făcând referire doar la motivul de recurs nr. 1 care viza depunerea sau nu, în termenul prevăzut de lege, a contestației formulată în procedură administrativă în fata conducerii A.N.I.

Constituția României și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează accesul la o instanță de judecată și dreptul la un proces echitabil oricărei persoane care se consideră vătămată în drepturile și interesele sale legitime, inclusiv în situațiile în care această vătămare a fost suferită ca efect al emiterii unor acte administrative cu caracter individual.

Înalta Curte, examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

În esență, o atare omisiune nu poate fi reținută întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentei și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de B.F.N., împotriva deciziei nr. 5309 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.